MISTERUL ROBOTILOR - 7

 

                           MISTERUL ROBOȚILOR 

 

  PARTEA A 7-A

                                                                    De Marin Grigoriu

 

                     ÎNTOARCEREA  PE  PLANETA  ZIRDA

 

 Trecuse destul timp, de când Nina, mă lăsase singur, în grija vecinului. Noroc de el. Că mai dădeam pe la el și el pe la mine. Mai ne țineam de urât, unul la altul, cum vine vorba. Și așa treceau zilele, unele după altele, pline de singurătate, de  parcă erau trase la indigo. Din când în când, încercam să-mi mai umplu timpul cu nimicuri, care pentru mine erau ceva.

Cum venise toamna, la zilele mele triste, se mai adăugau și zilele ei,  tot așa de triste și mohorâte, cu un cer permanent plumburiu, cu zile reci, uneori stropite abundent și cu un vânt nervos. Poate dacă mai era un pic de soare, altfel ar fi stat treaba. Pe când așa!...  Mai încercam să-mi petrec vremea și în special seara timpurie, în fața televizorului. Dar nici acesta nu mă mai atrăgea, de atâtea știri lugubre, ce dădeau de acu pe dinafară.

Și în special cele de la ProTv sau Antena. Noroc că mai era și desene animate, care unele chiar mă făceau să-mi amintesc de copilărie, sau să mai uit de necazuri. Îmi amintesc,  de când nana mea, cumpărase televizorul ”Temp-6”, cu câteva zile înainte de a muri Gheorghe Gheorghiu - Dej. Tot la el am văzut și funerariile lui.

Îmi petreceam majoritatea sâmbetelor și duminicilor, uitându-mă la desene animate.  La ce altceva să te fi uitat? Mai ales emisiunea de sâmbătă sau duminică de la ora 13. Mai o glumă, o anecdotă, mai mult sau mai puțin gustată de public, mai un cântec, mai una alta, parcă trecea altfel vremea. Când se plictiseau și ai mei de atâta uitat la televizor, o treceau pe remy sau table. Iar eu mă uitam la tv în continuare. Și era alb-negru. Și ce bun era!

 Acu cu ce te încălzește că e color? Putea să fie colorat pe dinafară și tot alb-negru pe dinăuntru și acu, dar să fi fost niște emisiuni mai de doamne ajută. Mai colrate...Practic nici nu ai ce mai vedea! Dai la un film, ori e de groază, ori e cu jafuri, ori e cu bătaie, că de cele cu împușcături, nu cred să fi scăpat vreunul.

Dacă dai la muzică, aici e ... te face să te uiți la ele, și să-ți aduci aminte de anii din tinerețe, că de muzică, nici nu poate fi vorba! Îs îmbrăcate sumar, mai mult dezbrăcate și dau din popou în ritmul muzicii și zic că, cântă...Ba pe deasupra, textul muzical este presărat pe alocuri cu limbaje licențioase, pornografice, care mai sunt și traduse, sau cu apropouri sexi, înjurii si alte scene. Poftim cultură! Așa zisele cântece, mereu  au un text care se tot repetă într-una, doar două trei cuvinte, urmat ca refren de un: aaa, eee, ooo, iii. Da, l-am uitat pe uuu... și gata melodia! Acum cântecele de azi se compun numai din vocale!  Ce nu știați? Unde sunt cântecele de altă dată?...

Unde sunt artiștii noștrii de altă dată? Vremea lor a apus demult. Fac și eu cum spunea Calboreanu - în piesa ”Apus de soare”,  scrisă  de Delavrancea. Unde Ștefan cel Mare întreba: ”Unde sunt strămoșii noștrii...?” Nici nu ai la ce să te uiți. În ciuda faptului că eu prind 124 de programe, mi-ar ajuge si vreo zece. Înainte prindeai două posturi TVR1 si 2. Cei mai inventivi, reuseau să mai prindă, ce e drept cu ”purici” si alte posturi, apropiate: TV Moldova, Odesa, sau bulgarii, ungurii sau turcii. Depindea de pozitia geografica receptorului. Sudul țării. Bucuresti si alte orase din jud Constanta...etc. De nordul țării si vest nu știu ce alte posturi ar mai fi prins. Presupun ca erau destule...

Câteva posturi le-am cenzurat eu. La acelea chiar nu aveai nimic de învățat. Numai propagandă ieftină. Așa că de abia așteptam să se facă dimineață, că nopțile se făceau întradins de lungi și mereu pândeam prima geană de lumină.

Cum se făcea iar ziuă, săream repede din pat, vorba vine! Mă făceam că sar, că încheiturile începură să scârție, ajutate din plin și de vremea de afară, ca să-mi facă mie în ciudă, nu alta! Mă refugiez, mergând în zig-zag la bucătărie. Ajuns acolo, trebuie să fac o pauză din cauza efortului depus.

 După ce mă mai liniștesc oleacă, mă uit după ibric, cafea și alte accesorii. Și cum se tot lăsau căutate mereu, cafeaua mea mereu întârzia. Dar gata! Am reușit să-mi pun cafeaua în ceașcă, nu înainte de a o da și în foc, spre disperarea mea, că mai îmi făcusem și de treabă așa de dimineață. Și doar îi spusesem, să nu care cumva să dai în foc...

 Trebuia să-mi intru de dimineață în atribuțiuni - Nu? Până la urmă îmi calc pe inimă și mă ocup și de aragaz, asta așa ca să treacă timpul mai repede, până s-o răci cafeaua. Ei dar acu gata! Mă apuc de sorbit. Dar parcă lipsește ceva! Da desigur! Nu am dat drumul la aparatul de radio portabil și cu stick, în loc de casetă. E mai practic! Nu  se oprește  caseta, nu se încurcă banda, nu aia...

 E mai practic, chiar dacă nu are și înregistrare. Nici nu știu dacă au apărut așa ceva. Dar pe undeva  mai bine, că mi-aș pierde timpul și cu așa ceva, cum făceam pe vremuri. Mereu săream să pun pe ”rec”, câte o bucată nouă sau mai bună. Aud că dă ora exactă.  Era 4! Și începe un șir de știri, care mai de care mai trăsnite și mai credibile. În final o trece și pe muzică, dar nu înainte de a mai da și aici câteva minute de publicitate. Mă disperă acest lucru. Numai pblicitate oriunde: La TV, la radio...Pe NET, pe Youtube etc...Vreau să văd un film. Începe cu publiciotate. Nu am scăpat de ele nici pe NET. Și acolo se dau. Uneori nu mă lasă să mai văd și altceva agățându-se de altă ”fereastră”.

Peste tot numai publicitate.Toată dimineața până seara și noaptea târziu, o ține numai întro publicitate presărată cu mici știri, informații sau meteo. Noroc de Busu. Poate îi pune și lui publicitate printre două  vânturi nervoase, acompaniate de temperaturi de 8 și 12 grade și -37 grade... și luminate de sori acoperiți de nori, care se transformă în grindină. Ce mai, m-au disperat ăștia. La film la fel! Când zic și eu doamne ajută, văzând un film mai mișto,  mă așez mai bine între două perne. Dar  nici nu a început bine filmul, când iar publicitate! Măi oameni buni ce aveți cu filmele? Mai lăsațile să răsufle și ele, că le-ați îmbonăvit de atâta publicitate. 

Dați domnule după film câtă publicitate vor mușchii voștrii, dar lăsați filmele să respire. Măcar ele. Înainte si după ele dați publicitate, până or fierbe integratele la voi din studio. Dar lăsați-ne și pe noi să ne mai și distrăm până la capăt, să ne mai extindem, că destul ne faceți sau ne facem zile fripte. Ne duceți numai cu vorba, cu știri false...Degeaba! Nădejdea  mea  tot la vecin a rămas. Cred că tot cu el am să-mi omor timpul și azi. Mă scol înfuriat din  pat și mă îmbrac cu gândul să mă duc la vecin.

 Îmi iau numai papuceii de casă, zicându-mi în sinea mea: ”Până la el doi pași!...” Dar mă opresc în prag nehotărât. ”Dar oare azi ce mai mănânc?”  Mă îndrept spre frigider, cu pași șovăielnici  și nesiguri. O privire aruncată  înăuntru, mă lămurii pe deplin. Nu prea aveam mari șanse de o masă prea copioasă azi. Se cam înpuținaseră proviziile. Și asta decând plecase Nina, care avusese totuși grija mea, de a nu muri de foame, chiar imediat... Dar cum trecuse două săptămâni, mă mir și eu, cum de nu s-au terminat toate proviziile. Noroc de cafea și de ceaiuri. Rămăsesem nehotărât tot  analizându-i conținutul, care nu se dovedea prea promițător.

 - Ce ai rămas fără provizii? se auzi o voce binecunoscută și veselă în spatele meu.

- Da vecine, spun eu, neîntorcând capul.

- Păi ar trebui să mai faci piața!

- Ar trebui cam multe vecine. Dar stai așa cum ai intrat aici?

- Pe poartă! Cred că ai uitat-o deschisă.

- Nu se poate! De obicei nu fac o așa prostie. Eu mă ferec întotdeauna. Și crede-mă am toate motivele!

- Te cred!

- De ce ai venit? îmi amintesc eu de vecin.

- Voiam să mai facem o tablă, o carte...

- O carte... o tablă da sigur. Numai că azi nu cred, zic eu auzind afară un bâzâit ușor, asemenea unui bondar. Noroc că vecinul era cam tare de urechi. Totuși îi zic:

- Vecine poate mâine seară, că azi nu am nici un chef, spun eu crezând că afară era Kurt cu nava.

- Cum dorești vecine, zice smerit vecinul îndreptându-se spre poartă. Noroc că afară era încă întuneric. Ți mai era și ceață. Și nu se prea vedea mare lucru și mai ales după lumina din casă. Îți trebuia timp ca să te obișnuiești.

Îl petrec afară pe vecin, până la poartă. Din întuneric mă pândea siluieta cuiva. Nu îmi făceam probleme știindu-mă apărat. Totuși poarta... ce se întâmplase oare cu ea? Ajung la poartă și după un ultim rămas bun, o încui. Mă întorc. Mă îndrept spre spatele casei. O lumină puternică mă învălui. Apoi ceva care mă lovi în creștet, fu ultima mea clipă lucidă, după care nu mai am știut nimic de mine.

 

   2.

                                              ***

   Când deschid ochii, eram întro cameră nu prea mare, cu un tub de neon defect, de la o lampă, făcând să pâlpie continuu. Ceea ce mă irita. Încerc să mă ridic și să învestighez camera. Eram pe un pat simplu, cu o saltea, ce nu prea arăta bine. Nimic altceva pe ea. Mai era totuși o pernă, care nici pentru ea nu aveam prea multe cuvinte de laudă. Mai era o ușă de metal. Prima dată gândul mă duse la acea zi de la stațiunea ...Dar stai! Da asta era! Eram întro locație a unei închisori. Mă uit sus și temerile mi se confirmă. Era o celulă. Dar nu  una de penitinciar, ci una de la o secție de poliție. Cam semănau. Mă duc la ușă și bat în ea. De dincolo se aude un glas răstit:

- Ce vrei?

- Unde sunt și ce caut aici?

- Ești cam curios. Pe rând băiete. Nu pot răspunde la două întrebări odată.

- De fapt erau mai multe...

- Cu atât mai mult. Deci să recapitulăm: Te afli întro locație, de care nu am voie să ți-o dezvălui. Clar? A doua: Ce cauți? Asta drept e, că nici eu nu știu de ce te-a adus aici.

- Atunci cine m-a a dus?

- Domn căpitan Avram.

- Și cine e? Cu ce se ocupă, întreb eu, sperând să mai obțin câte ceva, pentru a-mi face o idee.

- Ei, dar ești tare curios! Trebuie să fi făcut ceva, că altfel nu te-ar fi adus în miez de noapte...

- În miez de noapte? Dar cât e ceasul, încercând din reflex să mă uit la mână. Dar acesta dispăruse. Păi e cam 2 noaptea. Te-ai drogat rău, dacă acu o oră doctorul ți-a făcut trei înjecții. 

Încerc să-mi amintesc ultimile imagini. Acea lumină...apoi ceva m-a lovit în cap...Îmi duc instinctiv mâna la cap. Atingerea mă făcu să sufăr. Mă durea. Ba mai aveam și un cucui.

- Ascultă, cred că e o greșeală.... Eu nu am făcut nimic!

- Sigur că e o greșeală, mă susținu ironic soldatul de pază. Voi așa spuneți mereu: ”Eu nu am făcut nimic” Cunosc eu specimente ca tine. Toți suntți sfinți! Ca după aia...

Dar nu mai apucă să continue. Zgomotul unor pași ce se auziră din capătul unui coridor. Se apropiau repede. Soldatul ieși din cameră și își iți capul spre hol. Probabil că venea cineva cu grad mare, deoarece acesta luă din reflex, poziția de drepți.  

Când cei trei se apropiară, unul, cred că șeful, băgă capul în celula mea. Vederea lui mă făcu să tresar.

- Ei puișor, credeai că ai scăpat de mine? Trebuie să recunosc felul original de a evada, pe care l-ai folosit. Ai avut prieteni tari.

Da, era același căpitan cu care mai făcusem cunoștință și atunci în apropiere de stațiunea Herculane.

- Hei acu puișor de aici nu ai cum să mai scapi. Cu toate ajutoarele tale. Trebuie să fii nebun ca să escaladezi această fortăreață.

- Unde sunt, încerc eu să-l trag de limbă, sperând un indiciu.

- În cea mai sigură locație.

- Cât e ceasul îl întreb eu pe căpitan, sperând ca el să-mi zică.

- E aproape cinci dimineața! Cred că știi de ce te aflii aici. Poate au îndrăzneala prietenii tăi și acu, să te scoată iar de aici. De data asta îți spun sincer... Ai încurcat-o! Nu mai ieși de aici decât  dacă te scot eu. Acu te las! Te las să reflectezi, și să știi ce răspunzi la interogatoriul ce te așteaptă mâine dimineață. Adică peste trei ore.

- O să fac apel la Președinte, zic eu într-o doară.

- Serios? Zice el râzând. Și eu am întâlnire cu el, îmi zice în zeflemea.

După ce plecă căpitanul mă duc și mă așez pe patul cam tare. Dar nu mai conta. Eram așa de supărat și dezorientat, că nici nu observasem. Deci au dat de noi.  Adică de mine. Oare cum? Acu cine m-a mai trădat?  Măcar să fi avut aparatul de comunicare la mine. Dar imediat mi-am dat seama că ar fi fost inutil. Ar fi avut ei grijă să-l facă dispărut. Oare ce e de făcut? Mă scol și mă plimb prin cameră, fără țintă ca un leu în cușcă. Ajung la ușă. Prima dată îmi veni o idee. Dar... Nu aveam încă curaj. Ce ar fi...? Dar nu! Mă întorc din nou. Plin de speranță totuși încerc:

- Dar șefule, eu nu mânânc nimic?

 De dincolo se auzi un râs sarcastic. Totuși zice vesel:

- A îți este foame? Chiar uitasem de asta. Așteaptă!

Aștept. Vine la ușă după câteva minute cu o tavă cu ceva pe ea. Nici nu am aflat ce era. Când deschide ușa mă prăvălesc cu toată forța de care dispuneam cu disperare, peste el. Acesta luat pe nepregătite nu mai ripostă. Se lăsă de-a lungul peretelui în jos icnind. Profit și îi iau legătura de chei. Iau perna și scot fața de pernă, ce e drept cam jegoasă și o mototolesc în gura lui.  îi leg mâinile, apoi ies închizând ușa celulei. Ajung în hol. Mă furișez, tiptil pe lângă pereți. Norocul meu că până în capătul holului nu mai era nici o ușă. Ajung la ușa zăbrelită din capul holului. Mi-a trebuit ceva timp până să identific cheia bună. Culmea, era chiar ultima. Deschid ușa și ies repede încuind-o la loc. Parcă mă vedeam în ultimul film turnat de mine, în care eu eram personajul principal. Peste tot țipenie. Poate dormeau și restul de gardieni, fiind siguri că nu au cum să-și facă griji. Mă trezesc în alt hol cu mai multe uși. Mă întreb la care ar fi ieșirea. Cum toate erau  cu zăbrele, mi-a fost ușor să le cercetez întâi conținutul camerei, ca apoi să mă furișez la altă ușă.

Mai avem doi metri până la ultima ușă. Dar înainte de a ajunge la ea, mai aveam de trecut de o alta aflată pe drepta. În graba mea nu m-am mai uitat la ce este înăuntru. Mă și vedeam afară. Când ajung la ușa unde credeam eu că e ieșirea, se declanșă alarma. 

Speriat mă precipit la ușa, de care mă despărțea de o posibilă libertate. Încerc mai multe chei în disperare. Mă așteptam din clipă în clipă să fiu prins. Și în timp ce eu încercam să descui ușa, de partea cealaltă alții în disperare făceau același lucru. Nici ei, dar nici eu nu puteam ieșii.

Mă gândii să fac un compromis. Îi las să intre, iar eu mă dau în spatele ușii. Poate merge. Și a mers! Cinci soldați însoțiți de un sergent, intrară în fugă în clădire. Cum mă așteptasem, nici unul nu catadaxi să se uite după ușă. Așa că atunci când ei ajunseră la prima ușă zăbrelită de mine, încet, încet cu fereală, uitându-mă cu grijă în toate părțile, ies bucuros cu inima bătând nebunește. Cei din interior nu prinse de veste că eu evadasem.

Afară mă întâmpină o noapte încă destul de neagră. Pe undeva la răsărit mijea de ziuă. Trebuia să mă grăbesc. Fac câțiva pași în fugă. Deodată îngheț. Glasul poruncitor a căpitanului mă făcu să mă opresc brusc.

- Stai că trag! spune el agitându-și un pistol ”carpați” L-am recunoscut după armare. Băgase deja glonț pe țeavă.

Mă întorc încet. O scurtă privire la mâna în care ținea pistolul, luminată de fascicolul unei lanterne, mă convinsese  că nu greșisem.

- Culcat soldat! zise el făcând exces de zel.

- Cred că ați greșit adresa! Eu nu sunt soldatul tău și nici a altuia.

- Gura! porunci el tunător la mine.

- Ei, deștepților, ăsta e afară, ce căutați acolo?

Dar ei erau departe ca să-l audă pe căpitan. Motiv ca acesta să înjure urât.

- Mama voastră de proști! La nimic nu vă pricepeți!

- Am spus culcat! repetă el văzând că încă sunt în picioare. Iar eu profitând că el era ocupat cu soldații lui, amânai supunerea.

- Sus mâinile căpitane! Și culcat! se auzi o altă comandă scurtă și puternică din întuneric.

 La început nu-mi  credeam urechilor. Era vocea cea mai cunoscută din lume. Da, era vocea  lui Kurt.

Căpitanul îngheță și el. Nu pricepu ce se întâmplă, dar trezându-se imediat, îmi spune:

- Cred că tocmai ți-a sosit prietenul! zise el întorcându-se brusc și încercând să tragă. Dar Kurt fu mai iute ca el. Un fascicol  luminos albastru lansat din arma lui, îl reduse la tăcere. Căpitanul căzu amețit. Un soldat  apăru în ușă, contrariat de ce găsise înăuntru.  Cum lanterna căpitanului căzuse o dată cu căpitanul, o luai și o îndreptai către soldat. Lumina ei îl orbi. Crezu că e căpitanul, că începu:

- Domn căpitan, permiteți să raportez:

- Îți permit zise Kurt în locul căpitanului, care din cauza întunericului acesta nu-i vedea fața. Totuși avu o reținere. Și cred că și știu de ce. Glasul!

- Ți se acordă! Rapoartează, zise Kurt, de data asta pe un ton mai vesel.

- Domnule căpitan....adică...știți.... aici  am găsit ...începu să bâiguie soldatul. Raportez că...   fugarul a fugit!

- Bine lasă că mă ocup eu de asta de acu. Te poți întoarce. Plecați cu toți la culcare.

Între timp apărură în cadrul ușii și ceilalți soldați, împreună cu soldatul gardian doborât de mine. Când Kurt îi văzu pe toți afară, îndreptă și către ei aparatul, spunând:

- Vise plăcute!

O nouă lumină albastră lumină pajiștea pentru 2-3 secunde. Toți soldații căzură jos. Mă îndrept către Kurt.

- Cum ai știut unde sunt?

- Întâmplarea! Pur și simplu întâmplarea! repetă el. Norocul tău că și-a mai adus aminte Nina de tine, că aici îți rămăneau oasele, dacă nu apăream eu.

 - Ba bine că nu. Tocmai reușisem să evadez. Dacă nu apăreai tu, acu eram departe...

- Da zău?... Și cu căpitanul ce făceai? De el cum scăpai? Îl rugai frumos să se predea singur?

- Era o idee... Ce tu.. cum ai făcut? Ce el știa că tu ești înarmat? Așa și eu mă bazam pe efectul surpriză...

- Da bine atunci! Te aștept acasă la tine... zise el întorcându-mi spatele.

- Stai așa! Ce tu nu știi de glumă? Nici nu știu unde mă aflu și cu ce m-au adus aici, zic eu speriat, că m-ar fi putut lăsa aici.

 - Haide, haide, cum o să te las aici? Și apoi nu mi-ar ierta-o Nina ta. Vrei să mă pună să înconjor toată galaxia pentru tine....Hai la navă.

- Unde mergem?

- Păi dacă nu ai treabă acasă, aveam de gând să mergem pe Zirda. Planeta mea.

- A, acu e a ta! De fapt a fost întotdeauna, de când te-au găsit cei de acolo...

Ne îndreptăm către o mică pădurice, unde își parcase Kurt nava.

 Cum începuse să se lumineze bine, văzui și nava, care ne aștepta cuminte și răbdătoare, luminată de un soare zgârcit și leneș care abia scotea capul la lumină. Primele raze ale lui, reușiră să coloreze acel argintiu sidefat al carcasei. Ajungem. Kurt se urcă primul, iar eu îl urmai docil. În timp ce Kurt își făcu de treabă la consolă, eu aruncai o ultimă privire către locul unde erau soldații adormiți, împreună cu căpitanul lor.

- Nu-ți face grijă, vor dormi cel puțin trei ore, iar până atunci, noi vom fi departe!

- Nu de ei îmi fac griji ci de o eventuală invazie a celorlalți. Crezi că el nu o fi raportat superiorilor lui? Poate toată planeta deja știe că am fost iar prins...

- Păi da asta pentru că ai încredere oarbă în oameni. El te-a trădat! Vecinul și bunul tău prieten.

- Cum așa?

- Ei pentru bani ce nu fac oamenii? Se vând. Își vând și sufletul!

- Nu pot să cred?

- Ei vezi, aici greșești!

Cu toate că gura lui Kurt sporăvăia, mâinile nu stăteau. După ce întroduse coordonatele noii traiectorii, nava se ridică lin, că, mă speriasem când văzui că întro clipă eram deasupra pământului.

- Ei asta e! Am făcut niște modificări la combustibil, mărindu-i viteza, zise Kurt, dând curs întrebărilor de pe chipul meu. Cât ai șomat mătăluță, noi nu am stat. Am mai evoluat. Acu distanța pe care o făceam odată în 4 luni, acu o facem în 40 de zile. Deja lucrăm în secret la un alt prototip, ce ar putea face distanța Pământ- Zirda, în 4 zile.

- Ooo! fac eu surprins. Ați fi în stare să o faceți mâine în 4 secunde. Iar poimine...

- Să nu exagerăm! Ne cunoaștem capacitatea. E drept că nimic nu e împosibil, dar avem și noi o limită. Într-un fel ai dreptate. Viteza de teleportare a crescut. Acu o facem în 4 minute. Dar știam că ție îți face rău dezintegrarea, că nu te-ai obișnuit încă cu ea și m-am gândit că așa ar fi mai bine pentru tine. De altfel am perfecționat și câmpul protector. Nu ne poate localiza și intercepta nici un fel de armă de-a voastră.

- Așa ai zis și rândul trecut!...Și ai văzut ce am pățit? Adică ei nu noi...

- Păi ce au căutat, au găsit.

- Nu! Mă refeream la acea pasăre, care era să ne facă bucăți...Radarul ăla al tău...

- Ei ce vrei? Cine a pus-o să mă depășească neregulamentar pe sub aripa mea din  dreapta...? Ce ele nu știu să circule regulamentar? Doar avea tot văzduhul liber din lume. Nu să dea peste mine... Eiiiii...! zise zâmbind Kurt.

 Mă mai uit odată prin hublou. Deja eram înconjurat de liniile ascuțite și continue, ale aștrilor ce treceau pe lângă noi cu viteza luminii. Cât ar fi de ciudat, dar dacă înainte acest tip de zbor îmi producea dureri și neplăceri stomacale, acu nici nu se mai cunoștea. Parcă eram pe pat acasă și dormeam. Sau poate ca nu apucasem să mănânc...Oare chiar  eram acolo, sau chiar dormeam. Poate chiar visam...

- Și în cât timp, zici că ajungem pe Zirda?

- În 4 zile. Te grăbești?

- Nu! Doar întrebam și eu așa...

Deodată pe una din console se aprinse un semnal luminos urmat de câteva bip-uri. Kurt se precipită la bord alarmat.

- Ce e? Ce s-a întâmplat! întreb și eu speriat, luat pe nepregătite.

- Cred că am exagerat cu viteza, nu o să ajungem în 4 zile, ci în 4 ani...dacă...

- Dacă ce?...

- Dacă cineva nu-mi sabota nava. Avem scurgere de energie. Cineva, cât am fost eu plecat în căutarea ta, mi-a umblat la navă. Nu-mi dau seama ce i-au făcut? Dar aparatul îmi arată că nu îmi va ajunge combustibilul, până la destinația propusă. Mai este o singură șansă. Să cerem ajutor și să trecem la viteza normală de zbor. Dar asta ar implica deja încă cel puțin 8 ani în plus. Dacă nu găsim pe cineva să ne ajute ca să recuperăm distanța la viteza standard, o să îmbătrânești aici în cosmos. Poate o să faci vreo 80-90 de ani... Asta în cel mai bun caz. Că de moarte  sunt sigur, dacă vom opri nava.

 

 

 

3.

 

 

- Ia uite cine vorbește? Ce pe tine nu te așteaptă aceeași soartă?

- Nu că cei de pe Zirda au avut grijă de celule și moleculele mele și le-au întinerit,  reducând viteza de îmbătrânire aproape de 1. Eu aș îmbătrâni cu un an, în timp ce tu cu 50.

- Bine dar cum e posibil? Să-ți saboteze tocmai ție nava? Nava ta ideală? De ce nu ai ascuns-o?

- Nu m-am gândit că trebuie. Speram să plec imediat. Nu știam că vă făceați declarații, cu acel căpitan, sub clar de lună.

Kurt nu-mi mai zise nimic. Comută o înregistrare de bandă largă și distanță mare, în speranța că totuși cineva ne v-a intercepta mesajul SOS și ne va descoperi.  Apoi Kurt se uită la nivelul combustibilulu și rămase cu mâna încleștată pe o manetă.

- Cred că este o spărtură la rezervor. Trebuie ca cineva să iasă  afară și să o astupe, altfel riscăm să îmbătrânim aici în hiperspațiu.

- Sper că nu te-ai gândit la mine? spun eu  speriat la gândul că Kurt mă v-a trimite afară.

- Nu te speria? Voi ieși eu.

- Vai mă simt mai liniștit, zic eu în prima clipă, dar amintindu-mi de un amănunt, zic speriat:

- Păi mai bine merg eu afară. Îmi spui ce am de făcut. Nava cine o conduce? Eu nu am nici cea mai vagă cunoștință de cum se conduce nava ta.

- Nu-ți face griji! Nava merge  acu pe pilot automat. Ce e drept o să mă cam încurce, în timpul mersului. Dar nu am încotro! Nu pot să o opresc nici o clipă. Asta ar însemna să ne condamnăm singuri la moarte! Cu ce mai recuperez eu distanța pierdută? Cine știe cât mai trece până ne aude cineva?

Kurt se pregătește de plecare. Își pune costumul, încet, cu o meticulozitate ieșită din comun. Nu se grăbea. Cred că și știu și de ce? Nu cred că îi făcea nici lui mare plăcere, să iasă afară printre aștrii. Privesc la el și cu cât clipa plecării lui se apropia, pe mine  începuse să mă stăpânească un ușor tremurat și o neliniște.

Cu casca în cap, Kurt mai întoarse încă odată capul spre mine. Pe chipul lui apăru un zâmbet, care mie mi se păru destul de palid și de șters. Probabil mai mult să mă îmbărbăteze pe mine. Poate simțea și el, neliniștea ce mă cuprinse și pe mine. Se apropie de ușă, o deschise  și după ce o închise afară, se avântă în spațiu.

 Mă uit prin hublou. Era legat cu un cablu, prin intermediul unui cârlig cu siguranță, de un perete al navei. Din cauza vitezei, Kurt avu o vreme probleme de a reușii să se ancoreze de navă. Nu de puține ori era gata, gata, să cadă, rămănând suspendat de navă. I-a trebuit mult timp ca să o facă. Într-un sfârșit reușii, spre ușurarea mea.

 Acum nava și Kurt erau una. Datorită încălțărilor magnetice, Kurt se deplasa  spre partea din spate unde erau rezervoarele de combustiil. Ajunse cu greu. O vreme își făcu de treabă, spre nerăbdarea și grija mea. Mă uitam la ceas și mi se părea că timpul stă în loc. Nu mai venea.

Teama puse iar stăpânire pe mine. Mai ales că nu mai puteam nici să-l văd. De acolo unde era el, era sub incidența camerelor. Deodată îmi vine ideia să-l contactez prin radio. Aproape că uitasem de aparat. Încerc disperat să iau legătura cu el.

- Kurt! Kurt răspunde ce faci? Mai ai mult?

A trebuit să mai treacă ceva vreme, care pentru mine mi se păru un an, până să răspundă Kurt:

- Ei ce vrei? Te-ai și plictisit? încercă el să  fie mai comic.

- Nu dar îmi făceam griji...

- Mai este oleacă și termin. Vin acu!

A trebuit să mai aștept răbdător, preț de zece minute, până Kurt se hotărâ să intre iar în navă. Mă precipit la ușă. Când, îl văd în sfârșit venind. După ce închise ușa de afară, egală presiunile și deschise și ușa navei din interior. Mă grăbesc să-l ajut să se dezichipeze. După ce își scoate casca, zise cu un zâmbet forțat:

- Am reușit să astup spărtura. Numai că, am pierdut și mult combustibil. Cred că o să încerc să fac o escală...

- Ce vrei să spui? Nu mai mergem la tine?

- Ba da! Dar ca să ajungrem la mine, nu o să îmi ajungă combustibilul.

- Păi și de unde crezi tu că o să facem plinul aici în spațiu, în pustietatea asta? Știi vreo stație fantomă de benzină...sau combustibil...ceva...

- Văd eu...zise confuz Kurt, îndreptându-se către pupitru, verificând unele aparate. Apoi deschise o consolă, unde îi apăru o hartă... a cerului. Miliarde de stele, galaxii, nebuloase și alte stele și aștrii, apărură pe un ecran imens.

- Poate găsesc ceva prin apropiere. Uite noi suntem aici, zise el arătând cu degetul undeva pe hartă, între o zonă aparent liberă între două nebuloase și alte câteva stele ce abia mai pâlpâiau.

- Da aici! Sistemul 4rs5y. Este singura zonă ce ar putea fi locuită, de niște fințe inteligente. Poate avem noroc!

- Noroc? Asta-i hazard nu noroc. Unde vezi tu aici fințe înteligente?

-Trag nădejde să-mi răspundă cineva...

- Și dacă nu ne apelează nimeni?...

- Atunci totul e pierdut.

- Și o să îmbătrănim aici în spațiu?...Ca să nu spun că o să și murim...

Dar Kurt nu-mi răspunse. Compuse un mesaj S.O.S. pe care il transmise pe toate frecvențele. Din când în când mai mărea puterea transmițătorului, în speranța că totuși cineva ne v-a auzi.

 

Și orele treceau. Așteptarea era grea. Uitasem și de foame. Noroc de Kurt care îmi mai aduse aminte și de ea, punându-mi în față trei pastile colorate:

- Ia d-aici: felul 1, 2 și trei- desertul! zise el zâmbind.

- Nu îmi mai este foame, zic eu, la gândul că ăsta o să fie ultima imagine - un univers înțesat de stele.

- Lasă nu îți face griji,  o rezolvăm noi.

- Auzi, știi ce nu înțeleg?

- Ce ?

- Cum ai stat afară lipit de navă, fără ca viteza să nu te îndepărteze de navă?

- Nava mea e protejată de un scut energetic, care nu are treabă cu mediul extern. Este ca și un izolator. Ca o plapumă. Păi ce crezi că altfel aș fi fost nebun să mă aventurez afară? La viteza navei,  m-aș fi îndepărtat de ea cu aceeași viteză.

- Mă gândeam eu...zic eu în loc de alt răspuns. Apoi privirea îmi fu atrasă de pastilelel lui Kurt, care se dovediră a fi totuși benefice. Kurt mă privea pe furiș, făcându-se înteresat de calcule și de studiul cerului.

- Era totuși bună o cafea, zic eu cu năduf. Unde e Nina?

- Pe Zirda..., face Kurt distrat.

- Tu nu ai din întâmplare cafea la bord? O fac eu, numai dă-mi o liguriță mică de cafea.

- Nu am. Nu știam că o să întârziem atât, că altfel, mi-ași fi făcut provizii...

- Apropo! Cu ce avem la bord de mâncare, câte luni am rezista?

- Care zile? ....

- Ce !?!

- Treaba e gravă, dacă nu ne contactează nimeni săptămâna asta.

Această știre mă făcu să-mi piară și pofta de cafea.

- Nu e așa că nu mai vrei cafea? mă întrebă Kurt ironic.

Mă duc în altă încăpere înbufnat. Gânduri ucigașe mă cuprinse iar. Deci până aici îmi fu. Toate speranțele mele de a rămâne pe Zirda, se ruinară.

”Ei lasă că nu e dracul așa de negru” îmi sugeră Kurt în gând. Uitasem de asta. Când deodată luminat de un gând năvălesc la comandă.

- Ce ai? zice Kurt, când mă văzu că intru ca o furtună.

- Kurt, continui eu luminat de o speranță. Nu s-ar putea...

- ..- Să încercăm să luăm legătura cu cei de acolo?...mi-o luă înainte Kurt.

- Deci s-ar putea, întreb eu cu o speranță în glas? Să luăm legătura telepatic cu Nina sau cei de acolo...El Dor... sau alții...poate ne trimit ei ajutoare... vreo navă ceva....Sau stai! zic eu în continuare luminat de un alt gând. Poate, dacă ne localizează, ne pot teleporta la ei. Sau poate  înapoi pe Pământ, zic eu, trăgând nădejde la un răspuns afirmativ a lui Kurt.

- Da știu! O să văd ce pot face. Totuși distanța e teribil de mare...La viteza care are acu nava, că trebuie să facem totuși economie, semnalul meu ar trebui să ajungă în 50 de ani. Mai punem încă 50, până se întoarce...

- Păi de ce? Numai dus. Că înapoi vin ei mai repede... Nu? Păi noi în mod normal, când am fi ajuns pe Zirda?

- O lună!

Mă las frânt pe un scaun. Veștile nu erau prea grozave. E clar, suntem la mila destinului.

Și mai trecură câteva zile, fără speranțe. În ciuda eforturilor lui Kurt, de a lărgi aria căutării, nici o civilizație, fie ea cât de mică, nu ne răspunse.

- Dar Kurt... Încerc eu ultim atac. Dacă ne deplasăm către tine cu viteza maximă, câtă distanță ar mai rămâne până la voi?

- Dar ce vrei să alergi pe jos, încă 20 de ani lumină... zise vesel Kurt.

Hotărât lucru. Kurt mai avea putere să mai facă și haz de necaz. Poate un alt navigator printre astre cu destulă experiență, ar fi fost destul de îngrijorat.

- Nu îți mai face griji, am scăpat noi de pe planeta stelei de fier, poate reușim și de data asta. Deja am lansat câteva radio-sonde în urma noastră. Ele o să-și spună cuvântul la final.

- Ai mai trecut prin asemenea situație? Sau numai mie, putea să mi se întâmple asta?

- Nu! E prima oară.

- Păi mă gândeam eu...

Cum orele erau înaintate, Kurt hotărâ să fac eu de veghe trei ore și să îl las pe Kurt să se odihnească. Cred că îi ajunsese stresul de afară. Înainte de a pleca mai cercetează, cu o precauție exagerată, indicațiile aparatelor, familiarizându-mă cu ele. Dacă totul decurgea normal, nu trebuia să-l scol. Asta dacă nu apărea ceva nou. Vreun apel, ceva...Îi fac semn că am înțeles și îl trimit la culcare, cu toate că nu prea îmi făcea mare plăcere gândul că Kurt mi-a dat sarcina pentru a veghea la  viața noastră. Dar nu aveam încotro. Cineva trebuia totuși să o facă. Mă uit la ceas. Era trecute de 11. Nopatea ziua? Cine mai știa? Mă uit la ceasul meu arăta 23. Deci era noapte la mine pe pământ. Ceasul de bord încremenise în așteptare. Nimeni nu se mai ocupase de el. Nici chiar Kurt. Prima dată mă gândesc că ar fi bine să-l potrivesc după al meu. Dar ceva mă opri. Dacă era setat pentru ora lor? Îmi petrec timpul uitându-mă afară, la un cer plin de stele, care parcă nu se mai terminau.

Mă uit la aparatele de bord. Cel însărcinat cu viteza navei, arăta că mergem cu un sfert din viteza luminii. Deci avea dreptate Kurt. Cu viteza asta sigur o să facem barbă și mustăți. Mă uit iar afară și imensitatea cosmosului mă cutremură. Cu cât priveam mai fix cerul, cu atât parcă începuse să danseze toate stelele, care apăreau și dispăreau mereu pe un fond întunecat. Îmi mut privirea repede în interiorul camerei de comandă. Încet, încet, tulburarea dispare. Mă uit mereu nerăbdător la ceas. Parcă mergea tare greu, făcându-mi mie în ciudă. Mai aveam o oră de veghe.  Mai mă uit odată afară.

 

4.

 

 

O stea mai luminoasă apăru brusc în fața mea. Mă uit la ea consternat, și nu știu de unde a apărut. Parcă mai înainte nu era. Sau poate imaginația începuse să-mi joace deja feste. Hotărât lucru. Îmi mut iar privirea. După alte cinci minute, mă uit iar afară. Steaua parcă se mărise și ea. Deci totuși, nu mi se păruse. Mă gândi să-l scol pe Kurt, ca să-l pun la curent și să-i cer părerea. Dar dacă totuși mă înșelam? Mă uit iar disperat la ceas. Mai erau cinsprezece minute. Deodată un bip îmi atrase atenția. Un senzor, care scrutase abisul negru din față, detectă prezența cuiva. Între timp văd că nu  mă înșelasem. Steaua își dublase volumul și implicit și luminozitatea. Parcă ne ieșea în întâmpinare. Disperat sun la Kurt. Acesta apare cam greoi și încă somnoros. Dar semnalul îl dezmetici și pe el. Zise:

- Se apropie o navă  de clasa ”C”. Iar asta e o stea. Un  posibil ”Soare”

- Și asta e de bine, sau e de rău, întreb eu, fără să-i spun, că acea navă pe care eu o luasem drept stea, era de mult pe cer.

- Nu știu încă.

Dar aparatele îl lămuri.

- Da e din altă galaxie și alt sistem. Probabil că au primit apelul nostru.

- Ura! Suntem salvați, strig eu de bucurie, țopăind prin navă...

Dar la o privire mai atentă a aparatelor Kurt, zise:

- De când a apărut nava asta în zonă?

- Păi... zic eu, neștiind ce să spun. Prima dată nu i-am dat prea mare importanță. Am crezut că e o stea oarecare...

- Da ”o stea”, care o să ne întrebe de sănătate...

- Ce vrei să zici?

- Nava asta vine din constelația vecină cu Deneb. Locuitorii de pe planeta în jurul căreia gravitează, sunt niște ființe, cam bizare și nestatornice, și foarte bănuitoare. Sper să ne creadă pe cuvânt.

Dar o altă privire aruncată peste bord, îl îngrijoră.

- Își încarcă armele energetice. Deja suntem în vizorul lor. Aparatul de comunicare universal tradu:

- ”Suntem sixtieni, de pe planeta Pilux. Cine sunteți, de unde veniți, care vă e destinația?”

- Suntem Kurt și Marin. Venim de pe planeta Pământ și ne îndreptăm spre planeta Zirda din constelația ”Lebăda”. Am avut o avarie și am pierdut combustibil, și timp...

- ”Urmați coordonatele afișate și urmați-ne!”

- Cred că nu sună prea încântător!

- Păi nu prea sună. Ăștia sunt cam suspicioși. Până nu văd nu cred!

Kurt introdu-se coordonatele transmise de nava escortă și ne îndreptarăm spre o direcție necunoscută. După un timp nava care era în fața noastră  aprindea câte o lumină. Cred că ne semnaliza.

Kurt schimbă și el direcția.

- Unde ne duc ăștia?

În fața noastră apăru o materie obscură, neagră ca și gândurile lor. Probabil că ne tractă cu o undă de-a lor, pentru că navei noastre începuse să-i crească viteza simțitor. Fapt observat și de Kurt. După care apăru un fenomen curios. Nava noastră fu absorbită de ceva, timp de câteva minute, după care în fața noastră apăru brusc o serie de alte constelații, tot felul de galaxi, și alți sori și aștrii, în toate culorile. Din loc în loc pluteau ca niște nori aglomerări gazoase, și praf stelar înghețat.

- Nu cred că asta era trecută pe vreo hartă siderală, îmi spune Kurt.

După care navele se îndreptară către un punct luminos ce creștea în intensitate. Dar nu, acela era o stea. Un Soare albastru. Cred că era la început în formare. Era o stea dublă neutronică de clasa spectrală dublu K. Dar nava nu se opri. Survolarăm câteva planete răzlețe. Văd că ne îndreptăm spre una din capătul sistemului. Cu cât ne apropiam apărea și ea în toată splendoarea. Era albastră. Un gând mă străbătu...

- Nu nu e pământul, dacă la asta te gândeai. După rapoartele pe care le-am primit, pare identică cu a voastră. Dar masa, atmosfera, rotația și mișcarea de revoluție sunt un pic diferite de a voastră. Se mișcă cam repede. presupun că și revoluția e la fel de accentuată. Dar ... are atmosferă de...

- De ce? întreb eu curios.

Aerul are cam aceeași compoziție, cu a planetei tale...După cum îmi amintesc eu procentajul compoziției aerului vostru, aici... aerul e mai oxigenat.

- Ești sigur?

- Păi privește aici pe ecran. Am salvat în memoria de bord datele privind atmosfera voastră: N 78%, Ox:20,95, iar în rest alte gaze: Co2 , He, H...

Iar aici: N-65%, Ox- 35% E o atmosferă pură, nu ca la voi.

- Da știu la noi predomină acu și Co2-ul...în procent mai mare...

- Deci se poate respira în voie aici.

Să nu-mi spui că am nimerit  la noi pe pământ. Ești sigur că nu ai greșit destinația? Poate am ieșit la noi pe o scurtătură...O ba nu! Privește! Continentele nu sunt la fel ca la noi. Da, Ai dreptate. Nu e Pământul, dar seamănă izbitor cu planeta mea. Oare cum se numește?

-” Pangeea!” aud eu un posibil răspuns în unul din difuzoarele lui Kurt.

- Pangeea? Păi bine dar asta era și numele continentului nostru după ce s-a format pământul, cu miliarde de ani în urmă. 

- Poate este copia planetei voastre de acu 4miliarde de ani...zise Kurt.

Cu cât ne apropiam mai mult de planetă cu atât, priveliștea mă emoționa.

- Kurt, în ce an suntem? Poate am nimerit la noi, în alt an...

- ”NU! Ați nimerit bine!” se auzi un alt glas, în difuzorul lui Kurt.

- Am impresia Kurt, că ăștia, ori ne aud, ori ne citesc gândurile.

- ”Și una și alta!” ne lămuriră glasul.

Mă uit nedumerit la Kurt. Nici el nu știa ce să spună. Oricum el era mai în temă decât mine. El nu odată s-a întâlnit cu nenumărate civilizații extraterestre, pentru noi.

- ”Continuați traiectoria impusă, și mai lăsați vorbăria!”

Ce era să mai facem? Și așa nu mai aveam alceva de făcut. Oricum nava lui Kurt se supuse docilă, fiind atrasă ca de un magnet.

În curând navele se îndreptară spre o anumită zonă a planetei. În curând apărură primele construcții, cam bizare după părerea mea. Era ceva nou. Zeci și sute de vehicule brăzdau cerul, într-un dute-vino continuu. Pe sol erau destule drumuri, cu multe benzi suprapuse. Ici colo erau construcții ce nu li se vedea vârful. Dispăreau în nori. Vehicule ciudate pentru mine, se plimbau peste tot. În sfârșit ne îndreptăm spre o platformă, ce parcă, plutea în aer. Nu i se vedea nici un element de legătură sau rezistență. Cele două nave care ne-au secondat, se puseră binișor, pe alte platforme vecine. După ce Kurt făcu manevra de aterizare, așezând nava lin pe platformă, în capătul ei se deschise o ușă. Niște ființe destul de uriașe și înalte, apărură îmbrăcate într-un material argintiu. Unul, probabil șeful lor, îmbrăcat cu o mantie aurită,  se desprinse din grup, ieșindu-ne în întâmpinare. Eu îl întreb pe Kurt, dacă putem respira fără probleme. O privire aruncată spre unul din monitoare, îl convinse. Aerul era respirabil. Deschise ușa și ieșim. El înainte. Eu din urma lui, mai cu băgare de seamă. Nu cunoșteam locul. Când ne apropiem de cel din fața noastră, distinsei trăsăturile. Era o persoană înaltă, cam de doi metri. Avea trăsăturile feței mongoide. Ochii obligi, și fața tuciurie. Ochii negri, părul tot negru. Pe cap purta un fel de pălărie tip mexican galbenă. Și ceilalți din grupul care ne aștepta la poartă, erau la fel. Dar cred că erau de alt grad. Și nu aveam să mă înșel. Și ființele de aici erau categorisite după grade și funcții.

- Bine ați venit pe planeta noastră.

- Bine v-am găsit, zise și Kurt.

Am fost înștiințat de necazul vostru. Veniți dintro altă dimensiune, de pe o planetă geamănă cu a noastră. La voi se cheamă Terra, sau cum îi mai spuneți voi-Pământ.

- Cum e posibil? încerc eu să aflu ceva.

- Toate la timpul lor, mi se adresă dânsul cu un zâmbet. Sau poate așa am crezut eu. Că uitându-mă mai atent la figura lui, nu puteam să deslușesc, când era vesel sau zâmbea. Era taciturn. După care ne invită să-l urmăm.

Părăsim platforma și forfota de afară. Un imens hol ne însoți o vreme. Apoi după ce traversăm alte încăperi destul de uriașe, drumul nostru se termină. Întrăm într-o altă încăpere uriașă. Cred că un centru de comandă. Și cred că aveam dreptate, după numărul mare al monitoarelor și a tot felul de tablouri, pupitre, unele mai luminate ca altele. Suntem invitați să luăm loc în două fotolii, care după așezarea noastră în ele, acestea luară forma corpului nostru, îmbrățișându-ne. Erau foarte confortabile și degajau și o căldură. În fața noastră apăru ca din pământ, o masă rotundă. În încăpere era bine. Nu îm puteam da seama dacă afară era vară sau alt anotimp. Sigur cred, că nu era iarnă. Lipsa zăpezii mă făcu să cred asta. Dar aveam iar să mă înșel. Era cea mai lungă iarnă de pe planetă.

- Poate sunteți curioși, să aflați, de ce v-am salvat?

- Nu asta vrem să știm neapărat. Voiam să știm unde am nimerit și în ce timp? întreb eu.

 - Ești cam curios tinere, îmi zice el. Numele meu e Ubir! Eu sunt Pacificatorul acestei planete. Un șef suprem! Dacă la voi ierarhia e împărțită altfel și la noi diferă.

- De unde știți de felul cum punem noi problema pe Pământ?

Noi știm tot. Sunt în observația noastră miliarde de galaxii și lumi, pe care noi le monitorizăm mereu în mod continuu.  Cunoaștem istoria voastră, și nu numai,  ci și cea a pământului. Știu că ți se pare de-a dreptul imposibil. Știu că aparent, este peste înțelegerea voastră. Și asta că nu ați progresat mult. Aș putea spune mai deloc, în comparație cu alții și nu în ultimul rând cu noi. Noi deținem controlul la aproape întreg  universul.

- Tot, Universul?

- Am spus, nu tot! Pentru voi au rămas însă, multe semne de întrebare, la care nu ați putut găsi încă răspunsul. Nici istoria completă nu vă o cunoașteți. Ba chiar și ce știați, nu mai este de actualitate, sau mai prezintă interes. Noi stăpânim și timpul și spațiul. Întrucât Universul era la început cam sărac, în aceea ce numiți voi viață, am încercat ca prin diverse metode de-ale noastre, să populăm Universul. Bineînțeles că nu ne sunt străine nici formele voastre de distrugere. De miile de războaie, care v-au întunecat istoria. Ați fost la un pas de autodistrugere. Numai intervenția noastră a mai putut salva câte ceva. Și așa sunteți pe margine de prăpastie.

- Dacă știați atâtea despre noi, despre relele pe care le pricinuiam, sau care ni le pricinuiam, de ce nu ați intervenit, ca să ne opriți? zic eu.

 Kurt se uita la mine și îmi transmite ceva. Dar cred că nu era străin de ei și acest mijloc de comunicare. Am observat asta pe când ei ”comunicau” cu noi. Iar sfatul lui Kurt mă mai temperă la uraganul de întrebări ce aveam să le declanșez asupra lui Ubir. Dar Ubir recepționă și făcu un gest către Kurt. Putea foarte bine să însemne: ”Lasă-l să știe”...

- Pentru a înțelege, sau a-ți răspunde la întrebare, trebuie să mai aflați și altele. Nu am vrut să ne implicăm prea mult, pentru a nu schimba soarta și a altor sisteme sau planete ce se află în acest Univers.

- În ce timp ne aflăm? mai întreb eu.

- Într-unul paralel! Numai că voi sunteți noi, dar în alt timp. Gradul nostru de tehnoligizare a atins cote foarte înalte. Noi am știut să punem altfel problema, nu să ne lăsăm intimidați de alții. De aceea am și redus conducerea colectivă, unde fiecare avea un conducător. Nu e bine. Asta dă mereu naștere la dispute. Unul singur e suficient. El taie si spânzură, cum mai spuneți voi. Apariția vieții pe Terra voastră, este tot rodul nostru. Noi am dat naștere la Pământului vostru și tot noi suntem responsabili și de apariția vieții voastre, trimițând eșantioane cu toate formele de viață. Ce e drept v-a cam trebuit foarte mult timp. În timp ce noi am evoluat cu repeziciune. Posibil  să fie de vină și numeroaselor cataclisme ce au zguduit pământul din temelii. Că numeroase civilizații de-ale noastre, au dispărut.

- Faceți aluzie la Atlantida cumva?

- Și la ea, și la multe alte civilizații, care s-au perindat pe pământ. Voi nu sunteți și nici nu ați fost singurii. Acum sunteți altă civilizație, care față de progresul lor, voi sunteți niște fire de nisip. Sunteți în zorii devenirii omenirii. Mai aveți multe de învățat, până să ne mai ajungeți pe noi. Și nu știu dacă timpul vă va mai permite. Ați avut destule șanse pe care le-ați pierdut, sau v-ați bătut joc de ele.

- Deci în concluzie numai e nimic de făcut, oftez eu.

- Nu! Mai sunt încă multe de făcut. Măcar încercați și nu vă mai lăsați manipulați de alții, care nu văd cu ochii buni progresele științei, sau care se folosesc de ele, în interesul lor. De aceea sublniam că un singur conducător, dar cu idei bazate pe dreptate, pace și iubire e binevenită, pentru toată lumea. Dar  viitorul vostru v-a spune multe. Alții se vor ridica din cenușa voastră, urmărind progresul. Voi de acu, veți fii demult apuși...

- Noi cei de pe planeta noastră, am încercat să ajungem la un compromis, cu ei, pe linie de înțelegere și cooperare. Dar nu au cu cine? zise și Kurt, care până acu ascultase în tăcere.

- Da știu! Cunosc încercarea voastră, de pe planeta Zirda, de a-i ajuta. Și nu ați fost și nici nu sunteți singurii. Noi indirect am mai încercat să colaborăm  și cu alte sisteme învecinate, pentru a vă ajuta. Dar voi... Încăpăținați. Orgolioși! Și s-a dovedit că ei ar folosi acest ajutor tot în folosul celor mari și tari. Tot împotriva lor. Ca dovadă a acelor nave, pe care voi le-ați botezat OZN-uri.

- Cum? Știți și de ele? Deci nu e o poveste?

- Nu! e adevărat! Unele sunt conduse de roboți. Unele s-au dezintegrat , pentru a nu permite ca tehnologia sa cadă în mâinile celor care nu trebuie. Voi orice tehnologie o folosiți numai în a vă face rău de la unii la alții.

- Și eu care credeam că pot fi rodul oamenilor noștri care lucrează la un proiect secret, pe undeva în adâncurile pământului.

- Păi da! După ce ați reușit să doborâți una din navele noastre, că mă și mir și acu, cum ați făcut-o, ați furat tehnologia, încercând să o treceți prin prisma gândirii voastre, și proprietatea voastră...însuși ca fiind rodul muncii voastre. Numai că secretul energiei nu o să-l găsiți, pentru că pe Pământ nu aveți acest mineral. Asta v-a face ca să mai întârziați, până vom mai ajunge și noi la concluzia că meritați, tot sprijinul nostru. Voi sunteți în mare căutare de energii, iar energia este deja sub nasul vostru. Numai că nu știți cum să o extrageți și să vă folosiți de ea. Poate dat fiind și de natura procentuală a atmosferei voastre, sărace în Oxigen. Și asta că nu țineți la păduri, la vegetație, pe deasupra vă mai și poluați consistent și inconștient. Ele v-ar mai fi dat speranțe de viață.

 

5.

 

- Da de acord cu dumneavoastră, zic eu. Dar asta e valabilă numai în marile orașe industrializate. În rest...

- Te înșeli. Aerul circulă. Prin nori, vânt, ploaie, zăpadă, poluați toate zonele.

 - Am înțeles eu bine, planeta voastră se cheamă - Pangeea?

- Da! După numele primului continent care s-a format la voi cu peste 4,5 miliarde de ani în urmă. Mai precis: 4,567 miliarde de ani. O viață de univers!

       Oamenii voștrii, au încercat să dezlege misterul formării Pământului pe baza unor presupuneri și să facă și niște delimitări în ceea ce privește apariția vieții pe pâmânt, precum și transformările ce le-a suferit pământul, în cele aproape 4,5 miliarde de ani, care iau trebuit, ca să se formeze și să se liniștească.

        Sunteți pe aproape. Deși la unele întrebări nu aveți nici acu răspunsul.  Ați dat vina pe Soare în toate și în tot. A avut și el vina lui, dar nu în totalitate. Voi, la unele fenomene pe care nu le înțelegeți, în neștiință de cauză, spuneți că așa trebuie să fie, fără a vă mai bate prea mult capul. Și asta, pentru că nu știați mai multe. Acel Soare, ca și alți sori, de prin alte miliarde de galaxi, au punctul de plecare, de a fi rodul nostru.

         Noi am trimis în diverse locuri și timpuri, câte ”o minge de foc”, pe bază de Hidrogen, care se transformă în mod ireversibil în Heliu. Soarele vostru a explodat odată, disipând miliarde de miliarde de particule, care mai de care mai mari. Acestea, grație câmpului gravitațional al Soarelui, a făcut ca Soarele să-și cheme particulele înapoi. A urmat un lung proces de formare și alipire a acestor fragmente, unele de altele. Și așa în timp, a început Pământul vostru, să prindă formă și contur. 

        După frământările lui, fiind tot timpul bombardat de către formațiuni radioactive, a făcut ca pe pâmânt să se declanșeze iadul. Nici planeta noastră nu a afost mai departe de a voastră. Numai că la noi a durat mai repede procesul, dat fiind și ajutorul colectiv.  Dar cum pe voi nu prea v-a mai ajutat nimeni... Datorită oxigenului și a ploilor declanșate, a apărut și atmosfera, care a îmbrăcat ca o plapumă Pământul. Asta a făcut ca să vă mai apere și de alte obstacole, meteoriți mai mici, și radiațiile, sau căldura exagerată a Soarelui. Datorită centurilor de Ozon. Stratul de ozon prezent în atmosfera terestră, acționează ca un filtru care reține cea mai mare parte din radiația ultravioletă nocivă solară, reglează temperatura din atmosferă, cu implicații deosebite în protejarea biosferei. Numai că, ați cam găurit-o și pe aceea.

        După formarea oceanelor, ce acoperise în mare parte Terra, erupțiile vulcanice au continuat și ele. Datorită rotației, plăcile tectonice au început să se deplaseze în sens invers rotației Terrei. Asta a accentuat erupțiile vulcanice, formând munții. Dar de cum se nășteau, la o periodă scurtă de timp aceștia se năruiau, ca să le i-a locul alții și tot așa.

         Mișcarea continentelor a determinat și încrețirea scoarței. Astfel uscatul a început să ”urce”, să se îndepărteze unul de altul, formând alte dealuri sau mici munți, insule și mici continente. Ba mai mult, unele au și dispărut ca Atlantida. Și câte astfel de continente, arhipelaguri, insule, au mai dispărut, sau au mai apărut. Aceste frământări a scoarței si a erupțiilor vulcanice mai persisită și astăzi.

         Peste alte milioane de ani, nici peisajul geologic de azi nu va mai corespunde cu cel actual. Pământul este într-o contunuă frământare. Până se v-a răci. La început apariția apei, combinată cu căldura soarelui, a norilor si a aburilor formați din urma erupțiilor vulcanice, a dat naștere la viață.

        Cum Terra era permanent bombardată de tot soiul de meteoriți, pe unele fragmente ”sămânța vieții” au găsit condiții de dezvoltare. Cum pe uscat totul era fierbinte din cauza curgerii lavei vulcanice, apa a rămas ca să fie leagănul vieții. În apa mărilor și oceanelor, viața a prins făgaș.

        Dar bine că toate astea nu puteau să apară întro singură zi. S-au cum spuneți voi în unele carți așa zise ”sfinte” , că pământul și viața a apărut in șase zile… I-au trebuit pământului în jur de 350 milioane de ani ca viața să prindă contur. Așa oamenii de știință au împărțit formarea vieții în perioade geologice.  Paleozoic - era primară. Dacă la început era un singur continent Pangeea, în Permian, după alte milioane de ani acestea sau mai înmulțit, formând, Laurasia și Gondwana în Triassic. Ca apoi să continue în Jurassic și Cretacic. Dacă în Precambrian și Cambrian au apărut primele moluște, mai târziu au apărut, după Ordovician, și Silurian, pești cu placă osoasă. Mai târziu, în Devonian, au apărut primii pești osoși. Iar în Carbonifer, pești fără gât care se mișcau pe uscat. Și de aici tot felul de târâtoare. În Permian apar primele reptile. Asta în Paleozoic.

        În următorii 150 de milioane de ani, era Mezozoic -era secundară- au apărut, încet, încet și alte viețuitoare, mai mult sau mai puțin terestre, sau care mai de care mai mari sau mai înfricoșitoare. Acesta era Mezozoicul. Era secundară. Și el a fost împărțit în alte ere. Cretacic, Jurassic și Triassic. În aceste perioade varietatea animalelor și a păsărilor sau a mamiferelor zburătoare a crescut.

        Iar în următorii 70 de milioane de ani, era Neozoic- era terțiară- viața să înceapă să prindă și mai mult contur, în erele ce se numeau: Paleolitic, Neolitic și Cuaternar.  Era era vieții noi, unde aveau să dispară dinozaurii. Aici se estimează că în unele din aceste ere, a debutat și apariția omului, a reptilelor, mamiferelor și a păsărilor. Dacă la început omul era o maimuță, aceasta a evoluat pe propriile picioare. Multe din apariția acestor viețuitoare au suferit diverse mutații, adaptându-se din mers. Se adaptau la noile condiții vitrege de atunci.

         Cum Terra era în mare forfotă, despărțirea continentelor a făcut ca unele viețuitoare, să nu le placă pe unde le-au prins și să moară de foame sau de frig. La asta adăugându-se ciocnirea cu un asteroid ce trecea și el pe acolo. Așa a apărut și Luna care a vea să aibă un mare rol în continuarea vieții pe pământ, precum și a mișcării Pământului. Un miliard de ani i-a trebuit pământului ca să prindă contur, ca apoi încă 3,5 miliarde să apară și viața. Soarele, apa, oxigenul, au făcut ca primele microorganisme să înceapă a scoate capul la lumină.

        - Să știți că noi, am avea încă multe întrebări, la care nu am primit nici până în ziua de azi răspuns.

 - Nici nu mă îndoiesc. Și va mai dura până ve-ți avea răspuns la toate întrebările și frământările voastre!

 

 

- Și nu ești curios tinere, să afli de ce v-am salvat?

- De ce ne-ați salvat? întrebă Kurt, în locul meu.

- Eu voiam să aud răspunsul lui.

- Păi atunci ziceți. De ce ne-ați salvat? zic eu curios.

- Prima dată am ținut să vă observăm. După ce ați spus că sunteți de pe planeta Terra, mi-am zis că poate o să ne fiți de ajutor. Chiar mă gândeam, cum au evoluat așa de repede omenirea!?! Nu știam că ești însoțit și de liderul sistemului constelației Lebăda, de pe Zirda. După ce v-ați mai apropiat am văzut, la scanarea navei.

- Deci vă cunoașteți.

- Acu da!

- Păi poate o să ne ajutați până la capăt. Cum întinerim înapoi? Sau cum dăm timpul înapoi? Am pierdut combustibil și timp. Trebuia să ajungeam acu o lună pe Zirda.

- Da știu! Mi s-a comunicat! Singura cale e să vă teleportăm înapoi pe Zirda, chiar dacă ați mai îmbătrânit cu câțiva ani, mai ales tu Marine. Parcă așa te numești.

- Da desigur, numai că...Am îmbătrânit cu mult?

- Cu zece ani pământești.

- Zece ani? Poi ”dă divorț” Nina mea, când mă v-a vedea. Oare o să mă mai recunoască?

- Desigur! Doar e un robot, chiar dacă este multi-tehnologizat. Majoritatea tehnologiei, nu îți aparține. Noroc de cel de pe planeta sistemului Andromeda și bunăvoința lui Tod, că rămâneai singur. Iar acu nu mai aveai la cine țipa!

- Deci sunteți la curent cu toate! Nimic nu vă este străin!

- Nu am zice străin! Mai degrabă necunoscut. Noi știm tot ce mișcă în universul vostru.

- Păi dacă e așa, spuneți-mi mai sunt și alte ființe înteligente la noi, măcar în galaxia noastră...

Dar nu mai avu timp să răspundă. Un avertizor sonor și unul din ecrane se aprinse. Pe el apăru silueta inconfundabilă a lui Tod. În spatele lui era silueta Ninei. După ce se termină convorbirea, Ubir se întoarse spre mine, parcă mai ”vesel” și îmi zice. Vine Nina aici.

- Nina? Dar cum e posibil?

- Prin teleportare!

Ne ridicăm toti trei și părăsim sala. Întrăm în camera teleportoarelor. Erau infinite.

- Aici cred că este stația terminus dintre galaxii și planete...

6.

 

 

Dar Ubir nu luă în seamă remarca mea. Se opri la unu din teleportatoare. Într-un cilindru prinse a se materializa ceva. Un fum alb îl învălui. Când se risipi fumul, se deschise o ușă și apăru în carne și oase, adică... de fapt nici eu nu mai știam din ce mai este - Nina!

 - Bună, Creatorule Marin! Să nu-mi spui că îți era dor de mine, zise ea cu o prefăcută politețe, ce nu avea să fie trecută așa de ușor cu vederea de către mine.

- Nici nu știi cât mi-a fost dor de tine.

- Ai grijă ce spui. Controlează-ți sentimentele! Te poți da de gol. Și ar fi neplăcut pentru tine.

- Dacă nu vine Mahomed la munte…vine muntele la Mahomed!

- Da! Știu, vine... Mahomed la munte!

- De ce nu ai folosit aceeași rețetă ca să vii acolo la mine acasă?

- E mai departe acolo. Aici e mai aproape, dat fiind sistemul lor. Pot plia spațiul, micșorând distanțele. Un milion de ani lumină, să zicem, îl putem parcurge acu într-o lună...

- Nu e prea mult...? Adică nu e prea departe? Păi și la mine cât ar dura?

- Evident mult mai puțin.

- Oare asta o să fie transportul viitorului și la noi pe Pământ?

- La voi? La voi o să mai curgă multă apă pe Dunăre, așa cum spuneai tu. Dacă o să reușiți să mai populați și alte planete din sistemul vostru solar, să ziceți mersi! Poate Luna, sau Marte…Dar asta mai târziu…Cu energia voastră, de abia dacă o să atingeți Luna…

- Păi dacă la noi asta este cea mai mare apă? Dacă era Nilul, sau Volga, sau alte ape... Mă legam de ele. Deci să înțeleg că nu vom avea niciodată șansa asta?

- Poate în viitorul îndepărtat, când veți ști cum să puneți problema, de a  ști să folosiți binefacerile științei în folosul binelui. Că până acu... Numai bine nu se poate spune că faceți. Nu aveți încă încrederea noastră, chiar dacă mai sunt pe ici-colo și câțiva care gândesc în mod pozitiv și constructiv. În felul în care puneți voi problema, nu aveți nici o șansă. Voi ar trebui să fiți întâi ”purificați” de a îndepărta răul din rădăcină. Să vă fie limpezit ADN-ul. De a-l curăța de rele.

- Și vreți să-mi spuneți că pe alte sisteme solare sau planete, cei de acolo sunt mai breji ca noi?

 Nu! Nici pe departe. Dar am avut acceptul lor să le modificăm și ADN-ul lor. În tot Universul sălășluiește ”sămânța” răzbunării,  și a răului.

- Păi și de unde vine ea? Cine ne-o trimite? Cum au scăpat ei de ea?

- Datorită tehnologiei noastre. Multe sisteme solare au beneficiat de asta, chiar dacă unele au fost împotriva acestor tratamente.

- Și crezi că noi am accepta asta? Și la noi ar fi destui împotrivă.

- Dar la voi trebuie altfel pusă problema. Un lider de-al nostru care să vă conducă planeta. Așa s-ar mai diminua războaiele deocamdată. Aveți milioane de tone de fier, care ar putea fi redirecționat în alte scopuri benefice. De ce să vă tot omorâți?

- Păi nu avem hrană destulă...locuri de muncă, bani...

- Banii nu or să mai aibă valoare. Nu banii sunt motivul. Ci neștiința voastră de a ști să stăpâniți, fără aplicarea intimidării. De ce nu aplicați vorba din popor: ”Vorba dulce mult aduce”? Dacă nu ar mai avea oamenii motiv ca să fie șefi, ar fi mai bine pentru toată lumea. Să aibă toată lumea terenuri și pământuri. Să fie toată lumea mulțumită. Dar să și muncească. Ori asta la voi…Nu toți au sămânță de fermieri. Ar trebui făcută asta pe zone si specialități. Nu toți să facă același lucru. De aia nu vă înțelegeși, că fiecare vrea să faca același lucru, spunând că a lui este cel mai bun…Orgoliul asta!

- S-au încercat în diferite ere, tot felul de forme de organizare, privind bunăstarea omului, dar au dat greș, zic eu.

- Au dat greș datorită lăcomiei. Orice formă ar fi acceptat, tot lăcomia unora strica totul. La care s-a mai adăugat și răutatea. Acestea au dus implicit la ură, minciună, hoție, tâlhării, jafuri crime...și războaie. Ce e drept ați evoluat la acest capitol. Dacă în epoca primitivă , vă băteați cu pietre, bâte, ciomege...acu ați ajuns să facetți arme atomoce, care se vor întoarce tot împotriva voastră într-o zi...Ți va urma THE END ptr planeta voastră. Așa cum sa mai întâmplat și la alții.

- Un alt motiv pentru care toți se bat, este și căutarea unei noi surse de energie, nepoluante.

- Păi da! Acu aveți petrol, gaze și cărbuni. Dar când se vor sfârși și ele? Vă mai rămâne : Soarele, apa și aerul. Folosiți-le la maximum. Mai poate menține viața pe Terra încă mulți ani de acum înainte. Și aveți grijă la forări! Nu vă jucați cu focul. După ce ați dat peste cap și clima, mai aveți necazuri și cu cutremurele și erupțiile vulcanice, care nu iartă. Pământul mereu se reașează ! Se umplu golurile! O să aibă și ele un cuvânt de spus.

- Acum americanii și alții vor să ne trimită pe Marte!

- Pe Marte? Voi nici pe Lună nu ați pășit bine și visați deja la Marte! Presupunând că veți ajunge acolo, vreți să o luați și aici de la început. Ce credeți că vă așteaptă și aici? Câinii cu colacii în coadă? Vorba voastră! Nu aveți aer, nu aveți apă, nu aveți multe. V-ar trebui o instalație colosală pentru a renaște viață aici. Păi da, odată această planetă a fost locuită. Și mai ales în adâncuri. Din cauza climei nefavorabile, marțienii s-au refugiat în adâncuri. Dar au plecat ți de acolo mulți. Lângă ea mai era o planetă pe care tot locuitorii ei au ”aranjat-o” O parte din locuitorii ei și de pe Marte au fugit la voi. S-au ascuns printre voi.  O parte din ei au venit forțat la bordul navelor de transport. Unii au fost deportați. Și asta la propunearea de a-i ajuta pe pâmănteni. După care nava noastră a plecat, lăsând pe acei ”lideri” care o vreme s-au ocupat de voi ca să vă învețe. Să știți să separați binele de rău. Tot ei, prin noi, au pus bazele unei discipline de fier. Dar nu a ținut cu voi. Voi ați pus mai presus de tot și de toate, grija personală. Nu vă mai păsa de alții. Ba mai mult, ați căutat să profitați de știința noastră, a locuitorilor noi veniți, ca să faceți numai arme de distrugere, prin ”vânzare”. Vânzarea aproapelui. Și asta, pentru aur, argint, bani și alte foloase.  Așa s-au născut grupările anti si pro guvernamentale, unde armele erau principalul aliat, și spuneau totul! Ele constituia și au constituit intimidarea! Și au evoluat odată cu oamenii. S-au născut adevărate arsenale peste noapte.

Vă urmărim încă din Comuna Primitivă. Acolo ați fost un pic mai moderați. O vreme! După care vi s-a urcat democrația la cap. După lansarea primei bombe nucleare, ne-am temut pentru soarta voastră. Ați fost la un pas de autodistrugere. Dar tot nu v-ați mulțumit. Nu v-ați învățat minte! Ați continuat în serie alte și alte experimente periculoase atât pentru voi cât și pentru planeta voastră. Și întro zi asta o să vă coste! Ați mai lansat și alte bombe, din care unele în adâncuri, așa zise proiecte experimentale și științifice. Nu ați știut ce aproape ați fost de o autodistrugere. Deși aceste urme și-au spus și ele cuvântul în timp. Vă bateți joc de viața voastră. Vă bateți joc de viața planetei. O planetă careia i-au trebuit 4,568 miliarde de ani, ca să se formeze, iar voi o puteți distruge, cu prostia voastră, în mai puțin de o secundă.

- Deci întro zi o să murim… ?

- Lasă domn’ Marin, că te iau la mine pe Zirda...

- Vai ce m-ai liniștit dragă... Și la semenii mei nu te gândești?

- Nu am fost programată ca să țin seama de sentimentele voastre. De altfel voi, unii, nici nu aș putea spune că aveți așa ceva.

- Poate Tod o să vă ajute în a face, ca să vă mai vină mintea la cap!

- Voi sunteți inamicul nr.1, zice și Ubir. Ce s-ar fi întâmplat dacă oamenilor le-aș fi dat tehnologia noastră pe mâna lor. S-ar fi auto-intitulat stăpânii Universului. La voi mândria personală e MARE ! Ar fi dus la dereglarea mecanismelor lui.

În acest timp și Tod era cu ochii pe noi. Se înteresă de călătoria Ninei.

Îi făcui semne cu mâna, că totul e OK!

- După ce termini acolo, te așteptăm la noi, zise el după care închise.

- Și Nina… nu e așa că ți-a fost tare dor de mine? zic eu întorcându-mă spre Nina. Nu-mi faci o cafea repede…

- Mai încape vorbă, zise ea îndreptându-se cu pași mici și drăgăstos spre mine.

- Hai mai bine să mănânc ceva, că îmi este o foame de lup. Kurt a avut grijă să mă îndoape numai cu pastile. Și la urmă îmi faci și o cafea, că de când ai plecat nu am mai băut o cafea...făcută de tine...Dar ce credeai că o să mă las? Am împărțit-o cu vecinul...

Dar gândul la el, mă posomorâ. ”Ca să vezi...vecinul...” zic eu în sinea mea..”Mai bine îl lăsam pe mâna lui Kurt. Că îi dădea acestuia o doză de somnifere, ca să-i ajungă șapte ani”.

Mă uit întrebător la Ubir. Acesta înțelese și îmi făcu semn să-l urmez. Chiar dacă vorbeam în limba mea, ei mă înțelegeau și eu pe ei, grație traducătoarelor electronice. Cel puțin așa credeam eu că sunt... Intrăm tus patru în altă încăpere. Acolo ne aștepta o masă cu multe feluri de mâncare, dispuse întro ordine perfectă. Mă uitam la cele de pe masă și întreb din priviri pe Kurt. Acesta înțelese:

- Ia și gustă! Sunt delicioase. Nu ai mâncat în viața ta așa ceva!

- Poate îmi traduceți și mie ce mănânc, nu de alta... dar stomacul meu e cam pretențios.

- Cu atât mai mult, nu ar trebui să ști! zise Ubir.

De data asta parcă totuși observ o ușoară nuanță de zîmbet pe fața lui. Sau poate mi se păruse. Greu cu ei. Nu am mai văzut asemenea oameni atât de serioși, în toate galaxile pe unde m-a purtat Kurt.

Lângă mese erau niște ființe cu un aer superior diplomatic îmbrăcați într-o ținută impecabilă cu niște haine dintr-un material deosebit de al nostru, așteptând ca să ne servească. Cred că erau ceva în stilul chelnerilor noștri. După ce ne umplură farfuriile cu de toate, începui să le analizez conținutul.. Probabil că prietenul meu Kurt, era deja familiarizat cu ce i se puse în față, că se apucă de treabă. Eu mă uit cam cu milă și reținere.

- Ia și bagă la jgheab, sunt minunate.

- Totuși ce mâncare este aceasta? Să știu și eu ce mănânc!

- Mănâncă, și ai să vezi.

- Îmi iau inima în dinți și încep să gust. Erau bune. Ba chiar foarte bune după care am mai încercat și altele. Că la urmă nu mă mai puteam opri. Deja simțeam la un moment dat, că începea să-mi plesnească burta, dar eu nu mă lăsam. Ba mai mă uitam cu jind, și la resturile de pe platou.

- Ia și bea, mă îndeamnă Kurt arătându-mi băutura din pahare.

Iau și sorb câteva înghițituri. Aducea a cola, dar nu era prea acidulată.

În fine după ce mai încerc ceva, mă declar sătul. Dau să mă ridic, când îmi aduc aminte de cafea. O caut din priviri pe Nina. Aceasta a înțeles. Se adresă lui Ubir, în limba lor. Acesta zise ceva la unul din ”ospătari” și acesta dispăru. După un timp apăru cu o cană mare în care odihnea un lichid maro, asemănător cafelei.

- Sper măcar, că asta să fie cafea, zic eu dând să sorb o înghițitură.

Dar Ubir mă opri, atenționându-mă că e fierbinte. Mă opresc înspăimântat. O mai las să se răcească după ce torn întro ceașcă. Cât așteptam eu să se răcească, Kurt dialogă cu Ubir întro ”păsărescă” de-a lor, neînțeleasă de urechile mele. Doar Nina se făcea că înțelege tot. Era și normal să știe. Totuși conversația lor pe Nina nu o afecta. Parcă nici nu era acolo. La urmă am înțeles că Ubir era de acord cu ce-i zise Kurt. În sfârșit mă apuc de cafea. După prima sorbitură, îmi dau seama că nu prea aducea, cu  cafeaua mea pe pământ. Totuși era plăcută.

- Îți place? mă întreabă Kurt. Bea! E un energizant mai bun decât cafeaua ta.

- Da e destul de bună. Nu e ca la mama acasă...dar...

- Dar e mult mai hrănitoare și nu lasă urme. Cofeina e diluată.

Îi urmez întocmai sfatul lui Kurt. După ce o termin mă ridic.

- Și acu care e ordinea de zi? întreb eu.

- O plimbare. O mică plimbare, îmi spun Ubir și Kurt într-un glas.

 Numai Nina aștepta cuminte la masă. Ea nu se atinse de mâncare. În schimb savura și ea o cafea ca mine. Mă uit intrigat la ea.

- De când bei tu cafea?

- De când te-ai lăsat tu!

Hotărât lucru! Nu i-au schimbat deloc, comportamentul ei în mai bine. E tot mereu veșnică pe arțag. Parcă citindu-mi gândurile aud că zice:

- Ce vrei? Vrei să uiți? Trebuie să te reobișnuiești cu misiunea mea.

- Misiunea ta? Nu înțeleg?

- lasă că vezi tu diseară. Adică, ce diseară, la noapte!

 - Tu mă sperii. Te-au feminizat atât de mult, că ai fi bună și de amantă, Nu?

De data asta se supără tare:

- Eu nu-s amanta nimănui! Auzi? Eu sunt gagica ta, de azi! Ai auzit? Și te rog să nu mă mai contrazici!

”Na că mi-am găsit beleaua cu asta”

Mă uit cu disperare la Ubir și la Kurt. Mai apuc să aud iar remarca cicălitoare și jignitoare a Ninei în gândul meu. Dar mă fac că plouă.

- Ce i-ați făcut fraților robotului meu... adică al vostru...? Asta o să mă omoare. Mai bine era înainte! Nu puteți să o reparați din nou?

 Ubir ridică din umeri.

- Nu eu am contribuit la amalgamul ăsta, care tu îl numești robot.

 - Păi da! Pe Ubir, Nina mea nu ar fi avut curaj să-l contrazică. Dacă aș fi fost eu Ubir...

-”Nu ai fi avut nici o șansă...aud eu din nou în urechi”.

Se ridică până la urmă și Nina, zâmbind către mine.  Cred că îi plăcea nespusă plăcere să mă tot șicaneze.  Apoi la îndemnul lui Ubir, părăsim sala. Străbăturăm mai multe coridoare. După care drumul ne scoate afară. Era un fel de spațio-aerodrom. Era o clădire imensă acoperită cu o cupolă translucidă, ce putea lua forme și culori la dorință. Ba mai mult imita culoarea mediului ambiant. ”probabil că noaptea e lumină aici ca ziua” zic eu în gând. O navetă, trasă mai la o parte, ne aștepta. Către ea își îndreptă pașii Ubir și noi odată cu el. Aici era o lume pestriță de toate culorile și de toate formele. Fiecare aveau un dilalect ciudat, care mai de care mai zgomotos, monosilabic, sau un simplu susur. Ființe ciudate, de toate națiile, formele, culorile și mărimile, ce greu le-ași fi putut identifica, mișunau care încotro. Mai erau și alte nave care își așteptau rândul. Acelea erau deja programate de transport. Unde? Nici eu nu știam! Nava lui Ubir, un aparat argintiu, care își putea schimba culoarea întocmai ca un cameleon, ne aștepta cuminte, pe o mică platformă.  Arăta destul de ciudat ca formă. Aveam să constat că, asta era una din formele ei de bază. În timpul zborului, putând lua diferite și neașteptate forme și culori, culminând cu o invizibilitate totală. Zona era păzită. Era ca o parcare de-a noastră. Nimeni nu se putea apropia de acea navă, dacă nu ai fi avut destule semne de identificare, parole, coduri, și pe deasupra, un fel de card ce se scana la intrare. Hotărât lucru! Greu ar fi putut să-ți fure cineva nava. Ar fi de lăudat, ca să se aplice și la noi, așa ceva. Ai putea scăpa de grijă. Dar vezi că aici, față de noi...e mare diferență. La noi nici volanul nu îl mai găsești, dacă insiști mai mult. Iar dacă proprietarul mai este și plecat la țară, ai toate șansele să te transformi în pieton. Îți fură și roțile…ca să nu mai zic de baterie. Ai avea timp berechet ca să o substitui. Ba ai mai putea face și o plimbare, dacă are benzină din belșug. Pleci cu ea și când ajungi pe un câmp, la 20 de Km de oraș, ți se termină benzina, sau ”moare” motorul. Și să vezi comedie. Mai ai și reclamații la persoana ta. ”Cum de nu ai avut grijă, să-i faci plinul?” Și mare minune dacă în furia celui hoț, nu îți atentează și la vreun far sau parbriz.

Ei aici, nu domnule!  Și prin absurd, dacă totuși ar reuși ca cineva să fure o navă, nu ar avea prea mulți sorți de izbândă, ca să plece prea departe. Ba unele se încăpăținează, să nu plece mai departe, dacă nu răspunzi la alte întrebări. Dar de multe ori, poza, glasul și amprenta ta, ar spune totul! Așa că aviz amatorilor.

Aveam să aflu aici despre multe sisteme de securitate, care mai de care mai trăsnite. Unele navete erau teleghidate. Aveau încapsulate în creierul lor, itinerarul dinainte stabilit, în așa fel ca să nu-ți treacă prin cap, de a încerca să o deturnezi. Că metoda asta cu piloți cibernetici, dacă ar fi pusă și la noi în aplicare, ar mai tăia din elanul teroriștilor de a deturna mașini, avioane, trenuri, metrouri, elicoptere, etc.

În fine urcăm în navetă, după ce Ubir ”o eliberă” de toate codurile. Priveliștea interiorului mă fascină. Parcă eram în altă navă. Parcă acum se mai mărise. Bordul era și el ticsit de butoane, aparate, monitoare și luminițe în toate culorile. Luarăm loc toți trei pe niște fotolii confortabile, în timp ce Ubir se precipită la comandă. Mă uit afară. Aveam impresia că sunt tot afară. Deoarece, puteam să văd afară, oriunde m-aș fi uitat. Nu avea numai un geam ca la noi la avioane. Nu! erau numai geamuri pe unde te uitai. Asta era bine. Văd că aeroportul spațial se face din ce, în ce mai mic, fără a prinde de veste. Mă așteptam măcar la un mic zumzet ceva... dar nimic din toate astea. Nava avea motor foarte silențios. După care începu să ia viteză, fapt recunoscut și de mine. O vreme survolă la mică înălțime acel oraș, dacă l-aș fi putut numi așa. Treceau pe lângă mine tot felul de construcții, care mai de care, mai ciudate. Unele nu li se zărea acoperișul, acestea dispărând în nori. Avem și noi zgârâie nori, dar astea parcă întreceau orice așteptare. Jos defilau tot felul de ”bulevarde” suprapuse, de viaducte, de toate formele și în toate direcțiile. Atât pe ele cât și în aer, erau un du-te vino de tot felul de vehicole, de toate culorile și formele. Că mă și miram, de ce oare, cum nu se ciocnesc. Parcă era un roi de albine sau stoluri de păsări. Și parcă totuși ceva lipsea. Mi-a trebuit ceva timp ca să observ, că nu era pic de verdeață. Până și pomii lipseau cu desâvârșire. Întreb:

- Da voi ați rupt-o cu iarba verde, copacii...florile...?

- Avem zone cultivate și special amenajate, cu toate speciile și soiurile  de plante și păduri. Ai să le vezi. Le spunem rezervații.

- Adică mă duceți la iarbă verde, zic eu, în dorul de cea de acasă.

- Dacă vrei?...

- La voi ce e vară sau iarnă, primăvară... sau la voi, nu este așa ceva?

- Ba da! Dar aici nu se vede și nici nu se cunoaște. Te asigur că planeta noastră trece acu prin cele mai cumplite ierni. Dar noi o ”alungăm”

- Cum ?

- O izolăm. La fel și dacă e prea cald, sau plouă prea mult. De alfel cu ploile am rezolvat-o demult. Plouă numai unde trebuie și când trebuie. Nu ca la voi, unde nici să irigați, când nu plouă, nu mai aveți cu ce. Ca să nu mai zic, de inundații, sau zăpadă prea multă, cum mai persistă prin unele zone de pe glob.

- Și cum faceți asta?

- Ei e complicat, ca să-ți explic. Voi nu aveți nici tehnologia noastră, așa că nu ai cum înțelege.

Mă uit mai departe afară. Ne apropiem de un imens lac, sau mare, nu știu exact ce era, pentru că nu i se vedea capătul.

- Aveți și voi mări și oceane?

- Desigur! Doar e planeta voastră geamănă. Numai că asta a noastră, a traversat altfel de ere. S-a schimbat altfel. Unele ere, noi le-am mai sărit.

- Ce animale aveți voi aici?

- Ai să le vezi.

Nava după ce survolă o bună parte din acea întindere albastră-verzuie, la care Ubir îmi spuse că e mare, nava se îndreptă către o mică insulă. Pe ea, lângă o plajă întinsă de nisip, era o platformă. La câteva sute de metri, mai în înterior, era o construcție, cam cidată. Parcă era desprinsă dintr-un proiect SF de-al nostru, sau un design înteligent de proiectare de case. Era ca o vilă, de un alb imaculat. Dar care putea aduce și a castel. Lângă ea era o piscină și câteva construcții simple. Bănuiam ce erau. Nava lui Ubir se angajă spre pista de pe platformă. Pe la jumătatea ei era desenată o cruce vopsită tot în alb. Exact pe acea cruce ateriză și nava, care se puse binișor și cuminte pe sol.

- Gata jos! Până aici ați plătit, se auzi vocea lui Ubir.

 

 

 

 

 

 

7.

 

 

Mă uit la el. Nu știam încă, dacă glumea sau vorbea serios.

- Mai știu vorba asta, zic eu. La noi cu mulți ani în urmă, dacă te urcai în tramvai, și nu aveai cumpărat bilet de 35 de bani, dar avei de 25 de bani, taxatoarea, striga:

- ”Biletele de 25 bani, până aici sunt valabile”. Bine că mulți mai încercau să o fenteze, dar de cele mai multe ori nu le mergea.”

- Păi cam așa ceva, face Ubir, semn că nu-i era nici lui necunoscut practicile noastre.

Cobor din navă. Ubir primul, după care urmă Kurt și la urmă, încercă să iasă Nina, dar cum amândoi avusesem același gând, ne blocarăm în ușă.

- Pe rând, pe rând, zise Ubir, că îmi stricați nava! zise el uitându-se din urma noastră.

- Politicosule! îmi aruncă Nina.

 Așa că eu fui ultimul. De la pistă pornea o altă mică pistă, sau alee, albă dintr-un material, care amintea a mochetă. Drumul ne aduse în fața intrării unei vile, cam cu trei etaje, dar construită foarte spectaculos. Semăna a castel. Pe ici colo se vedeau niște turnulețe și creneluri. Parcă era un castel, de tip medieval. Tot edificiul era înconjurat cu un șanț cu apă, lat cam de doi metri. Nu-mi dădeam seama cât era și de adânc. Dar presupun că era. Trecem peste un podeț care apăru ca din pământ, ieșind din perete. Ajungem la o poartă, care bineînțeles că nu se lăsa deschisă așa de ușor, fiind înțesată de tot felul de senzori, camere de luat vederi și cine șltie ce mai era pe acolo. Ubir se opri la poartă, după care scoțând un aparat minuscul, deschise poarta, dar nu înainte de a mai bolborosi ceva și stând drept în fața unui senzor. Cred că era pentru retină. Într-un final poarta se deschide. Pășesc în interior cu reținere și teamă. În fața mea era un mic culoar străjuit de pereți înalți și netezi. Parcă erau granit șlefuit, sau poate marmură neagră. Ieșim întro curte înterioară, dar nu îaninte de a ne întreba un alt senzor de sănătate. Ce mai, greu ai fi putut pătrunde cineva străin în această incintă. Ei de abia acu se vedea casa propriuzisă. Era un corp ce se întindea pe o arie de 400m2. Cuprindea multe dependințe. Suntem invitați să intrăm întro încăpere destul de mare. În interior nu părea deloc a castel. Singura mobilă era o masă translucidă foarte bine lustruită, lângă care tronau patru fotolii. ” Parcă ne așteptau pe noi” zic eu în gând. ”Desigur au fost orânduite în cinstea venirii voastre”, aud eu. Cred că era vocea, adică gândul lui Ubir. Antrenamentul lui Kurt începuse să dea roade. Începură să prindă bine. Mă puse la punct în cea ce privea telepatia. Kurt se întoarse spre mine și zâmbi. ”Oare auzise și el discuția mea în gând?” Probabil că și mai mult ca sigur! După ce Ubir ne invită să luăm loc. Eu mă grăbesc să repar gafa, făcând-o pe gentilomul, trăgând fotoliul din dreptul Ninei, și invitând-o să ia loc. Gest care nu se lăsă neobservat:

- Vai Marinuș! exclamă ea.

- Băieți, v-am invitat la una din locațiile mele de vacanță. Aici îmi petrec eu iarna ”concediul”

- Dacă aici e iarnă, vara unde o mai petreci? întreb eu nestăpânindu-mă.

- În altă locație. Când se termină iarna aici, vă duc și acolo.

- Dar cât durează iarna aici la voi, ca să nu mai zic de vară?

- În general cât vrem noi. Dar o mai putem și scurta. Mai ales că planeta noastră în ciuda faptului că e la fel cu a voastră, are perioada de revoluție mai mare. Un an de-al vostru, aici durează dublu!

- Păi dacă acu aici e iarnă, unde e zăpada? Am observat că afară e chiar cald. Soarele mai lipsește. Parcă ar fi în nori.

- Pe undeva ai dreptate. Cerul pe care tu îl vezi acum, nu e unul natural. ”Soarele”, ca și întreaga atmosferă, e protejată de un câmp învizibil dar protector. Așa facem să scăpăm și de ploaie, ninsoare, sau de razele prea fierbinți ale soarelui nostru natural.

- Dar soarele vostru este diferit de al nostru. Al vostru e parcă albastru spre alb. Al nostru e mai mult galben și roșu la răsărit sau apus.

- Da pentru că soarele nostru e mult mai tânăr. Cel pe care l-ai văzut tu, e unul artificial E unul făcut de noi. E același lucru. Numai că are implicit și alți parametri. De altfel ”centura” ce ne izolează cu câmp protector, este dotat cu numeroase filtre pentru toată gama de radiații, vizibile și învizibile din tot spectrul. De noi depinde ce dorim la cerere. Dacă vrem să ne bronzăm, procedăm în consecință.

- Ce bine ne-ar prinde și nouă o asemenea instalație, zic eu.

- Nici o problemă la tine acasă se poate rezolva. Mai rămâne să contăm pe discreția ta.

- E clar! La noi nici în vecini, dar nici în prieteni nu mai încredere, decât cu mici excepții și dacă este și în folosul lor. Dar cum la noi toată lumea vrea să fie la modă...

Ubir se îndreptă câtre unul din pereți, pe care erau mai multe butoane. Apăsarea unuia din ele, făcu să apară, ca din senin, din perete o platformă pe care erau patru pahare cu niște băuturi. Ubir le aduse pe masa noastră, punându-le în fața fiecăruia. Și curios, inevitabil, prima servită fu Nina.

 La urmă își puse și el un pahar în față. După ce mă grăbii ca să degust conținutul, încercai să dezvolt o nouă conversație, cu ce mă înteresa pe mine. Dar Kurt mi-o luă înainte. Mă uitam la Kurt cât de fluent vorbea limba lui Ubir, de parcă toată viața numai asta făcuse. Și înclin să cred că ei se cunoșteau demult. Cine știe prin câte galaxi cutreierase bravul meu prieten Kurt? După ce termină de vorbit Kurt, Ubir își îndreptă, în sfârșit atenția și asupra mea.

- Ei, ce vrei să mai știi pământeanule?

- Adică domn Marin! Creatorul meu! adăugă Nina.

-  Ei, fac eu cu modestie, eu nu mai am de acu nici un amestec. 99% ești creația lor. Eu numai cu o parte a programului meu, și acela îmbunătățit tot de voi. Eu mai figurez doar cu ideea. Păi aș vrea să aflu mai multe. De pildă dacă aici e iarnă, presupun că vara e în cealaltă emisferă. Nu?

- Exact! Numai că grație și aparaturii de deplasare, cu ajutorul teleportoarelor,  putem călătorii sau ne muta, ori unde vrem.

- Presupun că aveți și voi, un ”Bahamas”, o ”Floridă”, o însulă tropicală izolată, cu o vegetație luxuriantă, cu cântece de păsărele, adiere blândă de vânt, unde să faci plajă... zic eu visător.

- Dacă vrei, mergem de-ndată acolo! Avem pe emisfera opusă un astfel de loc.

- Păi cât e ceasul? Mai prindem ceva lumină?

- Ai uitat că la noi lumina nu mai este o problemă. Putem face plajă și noaptea...

- Abia aștept!

- Atunci urmați-mă, zise Ubir cu un glas poruncitor, care nu lăsa să se înțeleagă vreun fel de expresie pe fața lui.

Mergem întro altă încăpere. Cred că aici era sediul lui ”comando”. O încăpere mare, înțesată cu aparate și monitoare de toate culorile și mărimile. În mijloc trona un pupitru semicircular, înțesat și acesta de butoane. În partea interioară era un fotoliu. Ubir se îndreptă către fotoliu și rămase în picioare lângă el.

- Vedeți patru cabine! Intrați în ele. Eu de aici voi porni teleportarea voastră cu temporizare de 5 minute. În înterior veți găsi niște costume de baie. Vă dispuiați de toate hainele voastre, și vă puneți acele costume. Sunt foarte importante! Aveți de unde alege. Sunt întro variată gamă de mărimi, forme și culori. Alegerea vă aparține. Acele costume vă v-a proteja în călătoria voastră. Când sunteți gata echipați, apăsați butonul roșu de pe peretele cabinei. Eu vă voi urmări și vom pleca împreună.

Ne îndreptarăm către acele mici cabine. După ce închid ușa, mă dezbrac repede. Rămănând la bustul gol. Aleg un slip normal albastru, ce mi se păruse mie că m-ar încăpea. Nerăbdător dau semnalul că aș fi gata. Un bec roșu îmi confirmă comanda mea. Dau să mă uit la ceas. Uitasem că l-am lăsat pe un scaun. Încerc să-l i-au, dar vocea lui Ubir mă întrerupse.

- Nu! fără ceas, fără obiecte personale. Costumul care l-ai ales te v-a și proteja în lunga călătorie.

”Lungă”! fac eu în gând. Sper că nu mă duce în altă galaxie. Dar fui întrerupt de un semnal sonor, ce ne anunță că nu a mai rămas mult timp până la ”lansarea” noastră. Și ni se dădu startul. Cabina se umplu de un nor alb. Nu mai vedeam nimic. După care toate începură să se miște cu viteză în jurul meu. Simți că mă i-a iar cu greață. Cred că mâncarea abuzivă, își spunea cuvântul. După care o vreme nu am mai știut nimic de mine. Mă trezii cu Kurt și Nina alături de mine. Eram în altă cabină. După ce mă scoase afară la aer curat, începui să-mi mai revin.

- Tot nu te-ai obișnuit cu teleportarea? zise Kurt.

- Păi ar trebui să-i mai facem rost de câteva, să se obișnuiască, zise Ubir.

- Nu mersi, îmi ajunge!

Din cauza amețelei, care mă cuprinse, nici nu observai ținuta tovarășilor mei. Primul lucru pe care îl auzii, era freamătul oceanului, care se revărsa regulat pe plajă. Câteva țipete de păsări, spărgeau văzduhul de un albastru pur. Cât vedeai cu ochii numai mare și plajă. Ceva mai departe de noi erau câteva grupuri de tineri de ambele sexe, care se jucau pe plajă. Strigătele lor acopereau uneori zgomotul valurilor, ce se spărgeau de țărm. Apare și Ubir în raza mea vizuală. Era îmbrăcat într-un costum de baie de culoarea galbenă, cu mâinicuțe, până aproape de genunchi, Mă uit curios la Kurt și Nina. Dacă la Kurt trecui mai repede cu vederea, el purtând un slip ca al meu, dar roșu, nu tot acelaș lucru avea să se întâmple cu Nina. Priveliștea ei mă fascină. Era îmbrăcată într-un costum de-a întregul tot bleu, dar înflorat. De abia acu aveam să remarc trăsăturile ei, și rotunjimile pure și fascinate, ale corpului. ”Ce bine lucrase la ea, cei de pe Zirda! Puteam să jur că e femeie vie și nu un robot. ”Dar dacă... Poate nici nu mai este robot...” Nina văzându-mă tulburat zice:

- Hai lasă nu mă mai privi așa, că ai să mă deochi.

 Kurt se uită la mine și zâmbi și el.

- Arăți splendit în această ținută!

- Lasă-l, că ți se urcă la cap!

Mă ridic ușor amețit. Începui să-mi revin. Privirea îmi fu atrasă de acel grup. Mă îndrept către ei. Mă urmează și ei. Când ajung la ei, îmi ridic mâna în semn de salut. Nu cred că știau de așa ceva, că se uitau la mine nedumeriți. Poate îi intrigau faptul că apărusem așa pe neașteptate. Sau poate nu. Erau patru fete și patru băieți. La apariția noastră câteva fete se apropiară de noi. Eu încerc să abordez o conversație. Dar Kurt mi-o luă înainte. Se pare că se înțelegeau bine. Nu știu ce le spuse, că două din ele veniră la mine. Purtau și ele costume de baie, Una avea costumul de culoarea vernil, alta bleu, alta galben, și se încheia cu unul roșu. Bleul și vernilul se luă de mine. Una îmi puse piedică și ca să nu cad direct pe nisip, mă agățai de mâna ei. Asta avu ca rezultat, prăbușirea ei peste mine. Dar nici cea cu bleu, nu se lăsă mai prejos, atacându-mă și ea. Nina văzând scena, îmi arătă pumnul:

- Lasă că nu mai vezi tu mâncare caldă...si nici cafea…

- Ei lasă-l, zise împăciuitor Kurt. Răzbună-te și tu...

Parcă atât aștepta. Se duse la grupul de băieți. Și începu și ea hârjonerala cu ei. Acu era rândul meu să mă uit după ea. Uitându-mă la băieți, mi se păru că nu sunt prea mult diferiți de Ubir, dar nici de noi. Erau tot negricioși, cu ținută atletică, ochii ușori înguști, și oblici, sprincene stufoase, și destul de înalți. În schimb fetele, doar ținuta atletică era în comun, numai pielea arăta ca a noastră. ”Nu cumva și astea-s roboți”

” Binențeles!” îmi ajunge în urechi vocea lui Kurt. Mă uit la cele două fete care erau pe mine. Încerc să mă eliberez, dar era peste puterile mele. Reușesc într-un final să mă întorc pe spate, zicându-mi că un masaj, totuși nu mi-ar strica. Nici nu sfârși bine gândul, că deși una mă încălecă, și începu să-mi facă masaj. Era foarte plăcut. Întorc capul către Nina, mai mult să văd ce face ea. Și ea mă pândea cu coada ochiului. Dar și ea trecuse la masatul mușchiuloșilor. Cred că era o tradiție pe aici, sau o făcea ca să mă facă pe mine gelos. După ce terminai cu prima, începu cea de a doua, în timp ce prima îmi masă picioarele. Ce bine era! Simțeam că încep să fierb. Și cum numai puteam sta pe burtă, încerc să mă întorc. Mă pun totuși pe o parte, ascuzându-mi burta cu genunchiul ușor îndoit. Cea ce stârni hohote de râs la cele două. Eu mă uit rușinat la ele. Le întreb ceva, uitându-mă după traducătorul meu - Kurt. Dar acesta îmi transmise în gând: ”Nu ai nevoie de mine și mai ales de sfaturile mele. Tot ce vrei îți poți dori în gând, și ți se v-a împlini” zise el. Ei, aș fi dorit eu multe... dar ...Nina îmi strica toată treaba. Deja mă amenințase. Mă întorc totuși cu fața în sus, sugerându-le domnițelor să se ocupe și de pieptul meu. Văzându-mă Kurt izbucnii în râs.

- Continuă...

”Păi da lui îi convine!”.

Kurt se apropie și el de una, cea cu slipul roșu, și aceasta se ocupă de el. Numai Ubir se retrase mai în spate urmărindu-ne, cred cu invidie. Deși nici nu știam dacă ei o descoperise deja.  Cred că la acest capitol, stăteau mult mai bine, decât noi.

Și uite așa trecea timpul. Soarele ajunsese cam la o suliță de apus. Deja cerul se înroșise, dar și eu. Mă prăji pe ambele părți. Le mai las pe fete să-și facă damblaua, după care ” le rog” în gând să mai îmi dea o pauză. Se ridică ele cam dezamăgite. După care mă ridic cu greu, și mă îndrept către Nina. Tocmai terminase și ea masjul unuia.

- Păi cred Kurt, că e vremea să mergem acasă. Cred că îmi ajunge pentru azi aceste ”ședințe”.

- Gata te-ai și plictisit? Păi continuăm până noaptea târziu. Pot aprinde imediat lumina...

- Nu mulțumesc. Pentru azi îmi ajunge.

- Cum dorești! Poate mâine...Dar nu vrei să mai facem o plimbare în larg, să vezi oceanul de aproape?

- Bine dacă vreți...

Ubir nu-mi mai așteptă aprobarea. Se duse într-un loc ferit de după niște stânci, ce parcă crescuseră în mal. Îl urmăm toți. Grupul rămase uitându-se cu jind după noi. Când după o cotitură, văzui o barcă mare dotată cu ultima generație tehnică, în ceea ce privea electronica. Avea și pânze dar și motor. Urcăm la bord. Un fel de velier cu motor. Ubir ne dădu în mână câte o armă, destul de complicată. Numai mie îmi dădu un mic ”greieraș”.

- Ce să fac eu cu ăsta? Voi luați ce e mai modern și mie... ce-mi dați? Nici să omor muște, nu cred că pot. Presupun că nu aveți.

- Lasă, că prinde bine, mă asigură Kurt. Vom merge la o mică vânătoare.

- Vânătoare de ce? De balene?

- Lasă că vezi tu.

Ubir porni un aparat pe care îl îndreptă către ocean. Un văl învizibil sub forma unui câmp energetic, ”căzu” la comada lui Ubir.

Ubir după ce tatonă terenul cale de câteva mile, uitându-se la un aparat radar, zise:

- Gata pornim!

Nava o luă din loc la fel de silențios ca și naveta. După nici cinci minute, deja eram în larg la 5 Km. Ubir se folosi iar de aparat, pentru a închide câmpul.

- Asta așa pentru siguranța celor de pe mal, zise el.

- Pentru siguranță? pentru siguranța cui?

- Lasă că ai să vezi.

Plaja abia se mai vedea. În timp ce plecam câteva fete, ridicară și ele mâna spre noi. Deodată Ubir zice:

- Vedeți că suntem în raza de acțiune a unui...a lui. Se ferise la început de mine să-i pronunțe numele. Mai navigăm cale de 500 m, când deodată din apă apăru capul și gâtul lung a unui plesiosaur. Rămân blocat. La comanda lui Ubir toate cele trei arme scuipară niște raze albastre către capul acelui monstru marin. Surpriza fusese așa de mare pentru mine, că uitasem efectiv de ”greieraș”.

- Păi ce faci? mă dojeni Kurt. De ce n-ai tras? Dacă ne omora? zise el zâmbind.

- Ei dacă vă omora, rămâneam aici și gata!

- Da! Ca felul doi la masa lui.

Atins din plin plesiosaur-ul după ce țipă, că îmi astupai urechile de răgetele lui, se prăbuși cu un plescăit grozav în ocean. La căderea lui o masă mare de apă se revărsă asupra noastră, udându-ne pe toți.

- Frumoasă primire! Nu am ce spune. Dar în ce epocă am nimerit? Eu știam că ăștia au dispărut de mult. Erau parcă în epoca Mezozoic în Triassic. Eu știam că asemenea exemplare mai sunt doar ca piese de muzeu.

- Ți-am spus că noi avem diferite rezervații, unde am păstrat cele mai bune exemplare pentru carnea lor.

- Carnea lor? Să nu-mi spuneți că...

- Ba da! întări Kurt, ducându-mi gândul până la capăt. Și nu sunt singurele, avem într-un loc toate erele la un loc. Vrei să le vizităm?

- Nu mersi, pentru azi îmi ajunge.

Ubir se apropie cu barca de leș. Acesta plutea în derivă. Cu ajutorul unei arme laser, Ubir o făcu pe bucătarul, tăind niște fleici, numai din cele bune. După ce termină tranșarea ajutat și de Kurt, Ubir se declară mulțumit de vânătoarea noastră. Apoi cu o arma arse toate resturile volatilizându-le.

- Și așa trebuia împrospătată bucătăria, zise ca o scuză Ubir.

Ne întoarcem la țărm. Căt fusesem noi ocupați cu vânătoarea, grupul cu fetele dispărură. Tot uitându-mă după ele, îi atrase atenția Ninei, care și comentă:

- Vezi, ai de grijă...că te las să înnoptez aici pe mal.

- Nu e nici o problemă. Fetele nu lucrează și-n tura de noapte?

- Îți dau eu ție, zise Nina cu glas amenințător, îndreptându-se furioasă către mine.

- Stai așa! Kurt! Ubir! faceți ceva. Asta mă...

Ubir îndreptă un aparat către NIna. Aceasta se opri în plin mers. Chiar rămase ușor suspendată cu un picor în aer.

- Ei, așa e mai bine!

- Nu prea cred. Când se va trezi ai să ai viața lui Aldo Moro, zise Kurt pufnind.

- Păi o las aici! Gata! Nu-mi mai trebuie robot. Adică roboțică. Teleportați-mă acasă. Vreau acasă. Vreau la mama!

- Așa repede renunți! mă dojeni Ubir. Trebuie să lupți...

- Da știu... ca la noi în piesa aia...”Și dăi... și luptă... familia mea de la 48... în cameră...se poate să nu mă aleg neicușorule...?”

- Ei ceva pe acolo...zise râzând Kurt, semn că și el era la curent cu piesele noastre.

- Era mai bun fostul meu Robi. Îl vreau înapoi pe al meu.

- Din păcate trebuie să te mulțumești cu ce ai, zise vesel Kurt.

- Și ție tot așa îți face Anda ta?

- Anda? Pfiu...! Uitasem de ea.

- Păi da! Normal, cu atâtea tanti superbe, magnifice, terapeute...Lasă că te pâr eu la ea. Nu ajung eu iar pe Zirda?

- Nu! zise Kurt hotărât. Pe chip îi pierise veselia. Am să am grijă să nu mai pui în viața ta piciorul pe Zirda. Dacă vrea Ubir să te țină aici...

- Stai așa, că am glumit! Nu te mai spun Andei. Ce, tu nu mai știi de glumă?

Dar Kurt se îndreptă spre una din cabine. Îl ajung din urmă, chiar când voia să se teleporteze.

- Stai așa nu pleca Kurt! Kurt!...

Dar era prea târziu. Un nor alb mă învălui. După câteva secunde Kurt dispăru din cabină. Ies abătut din cabină. Plaja rămase pustie. Doar Nina rămase într-un picior și dornică de răzbunare. Se înserase de-a binelea. De undeva apăru un astru mic și alb. La început am crezut că e un fel de lună a noastră. Dar nu! De ce o priveam, de ce se mărea văzând cu ochii. Până, ca într-un final să se oprească la o mărime echivalentă cu a Soarelui nostru privit de noi. Numai că radia o lumină albă ca la un bec flourescent de-a nostru. Se făcuse iar lumină ca ziua. Avusese dreptate Ubir, când spuse că aprinde lumina. Oare el o făcuse, sau apărea automat de pe cealaltă emisferă, în timp ce planeta se rotea. Oare și la ei, planeta se supunea   acelorași legi? Cum cotrăbăiam eu pe acolo prin nisip, aud pași în urma mea. Era Nina. ”Se trezise” Nu știam ce să fac? Să fug sau să stau. Ubir, parcă întrase și el în pământ. Până la urmă mă îndrept spre ea fără teamă. Îi zic:

- Iartă-mă dacă te-am supărat cu ceva!

- Vino încoace Marinuș dragă...

- ”Dragă”... Precis s-a defectat. Dar mai bine așa defectă decât...

Dar Nina se aruncă asupra mea, culcându-mă pe nisip. ”Și la urma urmei nu cred că era defectă așa de  tare”, zic eu în gând.

- Și cum era replica aia...?

- Care replică? întreb eu speriat.

- Păi nu știi...? ”...și dă-i și luptă...

Și m-am luptat până a venit Ubir, să mă scoale de jos. Adormisem.

        - Altădată, să nu mai stai în raza de acțiune a câmpului protector, a unuia care se teleportează. Îți poate induce diferite vise...

- Aaa! Am visat! Mai bine că a fost doar un vis...Unde e Nina?

- E bine!

- Sunt aici! Marinuș! Ce credeai că scapi așa de ușor de mine?

Mă ridic speriat, dându-mă câți-va pași înapoi.

- Păi ziceați că a fost vis...

- Păi da a fost în vis. Am fost cuplați telepatic. Ce nu știai că gândurile tale zboară libere, fără un dram de control? Te dau de gol. Trebuie să înveți să-ți controlezi și să-ți stăpânești simțurile și pornirile.

- Da, desigur, așa voi face, zic eu îmbufnat, că totul nu fusese decât un vis. Îmi e cam foame!

- Noi nu mai mâncăm azi? Uite e... duc mâna la ochi, cu gând să văd cât e ceasul. Uitasem că rămase dincolo.

- Cât e ceasul? Și Kurt Unde e? Chiar a plecat înapoi pe Zirda.

- Da întări Ubir. Vine mâine înapoi.

- Da? întreb eu distrat. Înseamnă că i-a trecut...

Nu-mi răspunse nimeni. Mă uit la Nina. Nici ea nu mai zicea nimic.

- Știți, îmi pare rău, zic eu amintindu-mi de discuția aia penibilă. Am glumit. Doar Kurt era cel mai bun prieten al meu.

- Vei avea timp mâine pentru asta. Hai la masă! zise Ubir.

Apărură ca din pământ niște ființe, care se duseră la șalupă, cărând resturile de carne a reptilei.

- Sper că diseară nu-mi dai din ce ai vânat aici?

- Nu! Am altceva pentru tine. Ceva care seamănă cu mâncarea ta.

- Ce ?

- Un fel de raci - homari!  

- Ei, asta parcă sună mai bine. Nu-mi puteam convinge stomacul să mănânce ceva, ce la noi nu mai există demult.

 - De parcă ai știi! Câtă mâncare mâncați voi, și nu știți de unde provine sau ce este?...

- Nu-mi mai spune...că amețesc!

- Dar ți-a plăcut, nu?

- Păi dacă nu am știut? Era foarte bun!

 

 

8.

 

 

     La porunca lui Ubir, ne îndreptăm către cabine. Trebuia să ne întoarcem pe cealaltă emisferă, unde era ”Soarele mamă”.

De data asta eram trei. Eu, Nina și Ubir. Acum am suportat mai bine ”călătoria”. Poate și în ciuda faptului că mă mai obișnuisem, acu cu ea. Când ajungem la destinație, Ubir ne invită în marea sală de mese, unde deja ne așteptau bine rânduite, diverse feluri de mâncare, care mai de care mai apetisante. O grupă ce ”chelneri” sobri, încadrau mesele. Ne așezăm la masă. În fața mea era și un imens platou cu homari și languste. Dar ce homari! Unii erau de juma de metru, cu tot cu mustăți. Iau unul și încerc să mă lupt cu el, rupându-i coada. Era destulă carne ca să mă satur din doi. Oricum altceva în afară de coadă și clești, nu mai savuram la ei. Mâncam cu gândul la Kurt. Numai el lipsea. De ce se supărase pe mine.

       - ”Lasă că nu a plecat din cauza ta”, aud eu în urechi. ”Are treburi importante. Vine mâine”. Mă mai liniștesc uitându-mă la ei. Nina stătea impasibilă. Ea nu participa la cina noastră. Poate nici nu avea cum?... Iau totuși și o langustă, mai mult să văd diferența. Nu era prea mare. După ce ne-am clătit gura și cu o băutură tradițională de-a lor, ce aducea cu Coca- Cola noastră, mă ridic. Ne ridicăm cu toți. Apoi ne retragem într-un salon la povești. Profit de asta pentru a-l trage pe Ubir de limbă, în ceea ce privește planeta lor, și alte chestii tehnice, pe care eu nu le înțelegeam. Ubir acceptă să-mi țină companie, dar nu înainte de a comanda la ”chelneri” și câte o cafea pentru noi. După ce sorb câteva înghițituri, atac:

- Ubir, voi ați ”aterizat” aici, ca să zic așa, aici în această galaxie de foarte multă vreme. Aș zice că aproape de la începuturile formării pământului nostru. Deoarece, zici că planeta voastră pe care ați botezat-o ”Pangeea”, după numele primului nostru continent, atunci spunem, voi ce explicație găsiți pentru toate astea? Cine și cum s-au format toate astea? De ce se învârte, Soarele, în jurul unei elipse, de ce se învârte Pământul și în jurul axei, precum și toate, galaxiile și planetele noastre, în jurul Soarelui? De când sunteți aici?...

       - Vinovat de toate astea este câmpul gravitațional.  Așa cum bănuiesc că știai de la școală. Știți că Pământul vostru ca și al nostru, precum și alte miliarde de miliarde, de planete sau sori, sau format din urma unor aglomerări de praf cosmic, particule înghețate, precum și alțe corpuri sau asteroizi, ce s-au alăturat din mers, în mișcarea lor, formând Pământul de exemplu.

        - Bine, sunt de acord cu asta. Dar ce a făcut ca toate aceste roci, praf stelar înghețat, să se alăture, să se lipească de acel nucleu, în formare. Și apoi Soarele? El este un gigant fierbinte în continuă transformare, ce schimbă energie cu el însuși. Hidrogen - Heliu, și invers. De unde a venit acest Hidrogen? Pe el cine l-a adus?

       - Sistemul solar este format din Soare împreună cu sistemul său planetar, care cuprinde opt planete împreună cu sateliții lor naturali și alte obiecte non-stelare. Sistemul este situat într-unul dintre brațele exterioare  galaxiei Calea Lactee, mai precis în Brațul Orion, galaxie care are cca. 200 de miliarde de stele.

El s-a format acum 4,6 miliarde de ani ca urmare a colapsului gravitațional al unui gigant nor molecular. Cel mai masiv obiect este steaua centrală - Soarele, al doilea obiect după masă fiind planeta Jupiter. Cele patru planete interioare mici, Mercur, Venus, Pământ și Marte, de asemenea numite și planete terestre  planete telurice, sunt în principal compuse din roci și metal. Cele patru planete exterioare, numite și giganți gazoși, sunt cu mult mai masive decât cele terestre. Cele mai mari două planete Jupiter și Saturn, sunt compuse în principal din hidrogen și heliu; cele două planete mai îndepărtate – Uranus și Neptun, sunt compuse în mare parte din substanțe cu o temperatură de topire relativ ridicată (comparativ cu hidrogenul și heliu), numite ghețuri, cum ar fi apa, amoniacul și metanul. Ele sunt denumite „giganți de gheață” (termen distinct de cel de „gigant gazos”). Toate planetele au orbite aproape circulare dispuse într-un disc aproape plat numit plan ecliptic.

Sistemul solar prezintă câteva regiuni unde se află diferite obiecte mici. Centura de asteroizi – situată între Marte și Jupiter, este similară din punct de vedere al compoziției cu planetele terestre, deoarece o mare parte dintre obiecte sunt compuse din rocă și metal. Dincolo de orbita lui Neptun se află centura Kuiper și discul împrăștiat; multe dintre obiectele transneptuniene sunt în mare parte compuse din ghețuri. Printre aceste obiecte, de la câteva zeci până la mai mult de zece mii de obiecte pot fi suficient de mari pentru a fi fost rotunjite de propria gravitație.  Astfel de obiecte sunt denumite planete pitice. Planetele pitice identificate până în prezent includ asteroidul Ceres și obiectele transneptuniene: Pluto, Eris, 

Haumea și Makemake. În plus, în aceste două regiuni, se află diferite alte corpuri mici cum ar fi comete, centauri și materie interplanetară. Șase planete, cel puțin trei planete pitice și multe alte corpuri mici au sateliți naturali care se rotesc în jurul acestora. Fiecare planetă exterioară este înconjurată de inele planetare alcătuite din praf și alte obiecte mici.

Vântul solar (un flux de plasmă de la Soare), creează o bulă în mediul interstelar cunoscută ca heliosferă, care se extinde până la marginea discului împrăștiat. La limita sa exterioară se află Norul lui Oort, ce reprezintă doar un câmp de resturi rămase după crearea planetelor, fiind considerat a fi sursa pentru cometele cu perioadă lungă. El se întinde până la o distanță aproximativ de o mie de ori mai mare decât heliosfera. Heliopauza este punctul în care presiunea vântului solar este egală cu presiunea opusă a vântului interstelar.

       - Ai văzut, și cred că știi că cele 8 planete ale sistemului vostru solar...

       - Nu-s 9? Eu știam de 9.

       - Așa au crezut la început și astronomii voștrii. Dar perfecționându-și mereu în timp, instrumentele optice, și în urma unor măsurători mai exacte, au ajuns la concluzia că Pluto, nu este o planetă, ci un planetoid. O bucată desprinsă, ce făcea parte componentă a unei alte planete. De asta este și așa de mică. Posibil ca să nici nu facă parte din sistemul vostru solar. Ea să fie rodul unui altui soare centric. Sau un posibil asteroid. Apoi ai mai observat, că cele patru planete începând de la Soare, au traiectorii aproape paralele, circulare dar și echidistante.  Iar Venus se rotește și invers, față de alte planete. Acestea fiind formate din substanță solidă, în timp ce celelalte patru planete gazoase, au și distanțe între ele mai mari, dar tot aproape echidistanțe, și sunt gazoase, uriașe, dar mici în comparație cu Soarele. Mercur aș putea spune că e la începutul formării sale, iar Venus la o etapă mai apropiată de Terra, cu toate că pe ea nu s-ar putea nici locui dar nici respira. Are o atmosferă total diferită de a voastră. Una ucigătoare, unde predomină 96% gaz carbonic și azot 3,5%. Se mai lucrează la ele. Mai au de treabă. Dacă faci aluzie cumva la planeta ce a fost cândva între Marte și Jupiter, grație fiind martore centurile de asteroizi, este evident. Această planetă fusese cândva locuită de niște baze ale noastre, multi extraterestră. Era o adunătură de ființe din toate colțurile Universului. pe unele l-am mai salvat aducându-le la voi. Altele...

      - Dar de ce a explodat acea planetă?

      - Din cauza unei coliziuni, cu alt corp, un asteroid gigant.

De aici s-a format și Luna. În urma unei explozii a acelei planete, o parte mai mare a fost atrasă de Terra, ca apoi să se stabilizeze pe o traiectorie circulară cu pământul.  Numai că din inerție acel asteroid a lovit razant și planeta voastră, aducând la modificări esențilae de climă, climă care a înfluiențat în mare parte și flora și fauna de pe atunci. Multe animale pe care le-ai văzut în rezervația noastră erau și pe atunci pe planeta voastră. Multe au dispărut sau au suferit diverse mutații majore. Pe unele le-am mai ajutat și noi să supraviețuiască. Așa a apărut Luna voastră. Aceasta având în final și  rol de „regulator” pentru mișcarea de rotație a Pământului vostru, dar și rol protector a milioanlor de meteoriți ce a bombardat și Luna, dar și Pământul în timpul navigației lui prin Univers. Mulți din ei au fost atrași de pământ sau de Lună. Luna fiind acu un imens câmp de bombardament presărat cu o mulțime de cratere.

      - Dar voi? Voi aveți o ”Lună” care face la fel?

      - Nu! Noi nu avem Luna voastră. Noi ne-am făurit una artificială. E aproape tot atât de mare ca și a voastră. Dar după cum vezi nu se vede din cauza a celor doi ”sori”, din care unul e artificial, creat de noi, pentru a nu mai avea iarnă prea aspră, și de a fi lumină și noaptea, ca să zic așa. Bine că mai are și multe alte funcții și roluri. Nu intru acum în amănute. Să știi că noi în preumblarea noastră, prin ”n” galaxii, am întâlnit numeroase sisteme și galaxi, care au sistemul de construcție, ca model și  pe cel al vostru. Deci în tot universul, sistemul de formare e același. Diferența e timpul, locul, forma și natura corpurilor. De asemenea mai contează și natura stelei în jurul căreia gravitează celelalte planete, precum și zona. Adică ce este în vecinătatea planetei. Voi vă puteți considera norocoși că planeta voastră s-a format la o distanța exactă, pentru a permite vieții să se dezvolte. Nu multe planete din Univers au avut, sau au norocul vostru. Mai sunt totuși și prin alte galaxi, cum ai văzut și tu, la noi și alte lumi pe care le-ai cunoscut deja. Doar forma și construcția corpului diferă de a voastră. Iar un factor determinat jucând și mărimea gravitației. la unele e mai mare, la altele e mai mică.

       - Da am văzut asta pe propria piele, atât pe Mera, cât și pe acea planetă blestemată.

• - Exact! Și pe Marte e la fel. Raza ecuatorială = 3396 km (53,25 % din raza Pământului)
• Înclinarea ecuatorială = 25° 12'
• Masa = 6,39 × 10²³ kg (10,7 % din masa Pământului)
• Volum = 15 % din cel al Pământului
• Densitatea medie = 3900 kg/m³
• Gravitație = 0,38 g (3,7 m/s²)
• Perioada de rotație = 1,029 zile pământești
• Perioada orbitală = 687 de zile
• Viteza orbitală = 24,1 km/s
• Distanța față de Soare
• Medie = 1,524 ua (227,9 milioane km)
• Maximă = 1,665 ua (249,1 milioane km)
• Minimă = 1,382 ua (206,7 milioane km)
• Excentricitatea orbitei = 0,0935
• Înclinarea orbitei = 1° 51'
• Sateliți: 2
• Albedo = 0,16
• Gazul predominant în atmosferă: CO₂
• Temperatura: -140/+20 °C

-Marte este, pornind dinspre Soare, a patra planetă a Sistemului Solar, a cărei denumirea provine de la Marte, zeul roman al războiului. Uneori mai este numită și „planeta roșie” datorită înfățișării sale văzută de pe Pământ. Culoarea roșiatică se explică prin prezența pe suprafața sa a oxidului de fier.

Marte este o planetă telurică (de tip terestru) cu o atmosferă subțire; printre caracteristicile suprafeței se numără și craterele de impact ce amintesc de Lună, dar și vulcani, văi, deșerturi și calote glaciare polare ce amintesc de Pământ. Pe Marte se găsește cel mai înalt munte cunoscut al Sistemului Solar, Olympus Mons (21.230 m altitudine), precum și cel mai mare canion, numit Valles Marineris. În anul 2008, în trei articole publicate în revista Nature s-au adus dovezi despre un crater de impact uriaș, lung de 10.600 km și lat de 8.500 de km, care este de apoximativ patru ori mai mare decât craterul Bazinul Polul-Sud-Aitken de pe Lună.

Până la misiunea Mariner 4 din 1965 se bănuia că pe suprafața planetei există apă lichidă. Aceste bănuieli se bazau pe variațiile suprafețelor luminate și ale celor întunecate, în special ale celor din zonele polare ale planetei, ce păreau a fi continente și mări; dungile negre erau interpretate ca fiind râuri. Odată cu această misiune s-a dovedit însă că aceste caracteristici erau doar iluzii optice; cu toate acestea Marte ar putea avea condiții de viață pentru microorganisme și apă în stare solidă, conform misiunii Phoenix Mars Lander la 31 iulie 2008. Pe baza dovezilor adunate de Curiosity (august 2012—iulie 2013) în prezent se știe că există apă potabilă pe Marte.^[1][2] În 2015 NASA a anunțat că a descoperit apă lichidă la polii planetei, sub forma unor râuri sărate (sărurile prezente ar fi cloruri, sulfați și perclorați)

Marte are doi sateliți mici și diformi, Phobos și Deimos, care însă ar putea fi doar doi asteroizi capturați cândva de gravitația planetei. Marte poate fi văzut de pe Pământ și cu ochiul liber. Magnitudinea aparentă atinge -2,9, luminozitate depășită doar de Soare, Venus, Lună și uneori și de Jupiter.

-Înfățișarea roșiatică a planetei se datorează oxidului de fier de la suprafață. Raza planetei Marte reprezintă jumătate din cea a Terrei, iar masa sa, doar o zecime; este mai puțin densă, dar aria suprafeței sale este doar cu puțin mai mică ca aria suprafeței uscate a Pământului. Marte se considera că are vârsta de 4,5 miliarde de ani, vârstă derivată din măsurători izotopice pe meteoriți și implicit extinsă la planetele de tip terestru (Mercur, Venus, Terra și Marte).

Ziua marțiană durează cu o jumătate de oră mai mult decât ziua terestră și este uneori numită sol iar anul marțian durează aproape cât doi echivalenți pământești. Sateliții lui Marte sunt în număr de doi, numiți după câinii zeului Marte (Phobos și Deimos). Aceștia sunt niște corpuri mici, întunecate și puternic marcate de cratere, la origine putând fi niște asteroizi captați de gravitația Planetei Roșii. Satelitul Phobos, datorită perioadei sale de revoluție siderală mult mai mică decât perioada de rotație siderală a planetei, are mișcare aparentă de la vest spre est și răsare și apune de câte 2 ori într-o zi marțiană.

Marte a pierdut magnetosfera acum 4 miliarde de ani, vântul solar interacționând direct cu ionosfera marțiană, ținând atmosfera mai rarefiată decât ar fi în mod normal din cauza eliminării atomilor din atmosfera superioară. Atmosfera marțiană este relativ rarefiată; presiunea atmosferică la suprafață are o valoare de doar 0.7-0.9 kPa, în comparație cu cea a Pământului, de 101.3 kPa. Atmosfera ajunge până la 11 km, pe când, cea a Terrei la „doar” 100 km.

Compoziția atmosferei: 95% dioxid de carbon, 3% azot, 1,6% argon, conținând urme de oxigen și apă. Atmosfera este prăfoasă, oferind cerului marțian o culoare maroniu-roșcată.

Existența metanului indică faptul că pe planetă a existat, sau există, o sursă de gaz. Activitatea vulcanică, impacturile cu posibile corpuri cerești și existența vieții sub forma unor microorganisme, ca metanogenele, reprezintă posibile surse.

În lunile de iarnă, când polii sunt permanent în umbră, suprafața îngheață atât de puternic încât 25-30% din întreaga atmosferă se condensează în bucăți groase de gheață din CO₂.

Marte are anotimpuri ce se aseamănă celor de pe Pământ. Totuși, ele sunt de două ori mai lungi, iar distanța mai mare față de Soare face ca anul marțian să fie de aproape două ori mai mare ca al planetei noastre. Temperaturile variază între –140 °C (−220 °F) și 20 °C (68 °F).

De asemenea, Marte are cele mai puternice furtuni de nisip din Sistemul Solar. Acestea pot varia între furtuni pe areale mici și furtuni ce acoperă întreaga planetă. Ele tind să apară când Marte este în poziția cea mai apropiată de Soare, și crește temperatura la sol.

La suprafață, Marte este alcătuită în mare parte din bazalt, cercetătorii bazându-se pe compoziția meteoriților marțieni ajunși pe Pământ și pe observații din spațiu. Mare parte din planetă este acoperită de un praf mai fin ca pudra de talc. Examinarea suprafeṭei lui Marte a dezvăluit că părți din crusta planetei au fost magnetizate, una dintre teorii susținând că în trecut pe Marte existau plăci tectonice în mișcare, sau chiar că două dintre aceste plăci tectonice ar fi încă active (deși foarte slab) chiar și astăzi.

Istoria geologică a planetei Marte poate fi împărțită în mai multe perioade:

• Perioada noahiană (denumită astfel după Noachis Terra): Formarea celor mai vechi elemente de suprafață existente pe Marte, între 4,5 și 3,5 miliarde de ani în urmă. Crusta planetei formată în această epocă prezintă numeroase cratere de impact, multe dintre ele masive (scară planetară). Protuberanța Tharsis (engleză: the Tharsis bulge), o înălțare a scoarței marțiene de origine vulcanică, a avut la origine fenomele vulcanice din această epocă, pentru ca mai apoi să fie modelată de inundările târzii din noahian.
• Perioada hesperiană (denumită astfel după Hesperia Planum): între 3,5 și 2,9-3,3 miliarde de ani în urmă. Perioada hesperiană este marcată de formarea unor mari câmpii de origine vulcanică.
• Perioada amazoniană (denumită astfel după Amazonis Planitia): între 2.9-3.3 miliarde de ani în urmă și până astăzi. Regiunile amazoniene se disting printr-un număr mult mai redus de cratere de impact produse de meteoriți, dar în afară de aceasta prezintă variații geologice mari. Muntele Olimp s-a format în această epocă, alături de curgerile de lavă din alte zone de pe Marte.

Este foarte probabil ca Marte să fie încă o planetă activă din punct de vedere geologic. Valea Athabasca (Athabasca Valles) prezintă urme de curgeri de lavă datate la aproximativ 200 milioane de urmă. Curgeri de apă în grabenele din Fosa Cerberus (Cerberus Fossae) au avut loc cu cel mult 20 milioane de ani în urmă, indicând activitate vulcanică cel puțin la fel de recentă. La data de 19 februarie 2008, câteva imagini captate de Mars Reconnaissance Orbiter au evidențiat urme ale unei avalanșe pornite de pe o stâncă înaltă de 700 de metri, cu posibilă origine în procese active geologice (foarte improbabil să fi izvorât din eroziunea exercitată de vântul rarefiat).

Primii oameni care au cartografiat planeta au fost și primii “areografi”. În 1840, după 10 ani de studiu, Mädler desena prima hartă a planetei. Ecuatorul este definit de rotația corpului, dar locația Primului Meridian a fost specificată, ca și în cazul Terrei, alegându-se un punct arbitrar. Un crater mic, mai târziu numit Airy-0, localizat în Sinus Meridiani reprezintă punctul prin care trece meridianul de 0.0° longitudine.

Suprafața planetei, așa cum se poate vedea de pe Pământ, apare sub două tipuri de areale: câmpii plane acoperite cu praf și nisip bogat în oxid de fier roșiatic, considerate “continente”, și li s-au dat nume ca Țara Arabiei (Arabia Terra) sau Lunca Amazoniei (Amazonis Planitia); și locuri mai întunecate, considerate “mări”, de aici denumiri ca Marea Erythraeum, Marea Sirenum și Aurorae Sinus.

Scutul vulcanic, Olympus Mons (Muntele Olimp), este cel mai înalt munte cunoscut din sistemul solar. Acest munte are 25 km înălțime și o bază de 600 km în diametru. În aceeași regiune cu el se află alți trei vulcani, numiți Muntele Arsia (Arsia Mons - 17 km inaltime), Muntele Pavonis (Pavonis Mons - 14 km inaltime) și Muntele Ascraeus (Ascraeus Mons - 18 km înălțime), și cel mai mare canion, Valles Marineris, lung de 4000 km și adânc de 7 km. Pe Marte sunt și numeroase cratere de impact. Cel mai mare crater de pe Marte este Lunca Elenă (Hellas Planitia). Are 2000 km in diametru si 6 km adâncime, acoperit cu nisip de un roșu aprins.

 

 

 

 

9.

 

Sateliți naturali

 

Sateliții naturali ai lui Marte.

Marte are doi sateliți naturali, Phobos și Deimos, ce orbitează foarte aproape de planetă și se crede că ar fi asteroizi capturați. Ambii au fost descoperiți în 1877 de Asaph Hall și au fost botezați după personajele Phobos (panică-frică) și Deimos (teroare-spaimă) care, în mitologia greacă, îl însoțesc pe tatăl lor, Ares, zeul războiului, în bătălie. La romani, Ares se identifică cu zeul Marte. De pe Marte, mișcările sateliților Phobos și Deimos apar diferite în comparație cu mișcarea Lunii. Phobos răsare în vest, apune în est și răsare iar după 11 ore, în timp ce Deimos răsare în est dar foarte lent.

Marte e mai excentric decât celelalte planete din sistemul solar, iar distanța medie până la Soare este de 230 milioane de kilometri. Perioada de rotație este de 687 de zile pământești, dar o zi pe Marte e doar cu puțin mai mare ca cea de pe Pământ, 24 de ore, 39 de minute și 35 de secunde.

Odată la 780 de zile se produce opoziția planetei. Atunci se află cel mai aproape de Pământ. Distanța minimă dintre Marte și Terra se situează între 55 și 90 de milioane de kilometri. Ultima dată când Marte a fost în opoziție, a fost pe 22 mai 2016. Următoarea dată când Marte va fi în opoziție, va fi pe 27 iulie 2018.

Pe 27 august 2003, a atins cea mai mică distanță față de planeta noastră din ultimii 60.000 de ani: 55.758.006 km. Analize detaliate ale sistemului solar prevăd o apropiere și mai mare în 2287.

Sol sau zi marțiană, este durata echivalentă a unei rotații în jurul axei proprii a planetei Marte. Valoarea ei este în jur de 24 de ore 39 de minute si 35 de secunde.

Există dovezi că planeta a fost cândva mult mai accesibilă vieții decât este astăzi, dar dacă au existat vreodată organisme vii pe Marte rămâne încă o întrebare deschisă. Misiunea Viking de la mijlocul anilor ’70 ce a avut ca scop detectarea de microorganisme în solul marțian, a adus unele rezultate pozitive, mai târziu combătute de mulți cercetători. În laboratorul Lyndon B. Johnson Space Center din Houston, Texas s-au găsit componente organice în asteroidul ALH84001, care se crede că ar proveni de pe Marte.

 

 

Craterul Gusev, văzut de Spirit

Zeci de sateliți pe orbită, rovere și vehicule spațiale au fost trimise de Uniunea Sovietică (iar apoi de Rusia), Statele Unite, Europa și Japonia să studieze suprafața, climatul și areografia planetei roșii. Aproape două-treimi dintre acestea au eșuat într-un fel sau altul înainte de a termina sau chiar înainte de a-și începe misiunile. Mare parte din misiuni au eșuat datorită problemelor tehnice, însă, cu câteva dintre aceste vehicule spațiale nu se știe ce s-a întâmplat, iar din acest motiv, unii cercetători, pe jumătate glumind, vorbesc despre un “Triunghi al Bermudelor” între Pământ și Marte, sau de un blestem al planetei, ori chiar despre un “Mare Vârcolac Galactic” ce se hrănește cu acestea.

Prima misiune de succes a fost Mariner 4, lansată în 1964 de către NASA. Primele obiecte ce au ajuns pe pământ marțian au fost două probe trimise de sovietici, în 1971, dar ambele au pierdut contactul după câteva secunde. A urmat în 1975 programul Viking, iar două vehicule au ajuns pe sol în 1976 ce au rămas operaționale pentru mai mulți ani.

 

Marte „văzut” de vehiculul spațial Opportunity

A urmat eșecul din 1992 cu satelitul Mars Observer. Apoi, în 1996 NASA a lansat Mars Global Surveyor ce a fost un real succes, prima misiune de cartografiere terminându-se în 2001. La numai o lună de la trimiterea lui Surveyor, a urmat misiunea Mars Pathfinder, un vehicul robotizat de explorare aterizând în Ares Vallis.

În 2003, ESA (Agenția Spațială Europeană) lansează Mars Express ce constă din satelitul Mars Express Orbiter și landerul Beagle 2. La începutul anului 2004 se anunța descoperirea metanului în atmosfera marțiană. ESA anunță în iunie 2006 existența aurorei boreale pe Marte.

Tot în 2003, NASA trimite pe Marte roverele Spirit și Opportunity. Acestea au adus dovezi concludente că pe Marte a existat cândva apă.

În 2008 s-a desfășurat misiunea Phoenix Mars Lander, începută în 2007. Misiunea a confirmat găsirea apei pe Marte: imaginile fotografice arată o zonă albă acoperită probabil cu apă înghețată, care în decurs de 4 zile s-a redus (topit) întrucâtva. Instrumentele chimice ale robotului au confirmat în urma analizei prezența apei în sol.

Misunea Mars Science Laboratory a juns pe "Planeta roșie" pe 6 august 2012. Misiunea rusească Phobos-Grunt, ce avea ca scop aducerea de probe de pe satelitul natural Phobos, a eșuat.

Agenția Spațială Europeană speră să trimită oameni pe Marte prin 2030-2035. Dar înainte de asta, agenția va lansa ExoMars, în 2018. De asemenea, între 2020 și 2025, vor fi trimiși astronauți pe Lună. Inițial, ESA plănuise o aventură în comun cu SUA, dar legea din Statele Unite interzice transmiterea de informații legate de tehnologia spațială, ceea ce a determinat o competiție între cele două.

         Dar asta nu împedică ca și ele să aibă ființe raționale. Voi chiar și pe Pâmănt ignorați unele vietăți, ca posibil să fie raționale. Dacă nu vorbesc ca voi, asta nu înseamnă că ele nu gândesc, că suferă și ele, că și ele comunică în felul lor, unele cu altele, că își transmit permanent printr-un sistem anume numai de ele știut, o anumită formă de comunicare. Vouă vă mai trebuie mult până să învățați să le înțelegeți. O floare de ex. O banală floare. Ea comunică mereu cu voi și cu altele. La fel gâzele între ele. Animalele mici sau mari. E o forfotă de gânduri acordate pe diferite frecvențe, pe care numai ele o știu.

 

 

       - Deci făcând abstracție de parametrii tehnici ai planetei Marte, cu excepția frigului de -200gr, s-ar putea totuși locui acolo.

        - Poate în viitorul apropiat, ce tinde pentru voi la – infinit…V-ar trebui instalații de aclimatizare și o sursă de energie. Iar o posibilă sursă nucleară, un reactor, ar fi periculos, pentru eventualii locuitori în formare. Ce o să mâncați? Cu ce o să vă hrăniți? Ca să nu mai zic de apă. Chiar dacă mai este ceva la adâncime, nu prea văd cum o să dați de ea și să o scoate-ți la lumină. Doar dacă o să acceptați un ajutor de-a nostru sau a celor de pe Zirda, sau, cine știe alte posibile sisteme mai apropiate de voi cu ființe rationale, altfel ar sta lucrurile. Dacă nu v-au contactat încă, asta nu înseamnă că ele nu pot exista!

 

       - Dacă vrei îți povestim și despre celelalte planete din sistemul vostru solar.

      - Nu azi! Poate altă dată. Voi ați catalogat vreodată câte galaxi are tot Universul?

      - Universul? Mă faci să râd. Nu există așa ceva. Universul e mereu înfinit pentru toate ființele universului. Mereu e în formare și transformare. Multe galaxy sau sori azi se nasc, ca după alte milenii, să se stingă. Nimeni nu va ajunge să-i cunoască realitatea dimensiunile și capătul. Acel capăt nu exista. Universul e în expansiune. Va mai trece alte, milioane și alte posibile miliarde, de miliarde de ani, un număr ce tinde spre plus infinit, ca să cunoaștem tot și toate. Cel puțin nu în această viață, sau așa de curând. La noi limita de viață poate varia de la 1000 la 5000 de ani.

       - Ooo! Da știu că trăiți ceva! Noi ne-am plictisi de atâta viață

       - Păi da, voi nici pe cea scurtă pe care o aveți nu vreți să țineți la ea. Tot tinde-ți să o scurtați mereu. Cât privește detectarea totală a vieții în Univers și pentru tehnologia noastră, e încă imposibil. Poate după miliarde de generații... cine știe? Tot universul e înțesat de miliarde de miliarde de catralioane de galaxii. Cred că nu s-a înventat acel număr care să arate mărimea reală privind infinitatea corectă a Universului. Este ceva ce doar cu gândul îl poți cuprinde sau străbate. Iar în una din aceste miliarde de galaxi, faceți și voi parte. Noi avem alte galaxii, de origine.

 

 

 

10.

 

-Galaxia voastră, unde își are domiciliul Soarele și alte 200 de miliarde de stele, mii și milioane de nebuloase și roiuri stelare. Este o structura gigantică având 100.000 de ani lumină în diametru și doar 1000 de ani lumină grosime. Deci niciodată voi nu o să străbateți propria galaxie, dărămite pe celelalte. Este un imens disc stelar în care sute de miliarde de stele se rotesc în jurul centrului galactic. Chiar dacă ați lăsa drept moștenire din tata–n fiu, drept obiectiv, catalogarea Galaxiei proprii, nu cred că celelalte generații se vor mai zbate. I se v-a pierde urma. Și asta din cauza instabilității, climei, mișcările scoarței, vulcani, si timpuil de viață scurt. Dacă o să mai detonați, chiar și experimental, câteva bombe nucleare, nu vă văd prea bine. O să pățiți ca cea planeta dintre Marte și Jupiter. Singurul lucru pe care l-ați putea realiza, ar fi ridicarea nivelului telecomunicațiilor. Să reușiți, printr-un compromis, să dialogați prin radio sau alte mijloace destul de limitate, cu alți confrați ce se află și ei la zeci, sute sau mii de ani lumină. Dar asta nu v-ar ajuta prea mult. Deja, atunci când voi ați fi recepționat un posibil mesaj, acesta să se fi stins încă de la plecarea lui. Asta din cauza distanței mari dintre galaxy.

       Această galaxie, se mai numește oficial „Galaxia noastră”, cum ați denumit-o voi-cu „G” mare- dar mai este cunoscută sub numele de „galaxia Calea Lactee”. Asta după acele dâre de lumină ce o însoțește. Este lumina ei difuzată din urma a numeroaselor stele și galaxii în formare. Este una din sutele de miliarde de galaxii existente în univers și, dacă Soarele ar fi o casă, Galaxia ar fi o metropolă.

       Pentru a vă imagina cât de mare este galaxia să ne imaginăm că o reducem la 130 km. Atunci sistemul solar va avea numai 2 mm diametru!

Este foarte greu să determini forma unui obiect în care te afli și astronomii voștrii, se chinuie de sute de ani să o facă, cu un succes relativ.

      Văzută din interiorul ei, Galaxia apare ca o bandă albicioasă pe cer, bandă cunoscută sub numele de „Calea Lactee". Calea Lactee este difuză, având un aspect de nor, dar este compusă din miliarde de stele. Acest lucru a fost gândit pentru prima oara de Democritus (450 I.Hr. - 370 i. Hr.), dar demonstrat de Galileo Galilei în 1610. Galilei a privit spre Calea Lactee prin lunetă și a observat că se descompune în mii și mii de stele slabe ca strălucire. Dar cum instrumentele de atunci erau de putere mică, nici chiar Galilei, nu a văzut prea multe. O stea pe care el o credea stea, era de fapt o altă galaxie. Dacă te-ai apropia de o presupusă stea, aceasta, s-ar mări, dezvăluindu-ți alte miliarde de stele, din componența ei, care și ele pot fi tot așa de bine alte galaxi. Bine că unele chiar sunt și stele asemănătoare Soarelui vostru. Aceste stele variază de la unele la altele, cu dimensiunile, compoziția și mișcarea lor.

       Calea Lactee străbate următoarele constelații:  Scorpius, - Scorpionul, Sagittarius, Scutum, Aquila, Sagitta, Vulpecula, Cygnus, Cepheus, Lacerta, Cassiopeia, Perseus, Auriga, Gemini, Monoceros, Puppis, Vela, Carina, Crux, Centaurus și Norma. Are cea mai mare strălucire înspre constelația Sagittarius, iar înspre Orion este foarte „răsfirată”. Planeta Lui Tod este tot de pe acolo.

       Tot prin vremea lui Galileo Galilei,  astronomii au realizat că trăim într-un disc de stele. Cănd privești în planul discului, pentru că în zonă sunt mai multe stele, pe cer vei vedea lumina combinată a tuturor stelelor, un nor difuz care ar trebui să taie cerul în două. Când privești perpendicular pe planul discului vei vedea stele dar nu atât de multe. Aceste zone vor fi lipsite de fundalul „lăptos”.

        Pentru că cerul este împărțit în două regiuni egale de către Calea Lactee s-a tras concluzia că trăim la mijlocul discului stelar. Vedeți cât de simplu și elegant este să faci observații și să le interpretezi.

Rămâneau însă necunoscute: cât de mare este discul stelar, ce formă are și care este poziția Soarelui.

        De-a lungul timpului mulți astronomi au încercat să determine forma și mărimea galaxiei voastre, activitatea ce pare lipsită de sens având în vedere poziția voastră „în galaxie”.

Unul dintre primii a fost William Herschel care la sfârșitul secolului 18, a început să numere stelele din anumite zone de pe cer. Considera că toate stelele au aceeași strălucire și unde vedea mai multe înseamnă că discul stelar se întinde mai mult în spațiu. A reușit astfel să determine o formă a galaxiei în care locul central era ocupat de Soare.

Prin 1802 tot Herschel a realizat că stelele au străluciri diferite și modelul său nu este corect. Pe vremea aceea nu se cunoșteau distanțele până la stele, estimarea de mărime a lui Herschel fiind greșită.

A urmat astronomul Jacobus Kapteyn care, știind distanțele până la câteva stele, prin numărarea stelelor de pe plăcile fotografice, a determinat că galaxia voastră are forma unei elipse cu axa mare (diametrul) de 50.000 ani lumină și grosimea de 10.000 ani lumină.

       Modelele celor doi erau greșite, ca dimensiuni, pentru că nu au ținut cont de existența prafului interstelar care diminuează din strălucirea aparentă a stelelor. Astfel unele stele mai apropiate păreau mai îndepărtate și acest lucru era o sursă de erori. 

       În 1917, un astronom american pe nume Harold Shapley remarcă ceva intersant: majoritatea roiurilor globulare se află pe cer în constelația Sagittarius. Trage concluzia că acolo se află centrul discului stelar în care trăim și că Soarele nu se afla în centrul galaxiei. Shapley a reușit să determine distanța până la roiurile globulare și văzut că află departe, la zeci de mii de ani lumină, semn că erau distribuite în jurul discului stelar. Centrul în jurul căruia erau distribuite se afla în constelația Sagittarius,- Săgetător- la coordonatele ecuatoriale ascensie dreaptă 17h45m40s, declinație -29° 00' 28”.

Shapley a determinat într-un final că discul stelar în care trăim are un diametru de aproximativ 100.000 ani lumină și că Soarele se află la 26.000 de ani lumină de centru.

 

 

Prin compararea galaxiei voastre cu alte galaxii v-ați dat seama că trăiți într-o galaxie cu brațe spiralate. Văzută de sus galaxia voastră are o formă de galaxie spirală, cu o bara în centru. Asemenea galaxii se numesc spirale barate.

Inițial s-a crezut că este o spirală normală, dar începând cu 1980, tot mai multe observații arătau că în centrul galaxiei se află o bară de stele roșii, foarte bătrâne. Confirmarea a venit în 2005, când telescopul cu ajutorul telescopului spațial Spitzer s-a observat că o parte din stelele dintr-o parte a centrului galactic erau mai apropiate decât cele din partea opusă.

Stelele sunt dispuse în galaxie în două moduri: stelele tinere stau în planul galaxiei (discul galactic), iar cele bătrâne în haloul galactic, ce înconjoară centrul galaxiei. O altă parte a galaxiei se numește proiemineță centrală, și este compusă din stele de toate vârstele cu orbite de diferite înclinări.

        Brațele spirale se observă cel mai bine în domeniul radio, pe lungimea de undă de 21cm, radiație electromagnetică emisă în mod natura de atomii de hidrogen. Cum în alte galaxii hidrogenul se află în brațele spirale, astronomii au căutat și în galaxia voastră așa ceva. Au descoperit că există zone bogate în hidrogen mărginite de zone mai puțin dense. Bineînțeles zonele bogate în hidrogen sunt brațele spiralei.

O altă metodă prin care poți observa dacă există brațe spirale este să determini distanțele până la stelele foarte luminoase, de clase spectrale O și B. S-a observat că în alte galaxii acest tip de stele se întâlnește des în brațele spirale.

        În jurul centrului galactic se desfașoară două brațe spirale, mari, ce pornesc de la marginea barei centrale. Aceste brate au primit numele constelației în care se proiectează:

brațul Perseus

brațul Scutum-Centaurus

Există și alte brațe spirale, dar sunt brațe ce nu pornesc din bara galaxiei noastre:

bratul Norma-Cygnus

bratul Crux-Scutum

bratul Carina-Sagittarius

brațul Orion

Soarele împreună cu planetele, dar și alte stele sunt situate în brațul Orion (numit și brațul Local), un mini-braț care unește brațele spirale Perseus și Sagittarius. Brațul Orion este format din milioane de stele și nori imenși de hidrogen printre care o grupare de stele tinere (de tip O și B) numită centura lui Gould care are un diametru de aproximativ 2500 ani lumină.

 

      Inițial printre stelele din vecinătatea Soarelui se afla gaz, dar unda de șoc a unei supernove a curățat zona. Aceasta regiune, în care s-a format și Soarele, se numește acum "Bula Locală".

Are un diametru de 300 de ani lumină, densitatea gazului fiind foarte mică, de numai 0,05 atomi de hidrogen pe centimetru cub, o densitate de 10 ori mai mică decât în alte zone din galaxie.

În ultimile 5 până la 10 milioane de ani, Soarele a călătorit prin Bula Locală. Forma Bulei Locale nu este sferică, ci eliptică.

Toate brațele spirale și majoritatea stelelor sunt situate în discul galactic (în planul galaxiei). Discul galactic, în care se găsesc stele tinere și mult gaz, este înconjurat de un halou sferic numit haloul galactic. Haloul este populat de stele bătrâne, dar și de roiurile globulare, formate odată cu galaxia voastră.

        Majoritatea roiurilor globulare se afla situate până la o depărtare de 100.000 de ani lumină de centrul galaxiei. Există și câteva roiuri globulare mai îndepărtate.

Un lucru surpinzător, observat din modul în care se rotesc stelele în jurul centrului galactic, este faptul că toate stelele din galaxie și toate nebuloasele reprezintă doar 10% din masa acesteia. Restul de 90% este o materie care are masă dar este transparentă la lumină, numită materie întunecată.

       - Probabil ceva de genul acelui ”Soare - stea de fier, care nu mai era vizibilă în spectrul vizibil...de care ne-a lipit de ea atunci...

       - Da ceva de genul ăla. Aia era o stea muribundă care își mărește masa, devenind foarte densă și ducând implicit la mărirea gravitației. Sunt foarte multe stele care împărtășesc soarta acele stele de fier. Sunt miliarde de astfel de stele. Și pe lângă ele mai suferă și eventualele viețuitoare ce se află pe una din acele planete și  care gravitează în jurul ei. Multe din acele viețuitoare s-au adaptat din mers, ca și viețuitoarele voastre, care în urma milioanelor de ani au suferit diverse transformări și mutații. Și în vecinătatea noastră sunt câteva asemenea stele. Reprezintă pericolul nr 1 în univers, mai ales pentru cei care nu posedă aparatură de detectarea lor de la mare distanță. Pentru noi nu mai este o mare problemă. Noi pe unele le ignorăm. Nu ne batem capul cu ele. Oricum pentru voi nu reprezintă încă un mare pericol, având în vedere distanța voastră foarte scurtă de navigare. Nu veți ajunge niciodată să navigați prin galaxii, cu o navă clasică. Cele câteva firave sonde , deja sunt ca și pierdute. Nu știu cât de mult v-au lămurit, transmiterea datelor. Cu telescopul Huble, ați mai făcut și voi în cunoașterea Universului, dar numai ca parte pictorală.

 

       Soarele se găsește la marginea brațului spiral Orion, în Bula Locală”. Distanța până la centrul galatic este de 26.000 ani lumină.

Până la următorul braț spiral, brațul Perseus, este o distanță de 6500 ani lumină.

      S-a descoperit un nor de gaz interstelar, aflat în constelația Cygnus, ce se întreaptă spre Soare. Norul de gaz are un diametru de 25 ani lumină și se numește „Puful Local (Local Fluff)”. Mai științific, această regiune se numește „norul interstelar local”. Se pare că vă aflați deja în acest nor de gaz, din care veți ieși peste aproximativ 10.000 de ani. Radiația puternică a asociației stelare Scorpius-Centaurus, împinge norul interstelar local într-o direcție de deplasare perpendiculară pe cea a Soarelui.

       Zona în care se afla Soarele, departe de regiunile dense, unde se formează stele, se numește zona habitabilă.

Această zonă se află îndeajuns de aproape de centrul galactic, unde există elemente chimice grele, din care se formează planetele telurice. Zona se află destul de departe, însă, de regiunile bogate în stele și nebuloase, unde pot exista găuri negre, unde pot exploda supernove. Simpla trecere a unei stele pe lângă Soare ar pune în mișcare cometele din norul lui Oort și în sistemul solar, după câteva milioane de ani, ar avea loc un mare bombardament cometar.

Soarele, împreună cu planetele, face o rotație completă în jurul centrului galactic în 225-250 milioane de ani. Viteza de deplasare a acestuia este de 217 km/s (1 an lumină în 1400 de ani).

Față de stelele din veninatate, Soarele se deplasează în direcția constelației Hercules, acest loc fiind numit apexul solar. Orbita Soarelui este eliptică și prezintă oscilații în planul galactic. Se crede că atunci când Soarele ajunge în planul galaxiei, din cauza densității stelare mari, se produc extincții în masă pe Terra. Gravitația stelelor din vecinătatea Soarelui destabilizează cometele de la marginea sistemului solar și le trimite spre Soare. Astfel toate planetele vor trece printr-o perioadă de coliziuni cu comete sau asteroizi.

În regiunea unde se afla situat Soarele se cunosc pozițiile exacte (în spațiu) a peste 100.000 de stele. Pe o rază de 10 ani lumină se află 12 stele. Șapte din cele 12 stele sunt pitice roșii. Doar stelele Sirius A și α Centauri A sunt mai mari decât Soarele. 

 Cea mai apropiată stea se afla la 4,3 ani lumina si se numeste Proxima Centauri. 

Încă de la apariția telescopului, astronomii au observat că în anumite regiuni de pe cer se aflau grupuri de stele. La o primă vedere părea că aceste grupuri există într-adevar în spațiu, dar fără a determina distanța până la stelele respective nu se putea spune cu siguranță.

       Grupurile au primit numele de roiuri stelare.

S-au identificat două feluri de roiuri, numele acestora fiind dat după aspectul vizual.

Roiuri deschise: aglomerari de stele fără o formă anume, ce pot avea până în câteva sute de stele. Roiurile deschise conțin stele de culoare albă sau albastră.

       După culoarea stelelor și compoziția lor (numită metalicitate) s-a dedus că roiurile sunt formate din stele tinere, născute împreună în același nor de gaz interstelar. Uneori nebuloasa din care s-au născut stelele se poate observa foarte aproape de roi, în cazul celor mai tinere obiecte.

       Acum se știe că roiurile stelare deschise sunt grupuri de stele legate gravitațional, formate din stele tinere, cu mișcare proprie comună.

Roiurile deschise sunt obiecte galactice care se rotesc în jurul centrului galaxiei nostre. Se află în planul galactic, în principal în brațele spirale. În unele regiuni se observă încă procesul de formare a stelelor, proces ce dă naștere unor noi roiuri stelare. 

Majoritatea au o viață scurtă. Pe măsură ce se rotesc în jurul centrului galactic, stelele din roi scapă de atracția gravitaționala a celorlalte. Astfel, pe masură ce trece timpul, roiul se disipă în galaxie. Un roi deschis are o durată de viață medie de 100 milioane de ani.

Până în martie 2012 se cunoșteau 1531 de asemenea obiecte. Listă cu cele mai apropiate 100 de roiuri stelare și cu cele până în 3000 de ani lumină.

Există și alte tipuri de grupuri de stele, cum ar fi asociațiile de stele tinere (de tip O și B) sau de stele în formare (de tip T Tauri). Din cauza numărului mic de stele, aceste grupuri se numesc „asociații stelare”. Asociațiile de tip O și B sunt compuse din stele cu origine comună și viteze cu aleași sens și valoare. Însă compoenentele nu se atrag reciproc precum în cazul roiurilor deschise și globulare.

Roiuri globulare: roiuri de stele de formă sferică, ce conțin între 10.000 și 1.000.000 de stele.

Acestea sunt dispuse în jurul galaxiei noastre, într-un halou, fiind concentrate in jurul centrului galactic. Studiile spectroscopice arată ca stelele din roiurile globulare conșin multe elemente chimice grele, având o vârstă înaintată.Estimarile de vârstă arată că roiurile globulare au între 12 si 13 miliarde de ani vechime.

Până în martie 2012 erau catalogate 158 de asemenea obiecte, cele mai apropiate fiind Messier 4 și NGC 6397. După ce stelele dintr-un roi stelar deschis se disipă, aceastea urmează traiectorii asemănătoare care pot fi identificate. Gruopările de stele cu mișcare proprie comună au primit numele de „asociații stelare”. Putem avea asociații de stele tinere, tocmai formate sau de stele mai bătrâne care în trecut se atrăgeau gravitațional.

Un exemplu de asociație stelară este dat de o parte din stelele din Carul Mare. Acestea au o mișcare proprie în aceeași direcție, cu aceeași viteză. În compoziția lor s-au identificat elemente chimice în aceeași proporție ceea ce dovedește ca origine comună, formându-se din acelați nor de gaz acum 500.000.000 de ani. O altă asociație stelară este cea formata din stelele din jurul lui α Persei (Mirfak).

Grupurile de stele tinere numite asociații de tip O și B, conțin între 10 și 100 de stele tinere, până în 50 de milioane de ani. Le găsim în brațele galactice, acolo unde se formează stelele și sunt „indicatori de brațe spirale”. Stelele de tip O și B, foarte strălucitoare, sunt vizibile chiar dacă sunt situate la depărtare mare, permițând trasarea structurii brațelor spirale. De obicei în alte galaxii se văd doar stelele de acest tip.

Cel mai apropiat grup de acest fel este asociația de stele O și B Scorpius-Centarus. Constă în trei sub-grupuri de stele (Scorpius Superior, Centaurus-Lupus Superior și Centaurus-Crux Inferior) cu vârste de 5, 12 și 16 milioane de ani. De fapt această asociație stelară reprezintă cea mai apropiată regiune în care s-au format recent stele.

 

 

Roiul Melotte 25 (Hyadele) - 146,7 ani lumină depărtare„

grupul β Pictoris - la 117 ani lumină depărtare; conține 17 sisteme stelare care se deplasează în paralel cu steaua β Pictoris; stelele componente au vârsta de aproximativ 12 milioane de ani;

Grupul Castor este compus din câteva stele strălucitoare de pe cer, printre care Castor (α Geminorum), Vega (α Lyrae), α1 și α1 Librae, Alderamin (α Cephei), Fomalhaut (α Piscis Austrinus); în total 22 de stele cu vârste de câteva sute de milioane de ani au mișcare comună prin spațiu și vârste plus compoziții asemănătoare.

 

 

11.

 

        Studiul roiurilor stelare este foarte important pentru că, având aceeași compoziție, diferitele proprietăți ale stelelor din roi depind de masa lor. Studiind starea în care se afla o stea, știindu-i vârsta și distanța pana la ea, putem determina masa ei. Dacă știm masa stelelor și propietățile lor putem construi modele de stele.

Nebuloase

        Termenul de nebuloasă vine din latinescul „nebia” și înseamnă „ceață”. Prin observarea cerului prin instrumente astronomice s-au descoperit mici pete difuze, cețoase, care au primit acest nume. Inițial termenul s-a folosit pentru toate obiectele difuze, dar s-a renuntat la denumirea în acest mod a galaxiilor.

        Există mai multe tipuri de nebuloase, unele emițând altele reflectând lumină. Unele sunt asociate cu moarte stelelor, altele cu nașterea lor. Există și nori opaci de gaze și praf, numiți „nebuloase obscure”.

       Regiunile în care se întâlnesc cantități mari de gaze și praf cosmic se numesc nebuloase difuze. Gazul, rămas de la formarea Galaxiei, poate forma stele dar numai dacă este pus în mișcare, în urma căreia se formează mici aglomerări de molecule care încep să le atragă pe altele.            Aceste regiuni se pot „aprinde” adică pot emite lumină dacă au în vecinătate stele care emit puternic în ultraviolet (stele foarte fierbinți). În acest caz avem de-a face cu o nebuloasă de emisie, hidrogen, oxigen și azot care emit lumină. Hidrogenul se poate afla în stare atomică (numai atomi) sau moleculare (hidrogen molecular - H₂).

        Există mii de nebuloase de emisie, majoritatea aflate în planul galactic (în Calea Lactee), cele mai cunoscute fiind „Marea Nebuloasă din Orion” și „Nebuloasa eta Carinae”. Un alt nume pentru nebuloasele de emisie este de „nebuloase de hidrogen dublu ionizat (H II)”.

           Dacă procesul de formare a stelelor a început, după câteva milioane de ani în locul nebuloasei va rămâne un roi stelar (sau un grup de stele), materialul care nu a fost înglobat în stele fiind împrăștiat în spațiu de vântul solar.

           Dimensiunile nebuloaselor de emisie sunt variate, de la câțiva la câteva la sute de ani lumină. Densitatea de particule poate fi de la câteva milioane la câteva particule pe cm³. Compoziția lor este: 90% hidroge, 9,8% heliu, 0,2% alte elemente chimice și molecule (O, N, CO).

Cea mai apropiată nebuloasă de acest gen este cea aflată în jurul stelei T Tauri, la 420 ani lumină depărtare. Urmează nebuloasa din jurul stelei gamma Cassiopeiae (680 ani lumină), nebuloasa California (1000 ani lumină) și cea din jurul stelei lambda Orionis (1000 ani lumină).

          Un caz interesant al materiei interstelare este cel al nebuloaselor de reflexie. Sunt nori de praf interstelar care reflectă lumina stelelor înconjurătoare, ce apar albaștri la culoare. Din toată lumina emisă de stea, cea cu lungimea de undă ce dă culoarea albastră este prima imprăștiată de particulele microscopice de praf.

Materia din nebuloase de reflexie este compusă din apă înghețată, silicați și grafit, mici particule de praf cosmic (mai mici de un micrometru) formate în atmosfera stelei și în spațiul cosmic.

      - De ce e așa de frig în Univers?De totul e înghețat.

      - Păi tu cum ai fi într-o casă fără o sursă de foc?

      - Da, dar de ce nu este căldură în univers.

      - Universul se îndreaptă către un sfârşit în frig şi obscuritate. Așa cum au anticipat și unii cercetători ai voștri și  anumite secte religioase. Secte care trebuie să recunoaștem , v-au cam ținut în umbră, și v-au frânat mersul către civilizație...

        Având în vedere depăratrea dintre aștrii - sori, aceștia nu dovedesc să încălzească întreg Universul , având în vedere imensitatea lui. Da să continuăm... Așa  se văd mai ales în jurul stelelor strălucitoare pentru că acestea emit îndeajuns de multă energie încât să se producă fenomenul de împrăștiere a luminii. Pentru că nebuloasele de reflexie nu se văd fără a avea o stea în preajmă, distanța până la ele este de fapt distanța până la stea.

 

      Nebuloasele de acest tip pot fi observate în infraroșu pentru că praful se încălzește din cauza stelelor. Din observațiile realizate s-a descoperit că temperaturile sunt între 100-600 K (-173-327° C).

Stele strălucitoare înconjurate de nebuloase de reflexie: stelele din Pleiade (400 ani lumină depărtare); Rigel - β Orionis (la 900 ani lumină depărtare).

        Resturi de supernovă – în urma exploziei unei stele, materia se împrăștie prin galaxie cu viteze de 10.000 - 20.000 km/s Gazul se ciocnește de mediul interstelar pe care face să emită lumină (excită). Astfel vedem nebuloase cu structură filamentară ce înconjoară locul unde a colapsat/explodat steaua.

Până în prezent s-au descoperit 247 de resturi de supernovă. Nebuloasele obscure sunt nebuloase ce nu sunt iluminate și pot fi observate pentru că se proiectează în fața norilor luminoți sau a regiunilor bogate în stele. Există simpli nori de gaze și praf cu mase mici și nori masivi care pot duce la apariția stelelor. Nebuloasele obscure se întâlnesc adesea cu numerele de catalog din cataloagele Barnard, Bok sau Sharpless. Temperaturile din interiorul acestor nebuloase nu depășesc 100 K (-173° C) și densitatea de particule este între 10⁷ - 10¹² atomi/m³. Dacă vă întrebați, densitatea spațiului este de 10⁶ atomi/m³.

 

        Nebuloasele planetare, apar în urma ejectării lente (și uneori periodice) a straturilor atmosferice de gaz ale unei stele. Materia se împrăștie radial față de stea și este forțată să emită lumină de către radiația ultravioletă emisă de nucleul stelei.

Pe măsură ce atmosfera se îndepărtează de nucleul stelei nebuloasa se stinge și se disipă în spațiu. Nebuloasele planetare contribuie astfel la îmbogățirea mediului interstelar cu carbon, azot si oxigen. Aceste obiecte vin în două „modele”: nebuloasele protoplanetare care doar reflectă lumina stelei pe cale să se transfrome în pitică albă și nebuloasele planetare când gazul înconjurător începe să emită lumină.

         O nebuloasa planetară are în medie 1 an lumină în diametru, gazul fiind foarte rarefiat (1000 particule pe cm³). Până în prezent s-au descoperit 1500 de nebuloase planetare galaxie. Luând în considerare viteza medie de expansiune a unei nebuloase planetare, se estimează că acestea pot fi văzute timp de 20.000 de ani, acesta fiind motivul pentru care se observă atât de puține.

        O problemă interesantă este forma nebuloaselor planetare: în cel mai simplu caz ar trebui să avem o sferă de gaz ce înconjoară nucleul fostei stele. Totuți cele mai multe obiecte de acest gen au forme foarte diferite: straturi multiple, lobi sau forme alungite.

Cele mai apropiate nebuloase planetare de noi sunt: Sh2-216, aflată la aproximativ 420 ani lumină, PN G069.8+31.9, la 550 ani lumină, HDW4, la 680 ani lumină, NGC 7293 (Helix Nebula) la 700 ani lumină și PHL 932 la 970 ani lumină. Distanța până la nebuloasele planetare se măsoară foarte greu, cele de mai sus având erori de +/- 100 de ani lumină.

 

Cea mai strălucitoare și densă parte a Căii Lactee se proiectează în constelația Sagittarius (Săgetătorul), acolo aflându-se centrul Galaxiei. Ce se află în centrul galactic este greu de aflat, pentru că acesta este ascuns în spatele multor stele și al norilor de praf și gaz din planul galactic.

În primul rând știm că în acea zonă densitatea stelară este imensă, de milioane de ori mai mare decât în zona în care se află Soarele. Se estimează că există peste un milion de stele într-un volum cu raza de

Din observații radio și în alte lungimi de undă s-a determinat că în centrul galaxiei există o sursă foarte puternică de unde radio, numită Sagittarius A (Sgr A). Se crede că Sgr A este un rest de supernovă, o gaură neagră. Tot în acea regiune se află Sagittarius A Vest, o bulă de gaz foarte fierbinte formată probabil în urma exploziei supernovei. Acest nor are un diametru de 2,2 miliarde km. 

S-a observat că Sgr A nu are mișcare orbitală fiind situată în centrul Galaxiei voastre. Masa găurii negre din centrul Galaxiei este de 2 milioane mase solare. Stelele aflate în vecinătatea centrului galactic se rotesc în jurul acestuia destul de repede. Se poate, în câțiva ani, să se determine orbitele lor.

       Ultimele studii arată că galaxia voastră are vârsta de 13,6 miliarde de ani, fiind aproape la fel de bătrână ca și Universul. Această vârstă s-a estimat prin studiul abundenței elementului chimic berilium în stelele din roiul globular NGC 6397.

         De aici se deduce, că  de la acel Big-Bang, toate au început odată. Toată materia sa împrăștiat odată, ocupând locuri diferite în Univers.

 

       În jurul galaxiei voastre, orbitează alte câteva galaxii mici, numiti sateliții galaxiei. Aceste galaxii sunt galaxii pitice, ce nu conțin mai mult de 3 miliarde de stele. Cei mai cunoscuti sateliti sunt Norii lui Magellan, vizibili cu ochiul liber din emisfera sudică. Până în prezent (1 ianuarie 2007) s-au descoperit 50 de sateliţi ai galaxiei voastre.

        Norul mare al lui Magelan are 20.000 de ani lumină în diametru și este situat la 160.000 ani lumină depărtare. Căt de immense sunt distanțele aici în Univers. Noi nu suntem decât o părticică mică de nisip pe toate plajele lumii. Și poate nici așa nu ar fi corectă comparația.. Noi în comparație cu sistemul solar, suntem la dimensiuni microscopice, dărămite al galaxiei.

        Cei mai mici sateliti sunt: galaxia pitică din Carina, galaxia pitică din Draco si galaxia pitică din Leu (Leo II). Aceste galaxii au numai 500 ani lumină în diametru.

Acești sateliti, două galaxii mai mari plus galaxia noastră fac parte din ceea ce se numește grupul local de galaxii.

 

- Cele mai apropiate 10 galaxii

 

Pitica din Canis Major - 25.000 ani lumină

Grupul de stele din Virgo - 30.000 ani lumină

Pitica eliptică din Sagittarius - 81.000 ani lumină

Norul Mare al lui Magellan - 168.000 ani lumină

Norul Mare al lui Magellan - 200.000 ani lumină

Pitica din Ursa Minor - 240.000 ani lumină

Pitica din Sculptor - 254.000 ani lumină

Pitica din Draco - 280.000 ani lumină

Pitica din Sextans - 320.000 ani lumină

Pitica din Ursa Major - 330.000 ani lumină

 

      - Sper să fi fost de folos ceea ce ți-am prezentat.

      - Dar tot nu mi-ai răspuns la întrebarea: ” De ce se învârtesc toate...Uite deja la mine a început să se învârtească toate în cap.

     - Ei vezi ai modelul în față...De altfel pe Pământ, ca și pe alte planete, sunt modelele formării Universului, a galaxiilor, a soriilor, etc., numai să știți să le căutați și să le vedeți și să le recunoașteți.

     -  Când plecăm pe Zirda?

     - Ei vezi, deja te-ai și plictisit de noi…

     - Nu dar îmi era dor de Kurt…

     - Bine mâine o să vă dau startul!

      Ubir se duse în camera de comandă și luă legătura cu cei de pe Zirda. El-Dor, apăru pe unul din ecrane. Ne salută și ne anunță că e gata să ne primească. Apoi apăru în cadru și Kurt, făcându-mi din mână vesel.

”Deci nu mai este supărat pe mine” zisei eu în gând. Ceea ce făcu să confirme și Kurt, zâmbind vesel.

      A doua zi, nici nu se luminase bine de ziuă, când Nina mă trezi și mă chemă în camera de teleportare. Pregătirile erau în toi. Era o forfotă de nedescris. Sute de roboți lucrau la posibilul nostru itinerar.

      Când toate calculele fură gata, Ubir ne făcu semn mie și Ninei, ca să ne pregătim. Ne luarăm bun rămas. Apoi o lumină puternică alb-verzuie ne învălui iar. De data asta în mii de culori, în toate nuanțele, alternând de la roșu, albastru, galben spre verde, mă învălui. Apoi pierdui noțiunea timpului. Toate se mișcau cu o viteză amețitoare, iar în urechi îmi apăru o suită de sunete, care mai de care mai acute, sau grave.

      Ne transformarăm în două dâre de lumină verzi, ce cutreierau Univesul și așa înțesat de miliarde de miliarde de stele, sori, galaxy si alte planete. Apoi se făcu liniște și un întuneric total, mă învălui.  

 

 

                                    Sfârșitul părții a VIII-a.

 

Cred că ar trebui să continui și partea a 8-a... Asta când oi avea timp...răbdare si chef. Dacă începe războiu...Poate după ce se termină războiul Ruso – Ucraino-American. Că o să dureze teribil de mult. Poate zece ani. Au fost războaie și de 100 de ani...Dacă una din părți va folosi bombele nucleare, războiul va dura mult mai puțin. Iar eu nu mă voi mai întâlni cu voi pe aici...:( Și atunci o să se facă o liniște și un întuneric total. Cine o scăpa, chiar și pentru puțin timp, o vedea, dacă am avut sau nu dreptate. Doamne să nu fie așa!