PRIZONIER IN TIMPUL MEU: MISTERUL ROBOTILOR

MISTERUL ROBOȚILOR

PARTEA A 8-A

De Marin Grigoriu

ÎNTOARCEREA

Când se risipi tot întunericul, începu să apară lumină din ce în ce mai puternică. Am stat cu ochii închiși, un timp. Apoi în încăpere pătrunse Kurt și El –Dor.

-Ei, uite cine a venit la noi, făcu entuziasmat Kurt. Păcat că nu ai ajuns întreg. Îți lipsește o mână, un picior, și ...

-Iar faci mișto de mine? zisei eu cam bosumflat.

Îmi mai țiuia capul. Iar lumina îmi cauza neplăceri.

-Unde sunt?

-Pe Zirda, ce ai uitat, de unde ai plecat, interveni și Nina, care era pare-se foarte preocupată de soarta mea. Cred că nici dacă era nevastă-mea, nu ar fi fost așa de grijulie. Doar dacă nu ... dar nu avui puterea să-mi duc gândul până la capăt de frica ei. Mă putea prinde repede cu minciuna. Și abia reușii, adică zirdenii, să o aducă pe linia de plutire.

-Ar trebui să te simți ”ciugulit” adică măgulit, ca am grijă în permanență de tine.

-Sigur! zic eu încă confuz.

Încerc să deschid ochii și lumina din încăpere mă orbi o secundă. Închisei ochii imediat.

-Kurt, El-Dor, ce mi-ați făcut că nu mai pot sta cu ochii deschiși, faceți ceva!

- Nu e nimic, o să te obișnuiești. O să-ți treacă până mâine.

-Și eu până mâine ce fac?

Kurt discută ceva cu El-Dor și acesta dădu comnada de a mai reduce intensitatea luminoasă la jumate.

-Cum e acum? E mai bine.

Încerc să deschid iar ochii. Parcă era ceva mai bine. Dar tot îmi mai lăcrimau ochii.

-Păi mai reduceți o târă!

- El-Dor, reduse lumina la un sfert.

-Ei așa e mai bine, zic eu încercând să văd detaliile încăperii și persoanele aflate în ea. Când îl văd pe Kurt, îi zic:

- Sper până mâine, să nu mai am nimic, zic eu cu jumate de gură.

- Nici o grijă, mâine o să fii ca și nou.

- Îmi este cam foame. Poate o salată de roșii cu niște mici la mine zboară...

- Mai ai răbdare. Zborul, te-a cam răvășit oleacă. Trebuie să mănânci ceva mai ușor. Mâine o să mănânci normal.

Apoi Kurt dispare împreună cu El-Dor, lăsându-mă în grija Ninei. După aproape zece minute, ce mie mi se păru o eternitate, apăru și Kurt cu o măsuță ăncărcată, zicea el, numai cu proteine și sucuri. Atca măsuța și iau ceva la întâmplare. După ce mai aleg altceva, beau și un pahar cu suc. Un fel de energizant de-a lor. Când terminai, mă așez iar în pat. Apoi începu să mă cuprindă iar somnul. De abia dimineață reușii să deschid iar ochii. Acum lumina în încăpere, era ca mai jos de jumate. Era numai bună pentru mine. Apoi apare și Kurt, să mă întrebe de sănătate, uitându-se la Nina. Aceasta îi răspunde:

-Domnul Marinuș, funcționează iar normal.

- Acum pot să mănânc ce te rugasem aseară, întreb eu pe Kurt.

-Desigur ! Vine imediat masa.

Apoi acționă o telecomnadă și ușile se deschid larg, lăsând să intre în încăpere doi roboți, care împingeau o măsuță încărcată cu de toate. Când măsuța ajunge la mine, mă ridic anevoie în fund și încerc să mă înfrupt din bunătățile de pe măsuță. După un sfert de oră termin. Mă săturasem.

-Azi ce ai în program Nina, o întreb eu.

- Nu știu, o să-l întrebi pe Kurt când o veni.

Nici nu sfârși bine vorba, când Kurt radios, se înființă și el în pragul ușii.

-Azi facem o plimbare prin înprejmuirile noastre. O să-ți arăt și grădina mea de zarzavaturi adaptată noilor condiții de aici.

- Bine dar nu pe sus, ci pe jos, dacă se poate.

-Desigur! mă asigură Kurt.

Apoi încerc să mă ridic din pat. Când ajung în picioare, simt că mă ia din nou amețeala. Mă pun repede jos.

-Ce ai? Tot te mai apucă amețeala?

Nu-i răspund. Închgid ochii și încerc să mă ridic din nou. Deschid ochii și încerc să mă apropii de ușă. Într-un final reușesc supravegheat de Nina și de Kurt. Când ajung la ușă, Kurt mă atenționează :

-Mai încet și nu te grăbii. Îl las pe Kurt să treacă în față, în timp ce Nina trecu în spatele meu, gata să întervină, dacă o fi cazul. Ies și mă plimb pe niște coridoare lungi, mai străbatem alte camere, după care în fața mea se deschise o altă încăpere mare, plina de alte plante. Era ca o seră. Aici Kurt cultiva o droaie de alte zarzavaturi si legume precum și unele fructe. Nu-mi scăpă nici niște soiuri de căpșuni, zmeură, fragi și alte delicatețuri de pădure.

Eu când le văd, dau să mă înfing în ele, dar Kurt mă opri. Lasă ai răbdare, la sfârșitul turului, o să-ți dau de toate. Am cules pentru tine mai multe fructe.

Mai mergem, și văd și pepenbi, bostani, de toate soiurile. Pe o alee, erau zarzavaturi, salate, ridichi, ceapăp verde, usturoi, iar pe alta una cu roșii, vinete, ardei grași, varză, conopidă, bostănei, fasole și foarte multe altele, pe care nici nu știam ce sunt. Kurt mă asigură că tot ce era plantat aici, era foarte comestibil. La capăt când ajungem, ne întâmpină o măsuță din răchită, cu trei scaune la fel din răchită, iar pe măsuță erau niște coșulețe cu de toate. Mă așez aurtomat pe scaun, care trosnii sub greutatea mea. Mă înfing la căpșuni, apoi la celelalte fructe. Câțnd mă săturai, îi supn :

-Gata! pentru azi ajunge. M-am săturat. Ce ar merge o cafea Nuna...

Nina ridică din umeri. Am înțeles.

Mai zăbovesc oleacă. Apoi mă ridic anevoie. Pofta își spuse cuvântul.

-Și mai departe ce îmi mai arăți?

-Păi hai să mergem mai departe.

O luăm tus trei pe alte coridoare și alte încăperi, care parcă nu se mai terminau. Ajungem la niște acvarii imense. Parcă erau desprinse din mare. O mare varietate de mamifere, crustacei, și alte vietăți le populau. Multe din animale, îmi erau necunoscute. Cred că nici la muzeu, nu le-și fi văzut.

După aia ajungem la un fel de balcon, ce era deasupra unei mări. Marea se întindea departe, nu i se vedea capătul. Doar că era movă și nu albastră sau verde, ca la noi.

-Mai ai și altceva, sau o mai lăsăm pe mîine.

-Bine dacă ai obosit, mai vedem și altceva și mâine, zise Kurt.

Ne întoarcem dar pe alt drum. Acum Kurt folosi niște coridoare și lifturi, ce se deplasau la comanda gândului. Așa că în cinci minute ajunsei de unde plecasem. Mă arunc în pat. Mă întind pe el și îmi trosniră toate încheiturile. După ce iese Kurt, Nina mă și luă în primire :

-Și cum a fost la școală ? Săa simțit lipsa mea ?

-Da au zis profii, când vii, să le aduci certificat medical.

-Așaaa! făcu Nina. Zi-le că au de așteptat. Eu acolo nu mă mai întorc. Nu ai decât să continui tu, dacă îți face o deosebită plăcere.

-Păi nu chiar. Voiam îl rog pe Kurt sau pe El-Dor, să mă primească aici, să-mi completez cunoștințele pe mai departe.

-Foarte bine încearcă.

-Păi îmi pui și tu o vorbă bună la ei, ca să am mai multă trecere.

-Ba mai puneți pofta în cui. Eu nu mă amestec în afacerile tale.

Mă uit cu un ochi la Nina, să văd dacă glumește sau vorbește serios. Pare-se că vorbea serios, așa că nu mai insistai. Mă uit prin cameră și văd un mic ecran pe un perete. Mă uit după telecomandă. Nina pricepu și ,i-o aduce. O butonez. Se aprinde televizorul. Și văzui tot felul de emisiuni, cu tot felul de oameni sau roboși de prin toate regiunile de pe planetă. Văîzui un documentar și mă aprofundai în el. Cu toate că nu le cunoșteam limba, unele lucruri le deduceam. Am stat așa cam o oră. După care ușa se deschise din nou, iar în prag apăru Zeno. Primarul locului unde ne aflam noi. Acesta se uită insistent la mine, studiindu-mă. Apoi apăsă pe un buton la un mic aparat, un traducător universal, și mă întrebă : Cum mă simt, cum am suportat călătoria, dacă am mâncat...

Cum uitasem de traducător, confirmai cu măna, că e totul e în regulă. După aia îmi amintesc și încerc să-i spun cu cuvintele mele potrivite, atent, nu de alta, dar să nu se supere pe mine.

-Mâine, plecăm la plimbare cu nava mea.

-Unde ?

-Ai să vezi.

După care își luă rămas bun și dispăru pe ușă.

-Unde mergem ? Nina, întreb eu, deși știam la ce răspuns să mă aștept, fapt confirmat :

-Desigur nu știu!

Apoi mai zăbovii la TV, după care plictisit, îl închid.

-Nina dacă vrei să pleci, ești liberă până mâine. Eu o să trag un pui de somn, până mâine. Drumul la sere cu Kurt, m-a obosit teribil.

-Păi nu mai vrei să mai dormi cu mine, mă întreabă ea panicată.

-Ba da, dar cred că aici suntem vizați, pândiți, în intimitatea noastră, cred că sunt camere, microfoane...

-Nu e nici o problemă, Marinuși. Am eu ac de cojocul lor.Merse la un perete și apăsă pe un buton. În cameră lumina slăbi în întensitate, până la o vioză de mică putere.

-Acum nu o să ne mai vadă, sau să ne audă, mă asigură Nina, aruncându-se peste mine zglobie.

-Ești sigură Nina? Nu aș vrea să am surprize...

-Nu o să ai Marinică, Marinuși, Creatorule...Hai că am o poftă de dragoste nebună...

-Nebună? Cred că iar s-a defectat... Kurt unde ești ? vezi ce are Nina asta !...

-Degeaba strigi, nu te mai aude nimeni, așa că ...la treabă.

Și știți cum se zice, Pofta vine mâncând. Așa că nu mai făcui mofturi și m-am lăsat la aprecierea ei. La urmă când termnai și eu și ea, mă lăsai cuprins de vise. Lupta Ninei, mă epuizase complet. Așa că adormii fără vise până a doua zi.

A doua zi, nici nu se lumină bine de ziuă, vorba vine, că aici nu aveam cum să-mi dau seama, dacă e zi sau noapte, sau ce oră e. După ceasul meu, ar fi cam 8. Nina se postă imediat lângă mine. Până acu admira și ea peisajul de pe geam. De parcă avea și ce.

-V-ați trezit mister Marinuș?

-După cum vezi. La mine o cafea zboară...!

-Imediat! Ți-am pregătit și micul dejun după indicațiile lui Kurt.

-Ei nu mă înnebuni! A început și Kurt să mă dădăcească. Vreau ceva mai special. Știi tu...

-Calul de dar nu se cată la dinți. Dacă nu-ți convine, nu mânca.

Mă uit la Nina supărat. Mă apuc să fac curat un platou, cu ce era în el. Merge! Tocmai începeam pe al doilea, când apăru Kurt.

-Gata masa?

-Da, ea era gata de mult...

-Da știu treaba...Ai mâncat?

-Ei așa e mai bine. Mi-a spus Nina, că o să mănânc numai ce îmi pregătești tu.

- Da o vreme...

Am terminat, felul 1, 2 și 3 și ce o mai fi fost, acum vreau și cafeaua.

-Bine după ce termini cu cafeaua, mergem la aerodromul spațial.

-Da? Bine gata, mă apuc de cafea. Sau mai bine o i-au la pachet în termos.

-Nu o bei aici. Pe drum nu ai voie să mai bei.

-Dar unde aveți de gând să mă duceți? Cred că nu în altă constelație...

-Ești pe aproape. Apă caldă...

Mă apuc de cafea, care cât am mâncat se cam răcise. Dar nu aveam curaj să-i mai reproșez nimic Ninei. Am terminat-o și pe asta sorbind-o cu înghițituri mari. Așa că din cinci sorbituri terminai ceașca. Mă ridic, cu ochii la Kurt, întrebându-l din priviri, ce și cum. Zâmbește, dar nu îmi răspunde. Se duce la ușă, o deschide și după el noi. Eu și Nina. Mergem pe câteva coridoare, traversăm alte cinci săli uriașe, ca apoi Kurt se opri în fața altei uși. Apăsă pe niște butoane și ușa se ridică vertical, îndreptându-se către tavan. Ieșim pe o mică pistă, unde staționa o aeronavă clasa C. Ne îndreptăm către ea. Pătrundem înăuntru. Kurt se îndreaptă spre un fotoliu aflat la comandă. Pe noi ne invită pe alte două fotolii, aflate în imediata apropiere de el, dar mai în spate. Ne atenționează să ne punem centurile de siguranță. Nina fu prima. Eu m-am cam chinuit pănă le nimerii. Când am fost gata, Kurt ridică încet nava, îndreptând-o spre o direcție necunoscută. Aceiași nava silențioasă. Nu se auzea nici un zgomot de motor, ceva. După ce o ridică la o altitudine convenabilă, Kurt acceleră. Acum simții efectul. Cred că mai bine mâncam mai puțin. Oricum cafeaua mi se oprise în gât.

-Kurt ce e cu graba asta? Ia-o mai încet. Păcat de cafea...și de munca Ninăi. La mine nu te gândești?

Drept răspuns, Kurt, acceleră și mai tare. De data asta simții că mă lipesc de fotoliu. Închid ochii.

-Când ajungem să mă anunți.

Dar Kurt zâmbi, neluând în calcul grimasa mea. Și am mers cale de o oră. Soarele lor era pe la amiază, de un mov strălucitor și deschis. Nu-mi dădeam seama daca e cald sau frig. În navă temperatura era constantă, reglată de Kurt de pe consolă. Arăta 22 de grade. Deschid într-un final ochii și văd în depărtare ceva ca un orășel. Spre acel orășel se îndrepta Kurt. Mă uit mai atent. Semăna cu acea așezare de la prima vizită, sau toate arătau la fel.

-Nu e altă așezare, îmi răspunde Kurt, gândului meu. Când ne apropiem mai mult, constat că era o insulă imensă, în mijlocul mării sau ocean, iar insula semăna cu o fortăreață. Când ajunge deasupra ei, Kurt se lăsă vertiginos în jos, amintindu-mi iar de cafeaua Ninăi. Apoi Kurt așeză cuminte nava pe o mică pistă cu un ”X” pe ea. În fața ei se deschidea un drum pavat cu dale de ciment cred. Dar aveam să aflu mai târziu, că e din alt material mult mai rezistent decât clasicul beton armat de la noi. După ce pune nava jos, ne deplasăm către ieșire.

-Unde suntem? Unde ne-ai adus?

-O să vedeți voi.

Mergem către o ușă înaltă și albă. După ce tastă câteva semne și simboluri la o tatatură de lângă ușă, aceasta se deschise. Cum pătrundem în interior, urmă iar alte holuri și labirinturi, care într-un final dădu într-o altă sală mai mare și puternic luminată. Aici se afla o mulțime pestriță, de oameni și roboți cred. Unii trebăluiau la o consolă mare, alți erau postați în fața unor panouri mari. În centrul încăperii era o un cerc alb. Către acel cerc se îndrepta Kurt. Ne făcu semn să-l urmăm. Îl urmez cam cu grijă. Nu știam ce avea să se mai întâmple. Lângă cerc se afla un mic podium. Pe el Zeno, în picioare începuse o cuvântare în limba lui. Kurt cred că îl înțelegea. După ce termină discursul, Kurt îmi face semne să întrăm în cerc. Și mai înainte ca să pot riposta, cercul se umplu de un fum alb-verzui. Iar avui senzația aia stranie, cu culorile. Când se liniștiră culorile, eram pe malul unei mări, neînchipuit de frumoasă. Strigătele unor pescăruși îmi acompaniau urechile cu un zumzet. La asta se mai adăuga, foșnetul valurilor, care cu un plescăit se spărgeau de țărm. Deasupa mea era Un Soare, ... ca la noi. Pănă și apa mării, era de un albastru diafan. Bătea un mic vânticel. Lângă mine aterizară și Kurt și Nina.

-Ei să nu mai zici că nu ți-am îndeplinit dorința. Te-am dus și la mare, ca să te bronzezi natural. Uită-te, că ești la tine acasă în Bahamas.

- Cum? Am ajuns pe Pământ? În numai câteva minute? Dar cum ați reușit? Adică, stai așa! Tu ți-ai pus în gând să mă omori, să scapi de mine terori zându-mă cu acele deplasări spectaculoase. Voi faceți probe pe mine. Ce eu sunt cobaiul vostru?

- Nu eu! Ci Zeno poartă întreaga vină. Voia să vadă cum reacționezi la această deplasare. Vrea să te obișnuiască încetul cu încetul, pentru viitor. În felul ăsta, a impușcat doi iepuri, cum spuneți voi. A făcut un experiment, dar te-a adus și pe tine acasă.

-Păi da, am ajuns cobaiul vostru, zic eu nemulțumit.

-Ar trebui să te bucuri. Cu nava mea făceai drumul în câteva luni. Acum grație acestei tehnologii, am avansat prin tine și cu tine.

-Dar știți ce vă rog, ca de acu pe viitor, să mă puneți la curent și pe mine. Nu de alta, dar dacă m-ați fi pierdut pe drum? Ajungeam împrăștiat. Un picior aici, capul pe vreo altă insulă, mâinile așișderea...pe vreo ambarcațiune a cuiva...

-Nu trebuie să-ți mai faci griji. Te-am testat și pe tine cu ocazia asta. Spunem, nu te simți bine, de parcă nici nu te-ai deplasat atâția ani lumină?

-Da trebuie să recunosc, că acum mă simt mult mai bine, decât ieri. Și înapoi cum ajungem? Tot așa?

- Când ți se face iar dor de Zirda, mă anunți, iar eu o să i-au legătura cu Zeno și ne aduce cât ai clipi înapoi.

- Și am mai și mâncat...Cafeaua...Nina unde ești? Vreu o cafea de urgență acum.

- Ba mai puneți pofta în cui, Marine

-Aaaa! Acum nu mai sunt Marinuș? Vreau ceva, că îmi e teribil de sete. Uite un chioșc acolo. O să-l vizitez, să văd ce au bun?

Dar mă opresc la jumătatea drumului. Mă uit la Kurt.

-Nu ai niște bani la tine? Euro sau dolari, sau ce o fi, numai lei de-ai mei să nu îmi dai, că banii noștrii nu valorează nimic nicăieri. Doar să-mi ajungă pentru o felie de pâine, deși nu cred.

- Nu știam că vrei să faci cumpărături, că luam niște bani de acasă.

-Tot la mine e speranța ta, Marinuș. Noroc că am luat la mine un termos cu cafea. Parcă am știut...

-Ooo! Nina dă-mi voie să te pup. Ești cea mai deșteaptă fată robot de când s-a născut lumea. Ce mai stai, dă-mi o gură!

Dar Nina, ori nu a înțeles gestul meu, că se năpusti asupra mea, copleșindu-mă cu multe sărutări. Mă lăsase fără aer.

-Gata ajunge Nina, gata! dacă ne vede cineva, ce o să creadă lumea. Uite ce multă lume e pe plajă.

- Mare pagubă. Uite la ăia care sunt aproape goi, sau la ăilalți, care nu au nimic pe ei, sau ăia care se îmbrățișează direct pe nisip...Așa că nu trebuie să-ți mai fie rușine obrazului...Aici e permis orice.

- Kurt cred că ai greșit plaja. Una fără nudiști nu ai găsit?

-Nu! Îmi răspunde vesel Kurt.

Până la urmă atac termosul Ninăi. Trag vreo trei duști, după care il inapoiez.

-Ei așa mai merge. Kurt vreo barcă, nu ai pe aici. Aș vrea să fac o plimbare cu Nina pe mare.

-Dorința ți se va împlini Marinică.

-Ce și tu ai împumutat politețurile Ninăi?

Dar mai înainte de a-mi răspunde Kurt ne instală într-o barcă de două persoane din fibră de sticlă cred, pe noi amândoi, și ne transbordă cale de o milă de țărm.

-Ei așa mai vii de acasă, zise Nina, zâmbind.

Când ne văzurăm singuri pe mare, Nina mea iar mă atacă, pe sub aripa mea din dreapta, cea ce făcu ca episodul de astă noapte să se repete iar. Acum fiind în largul meu, i-am răspuns tuturor dorințelor ei, pline de tandrețe. Când eram mai în toiul luptei, ceva ne izbi în barcă. Mă ridic speriat. Lîngă noi se plimba un rechin. Cred că îi făcusem și lui poftă, și acu ne voia pentru ospăț.

-Nina ce facem? Zic eu speriat. Asta nu se lasă până nu ne răstoarnă barca. Ai vreo armă la tine?

- Se poate Marinuș? Eu sunt dotată cu de toate.

-Lasă gluma, că ăsta nu glumește. O să fim felul 1 si 2 la masa lui. Și până la țărm, avem cam o milă – 1852,2m. Uite ce se linge pe bot, zic eu crezând că o s-o fac pe Nina mai aprigă.Dar ți-ai găsit. O nouă izbitură și era să răstoarne barca.

- Nina! Tu nu auzi ce zic eu, sau ce face ăsta?

Dar Nina abia acu scoase un aparat la iveală și apăsă pe niște butoane. Asta avu ca efect deplasarea noastră cu cea mai mare viteza către o insulă ce se zărea în depărtare. Când barca atinse malul, zbură cu noi, pe o mică plajă cu nisip. În jur nici țipenie.

-Ei vezi mister Marin, trebuie să-mi mulțumești, te-am scăpat de rechin.

- De parcă pe tine nu te înghițea.

-Nu eram comestibilă, i-aș fi dăunat greutăți la stomac. Ai acu partea a II-a. Sper că nu ne mai deranjează acu nimeni!

Și urmă actul III scena ”La balcon” din piesa ” Romeo și Julieta”

-Știi ce m-am gândit Nina. O să-ți spun de acu Julieta. Parcă prea seamănă scenele alea cu noi doi.

- Iar pe tine Romeooo! Unde fugi? zise ea fugind după mine.

- La mama! Zic eu disperat.

- Las-o pe mama, că nu-i aici. Hai la treabăăăă...

Și se aruncă pe mine, cu un veritabil ”placaj”, a la baschet.

După o jumate de oră, ”de lupte”, mă făcură să mă epuizeze. Când, obosit, mă las pe spate cu ochii în albastrul cerului. Imensitatea lui mă fascina. Nu trecu mult și adormi. Spre seară, Nina mă scoală.

-Haide, scoală! Mi-a dat Kurt mesaj, că ce facem, mai stăm?

- Care mesaj...? fac eu contrariat și de visul pe care mi-l sparse Nina, dar și de faptul că Soarele era la asfințit. Se pregătea și el de culcare. Vorba vine. Într-o zi o să facă și Soarele grevă. O să lumineze o zi cu soț, și una fărăr soț. Cum era pe timpuri cu mașinile.

-Aaa! Ne cheamă Kurt?...fac eu trezându-mă la realitate. Nina mai ai cumva niște cafea, că nu pot să plec cu burta goală.

-Păi vezi... ar mai fi ceva. O ceașcă, două...

Îi smulg termosul din mâna Ninei. Deschid termosul și-l savurez, din două înghițituri.

-Hmm! Cam puțin, dar a mers. A alunecat pe gât. Și cum, ne cheamă Kurt, zici? Dar ce mai vrea acu iar cu noi. Sper că nu mă trezesc prin constelația Andromeda, sau poate...

- Nu nu ai nici o grijă. Misiunea de azi s-a încheiat. Mâine om mai vedea...

-Da o să mă văd pe Marte sau Lună...Acolo dacă ajung, ne-ar trebui niște costume spațiale ceva...

- Bine lasă vrăjeala și suiete în barcă.

-Bine hai să ne suim în barcă. Sper că nu o să-ți vină iar vreo idee...Julieto. Te dau la rechini.

-Nu ai tu inima aia...Eu la cine o să mai țip?

Nina scoate iar aparatul la iveală și în câyeva minute suntem iar la țărm. Lăsăm barca și ne punem jos pe nisip. Văzut la asființit, Soarele părea că se scaldă și el în mare. Și cerul și apa, erau de un roz siclamen. La fel și apa. Greu ai fi putut aprecia de unde începe Soarele și unde este apa. Nina își mai făcu de treabă la aparat. Deodată, cerul se făcu negru, și iar văzui lumini colorate cu tot felul de globuri colorate, ca de Crăciun. După câteva zeci de secunde, ajungem iar la intrarea, unde ne aștepta nava de clasă C. Ușa se deschise și Er-Dor însoțit de Zeno și Kurt, își făcură apariția lângă ușă. Ne întrebă ceva de genul cum ne-am distrat. Dar cred că întrebarea era pentru Kurt. Kurt zâmbi și ne traduse.

-Păi domnule Zeno, ne-am distrat super, dacă nu ne-ar fi atact și un rechin... Abia am scăpat, zic eu uitându-mă cu subînțeles la Nina.

Dar Nina nu spuse nimic. Bineînțeles că nu pomenii nici de jocurile noastre nevinovate, din barcă și de pe plaja altei insule.

-E în regulă. Îmi pare bine că v-ați distra ultra, zise Kurt vesel.

Oare știa ceva, sau numai bănuia, sau poate chiar ne-a urmărit. Da asta e. Cred că am fost și filmați. Sper că nu dau diseară în premieră joaca noastră de-a mama și tata. Dar Kurt îmi confirmă bănuielile mele.

- Ei nu chiar diseară...Este tot timpul. Face și asta parte din antrenamentul tău.

- Mă uit cam ciudat la Kurt. Ce o avea acu cu mine? Începea să se poartre ciudat cu mine, Adică cu noi...

- Foarte bine, dacă v-ați distra de minune, e timpul să serviți cina. Hai la masă.

Și iar refăcurăm drumul printre coridoare și alte încăperi, mai mult sau mai puțin luminate. În sfârșit ajungem la camera mea, adică a noastră. Mă pregăteam să i-au loc la masă, când Zeno mă opri.

- Azi ve-ți lua masa cu noi. Cred că meritați asta.

- Și îi făcu semn lui Kurt să-l urmeze. După el și noi. Am străbătut alte camere și cămăruțe, până am ajuns într-o încăpere mare, cu o masă mare lungă, plină cu de toate, așa cum doar regii sau împărații mai făceau asta. Văd că atât Kurt, El-Dor și Zeno luară loc lângă noi. Noi eram la mijloc și ei ne încadrau. După ce fiecare primiră un fel de mâncare de la chelneri roboți, ne apucarăm să mâncăm. Cred că nu am să uit această cină festivă. Nu știu dacă joaca cu Nina, îmi făcură atâta poftă de mâncare, că terminai primul fel, înaintea celorlalți. În așteptarea felului doi, îmi plimbam privirea către ceilalți meseni. La prima vedere, nu se prea deosebeau de chelnerii roboți. Dar totuși parcă mersul era mai diferit. Când veni și felul doi, mă opresc la final. Mi se umpluse burta. Când am aflat de la Kurt că mai avem de stat, mă îngrozii

- Păi de ce nu ai spus că sunt sapte feluri de mâncare, că luam numai câte o îngițitură din fiecare...

La vederea felului trei, mă uitam cu jind la el. Totuși gustai ca să îmi dau seama ce am pierdut. Nu era rău, dar mă opresc. La celelelate feluri nici nu le mai privii. Când la urmă ni se aduce și un desert. Era plăcinte cu mere ca la mama acasă. Când le văd, nu mă putui abține si gust o bucată. În final arătam ca un greiere burdănos. De abia reușii să mă scol de la masă, dărămite să mai merg.

-Ce te-ai îndopat așa? Mă dojenește Nina.

Păi sigur ea, îi convine. Și așa numai a frunzărit. În final ne ridicăm cu toții, nu înainte ca El-Dor, să ne țină o cuvântare:

- Dragi zirdeni! Azi am făcut un experiment mega-galactic. Datorită acestor oameni de pe planeta Pământ, am făcut un mare experiment științific, un mare pas înainte. Dacă cu o simplă navă făceam distanța Pământ în zece ani, acum grației noii tehnologii, am reușit să facem asta numai în câteva minute. Este o mare realizare pentru noi, dar și pentru ei. Acum putem să ne vizităm mai des. Dacă oamenii ar fi înțelegători, nu ar mai fi orgolioși, orbiți de putere, însetați de războaie, plăcerea de a vedea scurgându-se mereu sânge, de a distruge tot, ce alții cu greu și cu mari sacrificii au construit, și au încercat să trăiască liniștiși, de a nu fi aproape de aproapele său, altfel ar sta treba și am privi și noi altfel lucrurile. Ei ce descoperă, e folosit numai pentru jaf, război, ucideri, furturi de bani sau interese. Oamenii în scurta lor istorie, au evoluat numai în a face rău, atât altor oameni, cât și a altor ființe. Setea lor de sânge și de răzbunare datează de multă vreme. De ex în Evul mediu, pe vremea inchiziției, unde oamenii se vindeau ca să scape ei. Romanii în desele lor ”jocuri” cu gladiatorii, vărsau sânge nevinovat, pentru plăcerea spectatorilor, sau a altora, pentru bani. Și mai ales ai împăraților din acea vreme. Și observ că vremurile nu sau schimbat în bine. Și în 39, dar și acum avem oameni care nu se dă în lături de a-și viza propriile înterese, prin cucerirea altor țări sau state. Ori așa, cred că o să mai treacă multă apă pe fluvii, până se vor deștepta și vor înțelege, că singura cale de convețuire este atunci când va fi Pace! Câte nu ar fi făcut omenirea dacă în loc să cheltuiască miliarde valută, pentru a-și mării arsenalele de armament, de focoase nucleare, de arme chimice și bacteoriologice, de armamente clasice, ar fi putut cucerii întreaga galaxie a lor. Ar fi făcut nave, ar fi descoperit noi resurse energetice, ar fi prelungit viața, ar fi eratizat bolile, ar fi făcut un echilibru între bogați să săraci, să nu mai existe această punte, altfel ar fi stat acum lucrurile. Iar alții fac afaceri profitabile, pentru a-și câștiga propria existență, fără a avea milă de semenii lor. La ei banii sau averile sunt mai presus decât viața. Și aici trebuie să spun că se potrivește unnnn proverb din strămoși: ” Niciodată omul bogat și sătul , nu –l v-a înțelege pe cel sărac și flămând”. Dar au înțeles greșit. Nu ăsta e drumul către fericire. Ori lucrurile stau încă foarte rău. Vor să se distrugă. Li s-a cășunat pe viața lor, dar și a altor oameni nevinovați. Pentru ce să plătească și alții pentru plăcerea diavolească a altora. Vor acum după ce au epuizat toate resursele, Rachete sonice, bombe cu fragmentare, să folosească și armele si bacteriologice, precum în ultima instanță și armamentul nuclear. Și mă întreb pentru ce? Ce vor avea de câștigat ambele terțe. Vor mereu și alte teritorii. Vor să ajungă stăpânii lumii. Cu ce i-ar încălzi pe marii șefi? Nu tot și toate se vor întoarce și împotriva altora, dar și a lor? Nu ar trebui să aibă grijă de viața lor și așa scurtă? Trebuie să veghem cu mare etenție la ce face omenirea. Iar la nevoie să-i oprim, pentru a nu-și didtruhge propria planetă , și așa secătuită de resurse. Dar nu știu să caute în jurul lor, că ar putea exploata , noi resurse apa, Soarele , Vântul, și nu petrolul , cărbunele și alte resurse periculoase , care nu au nici un viitor, care scăpate de sub control, pot face rău oricând și oricui.

După această cuvântare, El-Dor, ne lăsă să ne ducem unde am fi poftit. Eu deja mă gândeam la culcare. Totuși o i-au cam greu înainte și mă apropii de Kurt. Încerc să-l fac să înțeleagă, că cu Nina nu mai e de glumit. Că asta și-a pus în gând să mă omoare. Dar Kurt, afară de faptul că mă privii zâmbind, nu îmi spuse nimic. Cu greu ajung în final la noi în cameră. Cum ajung mă și arunc în pat. Nina cănd mă vede ce vreau să fac, vru să-mi zică ceva, dar o lumină puternică mă învălui și nu am mai știut nimic de mine până dimineață.

Când mă trezesc, Kurt era lângă mine. Îl întreb din priviri care era situația mea? Mă uit după Nina. Dar aceasta dispăruse.

- Unde e Nina?

- Parcă voiai să scapi de ea. I-am dat și ei o pauză.

- Și acu unde e?

- E deconectată temporar. El-Dor, vrea să o mai îmbunătățească o țâră

- Și eu ce am pățit? Ultima imagine era ceva strălucitor, o lumină albă puternică.

- Ei și tu... Da-i importanâă la toate nimicurile?

- Cum nimicuri? Astea sunt nimicuri, poate pentru tine sunt, dar eu... Pe unde m-ați mai trimis iar?

Te-a supus Zeno la alt experiment. Trebuie să-i mulțumești. Ți-a introdus un stimulent, ca să aibă grijă celulele de viitorul tău. Aș putea spune că te-a intenerit. Ți-a mărit rata de viață. Acum nu ai să mai mori la 80-90 de ani, ci la 150. Dacă între timp mai vrei, Zeno îți mai poate da până la 500de ani. Așa că trebuie să fii mândru de asta.

-Mândru? 500 de ani? Da cu ce ocazie v-a venit să mă întineriți? Trebuia să mă lăsați așa. Când oi muri, oi muri și gata! Ce să fac cu atâta viață? O să mă plictisesc.

-Păi de aia ți-a și dat Zeno numai 150 de ani, de probă Să vadă cum te descurci.

-Da el și toți ăștia de aici, cât trăiesc? Când oi face eu 150, Zeno, tu, cât o să aveți?

-Noi ne putem programa, și în funcție de nevoi, ne putem prelungi viața la comandă cu cât vrem. Nu e bătut în cuie. Azi am 75, mâine pot avea 200...

- Nu credeam că o să apuc ziua asta. Și trebuie să plătesc, NU? Cât face 10 ani de viață? Că cred, că nu e moacă.

- Da tu ce crezi, că te trezești pe Pământ la tine. Acolo da, dacă omenirea ar avea, sau poate o să aibe posibilitatea asta cu prelungitul vieții, peste o groază de ani, o să fie mulți care o să profite de pe urma voastră, care vor să întinerească. O să fie ca la piață Care dă mai mult. Dar aici nu te costă nici un ban. Aici plata se face altfel. Poți fi recunoscător în funcție de aportul adus societății noastre. Te vei integra în ea, și vei aduce servicii știnței. Aici orice idee este analizată, testată, aprobată, iar dacă dă și rezultate, este și aplicată. De ce crezi că noi facem invenții pe bandă rulantă. Azi una mnâine alta. și uite așa progresăm. Aici numai cine nu vrea, nu muncește, dar au ei grijă și de asta.

-Adică ce vrei să zici? Mă va transforma într-un robot. La noi oamenii ar spune asta că ar fi sclav.

- La noi altfel se pune problema. Nu există nemulțumiți. Toată lumea e mulțumită.

- Numai că nu prea e veselă. Am constatat că în afară de tine, nimeni nici măcar nu zâmbește chiar și palid.

- Ei asta e altă treabă. Cu timpul ai să înveți cum stau lucrurile la noi. Și pe mine m-a derutat o vreme unele aspecte, dar cu timpul am fost învățat să mă adaptez. Iar acu sunt și șef. Eu eram mult mai tânăr și am avut avantajul să dau piept cu viața, încă de la începuturi. Tu ești deja mare. Dar asta nu cred că va fi o problemă majoră. Trebuie să-ți mai spun că aici oamenii pot face multe artificii.

-Adică?

-Așa cum îți pot da viață până mori, tot așa îți poate lua și viața de la începuturi. Adică te poate face și copil de la 3 ani.

- Interesant! Dar spunem o treabă. Aici nu am văzut încă nici un copil mare sau mic. Aici nu sunt copii? Nu sunt femei? Pe ei cine îi creează?

-Noi ne înmulțim biologic, mai mult sau mai puțin natural. Lucrăm în mod vitro.

- De fapt... unde nu sunt sentimente, zâmbete, veselie, la ce să mă mai aștept...

-Greșit! Dacă tu nu-i vezi zâmbind, nu însemnă că a dispărut cu totul zâmbetul. Ți-am mai spus că aici unele lucruri, ce nu au fost considerate necesare, ei le-au scos, sau le-au redus. Pot face ca și oamenii de aici să râdă sau să zâmbească, dar au considerat că asta nu este ceva necesar. Uite ca dovadă o ai pe Nina ta, care ei au îmbunătățit-o sistematic. I-au introdus unele obiceiuri și aspecte ale pământenilor, în ași trăi viața, în a se înmulți...

-Da cunosc acest aspect legat de Nina. Vrea cu orice preț să mă omoare. Dimineața, la prânz și seara, și dacă s-ar putea și toată nopatea...O să ajung o găină, adică un cocoș bine jumulit, numai bun de pus în oală...Ar trebui să o mai scoateți din priză, să-i mai moderați pornirile ofensive pe tema sexului. În ritmul asta, nu cred că cei 150 de ani a lui Zeno, o să-mi mai fie utili. Nu aș ajunge nici la 50.

- Te înșeli. Odată cu înaintarea în vârstă, Zeno, ți-a proiectat și toate organele ca să lucreze la unison, indiferent de sarcină. Deci nu vei mai obosi. Asta nu te bucură? Poți face de acum sport. Trebuie întinerit și menținut organismul pe linia de plutire. Ai deja toate organele ca noi. Singurul organ care mai e al tău, e capul, Creierul. De el nu ne vom atinge, decât în caz de mare nevoie...

- Deci când nu am să mai am cap, să mă anunți și pe mine.

- Ei dar ne-am cam luat cu vorba și uite ceasul e 12. Nu îți este foame?

- Ba da trimite-o la mine pe Nina, să-mi facă o cafea.

- Eu te-am întrebat dacă nu îți este foame.

- Ba da, dar vreau să am și cafeaua gata, până mănânc. De abia se mai răcește.

- Bine așteaptă aici.

Și văd că Kurt dispare pe ușă. Aștept, zece minute, o juma de oră, Nina neam să apară. Când după o oră apare și ea, cu un zâmbet pe față, ce părea că nu este al ei.

-Bună ziua mister Marin! Cum ai dormit astă noapte, fără mine? Zise ea apropiindu-se de mine. Mă dau la o parte speriat.

- Ce Nina iar te apucă dragostea? Gata de azi facem pauză. Numai când vreau eu...

- So crezi tu. Eu cu mine, ...pe mine cui mă lași. Eu plâng.

Și chiar scoase un sunet asemănător plânsulșui cam fals, după părerea mea. O las în pace.

- Mi-a zis Kurt că îmi faci o cafea. E gata?

- Cafea o să ai când ai să mă iubești...

- Ei nu că asta întrece orice limită. Acu mă șantajezi?

- Ei puțin acolo. Voiam să te necăjesc un pic. Uite dacă mă săruți îți fac acu cafeaua.

De nevoie ca să-i fac pe plac am pupat-o, ce e drept cam în viteză.

- Ce numai atât? Se revoltă Nina. Mai vreau!

- Bine suplimentul ți-l dau după ce faci cafeaua, zic eu repede.

- Bine! Promiți?

- Da! Văd că cei de aici în frunte cu Zeno, au lucrat tare la tine.

După ce îmi făcu cafeaua, Nina se apropie de mine tandră.O las să-și facă damblalele. În așteptarea răcirii cafelei, am pupat-o cred că de o sută de ori.

-Gata! Ajunge! Lasă-mă acu să-mi beau cafeaua liniștit.

O văd că se retrage îmbufnată spre geam. Se uita cu mare atenție spre exterior.

-Da ce vezi tu acolo, spune-mi și mie.

-Văd un Făt Frumos, călare pe un cal alb. Cred că e iubitul meu...

-Ce ai Nino? Mai ai și pe altcineva în afară de mine?

-Desigur!

-Cine? zic eu simțind cum mă roade invidia.

- Ei și tu acu. Am spus-o și eu așa la oha!

-Ce mai facem azi Nino? Adică eu. Știi ceva? Ți-a dat ultimele directive, privind persoana mea? Kurt sau Zeno?

-Nu știu! Ai să vezi tu și singur cum o să stea treaba.

-Auzi dar eu nu mai mănânc azi?

- Credeam că dacă ai băut cafeaua, nu mai mănânci azi.

- Ai crezut prost. Cafeau trebuia să o beau după masă. Dar cu tine, cu pupăturile tale, m-ai derutat complet.

Dar iată că se deschide ușa și Kurt apare radios, frecându-și mânile.

-Tu ce mai ai? Te-ai molipsit cumva Nina?

-Nicidecum! Am o veste mare pentru tine. El-Dor, împreună cu Zeno și alte oficialități, au făcut o ședință în privința ta.

-Ei nu mai spune. Să nu-mi spui că s-au plictisit de mine și mă trimite acasă.

-Ba nu! Mai rău! Te-a promovat! Ți s-a dat pentru supraveghere, un sector, ce e drept mai mic, dar nu are asta așa de mare importanță.

-Da? Ce i-a apucat? Și unde este sectorul ăsta?

-Păi ai să-l vezi mâine. Acu mă duc să-ți pregătesc masa. Știi tu de care. Specialitatea casei.

După zece minute văd că apare încărcat cu două tăvi mari și ele la fel de tare încărcate. Le pune pe masă. Mă uit la ele și exclam:

-Kurt ești un geniu! De unde ai știut poftele mele?

- Da nu crezi că ai stat printre noi destul, ca să pot afla toată istoria ta?

-Poftă bună!

-Mersi!

-Când ești gata mă anunți, ca să te duc la noul loc de muncă.

Deci până la urmă am fost acceptat de zirdeni. Sau poate Kurt a intervenit în favoarea mea. Mâncam și mă tot întrebam, cum o să fie noul meu loc de muncă. După ce termin apare ca din pământ și Kurt.

-Gata? Hai atunci.

Mă las iar condus de Kurt prin mulțimea de labirinturi. Văd că se îndreaptă sprte o direcție necunoscută. Nu mai trecusem pe acolo. În final Kurt se oprește la o ușă. O deschide și mă poftește înăuntru. Văd o sală mare, luminată, ce se intindea pe cateva sute de metri. La un perete avea niște cabine, micuțe, cât pentru un om. În una din ele intrăm și noi. În interior era un pupitru cu multe butoane. Deasupra lui era un monitor. Alături mai era unu. Îmi spune Kurt, că cel din stânga e pentru ghidaj. Pe el se tot plimbau multe cifre și litere, întro limbă necunoscută mie. Kurt îmi explică ce și cum. Trebuia să fiu atent , la ce îmi arăta monitorul din stânga, ca după aia eu să compun aceiași parametri pe monitorul din dreapta.

-Da ce se petrece aici?

Aici este centrul de monitorizare, unde se construiesc roboții. Tu nu trebuie decat să copii datele ce apar pe ecranul din stanga, pe cel din dreapta. E simplu. Faci transferuri de date. Pentru inceput uite aici, o mică broșură, tradusă de mine. Ea o să-și fie ghid, când ai neclarități. Dacă totuți nu știi ceva, mă vei întreba în gând ce și cum și o să te ajut. Îți voi transmite telepatic răspunsurile. Aici în această sală se face proiectarea roboților. Într-o alta, se construiesc anasamble, în altă se anasmablează toate subansamblele...și gata noul robot. Bine că mai este și altă sală unde noul prototip este probat, testat, verificat și după aia pus și el la treabă.

-Bine și cum copii datele?

-În mnomentul când ecranul se umple de date, tu ai zece secunde să le copiezi pe noul monitor. De la acestă tastatură. De aici sunt procesate datele mai departe, de alți roboți. Dacă apare vreo anomalie, respetivul este retras ...de pe piață. Așa că vezi cum te comporți, ca toți să arate bine.

-Mă cam sperie munca asta. Altceva nu ai găsit?

-E greu la început, dar cu timpul o să te obișnuiești. Uite de ex, facem acu o probă. S-a umplut monitorul. Dai pe tastastură comanda ”copy”și datele tale au plecat.

- Bine, dar datele astea pe care eu trebuie să le copii, cine mi le transmite.

- Noi, Zeno, El-Dor, și încă zece ca ei. Ei fac proiectarea viitorilor roboți. Tu practic, ești un intermediar, de a transmite datele mai departe. Mai tțrziu , când ai să te obișnuiști cum stă treaba, ai putea să le și verifici. Dar asta mult mai târziu.

Apăs pe ”copy” și afișazul de pe monitorul din stanga dispare, umplundu-se pe cel din dreapta.

- Așa! Vezi că nu e greu?

- Mă prind repede cum stă treaba. Mai trimit încă câteva monitoare, sub atenta supraveghiere a lui Kurt, după care Kurt se declară mulțumit,

- Spor la lucru! Și apoi dispare.

- - Dar stai așa...Dar nu mai aveam cu cine discuta. Kurt plecase.

- Și aș fi vrut să întreb, cât o să fac această treabă

- ”Până când monitorul din stânga nu mai arată nimic.” , îmi răspunde Kurt.

Mă apuc de treabă. Treaba mergea lesne. După vreo zece transferuri, simții că încep să obosesc. Nu eram pregatit să stau așa de mult cu ochii în monitoare. Mai ales că și scaunul ăla, pe care stam, nu era așa de confortabil. Mă tot foiam, schimbându-mi mereu poziția. După încă două ore, ce păreau că nu se mai termină, în sfârșit munca mea luă sfârșit. Văd că pe monitorul din stânga, cifrele au stagnat, iar el se aprinse într-o culoare verzuie și așa rămase.

- ”Și acum ce fac!”, îl întreb în gând pe Kurt. Speram să-mi răspundă.

- Rămâi acolo! Viu eu imediat ce pot. Mai am niște treabă de rezolvat.

Mă supun. Mă așez mai bine pe scaun. Acum că nu mai aveam treabă, parcă nu mă mai frigea scaunul. Mai aștept încă trei ore, ce credeam că nu se mai sfârșesc. În final îl văd că apare și Kurt. Dar pe când venea spre mine, fu încadrat de Zeno și alți trei roboți. Aceștia îl abordară, îi opri toate mișcările și-l luară cu ei. Ce? Kurt arestat? Ce s-o fi întâmplat? Încerc să-l abordez tot în gând, dar nu îmi răspunde. Îmi aduc aminte de Nina. Încerc și cu ea. Ea îmi răspunde:

- Unde ești? Te caută tot complexul. Ai produs o alarmă generală.

- Ce? Cum? Nu știu nici eu unde sunt? Într-o sală mare cu multe monitoare. A fost Kurt cu mine și m-a pus la treabă, în a copia datele de pe un monitor pe un altul. Unde e Kurt? Că văd că Zeno împreună cu trei roboți cred, a fost luat prizonier, zic eu.

- Bine dar eu sunt aici, îmi răspunde Kurt. Aici lângă Nina ta. Nădăjduiam să te găsesc cu ea. Unde ești acum?

- Păi unde mai lăsat. In acea cameră cu monitoare unde m-ai pus să transfer date...

- Cred că ți se trage de la cafea. Eu nu ți-am dat nimic să faci. Bine rămâi acolo. Cred că știu unde ești.

- Bine dar nu tu m-ai adus aici?

- Nu!

De data asta speriat de-a binelea, așteptam înfrigurat să apară Kurt. Adevăratul Kurt. După o juma de oră, îl văd că apare. Când mai avea 50 de metri de mine, apar ca din pământ Zeno cu ai lui și îl arestează iar. Mă uit prostit la ei și nu înșeleg.

-”Ce se petrece cu noi, cu tine, cu mine?...Nina ajutor!!!

Bine mister Marin viu eu acum. După o juma de oră apare și Nina.

- ”Stai așa Nina. Nu mai veni pe jos, Catapultează-te direct aici. Cred că e mai sigur”.

- Bine Creatorule.

- Și întro clipă apăru Nina lângă mine.

Cum apariția Ninăi, produse o oarecare confuzie, roboți se opriră contrariați.

- Gata Mister Marin, să mergem.

Și ne transferăm în camera noastră. Când ajungem aici, surpriza mea avea să fie și mai mare. În încăpere era ..și Kurt.

- Dar câțl de-al de tine au făcut ăștia? Te-au imitat, de ziceai că ești tu. Înseamnă că atunci când am plecat prima dată cu tine, nu erai tu.

- Păi nu eram.

- Nici acu nu sunt prea sigur că ești tu. Zi-mi cum ne-am întâlnit?

Speram ca dacă era robot, să nu fii știut toate datele despre noi. Așa îl puteam deosebii. Dar ce te faci cu atâția de-alde Kurt? Dar cum Kurt nu răspunse la întrebare, asta mă făcu să fiu prudent. O să zic ca el, dar am să fac ca mine. Deodată mă opresc speriat. Dar dacă Kurt, sau cine o fi aici, are și el capacitatea de a comunica telepatic? Mă uit insistent la Kurt și observ că nici nu a clintit. Deci mă pot considera norocos deocamdată. Până apare adevăratul Kurt, o să-l caut pe Zeno, sau El-Dor, poate ei o să mă ajute să-l găsesc pe adevăratul Kurt. Mă uit la Nina și mă întreb, dacă și ea era cea adevărată. Îmi propui să o testez și pe ea.

- Nu te mai chinui Marinuș, tot eu sunt. Sunt Nina ta, pe care ai făcut-o la început, dar la avaria pe care a suferit-o Nina ta, a făcut ca să vi se alăture robotul din discul misterios. Așa am evoluat, dar și grație lui Zeno.

- Da e în regulă, m-ai convins acu. Tu ești Nina mea, de la început. Întrebarea e : Unde poate fi Kurt? Ce s-o fi întâmplat cu el? Cum dau eu de el acu?

Mai fac o încercare, zâcându-i lui Kurt, să-mi aducă ceva ”special” Așa sigur îl voi prinde. Și am să fiu sigur că nu e el.

- Kurt mi-i s-a cam făcut foame. Nu ai vrea să-mi mai aduci ceva special?

- Și ce ai vrea ceva ”special”.

- Cum nu știi? Produsele tale din grădina de zarzavat. Ce ai uitat?

- Nu îmi mai amintesc nimic, șefule!

”Șefule?” Nu îmi amintesc ca Kurt să mi se fi adresat vreodată, cu acest apelativ.

- Bine, accept eu. Adu-mi ceva, ce o fi. Că am o foame, mamă, mamă!

Văd că Kurt iese. După câteva minute se întoarce, cu un mic platou, pe care odihneau trei pastile: Roșie, roz și galbenă.

-Apoi în ritmul asta o să rămân numai piele si os. Nina fă-mi repede o cafea. Cu astea m-am săturat, zic eu repede.

- Îndată Marinuș.

Văd că se apucă de cafea. O las în toanele ei.

-Îmi este frică și de tine Nina. Dacă aștia te copiază și pe tine, eu la cine o să mai țip? Dacă vine alta întro zi la mine, spunând că ești tu?

- Nu e nici o problemă Marinuș.

- Cum nu e nici o problemă? Dacă devii geloasă? Păi eu cu atâtea amante...Să nu-mi spui că deja esti alta, sau ai fost zilele astea alta?

-Ghici!

-Asta mai lipsea! Măcar tu să fii cea dintâi.

-Gata cafeaua. Ți-o răcesc un pic, la temperatura de 35 de grade?

- Sigur, zic eu cu gândul aiurea. Dacă nu-l mai am pe Kurt, ce fac eu? Cum de le-a venit astora ideea, să-l multiplice pe Kurt al meu? Care e faza? Mâine, poimine, o să mă multiplice și pe mine. O să țip la mine însumi. O să vorbesc cu mine ...Ce ar avea ei de câștigat din asta? Ce nu le ajunge roboții lor? Sau poate s-au plictisit de singurile lor figuri și mai vor și altceva...Trebuie făcut ceva. Cum dau de Zeno, sau El-Dor? Dar dacă nici ei nu sunt cei originali. Ce e de făcut atunci?

- Nina! Tu nu ai putea deosebi un om de un robot?

- Da! Dar de ce mă întrebi?

- Păi eu nu pot deosebi un om de un robot, la care îi știu înfățișarea. De ex. Zeno sau El-Dor... sunt și ei multiplicați?

Vedem mâine.

-Da azi ce are? Eu vreau să-l găsesc măcar pe Kurt.

Deodată îmi trece prin cap o idee. Ce ar fi...Dar nu mai spun mai departe, ca să nu mă dau de gol.

-Nina știi ceva? Du-mă la platforma A-A. Acolo lăsase Kurt o navă. Cu acea navă m-am plimbat și eu. Sunt dornic de o plimbare.

-Prea bine Marine.

Mă ridic și o tăiem afară. Văd câțiva roboți, dar nu s-au sinchisit de noi. Asta îmi dă curaj. Mă las îndrumat de Nina. Peste puțin timp ajung la platformă. Ei, dar cum deschid ușa. Altă treabă acu. Numai Kurt ar fi reușit să o deschidă. Ce mă fac?

-Nina deschide și tu ușa, mă fac eu că nu știu.

-Îndată Marinel.

O văd că scoate un aparat, apasă câteva butoane, și-l indreaptă către ușă. Ușa se deschide silențios în sus. Nici nu ajunsese ușa bine sus, că eu eram deja afară. Să nu se răzgândeasca cumva. Însoțit de Nina, ajungem la navă. Ei dar și aici accesul era înterzis.

– Nina deschide nava, să plecăm.

-Îndată Creatorule!

Cum deschise ușa navei, mă duc repede la comandă. Îmi pun casca în cap, și doresc ca nava să se ridice lin, și să o ia intro direcție. Nava mă ascultă supusă. Îi măresc viteza și o las să meargă la întâmplare pe unde o vrea ea. Văd că se schimbă peisajul. Apar în depărtare niște munți, asta făcându-mă atent. Ridic nava mai sus decât înălțimea maximă a unui vârf de munte, și-l traversăm. De sus peisajul arăta altfel. Pe piscuri era ceva alb, amintind de zăpada de la noi. Soarele era curat de culoare mov. Împrăștia o aceeași lumină. Nu se vedeau nori. Poate nici nu existau, cine știe? Văd în depărtare o mare, sau ocean, ce o fi. Măresc viteza și îmi propun să-l traversez. În final ajung la un țărm ce se vedea în depărtare. Cobor și încetinesc. Când ajung deasupra plajei, las încet nava jos. O opresc și coborâm. Merg câți-va pași pe jos, secundat de Nina. După un timp, mă pun jos. Nina se uită galeș la mine. După aia prinde curaj și se așază lîngă mine. O las să văd ce are de gând.

- Mă mai iubesti tu Marinuș?

- Desigur! De aia am și plecat numai noi doi. Ca să avem mai mult timp liber. E ca la mine. E un pik-nik. O ieșire la iarbă verde. Mai ne trebuia, sandwichi-urile, pe care nu le-am luat. O băutură ceva, o cafea...

- Cafea am luat eu. Cât despre mâncare...și o văd că scoate la iveală, un pachet cu sandwichi-uri.

- Ooo! Ești o forță Nina. Dar cum de ai știut ce vreau să fac?

- Tu nu ai aflat încă, că de mine nu poți să te scunzi, oricât ai vrea. Tot te prind. Te miros.

- Mă arunc asupra pachetului. Nina mă ajută și ea cu o felie. Mă uit la ea. Oare unde se duce mâncarea aia? Apoi bem o cafeluță. După aia mă întind jos și mă uit la cerul mov. Soarele lor, era trecut de amiază. Oricum timpul aici trece altfel. Pe când stăteam așa, Nina profită și mă încalecă. Surprins dau să ripostez.

- Ce? Aceasta îți este recunoștința, că nu te-am lăsat să mori de foame, ba pe deasupra ți-am luat și cafea?

Mă supun și mă las în voia ei. La urma urmei avea dreptate. A avut grijă de mine...Dar văd că a trecut la actul II.

- Juliet-o ia-mă mai încet. Abia am mâncat...

Am continuat joaca cam o oră. La un moment dat mi-a dat o pauză, așa că am adormit, visând frumos. Se făcea că veniseră Kurt, El-Dor si Zeno după mine. Tot trăgeau de mine. Într-un final mă trezesc.

- De ce nu mă lași Nino? Visam așa de frumos...

Dar cănd mă uit mai bine, îl văd pe Kurt lângă mine.

- Tu ești kurt? Ești adevăratul Kurt, în carne și oase?

- Dar cine ai vrea să fie? Eu sunt.

- Nu te cred. Spunem unde și cu ce ocazie ne-am întâlnit.

- La tine acsă pe planeta Pământ. Greșisem locul după un mesaj trimis de merieni. Așa ne-am cunoscut.

- Și la mine cu cine te războiai mereu?

- Cu nemernicul de vecin al tău. Curiosul! El ne-a turnat la poliție la serviciile secrete, sau aventura de la Băile Herculane, Mangalia...

- Bine, bine te cred. Acum te cred. Dar cum ai știut unde să mă cauți. Sau mai bine zis, să ne cauți.

- Tu ce crezi că eu sunt singur pe planeta asta. Am și eu înformatorii mei...

- Da spunem ce s-a petrecut acolo, când m-ai adus acolo la acel pupitru? Cu acea copiere...

- Ei acolo s-a întâmplat ceva frumos. Zeno, fără ca eu să știu, m-a copiat printre mașinăriile lui. A vrut să facă și cu această ocazie un mic test, să vadă cum te comporți tu, dacă ai să îți dai sema că nu sunt eu...

- Înseamnă că nu tu mai adus acolo?

- Nu! Dar tot ție îți datorez și faptul, că de la acel pupitru, nu ai făcut decât să mă multiplici pe mine. Tu ești de vină.

- Păi am făcut ce mi-a arătat Tu, adică robotul ăla...Când ai venit la mine prima dată și te-au capturat, erai robot, Nu?

- Desigur! Noroc de Nina ta, că te-a ajutat să plecați de acolo.

- Păi eu am chemat-o! Am văzut că tu erai ocupat...Dar cum totuși am reușit să luăm legătura telepatic? Și roboții pot face asta?

- Acum lucrăm la asta. Încă e în faza experimentală.

- Te rog să nu cumva să le treacă la ăștia prin cap, să mă copieze și pe mine. Cum aș fi în situația de a mă vedea pe mine, vorbind cu mine. E împotriva firii.

- Nu avea grijă. Mai e până la tine. Încă nu le-a venit ideea. Așa că stai liniștit. Te anunț eu, dacă aflu ceva. Ei te-ai săturat de plimbare? Sau mai vrei o escală undeva? Păi dacă ai venit tu, mai vreau o plimbare. Apropo! Tu cu ce ai venit aici? Nu văd altă navă.

- Prin teleportare. Acum gata, urcați în navă, zise vesel Kurt.

Abia acum observ că tare mult semăna cu Kurt, persoana din fața mea.

După ce urcăm în navă, Kurt tastă ceva la bord, predând comanda robotului de bord. Trecuse pe pilot automat. O vreme nava survolă, peisajele, trecându-le în revistă. După ce traversăm marea, ne apropiem de o pădure, destul de deasă, după părerea mea.

- Nina! aici era loc bun de pik-nik. Nu știam că aveți și păduri, că alegeam locul ăsta.

- Nici acu nu e prea tțrziu, zise Kurt vesel.

- Nu gata! Nu mai vreau, zic eu amintindu-mi de zburdăciunile Ninei.

- Cum vrei!

O vreme nava ne tot plimba. La un moment dat, își schimbă direcția și luând o viteză mare, prea mare pentru mine, spre o direcție necunoscută.

- Ce face Kurt , nava ta? S-a defectat? Unde ne duce?

- Nu știu, stai să mă uit.

După ce studie harta, rămase surprins.

- Cineva a modificat coordonatele mele. Nu știu să-i fi dat asemena traseu.

- Și unde ne duce? Încercă să alegi alte coordonate.

După câteva încercări nereușite, Kurt se declară învins.

- O să încerc să i-au legătura cu centrul. Cu El-Dor, poate știe el ceva...

- Nu cu ei, dacă și ei sunt roboți deja?

Dar Kurt, nu îmi luă în considerare vorbele și se apucă de transmisie.

- Cine sunteți și unde mergeți? Aud eu în difuzor.

- Cum cine? exclamă Kurt. Sunt eu Kurt.

- Originalul sau copia, face glasul.

- Originalul!

- Dați-mi codul.

Kurt transmite un cod.

- Nu mai e bun ăsta. S-a schimbat. Dați-l pe cel nou. Aici a survenit o răscoală. Se bat roboții între ei. Nu știu cine i-a programat? Tu esti în o sută de exemplare.

- Fă-mi legatura cu Zeno, sau El-Dor. Ei mă cunosc.

- Îmi pare rău, dar nu pot să-ți îndeplinesc dorința, întrucât și ei sunt dublați. Sunt și ei în mai multe exemplare. Nici nu mai știm care cu cine e mai original.

- Fii convins noi suntem originali. Eu, pământeanu și roboțica lui –Nina. Nu am știință de schimbarea codurilor.

- Unde vă aflați? Dați-mi coordonatele. O să vină o echipă acolo la voi să vă secundeze.

- Mai bine hai să mergem la așezarea pe care o conduce Reta. Ea e logodnica mea. Și tu cine ești? Eu sunt Da- Mur

Sixtieni de pe sistemul Pilux. Planeta Pangeea. Nava asta vine din constelația vecină cu Deneb. Locuitorii de pe planeta în jurul căreia gravitează, sunt niște ființe, cam bizare și nestatornice, și foarte bănuitori...

Kurt introdu alte coordonate în computerul de bord, după care nava se lansă întro altă direcție. Iar era pe automat. După un sfert de oră, se zări în zare, o așezare. Era un oraș frumos, cu turnulețe, clădiri unele înalte, altele se întindeau pe suprafețe mari, altele parcă erau legate de nori. Spre o astfel de așezare se îndreptă nava. Când ajunse deasupra, nava se opri din viteză și coborâ în jos, pe un cerc alb. De la cerc pleca o mică pistă către două uși albe și înalte. Kurt opri nava și ieșim cu toți afară. Ușa se deschise fără zgomot, și în cadrul ei apăprură ...Zeno și El-Dor. Mă uit surprins la ei. Oare sunt cei originali, sau alte copii? Kurt se oprește în fața lor. Deodată Kurt scoate arma fulgerător, și trage asupra lor. Cei doi mușcară pământul, cum se spune. Kurt era un veritabil pistolar din vest.

- Nu vă faceți probleme. Erau dublurile lor. Sunt roboți. Uitați-vă!

Și Kurt se apropie de ei. Îi întoarse cu fața în jos. Le deschie haina, lăsând să se vadă un capac. Kurt îl deschise și acționă un komutator.

- Gata cu ăștia. De ei am scăpat, zise Kurt uitându-se la mine provocator.

- Ce ai cu mine? De unde să știu cu cine mai vorbesc, sau cum puneți voi problema. Eu nu am făcut decât să ascult ordinele tale. De unde să știu, că nu ești tu?

- Bine lasă asta. O s-o rezolvăm și pe asta.

În timp ce Kurt îmi ținea morală, se apropie de pista noastră o altă navă prezidențială cred, după forma și culoarea ei. După ce ateriză nava, din ea coborâră alți de-al de El-Dor si Zeno.

- Noi suntem cei originali. Cineva ne-a furat înfățișarea și obiceiurile, nea copiat cu maximă precizie, că nici noi nu mai știm dacă suntem cei originali sau eventual alte copii. S-a produs la noi o adevărată revoluție.

Când am plecat am mai apucat să dăm ultimele indicații la ceilalți roboți. Trebuia ca să ducă o luptă de a opri răspândirea noastră în acel ținut. Și pe lângă asta, ca tacâmul să fie complet, m-am mai pricopsit și cu de-al de tine Kurt. Numai tu mai lipseai. Dacă nu eram așa de dotați m-ați fi păcălit mereu. Dar grație aparaturii noastre, deosebim imediat cine e inamicul, făcu Zeno. De ex tu ...și plimbă raza unui aparat peste chiipul lui Kurt.

- Negativ!

Apoi plimbă aparatul și peste mine si Nina.

- Negativ!

- Da voi ați scăpat. Mai rămâne să scăp și de cei 300 de-al de noi și de-al de tine, zise El-Dor. Dar de asta se va ocupa roboții războinici. Misiunea lor este să neutralizeze pe toți infractorii, zise și Zeno. Bine că ați venit aici, că era greu. Și când te gândești că cineva a pus totul la cale, numai ca să ne copieze, să facă ce vor cu noi. La ce le-o fi folosit? Da Kurt, pământeanul este răspunzător.

- Domnule El –Dor, cineva cu chipul lui Kurt , m-a indus în eroare. M-a dus la un loc cu monitoare, și mi-a spus când se umple ecranul din stanga cu date, eu să le transfer pe celălalt ecran din dreapta. Eu nu am nici o vină. Cel care m-a dus acolo e de vină oare cine o fi?

- Da a profitat de inocența ta. Dar nu e nimic o să rezolvăm.

- Cam seamănă acest episod, puțin cu întâmplarea de pe Merra. Când tot așa, roboții s-au răsculat punând stăpănire pe oraș Si de vină era tot unu de-a lor, care îl apucase grandomania cuceririi...

- Kurt misiunea ta este să nu mai permiți nici unui alt robot vreo activitate, pănă nu-i verificăm pe toți. Trebuie să scăpăm întâi de dubluri.

- Auzi Kurt, și domniile voastre, nu putem să monotorizăm pe toți roboții de aici de pe această așezare, iar care nu sunt buni, să-i teleportăm direct aici într-o închisoare? Zic eu cu importanță

Văd ca cei trei vorbesc ceva într-o altă limbă. După care Kurt spune:

- Haideți cu mine la Retta.

O pornim în noul oraș. Ca construcție nu era prea diferit de cel de unde plecasem. Chiar unele aspecte de construcție semănau leit. Aceleași coridoare, bifurcații si camere mai sau mici, mai mult sau mai puțin luminate. Unele chiar erau în întuneric total.

- Da ce Kurt, nu ați plătit factura, și va tăiat și vouă curentul aici? Încerc eu să fac o glumă.

- Da mai facem și noi economie. Exact ca la tine. Numai că noi nu plătim ca la voi. Și mai ales cu vărf și îndesat facturile. Factură ce la un pensionar l-ar costa toată pensia, și așa amărâtă. La noi, consumul de curent este amortizat altfel, cu alte activități.

În fine după un sfert de oră de umblat, ajungem la sediul central al Rettei. Retta se apropie de Kurt cam cu teamă. Nici ea nu era sigură dacă el era Kurt cu adevărat. Dar El-Dor și Zeno, o liniștii, spunând că trecuse cu bine testul. Apoi văd că se îmbrățișează amândoi. Eu mă fac că mă uit în altă parte. Deodată Nina îmi sare și ea de gât, îmbrățișindu-mă cu patimă. Abia reușii să scap din strânsoarea ei.

- Ce faci Nina, te apucă? Tocmai acu te-a găsit și pe tine dragostea?

- Da Marinuși. M-a molipsit Kurt al tău.

- Daaa! ia Kurt să nu o mai molipsești pe Nina. Uite așa îmi face toată ziua și mai ales noaptea. Nici să dorm nu mai am timp, zic eu.

Cei doi se uitară surprinși unul la altul. Kurt scoate un alt aparat și îl îndreaptă către Nina. Dar Nina știind ce o așteaptă, îi aplică o figură de Kung-Fu, urmată de o procedură de Karate și Jiu-jitsu. Asta făcu ca Kurt să scape aparatul din mânâ. Nina se repezi la aparat, confiscând-ul. Dar El-Dor, i-o luă înainte Ninăi, care îndreptă și el un aparat către Nina. Cum Nina era ocupată de Kurt, nu sesizase primejdia. Așa că trei raze albastre, îndreptate spre ea, o făcu să ia o pauză.

- Kurt, te ocupi tu de Nina și mai șlefuieșteo. Aplică-i Codul bunelor Maniere. Vreau ca pământeanul să nu mai aibă reclamații de făcut la adresa roboțicăi lui. Dar asta după ce prindem toate dublurile. Chiar o s-o ținem izolată și pe Nina o perioadă până la final. Haideți la comandă. Ieșim din acea cameră și ne îndreptăm către o altă sală uriașă. Aici mii de alți roboți, se mișcau cu regularitate, printre alte mașini, aparate, console, monitoare și alte aparaturi. Când ajungem la un pupitru imens, El-Dor se opri. În fața lui era un ecran imens. Apăsă pe câteva butoane. Asta avu drept rezultat, afișarea tuturor roboților din acea așezare de unde plecasem noi. Așezarea lui Zeno. El-Dor împreună cu Zeno, tot plimba un promter, deasupra roboților. Deodată privirea îi fu atrasă de un alt El-Dor. Îl fixă, oprindu-l. Apoi Întrebă pe Retta cu privirea și la Kurt. Unde să-l teleporteze.

- Retta, se apropie de un alt monitor, și după ce se jucă puțin la el, îi arătă lui Zeno, o încăpere, fără nici o mobilă, destul de mare.

- Aici îi transbordăm pe toți indivizii, zise Retta.

- Nu știu dacă e o idee bună să-i aduci aici? Dacă au și roboții teleportoare portabile. Facem și aici ghiveci, zic eu. Văd că Kurt le zise ceva la cei doi. Ei se opriră nehotărâți. Da era și asta o posibilă manevră tactică. Ne putem trezi cu ei pe cap. Și sunt și mulți 300...

- Păi adormiții sau opriții, până ne dăm seama ce și cum cu fiecare, zic eu.

- Da! Face El-Dor, e o ide bună. Neutralizații întîi acolo pe toți și după aia mai vedem ce facem cu ei.

Și începu vânătoarea. Pe care îl prinde raza, îi îngheța definitiv. A trebuit să facem multă muncă, ca să-i găsim pe toți 300. Dar deodată îmi vine o altă idee.

- Kurt, nu am putea să-i indentificăm direct acolo, dacă sunt periculoși sau nu, și abia după aia să-i înghețăm? Poate acolo or fi... dar nu mai continui.

O altă navă se îndreptă către așezarea lor. O văd și-i fac atenți și pe ceilalți.

- De unde vine nava asta? Nu o fi plină cu intruși?

Retta caută ușa și schimbă codurile de intrare, în așa fel ca nici cel care ar fi știut codul, nu ar mai putea să mai intre. Între timp Cei trei erau ocupați cu prinderea dublurilor. Kurt scană nava, să vadă cine e în ea. Mare îi fu uimirea când văzu că era plină cu cele trei tipuri de dubluri. Și bineînțeles că nu lipsea nici el.

- Retta, fă mi legătura cu toți guvernatorii din celelalte așezări. Trebuie să-i anunțăm, să-i punem în gardă. Să schimbe codurile la toate intrările. Ne putem aștepta la vizite inopinante și la alte așezari.

Cred că vă mai amintiți de ceilalți guvernatori de pe Zirda. În afară de El-Dor, care era șef peste toate așezările, mai erau încă 11. În total erau 12. El-Dor fiind șeful mare. Mai erau: El Mer, Da Mur, Korr, Da Rut, E-Mir, Perret, Otto. U-Div. Retta îi trecea pe rând în revistă. După ce toți răspunseră la apel, apărând pe un monitor ce se împărțise în mai multe cadre, Retta le aduse la cunoștință despre schimbările provenite, precum și de situația în cauză, datorată unor anomali de natură necunoscută. Îi puse în gardă de eventuala apariție inoportună a lui El-Dor, Zeno și Kurt, în mai multe exemplare. De asemenea să schimbe codurile la toate intrările de la toate așezările. În caz de apariție a lor, să–i verifice cu aparatul de dedublare, și la nevoie să-i blocheze.

- Și cu cei ”înghețați„ din navă, ce faceți cu ei, întreb eu:

- Le schimbăm comportamentul. Îi reprogramăm. Că cineva s-a jucat cu ei de-a reprogramarea. Nu știm încă Cine? Dar vom afla după ce îi scoatem din uz pe toți.

- La noi se folosește PEM-ul. Pulsul Electromagnetic. Dacă ne supără vreun robot, aparatul îl distruge.

- Vă permiteți să faceți alții mereu? Noi nu-i distrugem, îi ”înghețăm” eventual, și îi folosim și pentru piese de schimb. Dacă memoria s-a stricat.

- Și cât o să dureze până scăpați de ei?

- Păi în câteva zile gata. Deja jumatre din ei i-am localizat. Și de acum, să nu te mai joci de-a multiplicatul.

- Eu tot nu înțeleg cine s-a dat drept Kurt, de m-a convins să încep munca? Dacă e unul din cei 8 veterani din acele așezări? S-a jucat de-a Kurt, m-a convins pe mine să le fac eu treaba, gândindu-se că pe el l-ar prinde repede. Așa...Spuneți că voi le puteți citi memoria, gândurile, nu puteți să-l prindeți?

- Nu încă. Dar cred că tu ai încurcat treburile pe aici, și tot tu ai să le repui toate la locul lor.

Zicând asta El-Dor, se retrase mai într-o parte cu Kurt. După o serie de silabe și alte tonuri, se dădu verdictul.

- Marineeee, vezi cum îți bei de acu cafeaua, că o vei face tu de acu. Mă atenționă El-Dor. Ninei i-am dat o pauză, că dacă dai iar greș, te trimit cu tot cu Kurt la tine acasă.

- Ce? Iar mă angajați? Vreți să îi întindeți o cursă, prin mine cu ajutorul meu, zic eu pricepănd cum stă de fapt treaba. El-Dor se uită la mine apoi la Kurt insistent. Acesta ridică din umeri.

- Bine rămâne cum am stabilit. De mâine începe operațiunea ”Vânătoarea”!

După ce plecă El-Dor, Kurt veni la mine și mă pune în gardă.

- Vezi că de azi luăm legătura numai cu parole. Pentru tine nu mai exist cu numele de Kurt. Dacă vei avea nevoie de mine, mă abordezi, dar fără nume. Eu voi fi: ”Negociatorul”, iar tu Vrabia. În felul asta nimeni nu va ști ce și cum. Pentru al prinde, te voi duce la noapte în locul unde ai făcut prosti. După aia eu o să dispar. Tu stai acolo și veghezi. Îți dau un aparat de emisie–receptie, numai pentru mine, și îți mai dau și un aparat de adormit roboții. Trebuie să ai grijă cum îl folosești, are efect numai la roboți. Dacă cel în cauză pe care îl scanezi tu apare de culoare roșu, e ființă vie. Daca e albastru e robot. Așa îi vei deosebi și îi vei neutraliza. Îl lași să vină la tine, și o să-ți propună iar să faci altceva. Să dublezi alte persoane. Probabil că le-a copiat deja trăsăturile și la ceilalți lideri din cele 8 așezări. Deci ai grijă, vezi ce faci și ai grijă, să nu se mai întâmple același lucru. Dacă nu te descurci, ei legătura imediat cu mine. De altfel ai să fi monotorizat de la centru de El-Dor. În el poți avea încredere.

Nu prea îmi făcea mare plăcere operațiunea asta, dar nu aveam încotro. Trebuia să răscumpăr greșeala.

Ca să nu mai fie probleme, de a se desconspira și el, Kurt mă teleportează direct la locul de dinainte. După ce ajung acolo, mă uit cu băgare de seamă și în stânga și în dreapta. Nu era nimeni. Nici țipenie. Mă pun în fotoliu. Tot așteptând, mă scoală Kurt.

- Vezi ai grijă să nu dormi. Să fii vigilent.

- Era 3 dimineața. Pe la sase, se termina misiunea mea. Mai aveam de stat încă 3 ore. Mă uit pe monitorul din stânga nimic. Pe cel din dreapta așișderea. Deodată monitorul din stânga prinde viață și începe să derușeze heroglife cu viteză mare. După ce se oprește, derularea, se aprinde și cel de al doilea monitor. Deodată aud în cap o voce:

- Fă același lucru pe care l-ai făcut ieri. Dă-i copy.

Speriat, Încerc să i-au legătura cu Kurt să-l anunț. Oare El-Dor mă vede? Fac gesturi disperate către o cameră ascunsă. Poate El-Dor mă va vedea. Mai încerc încă odată să i-au legătura cu Kurt. Retta, încerc eu, tu mă auzi?

- Foarte bine și clar, care e situația?

- Cel în cauză mi-a intrat în cap și mă obligă să fac ce-am făcut ieri. Deja monitoarele au plecat singure. Nici nu le-a atins. Cineva mă controlează...

- Bine stai acolo și fă-te că cooperezi. Venim și noi imediat acolo. O să-l anunț și pe Kurt.

- După vreo cinci minute vocea din cap, probabil văzând că nu am de gând să cooperez, se alarmase. Așa că mă chestionă.

- Ce faci? Ți-am arătat ieri cum se face. Ce ai uitat?

- Păi ...zic eu neștiind cum să lungesc convorbirea. Eu apăs pe copy, dar nu merge. Cred că s-a stricat tastatura, încerc eu o manevră.

- Bine stai acolo că vin eu să văd ce și cum.

După nici un minut, apare...surpriză! Un guvernator de la o așezare ce fusese de față la tratativele de pace de la Casa Albă. Era Otto! Mă fac că nu-l cunosc. Profit că încă nu ajunsese la mine și scot tastatura din aparat. Asta ca să mai câștig ceva timp. Când aproape ajunge Otto la mine, îmi răsună răspunsul Rettei.

- Nu dau de Kurt. Nu îmi răspunde. Știi ceva de el?

- Nu! Nu merge aparatura asta primitivă a voastră, zic eu ca să nu se prindă ăla că eu deja comunicam cu Retta.

- Bine lasă să mă uit eu.

În timp ce se lăsă în jos, eu mai apuc la disperare să acționez aparatul cu cele trei raze albastre, asupra lui Otto. Nici nu apucă să țipe. Se prăbuși lângă aparatură jos. Văzând care este treaba, țip la Retta să-l caute pe El-Dor sau altcineva, să vină să mă ajute, că am capturat pe liderul din așezarea 8. Pe Otto. El era cauza. Mai aștept câteva minute, ce mie mi s-au părut o veșnicie.

- Ce te-a apucat? Zise Retta. Otto e lângă El-Dor. Te urmărește de acolo.

- Și nu îl vedeți pe Otto, aici lângă mine? Dedublat?

- Nu!

Nu înțelegeam ce se întâmpă.

Tot timpul trăgeam cu ochiul la cel de jos, să nu se trezească. Dar el dormea fără vise mai departe. Cum Kurt mai îmi dăsuse un aparat de inregistrare, am apucat să înregistrez discuția cu Otto. Era o variantă de învinuire. Nu știu dacă cântărea ceva la ei. În așteptarea grupei de asalt, mă uit pe monitoare. Cel din dreapta avea un promter, ce clipea în așteptare copierea, care nu mai venea. Deodată mă învălui o lumină puternică, și mai apuc să văd, trei raze albaste îndreptate spre mine. Apoi se opri filmul. Se lăsă un întuneric absolut. Cu ultimile forțări mai apuc să sun pe Kurt, apoi căzui jos lăngă Otto.

Nu știu câtă vreme trecuse. Îmi simțeam capul greu și aveam mari amețeli. Cel trei raze își spuseră cuvântul. Oare cine trăsese în mine, și de unde? Încerc să mă ridic, dar capul nu mă ascultă. Mai fac o sforțare. În cameră nu era nimeni. Eram singur. Eram supus la niște monitoare și alte aparaturi. Alte aparate scoteau niște bip-uri. Nu știu dacă era în ordine cu mine. După vreo cinci minute, ușa se deschide, și să-mi cadă fața. Otto în carne și oase. Sau cel puțin asa credeam.

- Bravo pământeanule! Zise el cu un respect în glas. Cu ajutorul tău am pus capăt revoltei roboților.

- Bine dar eu am crezut că și tu ești robot si de aceea am tras în tine.

- Ai făcut foarte bine. Inspiratia, sau flerul te-a ajutat. Dacă nu o făceai, iar ne-ar fi dublat și pe noi liderii de pe așezările noastre cele 8. Cel pe care l-ai doborât era un alt robot, ce se transformase în Otto.

- Bine dar cum a făcut-o? Cineva trebuia să-l programeze pentru asta, zic eu nedumerit.

- Desigur. Când am proiectat roboții, am întrodus o memorie cache, care avea să evoluieze în viitor. De când am făcut acești roboți a trecut mai bine de 1000 de ani. Iar memoria a avut timp să se dividă și să evolueze. Iar acum a spart. Și a trecut la autoproducție singuri. Ai avut inspirația să-l chemi pe Kurt. El te-a găsit leșinat lângă Otto, dublura mea. Era un robot și el. Dar acum gata. Ce a trecut de 1000 de ani, o să distrugem.

Ușa se deschise iar, și în cadrul ei apărură toată suita celor 7 lideri. În frunte cu Kurt, Retta, Zeno si El–Dor. Zeno și cu El-Dor mă felicită, după felul cum i-am desconspirat pe roboți. Kurt veni și el lângă mine și mă întrebă de sănătate.

- Și totuși nu înțeleg, În mine cine a tras?

Se deschise iar ușa și în prag apăru Nina. Nina mea care o săptămână i-am simțit lipsa.

- Nina bine ai venit! Nici nu știi ce dor mi-a fost de tine. Fă-mi repede o cafea, că de când ai plecat tu, i-am și uitat gustul.

- Dacă mă pupi Marinuș...

- Da bine la urnă, hai mai repede.

- Cum cine a tras? Era alt robot, ce supraveghea dublura lui Otto. Văzând că Otto nu mai dă semne de viață și-a închipuit că tu erai cauza. Așa că a încercat să te elimine. Și poate ar fi reușit, dacă noi nu înterveneam la setările armelor, de a elimina acțiunea letală. Dacă nu mai apucai să mă suni...Nici El-Dor nu te putea vedea, datorită strategiei roboților. Pornise un aparat de bruiat camerele de vederi.

- Dar nici Retta nu a reușit să de a de tine?

- Din aceeași cauză. Toți eram blocați. Comunicațiile nu mai mergeau...

- Am apucat să-l înregistrat pe așa zisul Otto. Cred că a-ți

a scultat înregistrarea.

- Da desigur! Asta te-a salvat.

- Deci totul este bine, când se termină cu bine.

- Nu! Nu s-a terminat! Mâine te punem iar de gardă. Mai avem de prins câteva zeci de roboți, zise El-Dor.

- Ce? Nu mai vreau! Nu mai vreau să rămân aici. Vreau la mama. Kurt! Nina! ajutați-mă! Mai bine mă războiesc cu vecinul meu, decât cu dublurile voastre.

EL-Dor, se apropie de Kurt și discută ceva. Kurt îi răspunde ceva, dar El-Dor, rămase neclintit. Cred că se discută mai mult despre situația lor, decât despre situația mea. Și nu aveam să mă înșel. Nina se uita la ei impasibilă. Pe ea nu o durea capul. Pentru ea era tot una. Ori aici, ori acasă la mine, tot aia era. Nu ar fi scăpat de treburile casnice, de făcut mâncare, de făcut cafea...Într-un final văd că dispar amândoi pe ușă. Rămân neclintit, în așteptarea sentinței care nu mai venea. O văd pe Nina că își face de treabă iar, în a se uita pe geam. Ce o fi văzând? numai ea știe. Până la urmă îmi pierd răbdarea și îi zic:

- Nina, o cafea la mine zboarăăă...

- Nu îți fac cafea, până nu ți se hotărăște soarta. Dacă se decid să ne trimită pe Pământ, ce de fapt e cea mai mare probabilitate, trebuie să ai stomacul gol.

- Offf! Nina nu ai milă de loc de mine... Cine m-o fi pus, să mă alătur lui Kurt? Când eram singur cu tine, era cel mai bine. Nu mai aveam atâta bătaie de cap, nu mă mai certam cu vecinul, el nu mă mai vindea... Nu mai făcem cunoștință cu America, cu Casa Albă, cu președintele și alte multe oficialități...Nu mai zburam...Ori unde te-ai duce și oricât de bine ești primit, tot mai bine e la casa ta. Că odată și odată, tot o să se plictisească de tine într-un târziu...Văd că Nina se preface într-un cățeluș sau pisică...și începe să se gudure pe lângă mine. Poate, poate îi voi da atenție.

- Nu Nina! Nimic! Pănă nu îmi faci o cafea, nu te capeți.

- Bine domnu Marin, dar să nu dai vina pe mine, dacă o să-ți fie rău.

- O cafea nu o să mă omoare. Ba chiar te rog, dacă plecăm să-mi faci un termos, să am și pe drum, să scăpi pentru toată ziua, când ajungem acasă. Nina se execută. Pune de cafea într-o cratiță mai mare. Pe când trebăluia ea acxolo, apare Kurt. Nu puteam citi nimic pe fața împietrită a lui. Încerc să comunic cu el prin telepatie. Văd că se ține tare, nu vrea să se dea pe brazdă. Simțeam că îmi crapă capul din pricina efortului

depus. Până într-un final văd că îmi răspunde.

- Ultima ta conversație cu El-Dor, a avut neplăceri asupra lui El-Dor. El care își puse speranțele în noi, noi acum îi întoarcem spatele.

- Nu aș vrea să-l supăr, sau să las o impresie proastă, dar m-am cam săturat ca eu să fiu mereu pe post de cobai. Așa făcea și cu tine când te-a adus aici?

- Ți-am spus că eram mic. Aveam vreo 3-4 ani pe atunci. Ce știam eu pe atunci. Iar după aia au reușit să mă integreze printre ei, fără a mai face mofturi. Ce e drept a fost un pic cam greu, disciplina asta a lor. Dar a trecut.

- Și cum a rămas, mergem acasă?

Văd că Kurt nu-mi răspunde.

- Nu e neapărat să te duci acsă. Poți să ne ajuți și stând în fața unui pupitru, urmărindu-ne. Nu e necesar, să mai ei parte la o luptă cu roboții. De aceea El-Dor ți-a pregătit o surpriză. Te v-a dubla într-un singur exemplar. Dublura ta va lua parte la misiunea de prindere a truturor dublurilor. Tu nu faci decât să te urmărești singur. Poți comunica cu dublura ta, ca și cum ai vorbi singur în gând, și tot gândul îți va răspunde. Adică el.

- Înteresant, abia aștept să mă văd pe mine însumi. Și cât va dura misiunea asta?

- Până îi prindem pe toți.

- Și mai sunt mulți?

- Da! Cam ceva mai mult de jumătate. În timp ce vorbea Kurt, se oprește, în convorbirea cu mine și îi răspunde cuiva. Nu aveam de unde a ști cu cine vorbea. După ce termină de discutat, îmi zice:

- Urmează-mă! Tu Nina rămâi aici și dacă e cazul, intervii, ne chemi dacă apare ceva.

- Prea bine. Să ai grijă de tine Marinuș, eu la cine o să mai țip.

- Dar unde mergem? Cred că nu pe ultimul drum. Ce a apucat-o pe Nina acum? De unde atâta grijă pe capul ei?

- Haide! Mă îndeamnă Kurt.

În timp ce mergeram pe hol, apare Retta, care îl oprește pe Kurt. Vorbesc ceva, dar Retta, era cea mai agitată. Nu prea îmi mirosea bine, misiunea asta a lui Kurt, grija față de mine a Ninei...Cred că ceva o să se întâmple. Încerc să aflu despre temerile Rettei. Dar ea nu-mi acordă nici o atenție. Hmmm! Deci de Kurt e vorba. El cred că este trimis la o misiune de sacrificiu. Mai mergem noi câteva colidoare și alte camere, după care intrăm într-o încăpere uriașă. Acolo mi se părea cunoscut locul parcă era...da așa era. Era camera de teleportare dintre galaxi. Oare ce o avea de gând El-Dor. Cred că nu va teleporta dublurile la întâmplare, ca să scape de ei.

Ajung în fața pupitrului central. Kurt îmi explică ce și cum.

- Eu o să alerg după dublurile mele. Pe care îi prind îi teleportez aici în această cameră. Misiunea ta e să ne separi și să trimiți acele dubluri la anumite coordonate, ce îți vor fi date. Trebuie să ai mare atenție, ca să nu mă teleportezi și pe mine odată cu el

Intrăm într-un dispecerat, unde se afla un tablou general, o consolă, și un monitor. Pe monitor trebuia să-l urmăresc pe Kurt, iar acesta când ar fi răpit vreun robot dublat, trebuia să se teleporteze împreună cu el. Eu nu aveam decât misiunea, de a deosebii robotul de Kurt, după culori. Trebuia să teleportez, numai ce era albastru. Această culoare, reprezentau roboții. - Ai înțeles, da? Ei acum eu o să plec la vânătoare. Tu să ai grijă.

Și începu Vânătoarea. După câteva minute îl văd pe Kurt însoțit de o dublură de a lui. Kurt se telportează cu el, iar eu când îl prind în cătare, apăs pe un buton roșu. Acesta avea ca rezultat teleportarea dubluri. Unde? Nu știu! Și la urma urmei nici nu mă mai întereseză. Și cred că nici pe oamenii de aici. Prioritatea era să scape de ei, în prima fază. Și uite așa m-am chinuit o jumate de oră, tot făcând transferuri și ajutându-l pe Kurt. La un moment dat era să greșesc. Noroc că s-a depărtat puțin de Kurt robotul și am avut răgaz de o secundă ce am folosit-o din plin. La un moment dat mă luase toate apele. Era o muncă asiduă pentru mine.

- Mai fă o pauză Kurt, îi sugerez eu lui Kurt în gând.

- Încă puțin și e gata! Ce ai obosit?

- Dar nici mult nu mai am. Nu aș vrea să te pierd și pe tine odată cu dublura.

- Bine hai că vin acolo.

După câteva secunde apare și Kurt cam vesel, după părerea mea. Ce era așa de vesel?

Când apare, vine la mine spunând?

- Cu de-al de mine ai scăpat. Să văd cum ai să te descurci cu de-al El-Dor și Zeno?

- Păi ei mai sunt muți? Poate terminăm azi, Nu? Auzi Kurt, dar de ce să ne complicăm noi așa de tare. De ce nu teleportăm numai pe ei, fără riscul de a greși cu ceva. Teleportații pe toți într-o încăpere ferecată cu lanțuri... cu un câmp protector, în așa fel ca odată intrați, să nu mai poată ieși. De acolo îmi va fi mult mai ușor să-i trimit la naiba... Ei, ce zici?

Văd că Kurt scoate un aparat de emisie cred, și discută ceva cu cineva. Presupun că era El-Dor.

Se duce la niște roboți care lucrau acolo și conversează și cu ei. După care pregătesc o cameră. O apără cu un câmp de forță. Ce intra în ea, acolo rămanea, fie el om sau robot. Și iar începu partea a doua a vânătorii. Cum nici Kurt și nici El-Dor nu stăteau degeaba, reușim să scăpăm împreună cu mine de toți alde El-Dor. Urma și seria Zeno. Aici intervenea direct Zeno. El îi ademeni pe toți într-o altă sală, iar eu când mi-a spus să dispară am apăsat butonul roșu. Si uite așa după lupte seculare, care au durat 3 ore, am reușit să fac curățenie pe așezarea lor. Oricum au fost greu de depistat. Se împânzise pe toată planeta.

- Sunteți siguri, că nu a mai scăpat vreunul?

- Păi uităte la numărător. Cât arată.

- Aproape 250. Mai precis 248.

- Da e foarte bine. Cu cât am mai scăpat și ieri,,,

- Deci misiunea mea s-a terminat. Pot pleca acasă acu?

- Chiar ai de gând să ne părăsești? Credeam că vei rămâne la noi. Ai avea multe de învățat. Și așa școala aia a ta, nu face mare brânză. Rămîi aici și vei învăța mult mai multe. Și apoi cât vei trăi acolo la voi pe pământ? Aici îți putem prelungi viața. Și așa te-am scăpat de unele boli, ți-am schimbat aproape toate organele, ...

- Da știu, mi-a spus-o și Kurt. A mai rămas de schimbat și capul și mă pot considera un alt robot.

- Te putem învăța să comunici cu noi direct prin gând...

La o adică unele lucruri aș fi fost tentat să le învăț...dar...

- Bine o să mă mai gândesc.

- Foarte bine, îmi zice și Zeno. Poate pe viitor, o să-ți dăm în arendă și o așezare. Să ai grijă de ea, să o conduci, să o administrezi...

- Ași fi vrut să mai trag o fugă până acasă, să mai văd cum stă acolo treaba. Dacă cineva îmi sparge casa!

- Bine o să discut chestiunea și cu Kurt, dacă ții morțiș atâta, să pleci. O să mai vorbim mâine Acum ești liber. Misiunea ta s-a încheiat cu un mare succes. Bravo! Îți mulțumim că ne-ai ajutat!

După ce mă despart de zeno, mă las condus de Kurt, la camera mea. Acolo de abia mă aștepta, cine credeți? Da Nina. Cum mă vede deja sare pe mine.

- Mai încet Nino, că sunt obosit de atâta efort. Am muncit 3 ore ca să scăpăm de dubluri.

- Da știu! Nu te-am urmărit eu pe un monitor? Uite ți-am pregătit o cafea mare. Cred că o meriți.

10.

- Mulțumesc Nino. Chiar de abia așteptam să beau o cafea făcută de tine.

- Îmi pare bine că îți place.

Continui să sorb atent cafeaua.

- Mâine ce vom mai face? I-am propus lui El-Dor, să mă ducă acasă, pentru câteva zile. Mi s-a făcut dor de casă, de trilurile păsărilor, de ploaia noastră, de bălțile din mijlocul curții, apropo când ajungem acasă, misiunea ta e să sapi un șănțuleț, ca să nu se mai adune apa. Să curgă în stradă.

- Da ce crezi tu, că eu fac și muncă fizică? S-o crezi tu! N-ai decât să sapi singur toată curtea.

- Bine lasă mai văd eu. Vrei și tu să mergi, sau mă duce Kurt numai pe mine?

- O să văd atunci. O să văd cum îți bei cafeaua...

Kurt își făcu apariția la noi.

- Ce faci? Îți bei cafeluța? După ce termini mergem la o plimbare și pe la ceilalți guvernatori de la cele 8 așezări. La cei 8. El Mer, Da Mur, Korr, Da Rut, E-Mir, Perret, U-Div și Otto. Primul o să fie El Mer.

După ce termin de sorbit cafeaua, Kurt mă ia de mână și iese cu mine afară.

- Dar pe Nina nu o luăm cu noi?

- Vrei s-o luăm și pe ea? Bine atunci. Mă lasă singur și se duce după Nina. În timp ce îl așteptam pe Kurt, apare...Era să cad jos. Uitasem de ce spuse El-Dor, în legătură cu dublura mea. Când o văd să-mi cadă fața. Prima dată credeam că nu văd bine. Că e rodul imaginației mele, sau că în fața mea era o oglindă și mă vedeam eu proiectat în ea. Dar Nu! Eu eram în carne și oase. Sau poate mai puțină carne și mai mult oase. De fapt cred că ăla era un robot ce luase înfățișarea mea. Văd că vine spre mine și îmi spune ceva. Putea să fie tot așa de bine, ce mai faci? sau cum o duci? sau cum e să te vezi dublat?

- Bună ziua, zic eu în lipsă de altceva...Mi-a spus că și eu, adică și tu ai luat parte la separarea dublurilor. Îmi pare bine de cunoștință. Eu sunt Marin, de pe planeta Pământ din Calea Lactee, din sistemul Solar cu 9 planete. Pe tine cum te cheamă?

Văd că îmi zice ceva, ce nu înțeleg. Noroc de Kurt care se întorcea cu Nina. Când ne vede Kurt, stă în cumpănă. Nici el nu știa care sunt eu. Eu sunt zic eu, nu înțeleg ce spune. Nu vrei să-mi traduci? Dublura mea prinde iar a guița. După ce ascultă Kurt, îmi spune:

- A zis că nu știa de tine, că ar vrea să meargă cu tine acasă la tine...

- Apoi numai el mai lipsea. Ce mă fac eu cu doi de-al de mine? Sau poate...Poate ar fi totuși înteresant. Dar nu, mi-a ajuns câte am pătimit la Herculane, la Mangalia...Nu în nici un caz. Dacă vecinul ăla mă dă iar de gol și cheamă SRI-ul. Cred că nu o să mai fac casă bună cu acest vecin. Nu ai vrea Kurt să-mi schimbi domiciliul, să fiu cât mai de parte de vecin. Sau să-l muți pe el. Da, să-l mutăm, și să-l aducem aici. Și așa e el singur...

- Nu știu, o să mai vedem. Hai vii odată?

Îl las pe dublura mea acolo, iar noi ne îndreptăm către poarta cu platforma A-A. Cum ajungem acolo, Kurt se repezi în navă Noi îl urmăm îndeaproape. După ce dădu coordonatele traseului, Kurt ridică încet nava. După nici cinci minute, se mări viteza. Dar era acceptabilă acu. Ne îndreptăm către altă direcție, spre așezarea lui El Mer. După ce trecurăm în emisfera de sub noi, unde acolo era noapte, Kurt, poziționă nava către un mic oraș. Acolo era reședința lui El Mer. Când ajungem acolo, acesta cu o suită de 12 roboți ne întâmpină la poartă. După ce ne dădu onorul, ne primi să vizităm orașul. Apoi ne plimbă cale de o oră prin orășel, arătându-ne, toate uzinele care îl alcătuiau. Aici se făceau aparatură și componente pentru teleportări. După ce terminăm, ne luăm rămas bun. Apo Kurt o porni spre altă așezare, așezarea lui Da Mur. Aici ei faceau nave. Tot aici le ansamblau și le testau. Urma așezarea lui Korr. Aici făceau mașinări pentru sisteme robotice. La Da Rut, era altceva. Și așa am luat, în revistă, toate așezările cu toți liderii lor: E-Mir, Perret, U-Div și Otto. Fiecare așezare avea profilul lor. Când ajungem la Otto, acesta mă recunoscu și ținu să mă felicite, de felul cum m-am descurcat în eliminarea roboților în plus. Otto îmi spune că și el era concetățean cu Kurt. Că și el fusese adus de cei care îl vizitase și pe Kurt.

- Cum? Tu ești de pe Pământ?

- Da desigur. Am copilărit acolo. Dar nu m-am mai întors acolo. Prefer să stau aici. Aici e altceva. Acolo munca nu-mi era răsplătită. Nu era vorba de bani, ci de nemulțumirile șefilor.

- Deci ești compatriot cu Kurt. Ești și tu din Germania de vest, din Bavaria?

- Da acolo m-a apucat războiul. Noroc că se plimbau sefii mei pe atunci, pe acolo și m-au recrutat.

- Interesant! Dar Kurt nu mi-a spus nimic de tine.

- Ori o fi uitat, sau a crezut că nu e necesar să afli încă. Oricum îmi pare bine că ne-am întâlnit. Tu ești din Romania?Nu?

- Da, și eu tot dintr-o coincidență am ajuns aici.

- Îmi pare bine. Rămâi aici sau pleci?

- Nu știu, o să mă mai gândesc.

Ne-am luat rămas bun, iar Kurt după ce ne urcăm în navă, o porni cu toată viteza, spre o direcție necunoscută.

- Unde mai mergem?

- Ai să vezi!

Mi se părea curios, că nu voia să-mi spuna acum nimic. Mă las pradă gândurilor. Mă uit afară și încerc să văd cam pe unde vrea să ajungă Kurt. Mă uit la figura impasibilă a ninei. Nu promitea nici ea nimic. Relieful se schimba aleator. Vale, deal, munte și iar deal, munte, vale și tot așa. Până când în zare se vede un ocean. Când ne apropiem, Kurt micșorează viteza navei, care se plimbă linștită deasupra apei. La un moment dat, Kurt lăsă nava jos, care se scufundă în ocean. Kurt aprinse puternicile proiectoare, care mătura fundul oceanului, făcând să dezvăluie privirilor mele, scene parcă desprinse din povești. În depărtare se vedea o construcție din sticlă sau alt material străveziu, ce se afla pe fundul oceanului. Când aproape ajunge la intrarea de sticlă, Kurt acționă un comutator, de pe consolă. Asta făcu ca intrarea să se deschidă, lasându-ne în înterior. Pătrundem în incintă. Era o cameră spațioasă luminată zgârcit. Când intrăm în cameră, Kurt închise în urma noastră ușile. După aia scăzu nivelul apei, până dispăru complet. După ce egală presiuniule și aerul, Kurt mai deschise o altă ușă. După ce opri nava, Kurt exclamă:

- Gata! Până aici ați plătit! Kurt deschise nava și coborâm jos. În camera în care întrarăm, se auzi niște ciudate acorduri muzicale, în timp ce camera se lumina mai tare. Apoi Kurt mai deschise o ușă. Aici era o cameră mare, plină cu toate dublurile, care eu le-am fugărit. Aaa! Deci aici au dispărut.

- Și aici sunt în siguranță? Nu mai pot evada?

- Nu că nu ne știu codul de ieșire. Aceste două uși nu se deschid cu una cu două. Au mulți senzori, iar dacă unu nu vrea ăla e. Mă uitam la mulțimea pestriță de alde El-Dor, Zeno și Kurt. Când mă văd și pe mine.

- Dar m-ai adus și pe mine aici?

- Da, tu ești șeful gardian de aici. Tu ai misiunea de a avea grijă de noii veniți. Ridic mâna în sus și salut pe Eu-l meu. Dar nu-mi răspunde.

- Ia uite comedie. Nu mă mai cunoaște?

După ce Kurt trecu în revistă jurnalul și paza, precum și ”Eu-l”, se declară mulțumit și plecăm.

- Și ce aveți de gând să faceți cu ei?

- I-am pus aici la păstrare, până când șeful mare va decide, ce să facem cu ei. Deocamdată nu putem avea încredere în ei.

- O să stea aici până li se vor termina bateria sau acumulatorul?

- Mi-a spus El-Dor, că i-ai împărtășit dorința de a te duce iar pe Pământ, de ați vedea casa... și mai ales ...vecinul... zise zâmbind Kurt.

- Da, mai ales vecinul.

- Abia aștept să-l pedepsesc pentru gestul făcut atunci cu noi, adică cu tine. Șarlatanul! De aia nu progresați, că aveți prea multă gtijă de aproapele vostru, de ai nface rău, în a nu-l lăsa să trăiască, de al compromite, de al turna, pentru câțiva bani. Da, hai acasă la mine până una alta. Mâine om mai vedea ce și cum.

11.

Pe când încă dormeam, Nina mea îmi dădu deșteptarea. Mă uit într-un ochi la ea supărat.

- Ce? Nu ai somn? Mai lasă-mă să dorm.

- Dar ce? Te crezi acasă la tine? Hai că suntem așteptați.

- Cine? Când? Unde, fac eu încă derutat.

- Hai jos, nu auzi?

- Dar cât e ceasul? Uite nici 9 nu e.

- Nu contează, haide odată, că nu te așteaptă oamenii ăia pe tine toată ziua.

- Dacă vrei să mă scol, fă-mi mai întâi o cafea.

- Cafeau poate să mai aștepte.

- Da? Păi și ei poate să mai aștepte.

Dar Nina, nu mai așteptă să mai comentez, că mă dădu repede jos din pat. Am ajuns la parter. Apoi mă călări.

- De ce nu ai spus așa de la început? Aștia erau oamenii care mă așteptau? După ce îmi faci cafeaua Nina.

Dar Nina nu a mai continuat, că ușa se deschise și intră toată suita a întregului apus. Erau El-Dor, în frunte cu toți guvernatorii de pe acele meleaguri. Și bineînțeles, că nu lipsea nici Kurt, dar nici Retta.

- Ce aveți fraților astăzi? Vi s-a pus pata pe mine? Nu mai poate omul să mai doarmă un pic... că voi gata!

- Dacă vrei să mai dormi, atunci te lăsăm. Hai Kurt...

- Stați! Gata! Hai că vin.

Mă ridic cu greu de pe jos. Îmi spăl chipul, mai bine zis îl ud oleacă și ies pe ușă. Suita mă văzu și îmi făcu semn să-i urmez. Ne apropiem de sala de teleportare.

- Aaa! Deci asta era! Voiați să mă trimiteți acasă?!...Dar nu înțeleg de ce e prezentă atâta lume. Ce numai Zeno și Kurt, nu erau de ajuns?

- Nu! Îmi răspunde El-Dor. Cu acazia trimiterii tale acasă, vrem să mai adăugăm încă un experiment, să vedem cum merge. Am mai evoluat de atunci, de când ai venit la noi.

- Și în ce constă noutatea? Nu tot acolo ajung?

- Ba da, dar teleportarea o vom face altfel.

- Altfel? Sper că mai ajung întreg acasă? Să nu mă pierdeți cumva pe drum.

- Nu ai nici o grijă de asta. O să ajungi întreg.

- Dacă mergi și tu cu mine... Și Nina merge sper.

- Sigur! Hai îndreptați-vă către platformă.

Ne deplasăm toți trei, către acel punct. Era o cabină cu pereți albi lăptoși. Kurt nu avea pe el decât un halat, pe care îl coborâ jos.

- Păi de ce nu ai spus, că trebuie să mă dezbrac? Așteptați.

Mă dezichipez ca la armată, la paiul de chibrit. Într-un minut am fost gata. Kurt îmi admiră goliciunea zâmbind. Nina întră și ea, fără să-mi mai de-a atenție. Se porni un cronometru. Toți se uitau la niște monitoare. Pe ecranul central apăru alte imagini. Apoi se împărți și el în două. Pe unu era locul meu de acasă, iar pe altul eram în locul de acum. Pe parcurs trebuia să arate traiectoria noastră. Apoi veni inevitabilul. Mă apucă o greață. Cred ca de aia nu mi-a dat Nina nimic de mâncare și nici cafea...mai apuc eu să zic în gând, în timp ce o altă durere generală mă apucă, fiind înconjurat de sfere colorate și o lumină albastră mă învălui. După aia leșinai, nemaiștiind nimic de mine.

Într-un târziu, îmi revin. Nina și Kurt erau la căpătuiul meu.

- Hai că își revine, zise Kurt.

- Ce faci domn Marin, ne speriași. Eu la cine o să mai țip.

- La tine nu e o problemă, poate țipa cine vrea și poate. De mine era mai greu, că eu nu mai puteam țipa la tine.

- Unde sunt?

- La tine! La tine acasă. Nu-ți doreai tu să-l vezi pe vecin? Uite că ți-am îndeplinit dorința.

Mă uit de jur împrejur. Parcă eram acasă. Dau să mă ridic, dar atât Nina, cât și Kurt nu-mi îngădui.

- Mai stai culcat măcar o oră.

- O oră? Și ce fac până atrunci?

- Păi uităte la televizor.

- Nu am chef de el. Cred că o să te întorci singur Kurt. Nu mai vreau înapoi. Mi-a ajuns atâtea deplasări teleportate.

- Bine o să stai o vreme aici până îți mai revii. Te mai întremezi.

- Nu știu, acum nu mai vreau. Nina poți sa-mi faci o cafea? Acum am voie?

- Te simți în stare? Fă-i Nina una mică, să vedem cum se simte, zise Kurt.

Nina dispare la bucătărie. Prilej ca să-l trag de limbă pe Kurt, în privința călătoriei.

- Și cum a decurs proiectul? A decurs bine? Toată lumea sănătoasă? Da știu, mai puțin eu. Ce s-a întâmplat de fapt? Ce nu a mers bine?

- Ba să mă ierți, totul a mers strună la noi. După ce te-ai apropiat de galaxia ta, ai avut probleme. Cred că a fost de vină un nor obscur. Era să-ți îndeplinești visul... Că te puteam împrăștia prin alte sisteme.

- Am zis eu. Zeno, sau El-Dor, numai de snoave se ține. Își face ambițiurile cu mine. Eu sunt cobaiul lor.

- Nu e de vină Zeno sau El-Dor, ci tu. Tu nu ai suportat călătoria. I-ai speriat și pe ei. Doar în ultimul moment El-Dor, a adăugat niște parametrii, ca să revii pe traiectorie, altfel te căutam mult și bine...Posibil să fii fost și o explozie solară, sau inversarea câmpului magnetic și implicit și a polilor. Asta a conturbat călătoria.

- Bine, dar voi cum ați trecut cu bine?

- Noi am fost la urmă. Primul ai plecat tu. Când El-Dor a dat alarma că te pierduse, am intervenit toți ca să te salvăm.

- Mulțumesc pentru intervenția voastră. Eu la vecin cum aveam să mai țip?

- Apropo de vecin, bine că mi-ai amintit. Ia să-l poftim noi pe el, la noi oleacă, să răspundă anchetei noastre.

Și până să mă dumiresc eu, Kurt apăsă pe un mini teleportor. Asta avu ca rezultat, apariția vecinului la noi în cameră. Cum îl văzu Kurt îl și luă la întrebări. Când mă văzu vecinul, mă și întrebă ce fac?

- Bine vecine. Nu îți era dor de mine?

- Ascultă, zise Kurt. Avem o reclamație la adresa dumneavoastră. Așa de mult îți iubești tu vecinul, că îl dai pe mâna SRI-ului, a trupelor speciale, pe mâna președintelui...?

- Nu știu nimic. La ce faci aluzie?

- Cum nu știi nimic. Sefii care ne-au anchetat pe noi, mai mult pe el, ne-au spus că matale l-ai vândut pe vecin.

- Nu e adevărat nimic din ce spui. Eu nu știu nimic. Am văzut o mașină albastră, din care a coborât doi gradați si patru soldați. După ce a plecat mașina, soldații și gradații au sărit gardul, și la adăpostul întunericului, te-au așteptat pe tine vecine, sau pe voi. După 12 noaptea ai apărut. Am vrut să te atenționez, dar al doile gradat era lîngă mine, și mi-a pus mâna la gură. Am vrut să te anunț, dar nu m-au lăsat.

- Mda! E posibil și această variantă. El mi-a spus că tu m-ai dat de gol.

- Ei, ce era să spună și el. Ca să fie el apărat și să fie mai credibil. Și până la urmă v-a prins, sau te-a prins vecine? mă întreabă vecinul.

- După cum vezi că nu. Am plecat la mine acasă cu nava, și l-am luat și pe Marinuș cu noi. Bine acum te iert. Dar dacă se mai întâmplă ceva, că aia or să mai încerce să vină pe aici...tu să le spui că nu știi nimic.

- Bineînțeles! Dar cum am ajuns la voi în casă?

- Ei, s-a jucat cu tine oleacă Kurt, prietenul meu. Nu-ți fie teamă. Nu ai să pățești nimic, îl încurajez eu pe vecin.

- Dar matale parcă nu-ți sunt boii acasă.

- Ei, din cauza călătoriei...

- Da! Gata vizita s-a terminat. Vrei să te ajut să te duc acasă la tine, sau pleci singur.

- Nu, plec singur. La revedere vecine și fă-te bine mai repede. Eu poate dacă nu mai pleci mai discutăm de una de alta, mai facem o tablă, un șah, un tabinet, ceva...

- Bine mergi sănătos, zise Kurt.

Când plecă vecinul, apăru și Nina cu cafelele.

- Credeam că te-ai mutat în bucătărie, ce ți-a trebuit atâta?

- Păi am auzit că aveți musafiri, și nu vroiam să vă deranjez.

- Puteai să intri. Poate ii dădeai și vecinului o cafea. Și așa e singur săracul...Da, hai Nina, că mi-a venit pofta de o cafea. Poate dacă te comporți bine, o să am grijă și de tine. Poate facem o trântă la noapte...

- Ooo! Înseamnă că ți-ai revenit, Marinuș. Păi în câteva zile, cel mult o săptămână, mă întorc aici ca să te aduc înapoi.

- Bine o să mai vedem până atunci.

Kurt se duce într-un colț al camerei, după care apăsă pe un buton la un aparat. Se conectă cred cu Zeno, că acesta îl întrebă de mine.

- Sunt mai bine. Am băut și o cafea, zic eu...

- Mai ușor cu cele cafele, că nu îți mai fac bine. Trebuie să le lași treptat. O să fie greu o perioadă, dar nu ai încotro. Ți-am, dat prin Kurt o băutură energizantă mai bună decât cafeaua. Și nici nu dăunează. Când mai vin îți mai aduc, un bidon de 10l, să ai acolo. Când ți se face sete, să ai.

- Bine la revedere!

Cum se termină video conferința, Kurt sau cei de acolo, îl teleportă pe Kurt, pe planeta lui.

Am rămas singur cu Nina. Nina la trecerea timpului, dă drumul la televizor, în așteptarea unei telenovele. Am lăsat-o în pace. Încet încet adormii, fără vise, până a doua zi.

12.

Când mă trezii, prima dată observ că sunt acasă la mine și sunt singur. Nu îmi mai aminteam mare lucru, de cum am ajuns aici. Îmi amintesc de Nina și ies afară să o caut. O caut și în bucătărie, dar nimic. Sigur am visat. Fac eu în gând. Îmi aduc aminte de kurt. Ce ar fi dacă aș reușii să corespondez cu el în gând. Încerc să-l chem. Dar nu răspunde nimeni. Ies în curte. Mă uit prin prejur. Mă duc la gard să văd dacă vecinul e acasă. Mă uit în curtea lui, nimic. Îl strig. Tot nimic. Mai stau să aștept, poate iese, dar nimic din toate astea. Oare chiar toate călătoriile mele au fost aievea? Sau toate nu au fost decât un vis? Ciudat! Aș fi putut jura că toate astea, s-au petrecut aievea. Mă las păgubaș. Mă duc la bucătărie să fac o cafea. Oare nici Nina nu era adevărată? Deci totul nu a fost decât un vis. Un vis crud, care m-a trezit la realitate. O realitate nu prea plăcută, una rea și înnegurată și crudă. În așteptarea cafelei, care ca un făcut, nu mai voia nici ea să mai fiarbă. Îmi fac de lucru pe afară. În fine e gata. De atâta grijă, eram să o scap și în foc. Păi argaazul nu trebuia spălat?... O torn în ceașcă. În așteptarea ei ca să se răcească, îmi fac de treaba în magazie. Toate erau vraiște. Obiecte veci și nefolositoare, așezate alandala. Încerc să le pun cât de cât în ordine. Dar nu dură mult entuziasmul meu. Mă plictisesc repede. Ies afară și mai mă duc odată la gardul vecinului. Dar nu! Cred că nu era acasă, sau poate dormea...Mă uit la ceas, era apropae 12. Deci cred că mai degrabă nu e acasă. Mă duc la bucătărie și văd că cafeaua mea se răcise binișor. Mă apuc de sorbit. Parcă nici cafeaua nu mai era cafea. Cred că de mâine nu mai beau. Nu-mi mai face bine. Era bună odată. Mă ridic și vărs restul de cafea în ibric. Apoi ies afară cu ibricul și îl deșert la niște flori. Poate lor le-o place. Mă duc la frigider. După cum mă așteptam era gol. Nici alte legume nu mai aveam. Azi nu mai merg la piață. Poate mâne. Nici pâine nu mai am. Aveam niște mălai, cu gândul să fac o mămăliguță. Dar cu ce s-o mănânc? Totuși mă îmbrac și îmi i-au inima în dinți cum se spune, și plec la piață. Mă gândeam poate găsesc un kil de lapte pentru azi. Mâine oi mai vedea. Parcă tot nu eram convins că nu eram singur. Cred că Nina mea e dusă la piață. O fi văzut că nu are de ce se agăța, și ce și-o spus: ”Hai să fac o surpriză lui Marinuș”. Vin acasă cătrănit. Pun laptele la foc, în timp ce pun și apa în ceaun să fac mămăliga. Când laptele a fiert, era gata și mămăliga. Le las să se răcească. Mă duc în casă și pierd o juma de oră la un film, înteresant. Când se termină filmul, îmi aduc aminte că îmi era foame. Mă duc la bucătărie și mă infrupt cu laptele și mămăliga. După ce spăl vasele, merg în casă și mă pun iar în pat. Mă uitam la alte programe. Dar nu-mi plăcea nici unu. Dau de telenovele. Uite asta era programul preferat a Ninăi. Dar ea nu mai e... Mă uit distrat o juma de oră la un film. După care adorm. Târziu pe la 6 seara reușii să deschid ochii. Era de acu întuneric. Era doar toamnă. Seara se simțea prezența frigului. Mai ies odată afară. Văd lumină la vecin. Bun e acasă, hai săi fac o vizită. Bat la poartă și îl strig. Nimic, nici o mișcare. Încerc poarta, cu gând să intru. Fac câți-va pași nehotărâți spre intrarea casei lui. Ajung la ușă și bat tare. Lumina continuă să ardă. Încerc clața. Ușa se deschise. Intru în casă, cu gând să-l caut. Ajung și în dormitor. Când văzui cu groază, cum vecinul era în pat, parcă dormea. Mă apropii de pat și îl strig iar. Dar nu-mi răspunde. Pun mâna pe fața lui și constat că e rece. Incerc sa-i i-au pulsul. Nici o mișcare. Oare o fi mort? Încerc să-mi amintesc cine ar avea de pe strada mea telefon. Ies în stradă și bat la prima poartă, Nu-mi răspunde nimeni. De abia la a patra poartă, iese o femeie și mă întreabă ce vreau. Îi spun toată tărășenia despre vecin, că era în pat și nu mai sufla. Se duce repede vecina și anunță salvarea. Cât așteptăm salvarea, mai discut cu vecina de una alta...După cinci minute apare și salvarea. Sora asistentă de pe salvare, declară decesul.

- Sunteși rudă cu domnul?

- Nu e vecinul meu. Stă gard în gard cu mine. Mi s-a părut curios că nu l-am mai văzut pe afară și am vrut să-i fac o vizită, crezând că e bolnav.

- Deci nu cunoașteți niște rude apropiate de ale lui?

- Nu, nu cunosc.

- Bine, o sa-l ridicăm, iar dacă în zece zile nu apare nici o rudă, primăria se v-a îngriji de înmormântarea lui.

- Și casa? Nu o avea vreun nepot ceva...

- Nu știu. Dacă apare cineva că i-ar fi rudă, îl trimiteți la spital la morgă. Bună seara!

Plecă mașina. Acum chiar că am rămas singur. Ce puteam să mai fac? Poate a doua zi, sau în zilele următoare o apărea cineva care îl cunoaște. Cu vecinul timpul trecu, nici nu mi-am dat seama că se făcuse 10 seara. Mă pun în pat nehotărât. Moartea vecinului mă deprimă. Cine o să-mi mai țină de urât, când nici mie nu o să-mi mai fie bine?

A dua zi, mă trezesc dimineață. Soarel era zgarcit în a se arăta. Era acoperit de câte un nor mare și negru. Din când în când mai apărea și Soarele. Dar nu mult că bătea la ochi. Peste câteva ore se innooură de-a binelea. Numai nu începuse să plouă. Îm aduc aminte că trebuie să mă duc la piață să mă aprovizionez. Ajung la piață. Îmi i-au niste cartofi, ceapă, ardei, morcovi și niște mere, o jumate de kil de salam și șuncă, lapte, brânză, pâine, făină, zahăr, griș, ouă și alte acareturi. Mă întorc acasă gâfâind de atâta greutate. Și eu om nebun, îmi pusesem în gând să car toată piața. Oricum, de acu o săptămână nu mai ies din casă. Mă duc la bucătărie și descarc sacoșa. Aleg niște zarzavat și încropesc o supă cu de toate în ea. Le pun la fiert. Pentru că luasem și mere, mai pun la fiert și un compot. Apoi aștept să treacă timpul. Îmi aduc aminte că atunci când ploua, apa se strțngea în curte , făcând bălți destul de mari. Îmi i-au o sapă și mă apuc să nivelez pămantul, și apoi fac un șanț, ca atunci când va plua , apa să se scurgă ditrect în stradă. Când am terminat, începu și ploaia. Uite că nu a fost degeaba. Acum o să văd cât de bine am lucrat. Mă duc în casă și privesc dansul ploii, care bătea și în geam. Îmi aduc aminte de mâncare. Mă duc și văd că am fi toate gata. Opresc aragzul și întru în casă repede. Mă opresc în pragul ușii și constat, că nu mai aveam nici o baltă în curte. Unde e Kurt ca să mă felicite? Mai aștept cam o oră, numai bine ca să se răcească mâncarea. Mă duc iar în bucătărie. Mă pun la masă. După ce termin supa, trec direct la desert. Adică la compotul de mere. Observ că uitasem să pun zahăr si arome, esențe de vanilie. Pun acu zahăr și două plicuri de vanilie. Mestec. Ei, acu era mai acceptabil. După ce mănânc și compot, mă duc în casă să mă întind nițeluși. Er4a ora 2. Oare când a trecut? Adorm și pe la 6 mă trezește niște bătăi în poartă. Mă ridic confuz. Mă dau jos și ies din casă. Mă apropi de poartă și întreb de departe
- Cine e?

Dar nu primesc nici un răspuns. Deschid poarta și... cine credeți că era la poarta mea. Deci știam eu că nu putea să fie un vis adevărat. Da, Nina și cu Kurt.

- Ce faci Marinuș? Mă întreabă Nina.

- Dar unde ați fost? M-ați lăsat singur și voi ați șters-o englezește. Vecinul a murit și el...Chiar că mă plictiseam fără voi.

- Ce vrei? A survenit o problemă.

- Și pe Nina de ce mi-ai luat-o?

- Era nevoie și de prezența ei. Dar văd că arăți bine acum , față de cum te-am lăsat ieri.

- Ei ce știți voi? De nevoie și de foame am făcut și pața. M-am aprovizionat cu de toate. De acum, Nina ai scăpat de făcut piața. Doar mâncare să faci. Asta e sarcina ta. Vrei niște supă de a mea, sau poate niște compot de mere, mă ofer eu să o fac pe gazda amabilă.

- Nu te deranja.

- Dar nu e nici un deranj. Vă aduc niște compot de mere. A ieșit așa de bun, îl laud eu.

Mă duc la bucătărie și le aduc câte o porție de compot. Vin cu porțiile. Nina mă refuză încă din start. Doar Kurt , acceptă crec că mai mult ca să-mi facă plăcerea. Gustă și nu se mai opri, până ce termină compotul.

- Dar ești bun de bucătar. Mai bine zis , bun de insurat...zise el, făcându-mi cu ochiul.

- Ia să gust și eu, să-i dau și eu calificativul.

După ce gustă, zice și ea că sunt bun. I-a plăcut și ei.

- Nu trebuia să te obosești atâta. Noi venisem să te luăm cu noi. Păcat de cumpărături, că se vor strica...

- Dar ce, pe ele nu le putem lua cu noi, la o adică? Ce iar o să mă îndopați cu pastile? Mai bine ți-ai mări sera aia a ta Kurt.

- Păi astea fiind zise, eu sunt gata de plecare. Cine mai merge cu mine, două degete sus.

- Stai așa să închid casa, bucătăria, să ferec poarta...După ce vin de afară, intru în casă ca să îmi iau și ceva de schimb, ceva lenjerie, nițte pijamale, niște cămăși, tricouri, maiouri, ciorapi, șosete, niște sandale și pantofi.

- Uite merg, dar cu o condiție. Nu mai vreau să faceți experimente pe mine. Eu nu sunt cobaiul vostru. Vreau să-mi dați de treabă, dar nu prea grea, și fără să mă mai atace nimeni. Da?

- De acord! zise Kurt.

- Da, bine. Eu sunt gata, zic eu punând mâna pe o geantă de voiaj destul de nesimțită. De abia o puteam ridica.

- Atunci hai afară, că am parcat nava în fața porții. Da ? Nu știam . Credeam că iar ne teleportăm.

- Nu am mai găsit o variantă de a ne deplasa, mult mai repede și fără posibile incidente. Doar că o să ajungem cam peste o lună.

Deschid poarta, dar nu văd nimic.

- Unde îți este nava, Kurt?

- E aici, dar am trecut-o pe invizibil.

Ne urcăm în navă după ce Kurt făcu nava să apară. Dar nici nu ne urcarăm bine,cînd un detașament, apăru ca din senin, pe strada mea. Mai erau multe tanchete. Tunuri, tancuri, amfibii, lansatoare de rachete, tot tacâmul.

- Ce mai vor ăștia? Iar și-au propus să ne atace? Cred că vor o lecție, ca să se sature odată pentru totdeauna.

De abia ridică nava Kurt, când lansatoarele o luă în vizor. Dar Kurt, fu mai repede de cât ei. Lansă o dronă, care atunci când atinse pământul explodă, măturând totul în calea ei. Când privesc în jos, nu mai era nici strada și alte case din apropiere. Dar nici soldați nu se mai vedeau. Toți încremenise pe veci pe pământ. Ce mai rămase din batalion, mai fu câteva tunuri și un tanc, care erau mai departe.

- Da acum putem să mergem în liniște, spera Kurt.

- Crezi? Aștia au alarmat toată țara. O să fie toți iar pe urmele noastre.

- Nu au decât, dacă nu le ajunge cu cât au mai rămas...Oricum nu vom sta mult timp la voi. Peste cinci minute o să părăsim sistemul vostru sola. Așa că...îmi pare rău și nu am cuvinte.

Și se adeveri bănuielile mele. La un moment dat fură-m însoțiți de cinci avioane de mare viteză. Dar nu dură mult, pentru că Kurt le depăși, lăsându-le cu mult în urmă. Unu din avioane mai apucă să lanseze o rachetă. Kurt se uită pe un ecran și zâmbi. Lansă la rândul lui o contra măsură. Iar racheta, se luă după ea. Când ajungem la a treia viteză cosmică, Kurt făcu nava să dispară, luând o viteză mult mai mare, ce se îndrepta către o destinație necunoscută.

13.

Ieșisem demult din sfera de atracție a Pământului. Viteza navei creștea văzând cu ochii. Dacă la început stelele se vedeau cum fug, acum lăsau o dâră de lumină. Părăsisem și sistemul nostru Solar. Cele nouă planete, numai le-am trecut în revistă. Cea mai mare Jupiter, m-a fascinat cel mai mult. Dar nici celelalte trei gigantice, nu îmi lăsase o impresie rea. Mă uitam prin hublou și mă delectam cu imaginile fugare. Dar iată că stelele începură să lase dâre de lumină tot mai puține. Acum se răriseră considerabil. Ici colo mai apărea câte o lumină în imensul ocean spațial.

- De acu o să avem un timp de liniște. Am studiat harta stelară și avem drum bun. Nu o să ne mai supere nici o Stea de Fier, cât ar fi ea de mare. La bord avem cele mai sensibile radiolocatoare. Simte prezența unor astfel de sori sau planete muribunde, de la cea mai mare distanță. Asta ca să avem timp să luăm măsuri.

- De ce ai ales până la urmă varianta clasică de a călători cu naveta, când aveți și varianta supervitezei...?

- Parcă nu ai ști de ce ? Și în al doilea rând, am vrut să mă mai delectez și eu cu metoda veche. E mai palpitant. Altfel unde ar mai fi pontul, distracția?

- Totuși o lună, e destul de rapidă.

- Stai să vezi când vom lansa alte generații de noi de nave. Ar face drumul tău într-o săptămână.

- Să nu-mi spui că o să măriți viteza ca să facă drumul și într-o zi?

- Tot ce se poate, la ritmul tehnologiei noastre...

- Totuși teleportatrea mi se pare mai înteresantă. E mai emoțională. E mai rapidă...

- Da, pentru tine încă este. Tot nu te-ai obișnuit în totalitate cu descompunerea. Îți mai trebuie antrenament. Dacă rămâi la noi. Ai să te obișnuiești. Într-o lună nu ai să mai ai nimica.

- Da, ai dreptate. O să ajungă numai capul la destinație. Mâinile prin constelația Lebăda, picioarele, prin Lira...

- Ei, să nu exagerăm. Poate înainte, ai fi putut spune asta. Dar acu...De când sunt eu la ei, de la 3 ani, nu îmi amintesc, ca să dea rateu un experiment. Și câte și mai câte am făcut.

- Spunem roboții de când îi aveți? Erau pe când te-au adus la ei?

- Desigur! Avem veche tradiție, în arta robotică. Noi fără roboți e ca la voi fără aer. Roboții prestează munca noastră la o valoare de 80%. Iar ce mai rămîne, facem restul. Adică proiectarea, execuția, programarea, repararea, etc. Mai dăm și pe la alții, în alte sisteme învecinate.

- Da, ne-am luat cu vorba, dar mie mi-i s-a făcut foame. Cu tine, am plecat repede și nu am luat nimic de mâncare. Am apucat să i-au un termos cu cafea. Credeam că o să-mi ajungă tot drumul. Nu știam că o să ”mergem pe jos”.

- Nu-i nimic, am eu destule pastile.

- Iar pastile?

- Da trebuie să recunoști că sunt excelente. Poate înlocui % tot felul de diferite sortimente de mâncare. Cu trei pastile te-ai săturat 24 de ore.

- Da, dar îmi dereglezi digestia si aparatul excretor...Unii mușchi nu o să mai lucreze. O să mă balonez.

- Se rezolvă. Nu este chiar așa de rău.

- Eu cum am luat la pastile, încă de la 3 ani.

- Da, de aia ți-ai făcut sera aia specială? Așa mai vii de acasă.

- Păi din cauza asta am comandat-o. I vizitele mele pe Pămțnt, m-am aprovizionat cu tot soiul de semințe de la toate legumele, fructelor și a florilor. Am uitat să-ți arăt și sera cu flori. Acolo la noi înfloresc toate odată, la intervale foarte scurte dintre înfloriri.

- Lasă că dacă mă hotărăsc să rămân la voi, îmi fac și eu una, mult mai mare ca a ta! Să mi-a ajungă 100 de ani.

- Bine! Poți să-ți bei cafeau, dacă alte pastile nu vrei.

Mă duc la rucsacul meu, și cotrăbăi prin el. Mare mi-a fost mirarea, când la fund am dat de pâine, niște salam, cutii cu brânză, niste roșii, cartofi, ceapă, castraveți...

- Asta nu cumva e opera ta Nino?

- Păi să mai spui că nu am grijă de tine. Ce te-ai face tu fără mine?

- Vai Nino! Îți mulțumesc. De acu o săptămână, două am rezolvat-o. Dacă știam luam și niște carne. Făceam și niște mici ceva...

Atac ce mai era în rucsac și le depozitez într-o cămară ce era pe navă. Aveau și un mic congelator. Apoi îmi fac o salată, și adaug, brânza și salamul. Torn niște ulei și îi invit la masă. Nina m-a refuzat. Kurt totuși se uita la salata mea.

- Hai ia, nu-ți fie rușine obrazului.

Apoi vine și el la masă. După o juma de oră terminăm. Eu cum mi se făcu și somn, îl întreb pe Kurt, unde pot să mă întind și eu o țâră.

- Aici! Fotoliul se poate transforma și în pat la nevoie. Așa că somn ușor. După ce te scoli, mă culc eu, și îți încrendițez nava pe mînile tale.

- Ce iar? Nu! Ai uitat că din cauza mea, am nimerit pe planeta aia blestemată. Îmi ajunge una. Nu mai vreau alta, oricât de docile ar fi jivinele alea.

- Ei, mai faci și mofturi? Acum te trimit înapoi acasă.

- Cum avem și posibilitatea asta?

- Desigur! Dar voiam să fie ultima șansă în caz de nevoie. Nu se știe niciodată...

- De unde sare iepurele, completez eu.

- Păi da! Avem legătura cu Zirda în orice moment. Chiar ei ne monotorizează zborul nostru. Ba mai mult ne și urmăresc traiectoria, verifică înainte traseul și în caz de ceva, ne mai corectează traiectoria la nevoie. Așa că stai fără grijă.

- Da, trebuie să-ți spun că mai liniștit, de nu se poate...Oricum, până mă scol eu, mai vedem...

- Bine, zise Kurt. O s-o pun pe Nina de veghe schimbul 2. Tu ai să fii schimbul 3.

Acestea fiind zise, desfac fotoliul și mă întind în noul pat. Adorm repede.

Nu știu cât o fi fost ceasul și câte ore oi fi dormit, că sunetul unei sirene mă deșteptă. Încă buimac, îl caut pe Kurt, care se precipita la comandă.

- Ce e? Ce s-a întâmplat? Ce e sirena asta. Dacă eram mort și mai fi trezit sigur.

Dar Kurt era prea ocupat ca să-mi răspundă. Mă uit întrebător la Nina. Dar nici ea nu dădea semne că ar fi înțeles ce se petrece.

- Ce e Nina? Ce s-a întâmplat?

- Nu știu mister Marin. Circuitele mele nu sunt adaptate din punct d e vedere tehnic. Nu cunosc cauza neliniștii lui Kurt. Am înțeles că cei de la centru ne-au modificat traiectoria, iar un nor obscur ne-a tăiat calea. Uită-te!

Mă uit afară îngrijorat. Eu nu vedeam nimic, mai ales ceva care să ne pună în pericol viețile noastre.

- Nu știu ce a apucat-o? Dar probabil locatoarele nu mint. Ce e așa de periculos Kurt? Mai fac eu o încercare.

- Ți-am zis că cei de pe Zirda, ne monitorizează traiectoria permanent. Ei , au dat de acel nor obscur, după care au silit nava să se abată de la traiectoriea normală. Dar asta face ca să nu mai vedem nimic în față, o vreme. Și asta nu e deloc bine. Ba aș putea spune că e foarte periculos.

- Mai periculos și decât o Stea de Fier?

- Mult mai periculos. Am întrat în sfera de atacție a unui Soare ca al vostru, la circa 10 de milioane de Km. Deja suntem prinși în raza lui de atracție.

- Păi nava ta nu poate ”să sară”? O așa navă super tehnologizată, să fie atrasă de un Soare pipernicit?

- Ei asta-i că nu e un Soare pipernicit, ci unu de o sută de ori mai mare decât al vostru. E mult mai mare.

- Și ce e de făcut Kurt? Ce facem, ne lăsăm la ”mila” lui? Nu putem folosi ultima variantă? Teleportarea?

- Nu! Cu un asemenea câmp de atracție, teleportarea ar lua-o razna și ai putea să ți se îndeplinească dorința ta, de a hoinării desfăcut printre galaxi.

- Dar cei de la centru de pe Zirda, ce păzesc? Ei nu ne pot ajuta cu ceva?

- Ar mai putea trimite o navă înaintea noatră. Dar distanța e încă mare. Nu ar ajunge la timp. Și ar intra și ei în câmpul de atracție.

- Ar mai fi o singură soluție, ca ei să încerce totuși ceva special, dar nu știu cât de eficace este? E în stadiul de experiment încă.

- Deci suntem sortiți pieirii, mă las eu desnădăjduit pe pat. Măcar să mă fi lăsat să mai dorm o țâră. Cel puțin să mor treaz.

- Crezi că mai are vreo importanță, cum ai să mori, treaz sau adormit? Dacă esti adormit e cel mai bine. Nu ai știi și corpul nu ar mai încerca să ia măsuri de autoapărare, care în cazul nostru ar fi inutile. Tot aia e.

- Dar nu putem să ne înscriem pe orbită? Și între timp poate ne vine o altă idee...

- Nu știu câte planete are acea stea. Cât de mari sau mici sunt. Dacă ar fi mici, ar fi o soluție de durată, dar așa, nu ne mai rămâne decât să așteptăm. Și așa suntem luați în colimatoriu. Și nu știu dacă am găsi loc și noi în traiectoria lui.

- Dacă mai scăpăm cu bine și din această călătorie, jur solemn, că nu mai pun piciorul în vreo navă, să străbat Universul ”pe jos”!

14.

- Da, o să țin seama de dorința ta. Vorba e, ce facem?

- Tu ești șeful! Nu putem lua legatura cu cineva? Vreo civilizație, fie ea cât de cât...Poate ne poate ajuta cumva. Atunci ne-a ajutat sixienii.

- Da, dar erau mai aproape. Erau chiar în drumul meu. Acum suntem cam departe de orice sistem populat. Nu prea văd ce am mai putea face. Cred că singura scăpare, o să fie tot Zirdenii.

- Spuneai că nu ne pot teleporta, singuri, că ar fi o problemă, de ”imprăștiere”. Dar cu navă cu tot, nu o putem face?

- Păi e același lucru. Nu o putem face din cauza acelei stele, Soare sau ce o fi aia. Nava nu ne oferă prea mare protecție. No să ne împrăștiem într-o altă constelație, dar în navă da.

- Dar, dacă o trimitem numai pe Nina? Ea cred că nu s-ar supune la aceleași riscuri.

- Și la noi nu te gândești?

- Păi mă gândeam să o salvăm pe Nina, ea cum se gândește să mă salveze mereu.

- Cum vrei tu. O să i-au legătura cu zirdenii, ca să o teleporteze pe Nina întâi.

Kurt își făcu de lucru la consola de la bord. Când o lumină de semnalizare se aprinse la bord și glasul lui El-Dor se auzi clar și răspicat:

- Ce faceți, sunteți bine?

- Noi da. Încă...Aveți aprobarea lu” Mister Marin, de a o salva pe Nina lui. Vrea să încercați să o teleportați. Poate dacă ea ajunge întreagă la voi, să încercați și cu noi. Ce o fi, o fi, zise Kurt.

- Cu robotul nu e nici o problemă. M-am gândit și eu la asta. Credeam că nu vreți să vă despărțiți de ea, mai ales de Marin. Asta se poate aranja. Deci sunteți de acord?

- Da! fac eu.

- Prea bine!

- Nina rămâi cu bine! Poate o să ai norocul, să ne mai întâlnim în viitorul apropiat.

- La revedere, Marinuș...plânse Nina. Eu la cine o să trebuiască să mai țip?

Nici nu sfârși bine vorba, că Nina se volatiliză într-un nor de globulețe colorate. După câteva minute, avurăm și confirmarea. Nina ajunse cu bine la zirdeni. Apăru pe monitorul nostru. Nina ne făcu semn cu mâna.

- O să ne gândim și la voi. Poate găsim o soluție.

După care emisia se întrerupse.

- Cred că tot câmpul e de vină. Cred că a avut noroc Nina ta. Au telortat-o la timp. Eu o să trimit un mesaj S.O.S, pe frecvență largă, poate cineva civilizat o să-l recepționeze.

Trecu o săptămână, de când Kurt lansase S.O.S.-ul, dar nimeni nu ne răspunse.

- Mai grav, că eu nu mai am ce mânca. Proviziile Ninei, s-au dus.

- Nu e nimic, trecem pe pastile. De astea am destule. Am fost prevăzător. Am pentru un an.

- Da, păi ție îți convine. Dar la mine nu te gândești. Nici nu vreau să mă gândesc, cum voi arăta după o lună...bombăni eu. Auzi Kurt, nu ai putea întoarce nava, înapoi, sau să ne teleportăm invers?

- Acu spui? După o săptămână? Poate dacă îți ieșea ideea asta atunci, se mai putea face ceva. Mai avem opt zile și intrăm în raza noului sitem solar. Văd că are opt planete. Cam seamănă cu sistemul vostru.

- Parcă nu ar fi și al tău.

- Al meu, al tău, ce mai contează? Tot împreună o să murim. O să rămână Retta văduvă de tânără...

- Adică de Anda...Și la mine Nina o să râmână văduvă...

- Păi da, văd că vă înțelegeți bine, voi amândoi...

- Nu eu, mai mult ea...

- Lasă, nu îți fie rușine obrazului. Ce? nu v-am văzut eu, adică El-Dor...

- Da, adică întreaga planetă...

- Ei nu chiar întreaga planetă. Au mai rămas locuri, unde nu se știe de voi.

- Vai ce ușurare mare am. Eu nu mai am nici cafea...

- Îți dau o băutură energizantă.

- Ai așa ceva?

- Nu, dar o pot face imediat. Am și niște pastile care puse în apă, pot produce acea băutură, precum cafeaua la voi.

- Dar apă avem?

- Da!

- Da? Păi ce mai stai. O băutură la mine zboară...

- Dar ce, te crezi cu Nina ta?

- Bine, bine, fă-o cum o fi.

Kurt se duce la mica bucătărie, de unde ieși după câteva minute cu un pahar cu acea băutură. O iau repede și încerc să o sorb. Avea un gust ciudat, mai degrabă de Cola. Și uite așa, cu o glumă de-a lui Kurt, cu o glumă de-a mea, a mai trecut încă o săptămână. Ajungem și la marginea sistemului solar nou. Cum Kurt nu întrerupse emisia S.O.S.-urilor, nu mică ne fu mirarea, cănd cineva încercă să ne răspundă. La început nu cunoșteam limba. Doar Kurt o mai înțelegea cât de cât.

- Cine sunteți? Și de unde veniți?

- Suntem de pe planeta Zirda, din sistemul Lebăda. Eram în drum către planeta mea. Sunt cu un pământean din alt sistem solar.

- Bine ați venit printre noi. Noi suntem de pe Terra.

- Terra? fac eu emoționat. Păi și planeta mea se numește așa. În ce timp am ajuns Kurt? Cred că anomalia din câmpul obscur e de vină. Ne-a făcut să ne întoarcem în timp. Dar în ce an?

- Ce an e la voi? Noi am pierdut noțiunea timpului.

- 5054!

- Să nu-mi spuneți că sunt una și aceeași planetă, de pe care am plecat noi.

- Dar voi în ce an ați plecat de acolo?

- 2022. Septembrie, ziua 10, ora 10.

- ???

- Bine, o să vă trimitem o escortă în apropiere de planeta noastră.

Peste câteva minute, patru nave se văzu lângă noi.

- Urmați-ne!

Kurt dădu noile coordonate navei, care, ascultătoare, se înscrise în urmărirea celor patru nave.

După alte minute eram deasupra unui Pamânt, tot albastru, la fel ca al nostru. O privire aruncată peste globul lor, mă dumeri.

- Da, e clar, ăsta e tot Pământul nostru, dar în altă eră. Unele continete, mai seamănă cu cele vechi. Au mai suferit deformări. Sunt altfel decât le știam eu.

După alte minute, ajungem la o bază a unui oraș, care semăna cu unele episoade din desenele animate, sau benzi desenate de strămoții noștrii, în cea ce privește orașul viitorului.

- Să nu-mi spui că au terminat cu cele războaie!

- Da am terminat demult cu ele, mă întrerupse-se din gânduri o voce.

- Să nu-mi spuneți că comunicarea voastră e telepatia? Pe Zirda o facem mai mereu.

- Da ai ghicit, telepatia este de acu comunicarea viitorului.

- Păi și eu am avut aceeași idee. Chiar făceam exerciții minore pe atunci, cu mulți ani în urmă, cu un coleg sau colegi de la liceu. Uneori îmi ieșea.

- Da, e un început bun. Nu știu cine le-a dat ideea strămoșilor noștrii, dar cineva a venit cu această idee. Dar asta mult mai târziu. Acum aterizați pe pista 9.

După ce aterizăm, furăm primiți de o mulțime de oameni. Erau în mai multe grupuri. Fiecare grup aveau o anume ținută. Mai erau alte grupări ce ne așteptau cu armele în mâini. Ni se dădea onorul. După festivitatea de primire, furăm însoțiți, în noul sediu. Era mult deosebită arhitectura, în privința construcțiilor de ieri, cu cea de acu. Pe undeva se asemăna cu construcțile de pe Zirda, cu mici modificări.

- Kurt parcă suntem la voi.

- Așa de mult să fi progresat omenirea? Parcă nu aș crede, dacă nu aș vedea. Am impresia că aici e și mâna noastră. Cred că am convins omenirea să renunțe la război și să fie pace mereu. Martore sunt acele construcții.

Apoi mergem mai departe într-o altă sala uriașă unde nu așteptau mii de oamnei. La o tribună era un om. La apariția noastră se stârni rumoare în sală. Dar cel de la tribună ridică mâna în sus și rumoarea se potoli.

- Bine ați venit la noi! Suntem foarte bucuroși să vă primim printre noi. Aflați dragi concetățeni, că în urma investigațiilor efectruate, acești doi pământeni, sunt stră, stră, stră bunicii noștri. Ei au părăsit această planetă, când încă lupta de toate felurile era în toi. Dar a venit ziua, când noi am luat legătura, mai bine zis ei, au luat legătura cu noi, împărtășindu-ne din tehnologia lor. Asta a făcut ca fața pământului să se schimbe radical. Am pus punct religiei și a războailor. Numai este ură printre oameni. Ci numai iubire și dragoste adevărată. Am făcut asta destul de greu de-a lungul anilor, de ai aduce pe oameni la același numitor comun. Din anul 2022, an de care pomenesc ei, că ar fi părăsit planeta Pământ, au trecut mai bine de 3000 de ani. Timp, în care l-am folosit cu multă înțelpciune. Am eratizat războaile de la rădăcină. La început a trebuit să ne batem pentru progres. Cum erau mulți doritori de a cotropi orașe și continete, am reușit în final să-i convingem. Dar nu noi singuri, ci și cu ajutorul lor. Am avut niște explozii de bombe nucleare, date de niște neavizati, criminali, excroci, însetați de bani și de putere, de cotropire, pe care i-am anihilat, pe rând. A trebuit să mai treacă ceva timp, până când pământiul să devină iar rodior. Urma radiaților a făcut și multe victime. Tot ei ne-au ajutat ca să facem acest mare pas, ca să revenim la normalitate. Ne-au robotizat toate sectoarele, unde omul era în pericol. Încet, încet, cu trecerea timpului am evoluat tehnologic, și am ajuns la o normalitate ridicată. Vă dau acum cuvântul celor doi de pe planeta Pământ.

Se stârni iar rumoare. Dar gestul acelui vorbitor, îi potoli ca prin farmec.

Se apropie de tribună Kurt. Acesta după ce privi sala întreagă începu:

- Dragi pământeni! Deci pînă la urmă ați acceptat invitația noastră de a colabora cu cei de pe planeta Zirda. Da, noi suntem străbunicii voștrii, în ideea de a vă moderniza. Guvernatorul nostru, pe nume El-Dor, era pe atunci. Noi am mai luat legătura cu voi, pe când erați la începutul războailor, să vă facem mai buni, să renuțați la ele. Nu știu dacă și voi ați beneficiat de mărirea vârstei? Nu știu dacă șefii noștrii v-a dat această răsplată. Dacă nu, nu e încă timpul pierdut. Vom colabora pe mai departe și la acest capitol. Cum spuneam, noi, împreună cu acel pământean, pe nume Marin, din țara România, orașul Galați, am avut plăcerea să ne cunoaștem întâmplător, după o călătorie spre planeta mea Zirda. Da noi suntem salvatorii voștrii. Dar au mai urmat alte călătorii între planeta nostră și Pământ. Ultima s-a soldat aș spune a unui eșec. Când am plecat spre Zirda, am pătruns într-o nebuloasă obscură, ce a făcut ca noțiunea timpul să dispară, și să pătrundem în alt timp a aceleiași planete - Terra. Așa am făcut cunoștință cu voi. Kurt făcu o pauză, ceea ce făcu să crească o altă rumoare. Dar primul vorbitor ceru liniște.

- Poate o să vi se pară de domeniul fanteziei, apariția noastră, pe post de intermediari, în evoluția voastră. Pe vremuri cu foarte, foarte mulți ani în urmă, planeta voastră a mai fost vizitată de alți compatrioți, din alte sisteme solare din galaxia voastră. Uni erau din alte sisteme. Toți au încercat să vă educe, în a vă corecta și îndrepta compartarea în mai bine. Alții să profite de voi, în a vă transforma în sclavi. Așa său născut unele edificii , pe care voi le-ați catalogat drept minuni! Dar au dau greș. Oamenii din acele timpuri se lăsau greu, erau răi, răzbunători, ucideau cu sau fără motiv, înșelau sau se înșelau pe ei însăși, duceau mereu și neîntrerupte războaie. I-am lăsat să-și vadă mai departe de viața lor mișelească. Așa au trecut trei războaie mondiale, care mai de care mai înfricoșătoare. Dar și înainte oamenii se războiau, pentru teritorii, bani si alte foloase, din care cei însetați de putere câștigau mai mereu. Dar toate astea au durat secole, ca acum să aflu de la voi, că o duceți la fel de bine ca la noi. E un lucru foarte bun! Îmi parte bine să aud că ați acceptat pînă la urmă avantajele tehnologiei noastre. Dacă nu intram în acea nebuloasă obscură, nu cred că ne cunoșteam așa de curând... Poate se întâmpla pînă la urmă asta, dar în timpurile în care noi eram pe planeta Zirda. Dar după cum spuneți că ați avut și un al treilea război mondial, un război al secetei, al radiaților, al morții, unde numai unii care au suferit mutații au rezistat. Pământul a ieșit din nou victorios. Asta că pe vremuri de mult apuse, au mai fost și alte generații de oameni, ce au evoluat, dar mândria, egoismul, răutatea, orgoliul, v-au dus la pierire. Îmi pare bine că într-un final, ați găsit o cale de înțelegere. Îi dau cuvântul guvernatorului vostru.

- Da, cred că cuvântarea expământeanului ar mai da nște explicații.

Mă îndrept emoționat către tribună. Mă uit în acea încăpere uriașă, plină de oameni, care începură a vocifera iar.

- Dragi compatrioți. Și eu sunt unul de al vostru, ce m-am născut în anul de grație 1956, luna mai, iar ziua încă necunoscute. Nu mai intru în detalii, privind nașterea mea. Părinții care m-au adoptat au ales o sumă rotundă în privința zilei mele în care am apărut. Ei mi-au ales ziua de zece. Numai că între timp, am aflat de unde provin și că ziua mea este 6. Dar nu mai are împortanță asta. Cum spuneam eram și eu pasionat de electrică, electronică...pictură, cântec... Asta m-a făcut să-mi fac un robot, care l-am programat pentru treburile casnice. Ba mai făcea și piața, mâncare, și alte treburi gospodărești. Așa l-am cunoscut într-o zi pe Kurt, tovarășul meu de călătorie. Cum ei ajunseseră, ca să se deplaseze, prin teleportanță, am călătorit o vreme cu mai multe neplăceri. Nu suportam acest gen de deplasare. Îmi făcea rău. Încă nu au reușit specialiștii de pe Zirda, să rezolve încă această problemă. Sau poate trebuie să mai treacă un timp, pentru a mă obișnui. Am lăsat casa, și am părăsit Pămâântul, pentru a veni pe planeta Zirda. Acolo altă viață, nu ca la noi, unde triumfa, minciuna, înșelătoria, orgoliul, setea de putere sau războiul. Aici nimic din toate astea. Ba mai mult aveau oameni roboți, ce le ușura mult activiatea. După o vreme am vrut să mă întorc pe meleagurile mele natale, în anul 2022. Kurt, ca să nu mi se mai facă rău, a propus să mergem cu o navă ultra modernă proiectată de zirdeni. Așa se face că pe drum materia obscură ne-a trimis în alt timp, spre propriul nostru pământ. Așa am reușit să ne întâlnim din nou. Dar văd cu surprindere, că altele sunt datele problemei. Pare-se că s-au schimbat multe de la plecarea noastră. Acum da, acum pot zice că e bine de trăit pe Pîmânt, nu ca în trecut, ca pe vremuri. Ați evoluat și tehnologic și în mai bine, în mai multă bunătate, fără războaie, în Pace!

Cobor de la tribună. În continuare, cel de dinainte, se urcă din nou și cere să ia cuvîntul.

- Dragi colegi. După povestile celor doi, poate aveți multe întrebări. Și eu aș avea. Poate ei nu vor spune câte ceva din timpul lipsă, pe care noi nu l-am mai apucat. Martore au mai rămas câteva cărți și memorii de a arhivă, în care s-a păstrat ultima istorie a pământenilor, de ieri și pănă astăzi. Dacă poveștile lor sunt exacte, rezultă că ei sunt binefăcătorii noștri urmași, la care contribuția lor tehnologică a avut ultimul cuvânt. Pe vremuri acești oameni, care au încercat să ajute oamenii, ei le spuneau numele de ZEI. Dar nu vreau ca istoria să se repete, considerînd și pe acești oameni drept Zei. Noi nu mai folosim de foarte mulți ani, religia. Am considerat-o inutilă, după nașterea a unui aparat de stat, numit Biserica. Acolo au intrat numai oameni care nu aveau nici un Dumnezeu, dar se foloseau de numele lui, pentru aș spori averile, în dauna mulțimii, a prostimii. Cu cât oamenii erau lăsați în sărăcie, în suferință, in boli, lipsă mîncare, medicamente, atunci oamenii își întorceau fața plini de speranțe, către o altă divinitate, inventată de ei numită Dumnezeu. Asta a făcut ca să prospere averile celor din aparatul Bisericii. Asta ne-a făcut ca să facem, să convingem lumea, că este o nedreptate la mijloc, că numai bogații au parte de averi și îndestulare. Acum dacă sunt întrebări, puteți pune în ordine.

- Eu aș avea o întrebare referitor la dumneavoastră, zic eu. Ce rol aveți aici la acestă adunare? Ce funcție? și cum vă cheamă? Ce stat reprezentați?

- Bună întrebare. Da eu sunt guvernatorul acestei așezări. Ca mine mai sunt și alții, care sunt prezenți în acestă sală. Suntem cu toții 12. Eu sunt El-Dor!... Cu mine mai este aici și Zeno. Mai avem și alți reprezentanți de pe celelalte așezări: El Mer, Da Mur, Korr, Da Rut, E-Mir, Perret, Otto. U-Div. Marin și Kurt. și Tod.

SFÂRȘIT

Scrisă azi în Galați, 7 Aprilie 2022.