LASATI-MA SA CANT dupa Toto Cutugno

INSPECTIA - Schita satirica , dupa Puiu Calinescu

I LIKE SHOPEN

 LIKE SHOPEN

GALATIUL DE IERI SI ASTAZI

CALIPSO-3 Dupa J. M. Jarre

TRECEA FANFARA MILITARA - dupa Dan Spataru

DA-MI MANDRUTO GURA TA

VIZITATORUL

                               VIZITATORUL 

                                                               De Marin Grigoriu

  Era o seară rece de toamnă. Mergeam cu paşi repezi spre cheiul pustiu. Îmi pusesem în gând să termin odată cu viaţa asta. Mă apropi de malul apei. Luasem cu mine o funie destul de groasă, care să mă ţie. Merg de-a lungul malului, să caut un bolovan mai `cumsecade`. Găsesc în sfârşit unul impunător, numai bun pentru treaba mea. Leg un capăt de bolovan, iar celălalt capăt îl petrec în jurul gâtului cu un laț. Atent la îndelitnicirea mea, nu băgai de seamă că o umbră mă urmărea de după diferite clădiri. Cred că mă urmărea de mult. Iau bolovanul în mână, cu gândul să-l arunc în apă şi eu odată cu el. Voiam să-mi curm viaţa asta, odată pentru totdeauna. Ultima dată când am vrut să-mi mai iau odată viaţa, eram cocoţat pe Turnul Eifel. Dar şi acolo a...-Ei domnule! Ce vrei să faci? strigă la mine un glas de femeie, întrerupându-mi gândurile de suicid. Mă uit cu uimire în spate şi văd o femeie care se apropia în fugă de mine. Când ajunse în faţa mea, îi spun: -Ce crezi că fac?... că doar nu voiam să mă plimb cu barca, îi zic eu supărat şi totodată intrigat, că iar se găsise cineva să mă întrerupă din gândurile mele sinucigaşe. -Domnule, ţi s-a urât cu viaţa? Şi zicând acestea, mă trase mai departe de mal şi reuşi să mă culce la pământ. Asta cred că şi din cauza bolovanului, care încă îl mai ţineam în mână. Uitasem de el. Ea îmi dezlegă funia de la gât, şi luând bolovanul îl aruncă în apă. Acesta fu imediat înghiţit de apă. În timp ce făcea asta, rămăsesem pironit şi mă uitam prostit la ea şi apoi la bolovanul, care cu un plescăit asurzitor se duse la fund. Iar eu încă mă mai mirăm că mai sunt pe mal în viaţă. Era o femeie cam de 40 de ani. În lumina lunii, mi se părea chiar destul de frumoasă. Cunoscusem multe femei în viaţa mea, dar parcă nici una nu era la fel că aceasta. Avea ceva special asupra mea. Ceva ce nici eu nu-mi puteam explica.-Cum te cheamă? Mă întreabă ea. -Otto... Otto, îi răspund încă nedumerit. -Otto! Ce nume frumos, şi nu îţi era milă de dumneata să-ţi iei viaţa?...Apropo! Câţi ani ai?-45... Dar aş putea să spun tot aşa de bine, că am câteva mii de ani....-Văd că ţi-a revenit buna dispoziţie...-Ba de loc! Oricum îţi sunt dator. Mi-ai salvat iar viaţa.-Iar?...-Nu, tu acu... Dar de ai ştii de câte ori am încercat să-mi iau viaţa şi nu am reuşit...-Şi eu am aproape 40....Hai la mine acasă şi să-mi povesteşti toată viaţa ta. -Nu cred că ţi-ar ajunge toată viaţa ta, să asculţi tot prin ce am trecut eu, decând am venit pe planeta asta a voastră şi care ma blestemat, să nu mă mai pot întoarce niciodată, înapoi la mine acasă.-Planetă ta...Înapoi la ţine acasă...Nu înţeleg...Începe să devină interesant... Hai dă-mi mâna şi ridică-te. -Îi dădui mâna şi reuşi să mă scol de jos. Apoi amândoi o luarăm agale, pe cheiul pustiu în lumina feerică a lunii, către casa ei.Mergeam absent cu gândul aiurea. Nu eram atent deloc la comentariile ei. Când un ghiont în spate, făcu să mă trezesc la realitate.-Eu vorbesc singură?... Nu eşti atent deloc la ce vorbesc eu.-Iartă-mă! Nu eram atent Mă gândeam...-La ce te găndeai?-Mă gândeam, că de ce omului îi este dat, ca să intervină mereu soarta în favoarea lui... Că cineva are mereu grijă de el.-Da aşa e. Dar nu la toată lumea...-Mai e mult?-Un pic. Mai sunt câteva străzi şi ajungem de îndată.Se făcea tot mai rece. Luna se ascunse între nori. lăsându-se un întuneric de nepătruns. Câteva becuri anemice luminau strada pe care mergeam. Erau trei becuri în total. Câte unul la fiecare capăt al străzii şi unul cam pe la mijloc. ``Economie! Câte lucruri ar fi putut face oamenii ăştia. Doar ajunseră să stăpânească cu oarecare temeri şi energia atomului. Puteau să lumineze un întreg glob, dacă ar fi vrut. Puteau să se scalde în lumină. Nu să orbecăiască prin întuneric``.Mai mergem două străzi şi în sfârşit femeia se opri în dreptul unei porţi înalte de fier forjat. Ascunsă de o iederă impresionantă, se zarea o casă cu două etaje. Era într-un stil vechi baroc. Poarta scârţii prelung, semn că nu fusese unsă prea curând. Parcă ghicindu-mi gândurile această se scuză. -Ştiţi eu locuiesc singură...Întrarăm în curte. O curte mare impunătoare. Casa era şi ea învăluită de întuneric. După ce străbăturăm o uriaşă curte, urcarăm cele câteva trepte de marmoră albă. ( Rocă calcaroasă cristalină, de diverse culori, care se poate ciopli și lustrui, folosită la lucrări de sculptură și arhitectură.) După ce se opri la uşa de la intrare, caută în buzunar cheia. Apoi o deschise. Ca şi poarta, uşa scârţii prelung. Ea se uită stingherită la mine. -Ştiu! eşti singură. Ea îmi răspunse cu un zâmbet forţat. Întrarăm într-un mic vestibul. Femeia acţionă pe întuneric un mic întrerupător şi, holul se umplu de lumină, alungând făşiile de întuneric. Lumina era chiar prea puternică pentru mine, în contrast cu întunericul de afară. -Dezbrăcă-te, şi fă-te comod. Mă invită femeia. După ce lăsai balonsider-ul, în hol o urmai cam stânjenit. După ce traversarăm câteva camere mari şi înalte, ne oprirăm într-un living-room, de asemeni imens.-Fă-te comod! Îmi spuse femeia arătându-mi un fotoliu uriaş. După ce aprinse lumina, camera mare, se făcu şi mai mare, când un candelabru cu 12 becuri luminară fiecare colţişor al camerei. `Cred că fiecare bec e de o 100W`, reflectai eu în sinea mea. Femeia se duse la un şemineu şi aprinse focul. Am observat că cei câţiva butuci din şemineu, erau doar de decor. Soba de teracotă era făcută să mergă cu gaz.-Îndată se face şi cald, zise femeia. Cu ce să vă servesc? O cafea? Un coniac? Un vin bun...-Nu vă deranjaţi pentru mine...-Dar nu e nici un deranj.-Atunci un coniac cred că ar merge mai întâi...-Vă aduc de îndată de toate, spuse ea, dispărând în bucătărie.După ce plecă femeia, eu avui destul timp pentru a contempla camera şi tot ce se afla în ea. Mă impresiona stilul simplist. Nu era adeptă a zorzoanelor. Pereţii erau tapetaţi cu nişte motive florale, şi alea simple. Mobila de stil vechi îmbogăţea încăperea şi aşa prea mare. Un dulap,un şifonier, un scrin vechi, un pat imens, în faţă căruia se putea trage o draperie, o perdea de mătase la ferestre, o masă mare şi rotundă trona pe mijloc, înconjurată de patru fotolii. În unul din ele stăm eu. La fiecare mişcare a mea, şi acesta scârţia prelung. Începuse să se simtă aerul cald în cameră. Semn că începuse să se încălzească soba. După câteva minute, ce mi se păruse o veşnicie, apăru şi gazda. Ţinea în mână o tavă imensă de argint, pe care tronau câteva sticle, ceşti şi pahare goale. Veni cu ele şi se opri lângă masă, punând tava pe ea. Pe tavă mai era şi o sticlă, printre altele şi una cu şampanie. Coniacul era `Napoleon`. Iar şampania era una franţuzească. Mai era şi un ibric cred că tot de argint, din care ieşeau aburi. Femeia se aplecă şi răsturnă conţinutul ibricului de cafea în cele două ceşti mari. De abia atunci observai că femeia se schimbase, având pe ea un capot de mătase, din care se întrezărea, toate conturile corpului ei. Când se aplecase, acesta se deschise şi făcu să se observe şi mai mult interiorul. Mă simţii cam stingherit. Ea observă naivitatea mea, dar se prefăcu că nu observă, îndemnându-mă să sorb din cafea sau să-mi torn coniac. Lua-i sticla şi tulburat încercai să-mi torn câteva înghiţituri de coniac într-un pahar. Dar mâna nu mă mai asculta, căci începuse să tremure. Văzându-mi stângăcia, femeia se oferi să mă ajute. Îmi umplu ea paharul care se umplu vârf şi câteva picături se prelinse pe tavă. -Ei, făcu ea. Ce aţi rămas aşa? Hai să închinăm pentru viaţă. -Trăiască viaţa! Spuse ea, dând peste cap paharul cu coniac.Eu luai cam cu modestie paharul, dar ducându-l la gură sorbii, numai câteva înghiţituri. Simţii că îmi ia gura foc. Lăsai în grabă paharul jos. Şi trăsei câteva guri de aer. Femeia se uită vesela la mine. -Nu prea sunteţi obişnuit cu aşa ceva...-Nu doamnă. Eu în general nu prea beau. Rareori şi numai după ce mă apucă disperarea, mă mai las, că să-mi mai înec necazurile în alcool. 

-Spune! Abia aştept să-ţi depeni povestea vieţii tale. Te ascult...Avem toată noaptea...la dispoziţie.     
            

2.

Puse şi ea paharul pe tavă. Luă sticla şi îşi mai turnă unul. Îl apucă şi îl duse la gură, din care sorbi jumate. Îl puse iar jos, îndemnându-mă:

- Luaţi serviţi, simţiţi-vă ca la dumneavoastră acasă...

- Acasă....zisei eu. De mult nu mai am o casă şi nici nu mai ştiu ce e aia casă...Casa mea....pe care am părăsit-o venind pe planeta asta a voastră....

- Hai începeţi, îmi sunteţi dator cu povestea...

- V-aşi ruga să mai stingeţi din becuri. Lumina asta e prea puternică pentru mine.

- Sigur zise ea, ridicându-se şi mai stinse din becuri. Rămase numai 4 becuri aprinse.

- E mai bine aşa...

Mă aplec deasupra mesei şi îmi torn de data asta mai sigur pe mine, coniac, după care îmi torn şi o ceaşcă de cafea. O iau, şi ducând-o în dreptul buzelor, sorb cu nesaţ din ea. Cafeaua şi coniacul începu să-şi facă în curând efectul. Sorbeam şi mă uităm cu interes la această femeie. Nu arata a 40 de ani. Poate dacă nu aş fi ştiut, i-aş fi dat 35, sau poate chiar mai puţin. Arată superb. Halatul ei maltrasat vişiniu, o aranja bine. Era o femeie care trecuse prin viaţă. Pusei până la urmă ceaşca jos. Oftai şi mă pregăti să încep. Femeia îşi mişcă picioarele nehotărâtă de câteva ori, lăsând să se întrevadă interiorul. După care le puse într-un final, unul peste altul. Focul ardea în sobă. Se făcuse destul de cald. Poate chiar foarte cald. Sau poate era de vină şi coniacul...

- Să ştii că nu o să-mi ajungă toată noaptea, să povestesc toată viaţa mea...

- Nu e nimic, continuăm şi mâine. Doar nu am nimic de făcut, mă încuraja ea.

- Şi nici mâine, şi nici poimine. şi cred că nici o lună. Este foarte mult de povestit.

- Nu e nimic o să reînnodăm povestea celor 1001 de nopţi...

- Eşti prima fiinţă umană, de pe aceasta planetă, căruia mă destănui. Nu am mai făcut-o cu nimeni. În lunga mea existenţă prin istoria voastră zbuciumată şi grea, nu am făcut decât să caut un mijloc de a ne întoarce acasă...

- Să vă întoarceţi? Deci mai erai cu cineva...

- Da! Mai eram cu un bun prieten. Îl chema, Mario!

- Mario! ce nume frumos...Mario... zise ea visătoare.

Mă opresc uitându-mă la inelul meu cu o piatră neagră. Ea văzu privirea mea şi îmi spuse:

- Frumos inel! E diamnat negru, sau ce e...?

- Nu domniţa mea, e unul special.... dar să încep: Numele meu întreg e Kent. Otto Kent.

- Mă aflăm pe planeta mea acu cu mulţi ani în urmă. Vin de foarte, foarte departe. Nici cu gândul nu poţi să-ţi imaginezi. Din constelaţia Lebăda.

- Lebăda? Ce frumos, spuse ea abia şoptit.

-Da! Cred că am fost nebun de am acceptat aşa ceva. Eram împreună cu bunul meu prieten şi coleg, Mario. Lucram împreună la un institut de cercetări. Colegul meu Mario, era cu mult mai tânăr pe vremea aia. Iar dorinţa de senzaţional îşi spunea cuvântul. Lucram împreună, în secret, cum spuneam, la un aparat cu ajutorul căruia ne puteam deplasa de pe o planetă pe altă. Descoperisem un nou mineral cu propietăţi fantastice. Avea o energie inepuizabilă. Aşa am construit aceste inele. Această piatră neagră, era de fapt roşie aprins, când funcţiona la parametrii normali. Această piatră avea înmagazinată în ea o energie uriaşă. Aş fi putut spune că era pentru o eternitate. Dar aveam să mă înşel în curând. Făcusem două exemplare, fără ca nimeni să ştie. Inelul era dintr-un aliaj special de aur, combinat cu platină şi alt metal rar, de care prinsesem această piatră. La început când ne-am pus inelele pe deget, acestea se colorară la început în trandafiriu cu sclipiri intermitente. După care se făceau galben, apoi portocalii şi în final roşii aprins, semn că inelele erau gata de călătorie. Cum noi eram şi pasionaţi de astronomie, prima planetă care ne-a ieşit în faţă a fost planeta voastră. Nuştiu de ce am ales-o tocmai pe asta. Poate m-a fascinat culoarea ei albastră. Chiar aşa îi şi pusesem numele:`Planeta albastră.`

- Și noi am botezat-o așa, după culoarea ei vazută din spațiu…

- Da ibundă apa…De la culoarea ei se trage numele.

 După ce am încărcat inelele, am acţionat dispozitivul miniscul de pe inel, şi amândoi `am decolat` din laboratorul nostru, direct pe această planetă. Nu ştiu ce fusese în capul nostru. Tot drumul a fost un coşmar. Drumul a durat cam 30 de minute în timpul vostru. Îmi vâjia urechile. Şi cred că şi lui. Lumini strălucitoare pe care le vedeam din secundă în secundă şi care îşi schimbau culoarea, la intervale de timp aleatoare.Întunericul, altera cu lumina. Nu mai trecusem prin asemenea experienţe. Era ceva fascinant, şi nou pentru noi. Şi Mario al meu trecea prin aceleaşi senzaţii `tari`. După 30 de minute, cum spuneam, `aterizezăm` pe planeta voastră. Mai bine zis ne prăbuşim pe planeta voastră, acum mai bine de 2000 de ani pe care aveam să aflu mult mai târziu, că se numea `Pământ`. Da, `Planetă Pământ` Aterizasem pe o câmpie verde. Nu departe de noi se zărea un crâng cu flori. Şi mai în depărtare o pădurice tânără. Cerul era de un albastru frumos. Era soare şi lumină. Mario se uita buimac la mine. Cred că îl afectase şi pe el destul de serios `călătoria`.

- Cum te simţi Mario? Îl întreb.

- Nu prea bine. Îmi vâjie tot capul.

- Nici eu nu aş putea spune, că mă simt mai bine.

Călătoria îşi spuse cuvântul.

- Oare pe ce planetă am aterizat? Îl întreb.

- Păi cred că conform calculelor şi a planului de zbor, ne aflăm pe planetă albastră. Oare de ce o fi aşa?...

- Dar prietenul tău, Mario, Unde este acum?

- ...Mario...Mario... Şi zicând asta, mă opresc şi apuc ceaşca şi mai sorb o gură de cafea. Coniacul mă făcuse să-mi dezleg limba.

-... şi-a dat viaţa pentru mine, în încercarea lui de a mă salva din multele pericole, prin care am trecut de-a lungul istoriei voastre.

- Îmi pare nespus de rău să aud asta, zise femeia cu tristeţe.

Mă uitai la ea. Părea sincer afectată.

- Nu aş vrea să te plictisesc cu poveştile mele...

- Nu! Nu! ... Spune te ascult. Abia aştept cu nerăbdare continuarea....

În timp ce femeia vorbea, mi se păru că pentru o clipă avui senzaţia că piatra de la inel, avu câteva sclipiri trandafirii. Sau poate mă înşelasem

- Da!... continuai eu. Nimerisem în timpul bravului, cum îi spuneaţi voi, bravul Burebista. Anii 70 IHr. După cum aţi marcat voi atunci şi mai târziu, acel timp...

3.

- Cum esti de atata amar de ani, pe planeta noastra si nu ai imbatranit de loc, ca sa nu mai spun ca noi eram de mult oale si ulcele.

- Timpul pe planeta noastra trece altfel, iar constitutia corpului nostru , desi la prima vedere seamana cu a voastra, este totusi diferita. Celule noastre nu imbatranesc asa de repede ca ale voastre. In timpul meu eu am imbatranit doar cu 10 ani. Aveam sa constatam asta, mult mai tarziu, cand , cu mare greutate ati reusit in sfarsit , sa fiti si voi in rand cu tehnica.

- Inseamna ca atunci cand ai venit pe planeta noastra aveai...

- 35 de ani. Iar prietenul meu Mario 25 de ani.

- Si cum te-a primit Burebista atunci?

- Trebuie sa spun ca in lunga mea sedere aici la voi, am invatat multe. Iar comportamentul vostru din zi in zi , mi-a lasat un gust amar in inima. Cu cat trecea mai mult timp cu atata ma facea sa-mi schimb impresiile despre voi. Asta m-a facut sa va ocolesc cat mai mult. Sa stau cat mai departe de oameni. Sa incerc sa-i evit.

- Dar de ce?

- De Ce?...Ura, invidia, lacomia, minciuna, rautatea, hotia, violenta, ipocrizia, gelozia, sunt termeni care va caracterizeaza. Cu cat trecea timpul mai departe, cu atat crestea si rautatea dintre voi, ce a culminat cu razboaie inca de cand am venit printre voi. Chiar si Burebista . Un mare strateg. A dus si el lupte de cucerire si expansiune. Si nu numai el. A facut poate si lucruri bune. Tin minte ca atunci cand am `aterizat` aici la voi, eram singuri intr-o zona mai putin populata. Asta a fost si norocul nostru. Ca am reusit sa ne infiltram printre voi, fara sa se observe. Ce e drept cativa mai sceptici au fost la inceput cam derutati de hainele noastre. Așa că a trebuit să le ardem, imitând portul vostru. Cand am fost intrebati de cei din sat despre destinatia aparitiei noastre, a trebuit sa mintim, ca venim de departe. Cum ei nu prea ne intelegeau, cu toate ca aveam la noi si un translator, nu ne-a fost de prea mare folos. Tot noi am invatat limba voastra cu trecerea timpului. Si am avut timp berechet sa o invatam si pe a altora... Si asta ca am fost nevoiti. Ne-am integrat repede in comunitatea voastra , dar nu ca am fi vrut noi , ci pentru ca am fost si nevoiti. A trebuit, sa mancam , sa vanam , sa ne imbracam ca ei. Asta cu imbracatul a fost prima. La cateva ore dupa ce am ` aterizat` fiindca era foarte cald, Ne-am abatut pe la o garla. Pe cand ne racoream , cineva ne-a usurat de haine. Asta a fost prima impresie `buna ` despre voi. Hotia. Cu asta ati debutat pentru noi. Asa ca seara tarziu am avut curaj sa iesim si noi din apa. Asa ca tremurand , si cu matele ghiorlaind, am facut `popas` la o locuinta a unui bastinas. Ne legasem in fata, niste frunze mari de brusture, si sub postura asta am cersit mila si indurare la acel localnic. Localnicul a facut la inceput mare haz de noi. Simteam ca ne cuprinde rusinea si mai tare. Am povestit mai mult prin semne, ce patiseram. El a inteles si ne-a imprumutat niste haine de-a lui. Dupa ce ne-am imbracat , faceam acum noi haz unul de altul , la felul cum aratam. Am tinut in secret tot timpul despre provienenta noastra. Nimeni nu a stiut nimic pana acu. Ne-am adaptat repede in comunitatea lor. Asa am aflat si de regele lor Burebista. A trebuit sa ne incadram repede in munca si indeletnicirile lor. Am invatat sa ne facem locuinta, sa vanam, sa lucram pamantul, sa pescuim. Multe le-am invatat din mers, la altele ne-am mai adus si noi contributia. Asta ne-a ridicat un pic in ochii lor, si mai ales a conducatorilor. De multe ori seara obositi adormeam repede. Alte ori cand mai aveam si noi un ragaz, ne plangeam soarta. Trebuie sa spun ca dupa ce am veni la voi, cand ne-am uitat la inelele noastre am ramas fara glas. Piatra , da piatra de la inelele noastre numai era rosie aprinsa, ci un portocaliu si ala slab. Jumate din energia pietrei se consumase. Atunci am inteles ca eram sortiti sa ne petrecem foarte mult timp pe planeta voastra. Energia ramasa nu ne mai ajungea ca sa ne intoarcem. Iar ca sa gasim o eventuala sursa de energie , nici nu se mai punea problema. Voi atunci erati foarte primitivi in cea ce priveste tehnica. Nici nu se punea problema intoarcerii noastre. A trebuit sa treaca sute de ani ca sa mai speram la ceva. Dar nici atunci nu a fost sa fie.

Ma opri. Facui o pauza, ca sa mai sorb o gura de cafea. Aceasta se si racise. Ma uitai la ceas. Era trecute de 2. Gazda se uita si ea la el, si zise:

-Daca credeti ca sunteti obosit putem continua si maine. Puteti sa va odihniti daca va e somn.

-Somn? Sunt multe zile cand nu se mai prindea somnul de noi . Grija noastra ca nu puteam sa ne mai intoarcem acasa, ne facea sa ne treaca somnul. Dormeam de multe ori pe apucate. Si doar oboseala zilei in curs ne facea sa mai dormim un pic. Oricum , cum se lumina afara, toata asezarea era in picioare. Si trebuia sa ne conformam si noi. Incepea o noua zi de alergatura. La inceput am stat `in gazda` ca sa zic asa, la localnicul acela. Il chema Brat. Dar a trebuit sa ne facem casa noastra. Ei erau trei. Aveau si o fica. Era destul de mare. El sau ea, nustiu cine incepuse primul, Mario al meu avu mai mult succes. Asta a facut ca Brat al nostru sa fie cam suspicios. Asta ne-a hotarat sa schimbam domiciliul cat mai repede. Nu voiam sa creem si alte necazuri asupra noastra. Binenteles ca oamenii au fost saritori si ne-au ajutat foarte mult, la construirea noii noastre case. Si noi le-am raspuns pe masura, ajutandu-i la unele munci si aducandu-le si unele imbunatatiri tehnice, de care multi nu aveau habar. Faceam destule si noi. Acu le faceam arme, ca suliti, arcuri ,sageti, acu lucram la intarituri si ziduri de aparare. Aveam o munca foarte variata. Burebista avea grija de supusii lui. Dupa ce unificase toate triburile din nord si de nord de Dunare, a facut cel mai mare stat din vremea aceea. Si asta datorita politicii sale de cucerire. Nimeni nu prea sufla in fata lui. Era un om drept dar si aspru la nevoie. Mai târziu ia luat locul Decebal. Si acesta a fost un om drept si a încercat să apere pe cât posibil, hotarele lasate mostenire de Burebista. A fost cam greu la inceput, ca dupa moartea lui Burebista, o parte din triburi sau destramat. Ba din cauza cuceririlor altor popoare migratoare, ba din cauza ca nu mai era cine sa le conduca. Asa ca Decebal a reusit sa le uneasca iar, sub un singur conducator. Numai ca si el la randul lui , ia fost `franata` osteneala de catre imperiul Roman , care devenise o mare amenintare , de la sud de Dunare si pentru teritoriile ocupate de cand era Burebista. Unele dintre ele au cazut pe rand in fata ostilor romane. Dupa ce va cucerit au facut si ei un lucru bun ca va schimbat si limba si felul, ba va mai si aparat de valurile popoarelor migratoare. Ceea ce nu mi-a placut a fost aceea ca , erati asa de primitivi , ca ati lasat pe altii sa profite de voi , in aducerea de sacrificii umane, care se faceau atunci in numele religiei. Asa au aparut diversi preoti si episcopi si cardinali si altii care in numele religiei au adus enorme sacrificii umane. Ca Deceneu, si altii. Asta a fost si problema voastra ca nu ati mai inaintat in stiinta. Ca a fost franata. Iar cei cativa oameni de stiinta care au aparut mai tarziu , si care au incercat sa va lumineze, au fost repede adusi la tacere de catre cea mai mare `molima` - Inchizitia. Mai tarziu aveam sa constat cate transformari va suferi tara asta a voastra, cati conducatori si regi a avut, si care mai tarziu se va numi Romania. ...

Hai spune mai departe De ce te-ai oprit imi place cum povestesti...

Si Mario al tau nu a gasit nici o prietena pana la urma?

Ba bine ca nu. Relatiile lor erau de scurta durata. Nici el nu se intelegea cu femeile. Si uite asa am traversat istoria voastra de cateva milenii. Cine si-ar fi inchipuit ce ne astepta , vizitandu-va. Ne mai ramasese destula energie pentru a putea calatori prin diverse orase si state, Spania, Italia, Franta, Anglia, SUA si alte tari, unde speram ca totul sa fie altfel. A trebuit sa mai facem si `salturi ` scurte prin timp, pentru a ajunge si intr-o perioada unde speram , sa va mai modernizati si voi. Numai ca aceste scurte escale nu a facut decat sa ne epuizeze si mai mult, putina si singura noastra energie din piatra de pe inel. Intr-o zi ramase neagra. Asta dupa ce se facuse iar galbena si apoi niste reflexii trandafiri, care si acestea se stinse definitiv. Deci se terminase totul. Si odata cu ele si sperantele noastre, de a mai putea sa revenim acasa...

4.

- Mie mi-a placut istoria. Era printre materiile mele preferate. Tu esti o adevarata enciclopedie. As putea afla mai multe despre acei oameni ai timpului, pe langa care ati trait voi.

- Da asa este . Unele lucruri le-am trait pe pielea noastra, altele le-am mai aflat si de la altii. Daca te intereseaza istoria voastra sau a altora , iti stau la dispozitie. Ce te-ar interesa?

- Ar fi foarte multe. Sunt lucruri care cred ca nu le-am parcurs in timpul scolii. Si asta din cauza cenzurii.

- Da ai dreptate. Cenzura! Un instrument al omenirii , de care se folosea cand acestuia nu-i convenea despre unele fapte mai mult sau mai putin , cu efect de bumerang. Si asta datorita regimului care era atunci. Si asta era valabila nu numai la voi, am intalnit-o si la alte state ale lumii. Si trebuie sa recunosc cu regret ca unele istorii ale , voastre sau a altor state mi-a lasat o unda de regret in suflet. Si ca nu toate istoriile le faceau cinste tarilor respective. Fiecare tara a avut `falitii` ei. Fiecare tara a avut o istorie `neagra ` a ei. Pana si America, cat a fost si este ea de America, are si a avut si ea `pete negrte` , ca sa nu le zic rosii, de care sunt sigur ca nu s-ar mandri. Dar asta ramane valabila numai la nivel de istorici, sau de patura de jos, pentru ca la nivel de stat, alfel stau lucrurile.Unii chiar ca sunt mandri de istoria lor. Iar altii chiar o dau de exemplu. Dar ti-am spus ca sa iau si sa-ti expun aici si acum , istoria fiecarei tari in parte sau si a voastra, mi-ar trebui inca 1000 de ani de acum inainte, si cred ca nici atunci nu mi-ar ajunge timpul. Eu poate as termina de povestit , dar tu? Ai imbatrani si nu ai mai stii sfarsitul. Doar daca fac un rezumat, sa mai scurtez din timp. Dar tot nu as reusi sa acopar chiar toate tarile. Pentru ca fiecare isi are istoria ei , mai mult sau mai putin `stralucita`. Dar dupa cum am constatat , oamenii au facut istoria. Ei si-au construit adevarata lor istorie. Uite daca vrei si te intereseaza pot sa-ti povestesc in rezumat despre istoria voastra pe timpul lui Burebista. Iar mai tarziu si pe cea a lui Decebal. Iar daca mai vrei sa continui, o sa mai aleg numai pe cele mai importante. Sa stii ca unele istorii de ale voastre nu-mi fac nici mie nici o placere. Dar le-am trait impreuna cu voi. M-am lovit continuu de ele. Si dataorita avantajului nostru , am avut timp sa vedem multe imparatii inaltandu-se infloritor, am vazut regi si imparati care se nasteau , conduceau si apoi mureau. Am vazut si multe imparatii naruindu-se, din diverse motive. De aceea cred ca intelegi de ce nu ramaneam langa oameni, si ne `mutam ` mereu. Ei nu puteau supravietui asa ca noi. Ei imbatraneau repede. Un an de-a noastru facea cat 100 de ani la ei. De aceea nici nu ne-am incurcat cu femei. Ele se faceau babe, in timp ce pe noi timpul nu ne afecta prea mult. Daca zaboveam mai mult de 20 – 30 de ani printre oameni, acestia puteau deveni banuitori, nestiind despre secretul nostru. Si trebuie sa recunosc ca am facut bine ca am pastrat secretul nostru, ca altfel , din cauza invidiei voastre, ca trebuie sa recunosti , ca este unul dintre defectele voastre, am fi fost morti de mult. Desi aveam sa aflu mai tarziu pe propia mea piele, ca si asta era imposibil pentru noi.

- Stii ceva, lasa-ma sa dorm oleaca aici in fotoliu si maine o sa-ti povestesc despre Burebista , Decebal ce vrei tu. Numai lasa-ma sa dorm oleaca. De mult nu am mai dormit asa fara griji.

Ma uitam disperat la sticla de coniac, care se golise ingrijorator. `Oare cand se golise?` Luat cu povestitul atat eu, cat si gazda mea, nu preditaram sa facem mereu, uz de ea.

- Nu e nici o problema puteti folosi patul asta. Eu o sa ma culc la mine in camera. Simte-te ca la tine acasa. Pardon uitasem asta.... ma scuzati...

Se intoarse si apropiindu-se de usa stinse lumina, lasandu-ma in intuneric. Ii auzi pasii care se pierdeau in cealalta camera.

- Noapte buna! imi spuse parca de departe.

Ramas singur ma facui mai lejer si arucandu-ma in pat , poate si din vina coniacului, sau poate si de emotiile zilei de ieri, prin care am trecut, isi spusera cuvantul. Adormii imediat, fara vise....Nustiu cat oi fi dormit , ca la un moment dat trzandu-ma avui senzatia ca nu mai sunt singur camera. Dar intunericul de nepatruns, ma impedica sa trag vreo concluzie. Ciulii urechile. Un usor zgomot, abia imperceptibil ma facu sa-mi tin rasuflarea. Dar nimic. Poate mi se paruse. Adormii de data asta din nou fara vise. Oricum dimineata aveam sa am o mica surpriza....

5.

Cand se facu dimineata, gazda mea intra in camera si dadu la o parte perdelele de catifea, ce tineau loc de transparent. Lumina soarelui invada camera, si o raza de lumina ma scalda drept in crestet.

- Gata scularea puturosule, imi zise ea bucuroasa. Intr-o clipa e gata si cafeaua, continua ea pe acelasi ton.

- Da ce vesela esti doamna, apropo cum te chiama? Ca ieri am uitat sa te intreb.

- Mara.

- Mara? Frumos nume. Unde am mai auzit eu numele asta?...

- Probabil e numele unei `gagiti` din tineretea ta, imi zise ea pe un ton acuzator, dar vesel. Nu se citea nici o urma de ironie pe fata ei.

Pleca si ma lasa singur. Profitai ca sa ma scol si sa ma imbrac. Deodata simtii ca ceva nu e in regula, cu mine. Ma uitai la lenjerie, si rusinat o acoperii cu o patura. Dupa care ma dusei dupa dansa intreband unde e baia.

- Ia-o la stanga si drept inainte.

Ma conformai. Ajuns in baie aveam sa constat ca ce mi se paruse azi noapte, nu fusese nici o parere si nici un vis.

Cand revin ea statea picior peste picior in sufragerie intr-un fotoliu. Ma privea pe furis. Intru si ma opresc in prag, uitandu-ma insistent la ea.

- Hai intra, ce te-ai oprit. Cafeaua e gata, zise ea intinzand mana catre cestile de cafea aburinde.

Pe tava mai era si o sticla cu rom. Langa tava pe o alta , se odihneau niste sandwichiuri cu pate si branza. Uitandu-se la mine ma imbie:

- Hai serveste ca ieri ne-am luat cu povestitul si nici macar nu te-am intrebat daca iti este foame. Te rog sa ma scuzi...Cred ca iti este foame dupa o asa noapte...

- Poi ce facem iar o luam de la inceput?...spun eu uitandu-ma cu groaza la sticla. Daca il vrei si pe Burebista trebuie sa fiu treaz....

- Poti continua dupa ce mananci. Daca nu vrei sa mai bei , nu e nimic. Am alceva ...

- Nustiu dece am senzatia ca nu am fost singur astanoapte...Am avut un vis...Vai ce vis am avut...De mult nu am mai avut asemenea vis...

- Si eu am avut acelasi vis cu tine...Rubinul tau se facuse rosu la un moment dat...

- Rubinul meu?... A! A, Piatra... zisei eu distrat...

- Ce ?Cum ?Cand?...ma trezii eu iar la realitate.

- Incepuse sa se faca rubinul tau de la inel rosu. Dar dupa un timp s-a stins. A murit ! Era trandafiriu, si scapara intr-una.

- Cum? Este adevarat? Zise-i eu fara prea multa convingere uitandu-ma plin de speranta si totodata dezamagit cand am dat cu ochii de el. Inelul meu ramasese tot negru.

- Dar ce i-ai facut ? De unde a venit energia ? de ai reusit sa aprinzi , chiar si pentru o clipa piatra de pe inel. Si eri in timp ce povesteam mi s-a parut pentru o clipa ca s-a aprins iar. Dar am crezut ca mi s-a parut.

- Nu-ti mai bate capul cu asta. Serveste te rog. Ca se raceste si cafeaua. Cred ca lui Burebista ii este si lui foame la ora asta...

- Nustiu de ce , dar azi imi pari schimbata. Esti cam pusa pe sotii, dupa cum observ eu.

- Si ce e rau in asta. Hai i-a si un paharel mic de rom , ca sa te dregi...

O ascult si incep sa mananc. Poate si seara , sau poate si alceva, ma facura sa inghit aproape pe nemestecate doua feli cu pateu. In timp ce mancam ea ma privea insistent.

- E pateu de gasca...

- Da? De mult nu am mai mancat asa ceva.

- Da cu ce te hraneai, ca am inteles ca cu gagicile stateai prost.

- Ce te face sa crezi ca stateam prost, nu ma lasam eu. Mancam si eu ce se nimerea.

- Sau poate ce iti cadea...

- Te rog frumos sa lasam aluziile deoparte...Ma limitam si eu la ce era. Mancare gaseam din belsug. Cu bani stransi din diverse servicii, ajungea sa ma intretin eu, si pana a muri, si Mario.

- Apropo de Mario, nu mi-ai spus cum a murit.

- S-o lasam pe altadata. Azi nu-ti povestesc decat despre Burebista al meu. Burebista unde am trait pe langa el tot timpul. La inceput noi nu aveam barba. Asa ca asta a sarit prima data in ochii acelor bastinasi. Am fost nevoiti sa ne lasam si noi barbi ca ei. Multi din ei purtau barbi mari si neingrijite. Si erau de toate culorile. Albe , negre, sure, si rosii. La asta se mai adaugau si bogatele plete si in special la cei batrani. Care erau ninsi tot. Asa ca in cateva luni eram de-a lor. Nimeni nu ne mai putea deosebi. Nici chiar Brat al nostru. Odata la o adunare de osti Burebista ne-a tinut cate o cuvantare despre patriotism. Se faceau si recrutari pentru a aduna o noua oaste. Se pregatea iar de razboi. Ce era in mintea lui nu stiu. Ambitia de cucerire. Voia sa aiba tot mai mult. Asta avea sa-i fie fatal. Am participat si noi la cate o batalie doua, prin timp. A trebuit sa facem si noi uz de arme , mai mult ca sa ne aparam decat sa atacam. Oricum vrednicia noastra a fost remarcata si Burebista dupa fiecare lupta ne tinea cate o cuvantare de lauda, Si aducandu-ne multumiri. Odata ne-a dat niste sabii , cu maner de argint , incustrate cu rubine si alte pietre pretioase. Odata mi-a dat si un pumnal la fel de valoros. Ei dar mai faceam si pauze. La unele lupte nu mai participam . pe umele le saream, dandu-mi alte indatorii. Sa pazesc , si sa am grija de copii, femei si batranii din cetate. Si avea destul cetati de aparare, si mai ales la nord de Dunare si alte ape mai importante. Olt, Arges, Prut cu denumirile de azi. Era o cetate pe Arges care ii spunea Argedava. La toate intariturile de pamant sau piatra si unele aparate si cu garduri de piatra si lemn, le spunea Dave. Prezentau o piedica serioasa pentru cotropitori. El se baza pe efectul surpriza. Le intindea diverse capcane. In asta era foarte iscusit. Ii lasa pe inamici sa intre intr-o asezare aparent parasita, dupa care ii inconjura, si ei erau. Incepea sa curga sange de ambele parti. Dar in cele de mai multeori, din desele batali el iesea mereu invingator.

Pentru multi istorici, inclusiv pentru cei contemporani, Burebista, cu măretele sale fapte, apare ca cel mai strălucit dintre conducătorii tuturor tracilor, ca cel mai de seamă conducător militar si om politic al geto-dacilor pînă la Decebal. Înfăptuirile sale ne sînt cunoscute numai în liniile lor principale, fără amănuntele absolut necesare, din cauza sărăciei izvoarelor care s-au păstrat si ni s-au transmis pînă astăzi.

Cu toate acestea, datorită unui îndelung efort al istoricilor si arheologilor români, prin valorificarea informatiilor scrise, a rezultatelor cercetărilor de teren, mai ales din ultimii 30 de ani, putem să ne reprezentăm mai complex epoca marcată de activitatea acestui conducător de geniu al strămosilor nostri. Deosebită valoare pentru noi au mai ales două izvoare contemporane marelui rege get, ambele vorbind concis, dar elocvent, de neasemuitele sale fapte, care duseseră, în final, nu numai la unificarea tuturor triburilor si pămînturilor locuite de geto-daci, ci si la întemeierea unei puteri statale, bazată pe armată, ordine si legi, ale cărei hotare cuprindeau teritorii întinse, pînă la Bug si Olbia spre est, pînă la Muntii Balcani (Haemus), Apollonia (Sozopol) si Iliria la sud, Carpatii Pădurosi la nord si pînă în Boemia si Dunărea mijlocie la vest.

Geograful si istoricul grec Strabo, contemporan cu el, ne redă un portret asa cum numai despre marile personalităti ale antichitătii ni s-au transmis: ,,Ajungând în fruntea neamului său, care era istovit de războaie dese, getul Burebista l-a înăltat atît de mult prin exercitii, cumpătare si ascultare de porunci, încît în cîtiva ani a creat un stat puternic si a supus getilor aproape pe toti vecinii. Ba a ajuns să fie temut si de rornani”. Faptele istorice cunoscute completează fericit, cu date concrete, acest portret, schitat de marele istoric. Se stie că Burebista este acela care a înfrînt definitiv puterea celtilor la Dunărea panonică, înlăturînd pentru totdeauna acest pericol de la hotarele Daciei, a efectuat operatii militare de anvergură în dreapta Dunării, supunîndu-si orasele grecesti de pe tărmul vestic al Pontului Euxin si consolidîndu-si granita la Muntii Hemus (Balcani). Fiind capabil, asa cum atestă izvoarele, să concentreze oricînd o armată de circa 200.000 de oameni – cifră extraordinară pentru epoca sa -, a supus neamurile din răsărit pînă la fluviul Bug, în dorinta de a înlătura pericolul deselor năvăliri ce veneau din aceste tinuturi.

Ma oprii sa mai fac o pauza, motiv ca sa mai sorb o inghititura de cafea.

6.

Statul dac în timpul lui Burebista

Izvoarele istorice ne dau informaţii foarte importante despre prezenţa la nord de Dunăre şi în Dobrogea a unor uniuni de triburi, în secolele al III-lea şi al II-lea î.Hr.

Statul geto-dac s-a constituit la o treaptă avansată a dezvoltării societăţii tracilor de nord. Procesul de unificare a fost generat de mai mulţi factori. În primul rând dezvoltarea economică . In spaţiul locuit de daci s-au facut mari progrese în metalurgia fierului, confectionându-se unelte de muncă cu productivitate mare , care au condus la o dezvoltare intensă a agriculturii, prin aplicarea brăzdarului din fier la plug. Acesta pătrunde astfel, mai adânc în pământ şi îl face mai roditor, prin confecţionarea sapelor din fier care sunt mai productive în muncile agricole. Progresele din prelucrarea metalului antrenează şi influenţează perfecţionarea altor îndeletniciri cum ar fi prelucrarea ceramicii, prin folosirea roţii olarului în locul învârtirii cu mâna a obiectului prelucrat. Chiar si noi am imbunatatit-o un pic. Dezvoltarea economică generală a dus la intensificarea schimburilor de produse în interiorul triburilor şi între triburi. În acelaşi timp s-au amplificat schimburile economice cu oraşele şi statele vecine , în special cu oraşele-colonii greceşti de la Marea Neagră. Negustorii greci aduceau în localităţile geto-dace obiecte de artă , bijuterii şi de aici luau produse agricole , miere , blănuri, etc.. Ca urmare a dezvoltării relaţiilor comerciale, schimbul direct de produse începe să fie înlocuit de circulaţia monetară. Spre sfârşitul secolului al IV-lea î.Hr. apare moneda proprie geto-dacă. Începând cu secolul al II-lea î.Hr. , odată cu penetraţia economică romană în Peninsula Balcanică , în spaţiul geto-dacic au pătruns obiecte de export romane : ceramică , obiecte de bronz , argint , fier şi sticlă şi , odată cu ele , moneda romană. Dacii exportau vite , grâne , miere , blănuri , lemn şi alte produse.

Toată comunitatea tracilor de nord recunostea acelasi zeu suprem – Zamolxis , acest fapt favorizând consolidarea etnică. Asta cu Zamolxis nu prea am inghitit-o dar ce era sa fac, nu puteam sa spunem nimic. Trebuia sa zicem ca ei. Dar avea sa si ii coste credinta oarba in aceste lucruri. Religia pe vremea aia era foarte aspra. Nu aveai voie sa te impotrivesti la cele ce hotarau mai marii preoti. Si aveau sa fie din belsug si din acestia. Care mai de care. Si unii mai cruzi decat altii. Si asta ca se si practica si sacrificiile umane. Daca voiau sa ploua , trebuia sa moara unul. Daca soarta le era potravnica cateodata, si pierdeau cate o lupta , preotii dadeau vina pe zei ca au fost maniosi , iar pentru a castiga bunavointa lor, trebuia sa urmeze iar cate un sacrificiu uman. Si aceste sacrificii umane nu erau totul. Iar persoanele erau bine ales din cei cu averi sau puteri de stat. Chiar fii de regi. Si Decebal si-a sacrificat urmasul pentru a castiga lupta cu romanii, dupa cum zicea` Zamolxis`...in persoana marelui preot . La toate astea se mai adaugau si sacrificii de animale ca ofrande date zeilor, pe care tot ei le mancau pana la urma, Dupa ce armata pleca la lupta. Pana se intorceau ei , indiferent de rezultat, `ofranda ` era si mestecata. Si erau zei de toate neamurile. Numai romanii aveau cate un zeu pentru fiecare . Pentru razboi - Marte, comert- Mercur, fiecare nume de planeta era un zeu pentru ei. Dar nici grecii nu s-au lasat mai prejos, si au inventat si ei niste divinitati , multe din ele fiind mitologice. Dar in toate aveau un echivalent la cei de la romani. Si cred ca ai auzit de Hades, Apollo,Cronos, Hercule, etc. Toate popoarele de care am auzit, aveau si ei cate un zeu. Toti se inchinau la cate un zeu. Basca a mai aparut dupa aia asa zisii profeti, care vazusera si stiau de toate. Niste mincinosi. Toti minteau mai mult sau mai putin. Nimeni nu zicea adevarul. Si ce era mai dureros ca voi v-ati lasat manipulati, de acestia. Se foloseau de asa zisii zei falsi, pentru as spori si rotunji veniturile ale mai mariilor preoti, si de a tine plebea cu nasul in tarana. Apoi a mai culminat si cu Iisus, care si el , in incercarea lui de a isi scapa poporul si familia de oprelistile si persecutiile romane, sau a preotiilor din tara sa, a apelat si el cu buna stiinta, la Alta Divinitate , intitulandu-se ca fiu al Dumnezeu. El pe de o parte , in incercarea lui , voia sa faca bine, dar , dupa cum vezi, si am vazut cum sunt oamenii, si am sa-ti mai dau multe exemple din istoria voastra zbuciumata, ca ei tineau mai mult la ei insasi decat sa recunoasca intr-un alt Dumnezeu. Dupa care le-a dat cu aceasta , o idee la marii preoti, de unde a iesit la lumina si Cartea Sfanta – Biblia. Si uite ca sau folosit de ea , si inca se mai folosesc de ea si azi. Pana intr-o zi. Am amintit si de el, deoarece , aceasta actiune se petrecea in timpul ocupatiilor romane. Romanii nu dadeau doi bani atunci pe ce spunea Iisus. Asa ca in final si-a meritat soarta. Am vazut multi nevinovati care au murit degeaba. Si am multe exemple in acest sens. La voi , cele trei rascolae, apoi revolutiile , care au macinat destule vieti, si cele doua razboaie, si etc. Ca sa nu mai spun de inchizitie, care a culminat cu macelurile, si alte razboaie – Cruciadele. Cica, ziceau ei, Razboaie Sfinte...

- La voi nu este asa? Voi nu va inchinati la nici o divinitate?

- Noi? Noi am depasit acest moment de mult. De atunci au trecut milioane de ani decand ne prosteam si noi. Acum cand cunoastem universul si il si strabatem ca si gandul, nimeni nu se mai gandeste la asa ceva. Cand am venit aici la voi si am vazut gradul de cultura al vostru, ne-a apucat disperarea. Eram siguri ca ramasem condamnati pe aceasta planeta. Dar sa revenim...

Unificarea politică a geto-dacilor a fost favorizată şi de evenimentele externe , o reală primejdie constituind-o pătrunderea romanilor în zona Mării Negre şi în Dobrogea în secolul I î.Hr. Asta e valabila de cand s-au gandit si ei sa contabilizeze cineva si anii. Nustiu ce legatura are aici, Iisus Hristos, dar era totusi un punct de plecare. Si tot romanii saracii. Ei au venit cu ideea cu impartitul timpului. Unul era imparatul Iulian. Unii au impartit anul in 12 luni alti ianinte in 10 si tot asa. Fiecare venea cu cate o idee. Aa zapacit lumea asta , rau. Apoi altii si tot asa. Pana la urma nu se stie cat de exact este varsta voastra in ani. Poate sa fi fost inca 3000 de ani inainte. Cine mai stie. Oamenii din acele timpuri nu erau prea invatati. Ei se limitau la lucrul pamantului , cresterea animalelor, la inceput. Dupa un alt timp s-au mai desteptat si ei.

În perioada care a precedat apariţia statului condus de Burebista, geto-dacii erau organizaţi în uniuni tribale conduse de şefi militari.

În anul 82 î.Hr Burebista , conducătorul unei uniuni tribale , om de stat înzestrat cu remarcabile calităţi de organizator, strateg militar şi diplomat, şi-a început activitatea de unificator al triburilor geto-dace. În anii 60-59 î.Hr , după ce a unificat triburile din interiorul arcului carpatic , Burebista şi-a îndreptat acţiunea împotriva celţilor din sud-vestul şi nord-vestul Daciei ajungând până în Macedonia şi la Dunărea mijlocie. Apoi a urmat ofensiva spre Campia Panonica unde a atacat triburile celtice. În urma acestei campanii Burebista şi-a consolidat stăpânirea până la Moravia şi Dunarea mijlocie devenind o fortă militară importantă.

În anul 55 î.Hr. Burebista a început o nouă campanie, îndreptată spre zona Mării Negre, cucerind teritoriile dintre Carpaţi şi Prut şi apoi coloniile greceşti Olbia , Tiras , Histria etc. Astfel, regatul lui Burebista se întindea de la Dunarea mijlocie (la vest) până la gurile Bugului (la est) şi de la Carpaţii Păduroşi (la nord) până la Munţii Balcani (la sud). Statul nou creat era cunoscut sub numele de Dacia. În jurul anului 48 î.Hr. Burebista era numit într-o inscripţie greacă “cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din Tracia şi stăpânitor peste tot ţinutul de dincolo şi dincoace de fluviu”.El a înţeles marea ameninţare care venea din partea romanilor care stăpâneau Grecia şi Macedonia.

În anul 44 î.Hr. getul Burebista a fost ucis. Marele său regat s-a împărţit în regate mai mici, dintre care cel mai puternic va fi cel ce va avea centrul la Sarmizegetusa....

7.

Geto-dacii reprezinta ramura nordica a tracilor, care traiau in spatiul carpato-danubiano-pontic. Originea lor este indo-europeana, iar civilizatia lor se incadreaza arheologic in epoca fierului. Ei sunt numiti “geti” in izvoarele grecesti iar in cele latine “daci”, primul care foloseste acest termen fiind Caesar. Prima atestare documentara a getilor ii apartine lui Herodot si dateaza dn anul 514 i.Hr. cu prilejul expeditiei lui Darius I.

Ei erau organizati in triburi sau uniuni tribale conduse un rege (sef militar) care avea drept resedinta o cetate intarita numita “dava”. In societatea geto-daca au existat doua categorii sociale: “comati” erau principalii producatori de bunuri (agricultori, mestesugari, comercianti) si “tarabostes” ce reprezenta aristocratia tribala formata din conducatorii de triburi si preoti. Sclavii erau in numar mic si erau folositi pentru munci casnice. Pe plan religios, geto-dacii erau politeisti, religia lor fiind dominata de Zamolxis. Ei au contacte indelungate cu coloniile grecesti de la Marea Neagra (Histria, Tomis si Callatis). Purtatori ai unei cilvilizatii superioare, grecii influenteaza civilizatia geto-daca prin preluarea de catre geti a rotii olarului,a unor tehnici metalurgice superioare si a monezii.

In secolele 1 i.Hr. si 1 d.Hr., societatea geto-dacica a cunoscut o perioada de apogeu. Infloritoarea civilizatie a fierului -temei al unei economii prospere-, structurarea tot mai clara a societatii,dezvoltarea asemanatoare a triburilor s-au reflectat in plan politic prin aparitia statului dac. Statul dac a fost creat in anul 82 i.Hr. de catre Burebista, ajutat de Deceneu. Mijloacele folosite de Burebista au fost diplomatice (unirea unor triburi) si militare (au loc confruntari cu celtii, bastarnii si cetatile grecesti). Burebista duce o politica externa de anvergura, cucerind si integrand teritorii intinse. Astfel, el realizeaza un regat intins ce avea ca limite: in nord Carpatii Padurosi, in est Bugul, in sud Muntii Balcani si in vest confluenta Moravei cu Dunarea. Pe plan intern, el duce o politica autoritara, impunand noi norme morale si juridice. Statul dac in timpul lui Burebista este o monarhie militara. Centrul politic, administrativ si religios al acestui stat este in muntii Orastiei unde construieste un sistem de fortificatii format din cetatile Blidaru, Capalna, Piatra Rosie, Costesti care aveau rolul de a apara capitala - Sarmisegetuza. Extinzandu-si dominatia pana la linia Dunarii, Imperiul roman devine o amenintare pentru statul dac. Burebista se implica in razboiul civil din Imperiul roman dintre Caesar si Pompei, ajutandu-l pe cel din urma. Pompei pierde acest razboi, iar Caesar pregateste o campanie impotriva dacilor. In anul 44 i.Hr. Burebista este asasinat si statul se destrama.

Dupa moartea lui Burebista, se pastreaza continuitatea statala doar in Muntii Orastiei. Puterea este preluata de marele preot Deceneu. La conducerea statului din zona muntilor Orastiei s-au aflat: Comosicus, Coryllos si Duras. Treptat, caracterul statului devine teocratic. Profitand de faramitarea statala a dacilor, romanii integreaza in Imperiul roman Pannonia (cursul mijlociu al Dunarii) si in 46 includ Dobrogea in Moesia. Datorita numeroaselor incursiuni ale dacilor in Moesia, devin un pericol pentru romani.

Agravandu-se pericolul roman, Duras ii cedeaza tronul lui Diurpaneus (care isi va lua supranumele de Decabal). In anul 87 Decebal reuseste sa unifice formatiunile politice de la nordul Dunarii. Statul dac creat de Decebal este mai putin intins, dar mai dezvoltat decat cel creat de Burebista.

- Si cam asta a fost cu Burebista.

- A fost un om mare domnule...

- Hei stai sa vezi pe Decebal si nu e singurul...

- Auzi da la voi povestile tin de foame, ca la noi nu. Este 12 si eu nu am facut nimic de mancare... Voi acolo pe planeta voastra nu mai si mancati? Sau povestile tin loc si de mancare. Ma mir cum ai si crescut?

- Ei a trecut vremea si la voi, cand povestile alea din timpul Comunismului, asa zis comunism , dar rau inteles , doar de unii, mai tineau de foame...Si am vazut ca si la alte popoare ale lumii se mergea pe aceeasi idee...chiar daca la ei se mergea pe alta politica, democratie , sau la francezi cei trei: Fraternitate , Egalitate...

- Te rog....Nu-mi mai face prea multa placere...

- De ce ? Era si o treaba buna...Era Disciplina...

- As putea spune chiar prea multa...

- Era totusi disciplina. Uite unele state nu au renuntat nici acu la `disciplina` si o duc binisor...

- Poate la ei dar la noi...

- Voi v-ati luptat intotdeauna pentru o viata mai buna. Intodeauna v-ati gandit si la altii, la copii vostrii, la viitorul lor , la Romania...

- Nu stiu ce ma face sa cred ,dar asta suna cu un citat dintr-o opera de –a lui Caragiale , daca numa insel.

- Politica scumpa doamna, sau domnisoara si aici ma oprii sa fac o intentionat o pauza, care vazui ca trecu neobservata, ... este asa dar cum spuneam, ` la alegeri se stie cine iese, dar intotdeauna iese cine trebuie...

- Sau mai bine zis ` cine nu trebuie`...Mie in general nu mi-a placut politica.

- Gata ma duc la bucatarie, ca sa incropesc ceva de mancare, ca la mine povestile nu tin de foame...Dumneata, domnule Otto, poti sa faci o pauza , daca vrei... poti sa te servesti in continuare cu un mic rom , asta asa ca aperitiv...Sau poate vrei sa –mi tii companie la bucatarie....mai tai o ceapa , mai curati un cartof, timpul trece mai repede...

- Timpul? Asta a fost cea mai mare problema a mea , adica a noastra...

Parasiram amandoi sufrageria si intraram apoiin bucatarie. Era o bucatarie spatioasa. Un dulap lung in care erau incastrate toate...si aragaz, si ghiuveta, masa ...erau aliniate toate pe un perete. Pe celalalt perete cateva piese suspendata decorau peretele. O masa trona in mijloc cu 4 scaune. Ma asezai la masa, in timp ce Mara mea imi puse in fata, un lighean cu de toate...Imi daduse o misiune... aveam de curatat.

- Nu te speria ca te ajut si eu. Apoi se duse la frigider si lua ceva din el. Il puse la dezghetat.

- Ce avem azi la masa?

- Poi peste! Facem peste prajit , plachie de peste, rasol de peste .... Si daca vrei si ... compot de peste.

- Compot ? Abia astept sa vad ce fel de mancare mai e si asta...

Ea incepu sa rada.

- Chiar ai crezut?

- Nu ma mai mira nimic in lumea asta. Am cunoscut multe feluri de mancare de-a lungul timpului, care mai de care mai trasnite...Ca sa nu mai adaug si la meniu bucataria chinezeasca...

- Te rog...Hai curata mai repede legumele...Poi te angajez atunci la bucatarie...

Ma apucai de ele. Cand venii si randul cepii, vazui ca Mara mea incepu sa `planga`. Eu nu aveam nimic.

- De aia m-ai chemat la bucatarie , care va sa zica...

- Poi de cate ori tai ceapa ... ma face sa plang...Vad ca pe dumneata nu te afecteaza.

- Apoi nustiu daca ma mai afecteaza ceva aici la voi. Dupa cum vezi, nici sa mor nu mai pot...

- Poi tocmai dumneata zici asta, care ai vazut atatea si ai trecut prin atatea , te speri de viata...

- De viata asta a voastra ma sperii, de faptul ca nu am reusit sa fac nimic ca sa pot pleca de aici, in atata amar de ani.

- Nu e totul pierdut. Poate intr-o zi o sa gasesti o cale, de a iti indeplini visul cu ochii.

- Da cred ca oi ajunge la varsta voastra de 100 de ani...adica asta inseamna inca vreo 8000 de ani... poate...de a vostrii...

- Esti un pesimist incorigibil, domnule Otto. Ar trebui sa privesti lucrurile si din alt punct de vedere...

- Din care punct? Al disperarii, al neputintei, pune-te in locul meu...Tie iti este usor sa vorbesti... dar pune-te in pielea mea...

In timp ce vorbeam , Mara mea, termina de strans ce era pe masa. Puse pestele la fiert. Apoi mai pregati si alte cratite, in care mai puse si alte alimente si legume. Totul era gata de fierbere. Inclusiv eu. Si pana ce fierbe mancarea ce facem? Intrebai eu. Poi depinde: ori imi spui mai departe si despre Decebal sau poate faci o pauza de alceva...

- De alceva ce?

- Ei lasa ca stii tu...

- Auzi tu viata mea ai aflat-o in mare, dar eu inca nu stiu nimic despre tine. Am aflat numai ca te cheama Mara. Si doar atat. Care iti este povestea ta? Povestea vietii tale...

- Povestea mea?...Nu stiu daca te va interesa povestea mea. A mea e una simpla dar plina de neprevazuturi. Cred ca te-ai plictisi cu astfel de povesti...

- Ba nu spune ! Tu cum ai avut rabdare sa asculti povestile mele, ard de nerabdare sa-ti ascult si povestea ta.

- Poate o lasam pe altadata. Cred ca nu e timpul ei inca. Mai vreau sa o ascult pe a ta.

- Bine cum vrei . Pana fierbe mancarea o sa spun mai departe si cu Decebal. Asta ca mie mi-a placut tare mult de ei. Nu pot sa neg ca nici altii nu mi-au facut impresie buna, cum ar fi Stefan , sau altii, dar parca ei au fost mai speciali. Sau poate unde am deschis ochii in ei... Cine stie?....

Ea se aseza cuminte , pe un scaun, alaturi de mine, in timp ce aragazul isi facea treaba. Luai un paharel de pe masa , pe care ea avuse grija sa mi-l umple. Alaturi se afla si al ei. Duseram amandoi in acelasi timp, mana la pahare , in timp ce ne uitam unul in ochii celuilalt, si le duseram la gura si chiar in acelasi timp. Le daduram simultan amandoi pe gat. Dupa care le puseram aproape mecanic , inapoi pe tava. Apoi ferindu-mi privirea de a ei, continuai:

- Pe timpul Lui Decebal civilizatia sa, cunoscuta ca fiind una infloritoare. Poate chiar prea infloritoare. Asta a fost cred ca si un motiv de a fi in atentia romanilor. Si nu au fost singurii. Foarte multe state din timpuri au profitat de bogatiile voastre, de pozitia strategica, de subsolul bogat in zacaminte. Au supt tot ce era de supt. V-au subjugat atunci cand nu ati mai putut lupta , sau cand interesele statale vo interziceau. Acum ar fi trebuit acesti oameni la conducere. Cu ei nu ar fi fost de glumit. V-ar trebui un nou Decebal, sau nu chiar , numai el...

Dio Cassius descriindu-l pe Decebal spune: "era priceput in ale razboiului si iscusit la fapta; stiind cand sa navaleasca si cand sa se retraga la timp, mester in a intinde curse, viteaz in lupta, stiind a se folosi cu dibacie de o victorie si a scapa cu bine dintr-o infrangere; pentru care lucruri el a fost mult timp pentru romani un potrivnic de temut". Acest portret entuziast se putea referi numai la o personalitate exceptionala.

Ultimul rege dac, are parte de cele mai multe izvoare atat scrise cat si arheologice. Se accepta unanim numele DECEBAL desi in cele mai multe izvoare latine apare sub forma DECEBALI, iar pe un vas funerar descoperit la Sarmizegetusa Regia, se poate citi textul in limba daca:"DECEBALUS PER SCORILO" ceea ce inseamna "Decebal fiul lui Scorilo". Asadar este posibil ca adevaratul nume al regelui dac sa fie DECEBALUS.

Regele Decebal s-a nascut intre anii 55-60 en, ca fiu al regelui dac Scorilo. Talentul sau militar il ridica in scurt timp in fruntea armatei iar cand unchiul sau Duras-Diurpaneus ajunge prea batran ii ia locul bine meritat in fruntea poporului geto-dac in anul 87 en, cu ocazia ofensivei imparatului roman Domitian. Zbuciumata domnie a regelui dac dureaza pana in anul 106 cand desi este invins nu este ingenuncheat, el curmandu-si viata pentru nu a ajunge viu in maini le dusmanilor sai.

Capitala statului dac aflat sub conducerea regelui Decebal era cu certitudine Sarmizegetusa Regia. Acum o capitala in adevaratul sens al cuvantului, mostenirea lasata de Burebista este un oras mult mai complex, inconjurat acum si de o asezare civila complexa.

Putine izvoare s-au pastrat din multele si bine documentatele scrieri care au existat lucru stiut cu certitudine semnate de scriitori care au vizitat Dacia. Dar cele care au ajuns pana la noi, sunt suficiente pentru a realza tabloul politicii interne dusa de regele Decebal.

pe plan militar isi dezvolta armata, acum adaptata insa la iminentul pericol roman. Pentru aceasta, numeste responsabili cu oastea, o doteaza cu arme noi de tip roman, aducand mesteri latini, primind dezertori din armata romana, studiaza modelul armatei adverse;

pe plan social este de mentionat stratificarea mai pregnanta si mai complexa a paturilor sociale, cu aparatele administrativ, judiciar, religios aferente;

pe plan administrativ construieste un aparat de stat care contine prefecti pentru fiecare ramura economica, la fel si in industrie, detine o cancelarie competenta, aparatul judiciar este mai bine gandit decat cele anterioare aparatul religios se mentine in forma cunoscuta de conducere duala (rege si preot), in plus invatamantul prezinta o dezvoltare mai accentuata are in aceasta perioada;

pe plan economic canalizeaza negotul acum spre deosebire de perioada Burebista, pe directia Dacia-Imperiul Roman (arheologia confirma cantitatea foarte mare de produse importate iar izvoarele scrise cea exportata), agricultura se mentine la cote superioare cu aceleasi maxime la cereale, ovine si produse apicole. Industria metalifera, fie ca e vorba de metale ferose pentru arme (pentru dotarea puternicei armate), fie ca e vorba de metale pretioase (care ajung sa ia forma numeroaselor podoabe descoperite sau care ajung in visteria regala destul de mare pentru a scoate din impasul financiar Imperiul Roman), prezinta o dezvoltare fara precedent;

pe plan religios construieste noi si magnifice sanctuare in incinta sacra a capitalei ceea ce demonstreaza rolul de liant pe care il avea religia in societatea dacica, si importanta pe care i-o acordau atat regele cat si viceregele-preot Vezina.

Au loc numeroase conflicte cu romanii, armatele romane fiind conduse de Cornelius Fuscus si Tettius Iulianus. In urma infranger suferite in 89, Decebal semneaza pace cu imparatul Domitian, devenind client al Romei. Pacea este avantajoasa dacilor pentru ca acestia primesc mesteri si bani de la romani, cu ajutorul carora Decebal isi consolideaza statul.

Conflictele cu romanii continua si in timpul imparatului Traian. In 101-102 are loc primul razboi dacic terminat cu victoria romanilor. In 102 Decebal semneaza un tratat de pace cu romanii, in care i se impuneau conditii foarte grele (Decebal trebuie sa darame zidurile cetatilor si sa renunte la o politica externa proprie). Dar Decebal nu respecta pacea si aliat cu bastarnii si roxolanii ataca in iarna anului 102 Dobrogea (teritoriu stapanit de romani, inclus in Moesia). In 105-106 are loc cel de-al doilea razboi daco-roman. Cauzele acestui razboi sunt incalcarea pacii din 102 de Decebal si interesul romanilor pentru bogatiile Daciei ( aur, argint, piatra de constructii, sare) si pozitia geo-strategica. In 105 Dacia este atacata din mai multe directii iar 106 romanii cuceresc Sarmisegetuza, transformand o parte din Dacia in provincie romana.

Caracteristica principala a politicii externe dusa de regele Decebal este imbinarea cu ingeniozitate a actiunilor militare si a celor diplomatice atat cu adversarii cat si cu aliatii.In anul 87 en in urma unei solii batjocoritoare, imparatul Domitian il trimite pe generalul Fuscus sa atace Dacia, acesta fiind insa distrus la Turnu Rosu. Ofensiva este reluata de romani in anul 88 en sub conducerea lui Tettius Iulianus. Apriga batalie de la Tapae ii scoate oficial pe romani invingatori (aici se desfasoara episodul in care Vezina scapa de pe front prefacandu-se mort). Domitian nu fructifica avantajul si pleaca sa ii pedepseasca pe cvazi si marcoman dar actiunea se termina rau pentru romani care vor fi nevoiti sa cada la pace cu dacii. Aceasta pace din anul 89 pare a avea termeni buni pentru romani, Diegis primeste diadema de rege clientelar, Domitian premiaza soldatii romani, este aclamat ca invingator si totusi ani de zile aceasta pace este privita la Roma ca una rusinoasa pentru romani din pricina ca Imperiul va cumpara cu bani grei linistea de la sudul Dunarii. Extinderea maxima a Imperiului Roman este asigurata de noul Imparat Traian. Dupa trei ani de pregatiri la 25 martie 101 Traian pleaca din Roma pentru a intra in Dacia in fruntea a 13-14 legiuni in total 150000 de soldati. In timpul inaintarii, Dio Cassius mentioneaza episodul in care burii germanici cu aliatii lor ii trimit lui Traian (desi nu este mentionat se considera ca din partea lui Decebal) o ciuperca uriasa pe care era scris un mesaj prin romanii sunt sfatuiti pentru binele lor sa se intoarca inapoi. La Tapae se da o noua batalie, una sangeroasa pentru ambele tabere. Este inregistra faptul ca insusi Imparatul isi sfasie roba ca sa ofere medicilor bandaje. Invingator, Traian e aclamat ca imperator si se stabileste peste iarna in depresiunea Hategului. Pentru a scoate din functiune nucleul de aici Decebal ataca garnizoanele de la sudul Dunarii ceea ce il face pe Traian sa duca jumatate de armata sa in dincolo de fluviu, insa gheata este subtire si multi daci, sarmati si roxolani se ineaca, planul fiind compromis. In primavara anului 102 tarabostesi de frunte merg in solie la Traian pen ru a stabili o intalnire intre cei doi conducatori. Imparatl roman insa ii trimite doar pe Sura si Claudius Livianus dar care nu vor reusi sa vorbeasca cu Decebal (probabil din cauza unor probleme interne). Primavara aduce inceperea unei noi campanii romane in care Maximus o ia prizoniera pe sora lui Decebal odata cu luarea cetatii Costesti (in care sunt gasite stindardele armatei lui Domitian) si patrunderea lui Lusius Quietus prin Turnu Rosu ori pasul Vulcan si a lui Marius Laberius Maximus prin pasul Br n, ceea ce il va face pe Decebal sa mearga personal la Traian care desi aflat la poalele capitalei dacice accepta pacea in schimbul careia il obliga pe regele dac sa predea toti soldatii si mesterii romani si sa darame zidurile cetatilor. Traian il angajeaza pe Apollodor din Damasc sa construiasca vestitul pod de la Drobeta, aduna armata, Decebal recurge la actiuni similare incalcand termenii in care s-a incheiat pacea. La 4 iunie 105, Traian pleaca din nou de la Roma in fruntea legiunii I Minerva. Decebal parasit de unele capetenii geto-dace aproape ca reuseste sa il asasineze pe Traian, il ia ostatic pe Longinus care insa se sinucide, toate aceste actiuni au ca scop silirea lui Traian sa se retraga. Aceste lucruri nu il impiedica pe imparatul roman sa treaca la ofensiva. Romanii intra in Dacia pe trei cai: Tapae, pasul Vulcan si pasul Oituz. Dupa multe lupte in munti, armata romana reuseste sa treaca de trupele de gherila ale dacilor, reusesc sa penetreze complexul de cetati si ajung la poalele capitalei d cice Sarmizegetusa. Desi dacii rezista eroic in incinta cetatii in urma unei tradari orasul nu poate rezista fara apa care venea prin conductele taiate de romani. Decebal cu cateva capetenii se retrag spre nord-est pentru o regrupare dar in urma unei noi, tradari el este gasit si se sinucide. Ca un detaliu, soldatii romani au ucis un taraboste dac, caruia i-au luat capul si mana dreapta, ducandu-le in castru. Doar aici au aflat ca l-au prins pe marele rege. Capul sau a fost dus la Roma si aruncat pe scaril e Forumului.

Regatul lui Decebal desi nu are intinderea celui faurit de Burebista, inglobeaza marea majoritate a triburilor dacice, neamurile vecine fiind doar aliate. Astfel avand in vedere echivalenta dintre raspandirea dacilor si a regatului dac de la 100 en, putem stabili urmatoarele granite:

la sud si la vest Dunarea;

la est Prutul si Dunarea (Dobrogea fiind sub influenta romana);

la nord Tisa si Prutul;

asadar in linii mari actualele granite ale Romaniei.

Fara scapare Decebal cu tarabostesii care il insoteau in momentul cand sunt inconjurati de armata romana isi curma viata. Dar viata dacilor continua. O suprafata de circa 25% din Dacia (pana la Rosia Montana la nord si pana la Olt la est) devine colonie romana, din care Imperiul va lua aurul necesar pentru a se redresa financiar intr-o prima faza din tezaurul a carui localizare este dezvaluita de sclavul dac Bicilis, apoi din minele de la Rosia Montana. Astfel desi capitala coloniei este Sarmizegetusa Ulpia Traiana, cel mai important oras din teritoriu este Apullum, oras prin care trece aproape intreaga cantitate de aur ce ia drumul vestic. Tot Dacia va mai oferi Imperiului mai multe legiuni alcatuite exclusiv din daci care vor facilita victoria in multe colturi ale Europei. Cucerirea Daciei nu reprezinta sfarsitul acestui popor ci intrarea lui pe un fagas mai aparte.

Zona de influenta politica si culturala a Romei a cuprins, incepand cu secolul 1 i.Hr., cea mai mare parte a spatiului locuit de geto-daci. In acest spatiu are loc o romanizare masiva a populatiei iar in teritoriile locuite de dacii liberi procesul de romanizare se desfasoara mai lent. Procesul va da nastere in final unei populatii daco-romane, vorbitoare de limba latina care va alcatui fundamentul poporului roman.

8.

- Mancarea e gata ! zise Mara mestecand pentru ultima oara intr-o oala.

Apoi, aseza o fata de masa de un alb imaculat, peste care , puse doua tacamuri si doua randuri de farfurii. Alaturi mai puse niste vesela care aduceau ca niste cani mari, sau castronase, cine stie? Ma uit la ele amuzat si ii zic:

- Astea-s pentru compot?

- Da, dar nu de peste...

Dupa care ne luaram masa in liniste.

- Mancarea a fost delicioasa, spusei eu la urma. Esti buna de maritat... Chiar asa nu esti maritata?

- Acu ma intrebi?

- Păi cand te-am intrebat...

- Lasa...Altadata...

- Poate strategia si luptele nu-ti fac pe plac. Dar poate iti place muzica! Iti place muzica?

- Da in general sunt adeptul ei, dar numai muzica buna... Adica ...intelegi ce vreau sa spun.

- Sigur...Si eu am inclinatii spre muzica. Sa nu crezi ca indelungatele noastre cautari de a gasi o forma de energie, nu ne-am ocupat si de muzica sau alte arte. Am fost la multe concerte ale marilor compozitori ai lumii. Nu stiu de ce, dar m-au fascinat foarte mult. Era un refugiu pentru noi. Ne linistea. Muzica este acea care iti gadila in mod placut urechile, asa cum spune cineva.

- Nu Caragiale?

- Da! la voi, dar si altii au mai ajuns la concluzia asta.

Muzica trebuie simtita. Trebuie traita. Ea te uneste sufleteste. Iti pune celule in miscare. Este o foarte stransa legatura intre muzica si linistea sufleteasca. Te face sa te relaxezi. Muzica ajuta la vindecarea multor boli. Fiecare boala se vindeca cu o anumita forma de muzica. Corpul uman se vindeca.

Sa nu-mi spui ca te pricepi si la Anatomie...

- Si la Biologie si la tot ce depinde de viata, si de vindecare. Am strans o colectie impresionanta de muzica , de cea mai buna calitate, cu gandul ca atunci cand voi pleca de aici, sa o pot transmite si la noi. Muzica noastra e cu totul altfel. Nu se compara cu asta de aici. Nu stiu daca acolo la noi , ma atragea muzica, asa de tare, cum m-a atras muzica voastra, si mai ales a celor mai mari compozitori ai lumii voastre. Mozart, Beethoven , Chopin, Verdi, Salierii... Și chiar compozitorii vostri au fost niste genii. Pacat ca unii dintre ei, ca sa nu zic majoritatea sau stins de timpuriu. Porumbescu , Enescu... Fiecare si-au adus contributia sa intr-o forma de arta. Pictura, sculptura, muzica, poiezia, teatrul, filmul si mai ales satira si umor. Puteti fi foarte nostimi cand vreti. Ba in viuata voastra de zi cu zi , mai faceti si haz de necaz, pentru a uita de unele suparari, ce va abunda viata. Aici mi-a placut pe Alexandri si Caragiale, precum si alti mai de curand. Ca Tudor Musatescu, cu Titanic Vals. Apropo de Titanic. Am fost si eu pe vasul ala impunator. Prea impunator pentru perioada aceea. Dar cu un echipaj si un capitan ingamfat. Nu au vrut sa asculte de sfaturile noastre, si a trebuit... sa ne ``teleportam`` cum ziceti voi acu... si multe altele. Grigorescu, Aman , Bancila , sau Brancusi , sau tehnicienii vostrii, ca : Vuia, Vlaicu...Chiar am asista la demonstratiile voastre timide de a parasi Pamantul. Dar , din punct d evedere tehnologic , sunteti  foarte mult in urma noastra, ca sa nu mai spun si de alte sisteme din propria voastra galaxie Calea Lactee...Ca de rest, ce sa mai vorbim... Dar muzica a fost cea care m-a cucerit cel mai mult. Uite de exemplu iti pot povesti de cativa mari compozitori ai vremii. Straus, Mozart, Beethoven...Shopin

- Da si mie imi plac acestia. Si nu numai ei. Chopin era cu Nocturnele si cu Sonatele...

- Păi sa incep cu Mozart.

Stai asa sa mai aduc ceva, o cafeluta si un conic, ca sa ai resurse...zise gazda mea, disparand in bucatarie. prima data fui tentat sa o insotesc, dar renuntai.

Dupa cateva minute, cugetarile mele fura intrerupte de aparitia ei, ce tinea in mana o tava cu cesti aburinde si doua pahare. langa ele trona si o sticla imensa de coniac de al bun.

- Servestete! ca sa ai curaj la o noua poveste.

Imi turnai, mie si ei, paharul pe jumate, cu aceasta bautura.

Dupa care ciocniram iar:

- Penru viata! Pentru o viata mai buna!

Dupa ce dadui paharul pe gat, care lasa usoare urme neplacute de o arsura, a gatului, o stinsei cu o gura de cafea. Si cum cafeaua era si ea calda, efectul fu unul contrar asteptarilor. Ba chiar fu amplificat. Noroc ca mai aveam niste apa intr-un pahar. Il luai si stinsei vulcanul. Dupa ce imi mai revin, si stergandu-mi lacrimile, contimui: pai sa vorbi, de Mozart.

 Wolfgang Amadeus Mozart (n. 27 ianuarie1756, Salzburg, d. 5 decembrie1791, Viena) a fost un compozitor austriac, unul din cei mai prodigioşi şi talentaţi creatori în domeniul muzicii clasice. Anul 2006, cu ocazia jubileului a 250 de ani de la naşterea compozitorului, în Austria şi Germania a fost cunoscut ca „Anul Muzical Mozart”.

Wolfgang Amadeus Mozart (născut Johannes Chrysostomus Wolfgangus Teophilus Mozart) s-a născut la 27 ianuarie1756 la Salzburg, pe atunci capitala unui principat-arhiepiscopat (germ. Fürstbistum) ce făcea parte din Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană (după 1804 devenit Imperiul Austriac). Tatăl lui, Leopold Mozart, era un talentat violonist în orchestra de la curtea prinţului arhiepiscop din Salzburg, şi era apreciat pentru aptitudinile sale pedagogice. În registrul de botez, Mozart a fost înregistrat cu numele: Johannes Chrysostomus Wolfgangus Theophilus. Mai târziu, în Italia, şi-a luat numele de "Amadeus", traducerea latină a lui „Theophilus” („Iubitorul de Dumnezeu”).

Încă de mic copil, Wolfgang dă dovada geniului său muzical. La vârsta de 5 ani, înainte de a şti să scrie, compune câteva piese pentru pian, transcrise imediat de tatăl său. În ianuarie 1762, Leopold Mozart obţine de la arhiepiscopul Schrattenbach un concediu de trei săptămâni, pentru "a arăta lumii acest miracol". Acest turneu va dura 9 ani! Prima apariţie are loc la München, unde Wolfgang execută muzică la clavecin în faţa prinţului elector de Bavaria, după care familia Mozart pleacă la Viena, tânărul Wolfgang concertând în faţa familiei imperiale. Urmează un lung turneu european: Augsburg, Aachen, Bruxelles, Paris şi Versailles. Rămâne un an la Londra, apoi se întoarce în Austria, trecând prin Franţa, Elveţia şi Bavaria. Între decembrie 1769 şi martie 1771 întreprinde un lung turneu în Italia: Verona, Milano, Florenţa, Roma şi Napoli au fost principalele staţiuni de concerte. Peste tot publicul era fascinat de talentul acestui copil precoce, între timp devenit adolescent.

Mozart împreună cu sora sa Maria Anna şi tatăl Leopold, pe perete un portret al mamei, Anna Maria - Tablou de Johann Nepomuk della Croce, 1780

Familia Mozart revine la Salzburg la 15 decembrie1771. Wolfgang împlineşte 16 ani şi pleacă pentru câteva luni la Bologna, unde studiază cu Giovanni Battista Martini (1706-1784), renumit pedagog în arta compoziţiei. La întoarcere este angajat ca maestru de concert (Konzertmeister) de către noul arhiepiscop din Salzburg, contele Colloredo, cu un salariu de 150 de guldeni pe an, ceea ce constituia o sumă apreciabilă. În această funcţie rămîne timp de şase ani, deşi relaţiile cu noul arhiepiscop nu sunt din cele mai bune, acesta tratându-l ca servitor şi interzicându-i să părăsească oraşul Salzburg. Nemaiputând suporta umilinţele, Wolfgang îşi dă demisia în 1777 şi pleacă, însoţit de mama sa, la München, unde solicită un angajament la curtea prinţului elector Maximilian III. Acesta însă îl refuză. După o altă tentativă nereuşită la Mannheim, se hotărăşte să-şi încerce soarta la Paris, unde - în timpul turneului din 1763 - avusese mult succes. Publicul parizian nu-şi mai amintea însă de copilul minune de atunci şi Mozart se loveşte de multe greutăţi. La toate acestea se adaugă moartea mamei, care îl însoţise peste tot. Starea lui morală se ameliorează cu greu, compoziţiile sale încep să fie apreciate la curtile domnesti. Lipsurile materiale îl constrâng totuşi să părăsească Parisul şi iată-l la 15 ianuarie1779 din nou la Salzburg, unde rămâne doi ani. Între timp compune opera Idomeneo, cu care înregistrează un mare succes. Se decide totuşi în 1781 să plece la Viena, capitala imperiului.

Viena era în acea epocă capitala mondială a muzicii clasice. Mozart se simte în sfârşit independent şi îşi creează un cerc de relaţii, conştient de faptul de a fi un virtuos fără egal al pianului. Înregistrează primul mare succes cu opera Răpirea din serai, fiind felicitat de însuşi împăratul Iosif II cu cuvintele: o muzică prea frumoasă pentru urechile noastre. Mozart dă numeroase concerte publice şi private, executând din propriile compoziţii, improvizează spontan pe teme date, aplauzele nu contenesc, publicul este în extaz. Redescoperă operele lui Bach şi Händel, pe care le face cunoscute publicului vienez.

La 4 august1782 se căsătoreşte cu Constanze Weber. In 1785 este vizitat de tatăl său, Leopold, care - până atunci foarte reticent - constată cu satisfacţie reuşita lui Wolfgang. Este încântat să audă din gura lui Joseph Haydn: "Fiul Dumneavoastră este cel mai mare compozitor pe care l-am cunoscut". La sfârşitul unui concert în Burgtheater, după interpretarea concertului nr. 20 pentru pian, împăratul Iosif - prezent în sală - se ridică în picioare agitându-şi pălăria şi strigând "Bravo Mozart !". În această perioadă Mozart compune într-un ritm neobişnuit, lucrează cu obstinaţie la splendidele cvartete dedicate lui Haydn şi la opera Nunta lui Figaro, după o piesă a lui Beaumarchais, operă revoluţionară, ca muzică şi conţinut istoric, reuşind să depăşească dificultăţile din partea nobilimii, ce nu fusera pe plac.

În timp ce Mozart termină compoziţia operei Don Giovanni, tatăl său se îmbolnăveşte şi moare la 28 mai 1787. Leopold a jucat un rol important în educaţia muzicală a fiului său, instruindu-l încă din copilărie şi contribuind astfel la dezvoltarea geniului muzical al lui Mozart.

Între 1784 şi 1786, Mozart realizează în medie o compoziţie la fiecare două săptămâni, cele mai multe adevărate capodopere. Premiera operei Don Giovanni are loc la Praga şi este primită de public cu entuziasm. Urmează opera Così fan tutte, reprezentată cu mai puţin succes. Mozart pierde treptat din popularitate, între timp murise şi protectorul său, împăratul Iosif II, care îl numise compozitor al curţii imperiale.

În martie 1790 dă ultimul său concert public, interpretând concertul pentru pian KV595. Compune încă opera Flautul fermecat, cu care obţine un succes enorm. Începând din luna noiembrie 1791, sănătatea lui Mozart se degradează însă progresiv. Se pare că suferea de o febră reumatismală recurentă cu insuficienţă renală.

Cauza decesului nu este clară. Diagnosticul medicului constatator era: hitziges Frieselfieber („febră cu eczemă”). Alte cauze pomenite erau: reumatism, febră reumatică (infecţie streptococică), sifilis, trichineloză, Purpura Schönlein-Henoch („hiperemie generalizată”), congestie renală, insuficienţă cardiacă şi venisecţie. Probabil cauza morţii lui Mozart trebuie căutată într-o boală în timpul copilăriei lui. Medicina modernă tinde spre o infecţie cu streptococi, care nu a fost tratată în mod adecvat, şi ca urmare s-a produs o insuficienţă cardiacă şi care a antrenat şi afectarea altor organe.

Speculaţiile nu au lipsit, suspectându-se o otrăvire pusă la cale de rivalii lui, cum ar fi fost Antonio Salieri. La 4 decembrie starea lui se ameliorează trecător, mai lucrează la compoziţia Requiem-lui, pe care nu va reuşi să-l termine. Există mărturii că Requiemul a fost comandat compozitorului de o persoană necunoscută, care i-a venit în vizită fiind îmbrăcată în straie de culoare neagră. Persoana a fost mai tîrziu identificată. Acesta era un slujitor al unui conte vestit. Contele, pe numele Welsegg, avea intenţia de a se interpreta Requiem-ul compus de Mozart cu ocazia încetării din viaţă a soţiei sale, reclamând creaţia drept o compoziţie proprie. Despre această întîmplare Mozart nu a mai aflat. El era convins că muzica şi-o scrie pentru propria sa moarte. În ziua de 5 decembrie 1791, viaţa scurtă a lui Wolfgang Amadeus Mozart se stinge pentru totdeauna. Avea numai 35 de ani. După un scurt serviciu divin la catedrala Sfântul Ştefan („Stefansdom”) din Viena, trupul neînsufleţit al lui Mozart este dus fără un cortegiu de însoţitori (se pare că aşa era tradiţia la Viena), la cimitirul Sankt Marx. Mottoul lui a fost " Mă simt cuprins de muzică. Muzica este in mine"

În scurta sa viaţă, Wolfgang Amadeus Mozart a compus un număr enorm de opere muzicale, cele mai multe neegalate în frumuseţe sau profunzime. În 1862 Ludwig von Köchel a clasificat şi catalogat compoziţiile lui Mozart, fiind numerotate cu menţiunea KV (Köchel-Verzeichnis = catalogul Köchel). Ultima sa creaţie, Requiem-ul, are numărul 626.

Mozart a fost autorul a 41 de simfonii, printre care sunt de menţionat Simfonia nr. 35 Haffner, nr. 36 Linz, nr. 40 şi nr. 41 Jupiter.

A compus 27 concerte pentru pian şi orchestră, 7 concerte pentru vioară şi orchestră, concerte pentru clarinet, pentru harpă şi flaut, pentru corn şi orchestră, 2 simfonii concertante, divertismente, serenade.

În domeniul muzicii de cameră sunt de menţionat cele 6 cvartete pentru coarde dedicate lui Haydn, sonate pentru pian, sonate pentru vioară şi pian, trios pentru vioară, violoncel şi pian, cvartete pentru instrumente de suflat, sextetul O glumă muzicală etc.

Pasionat de operă, a compus 17 opere, dintre care cele mai cunoscute, jucate şi astăzi pe scenele tuturor teatrelor de operă din lume, sunt: Răpirea din Serai, Nunta lui Figaro, Don Giovanni, Cosi fan tutte, Flautul fermecat.

A mai compus 19 mise, cantate, motete pentru soprană şi orchestră, oratoriul "Die Schuldigkeit des ersten Gebots" şi, în fine, "Requiem"-ul în re minor.

„Geniul său excepţional îl situează mai presus de oricare maestru, în toate domeniile artei şi în toate timpurile” asa cum spunea : Richard Wagner

Acum nu pot trece la altul daca nu iti spun si cate cava despre Salierii. Si asta pentru a vedea mai bine, cum se suportau cei doi. Un fel de ``cainele cu pisica``. Invidia este si a fost ` arma ` voastra de temut. Si nu numai in muzica. Peste tot si in tehnica si in stiinta, cum am sa-ti povestesc mai tarziu, cand am facut cercetari impreuna cu cei mai vestiti inventatori ai lumii si nu numai ei. Edison , Tesla, ...Chiar si Einstein...

Antonio Salieri - (18 august1750, Legnago, Italia - 7 mai1825), compozitor şi dirijor, maestru al Capelei Imperiale din Viena, rival al lui Mozart şi îndrumător al lui Beethoven, Schubert şi Liszt, unul dintre cei mai importanţi muzicieni ai timpului său. Cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt: Europa recunoscută, Danaidele, Falstaff. Se bănuieşte şi astăzi că ar fi fost implicat în moartea lui Mozart, deşi marea majoritate a muzicicologilor specializaţi în epoca respectivă sunt de părere că suspiciunea este total nefondată.

Crescut intr-o familie prosperă de negustori, Salieri a studiat două instrumente importante ale timpului, vioara şi clavecinul, dar şi toate elementele vocalismului. Fratele său Francesco, care era studentul lui Giuseppe Tartini, i-a fost profesor la rândul său. Francesco era un violonist foarte talentat şi era adesea chemat să cânte la festivalurile organizate de bisericile din jurul orăşelului natal, Legnago. Antonio erau mereu prezent unde Francesco era chemat să cânte.

După moartea destul de timpurie a părinţilor se mută la Padua, apoi la Veneţia, unde a studiat basso continuo cu Giovanni Battista Pescetti. În 1766, la Veneţia, Salieri l-a întâlnit pe Florian Leopold Gassmann, compozitorul oficial al curţii imperiale din Viena, care l-a invitat pe Salieri să vină în oraşul imperial, unul din centrele muzicii clasice ale timpului. Acolo, Salieri a studiat compoziţia cu Gassmann, care l-a iniţiat în metoda lui Johann Joseph Fux, Gradus ad Parnassum. Salieri a rămas la Viena pentru restul vieţii sale.

În 1774, după moartea lui Gassmann, Salieri a fost numit compozitor al curţii de către Împăratul Iosif II. A întâlnit-o pe soţia sa, Therese von Helfersdorfe, în 1774. (Cuplul a urmat să aibă opt copii). Salieri a devenit Kapellmeister Imperial în 1788, o funcţie pe care a ocupat-o până în 1824. A fost preşedinte al "Tonkünstler-Societät" (societate a artiştilor muzicali) din 1788 până în 1795, vice-preşedinte după 1795, şi s-a ocupat de concertele ei până în 1818.

A atins un statut social elevat, şi era adesea asociat cu alţi compozitori celebri ca Joseph Haydn sau Louis Spohr. A avut roluri importante în muzica clasică a secolului al XIX-lea: le-a fost profesor unor faimoşi compozitori ca Ludwig van Beethoven, Carl Czerny, Johann Nepomuk Hummel, Franz Liszt, Giacomo Meyerbeer, Ignaz Moscheles, Franz Schubert şi Franz Xaver Süssmayr. I-a fost profesor şi celui mai mic fiu al lui Mozart, Franz Xaver Wolfgang Mozart.

Salieri este îngropat în Matzleinsdorfer Friedhof (astăzi Zentralfriedhof) în Viena, Austria. La înmormântarea sa propria lui compoziţie Requiem în C major - compusă în 1804 - a fost cântată pentru prima oară. Monumentul său este împodobit cu o poezie scrisă de Joseph Weigl, unul dintre elevii lui:

Ruh sanft! Vom Staub entblößt,

Wird Dir die Ewigkeit erblühen.

Ruh sanft! In ew’gen Harmonien

Ist nun Dein Geist gelöst .

Er sprach sich aus in zaubervollen Tönen,

Jetzt schwebt er hin zum unvergänglich Schönen.

Odihneşte în pace! Neacoperită de colb,

Veşnicia va înflori pentru tine.

Odihneşte în pace! În veşnice armonii

Dizolvat este duhul tău.

El s-a exprimat în note-ncântătoare,

Acum pluteşte spre frumuseţea nemuritoare.

Cateva opere a lui SalieriiArmida – 1771

La fiera di Venezia – 1772

Europa riconosciuta – 1778

La scuola de' gelosi – 1778

Der Rauchfangkehrer – 1781

Il ricco d'un giorno – 1784

Les Danaïdes – 1784

Les Horaces – 1786

Prima la musica e poi le parole – 1786

Tarare – 1787

Axur, re d'Ormus – 1788

La cifra – 1789

Palmira, regina di Persia – 1795

Falstaff – 1799

Salieri şi Mozart

În timpul vieţii sale, Salieri a dobândit un mare prestigiu ca dirijor şi compozitor, în principal pentru lucrările sale de operă, dar mai ales pentru muzica sacră sau muzica de cameră. Printre cele mai apreciate lucrări ale compozitorului se pot menţiona Armida (1771), La scuola de' gelosi (1778), Der Rauchfangkehrer (1781), Les Danaïdes (1784), aceasta din urmă prezentată pentru prima dată ca o lucrare a compozitorului Gluck, intitulată Tarare d'Ormus (1788), Palmira, Regina di Persia (1795) şi Falstaff o sia Le tre burle (1799)). A compus un număr relativ mic de lucrări instrumentale, printre care se pot menţiona două concerte de pian, un concert pentru orgă scris în 1773, un concert pentru fluier, un concert pentru oboi şi orchestră (în 1774) şi un set de variaţiuni având la bază lucrarea La Follia di Spagna din 1815.

Se spune Salieri a cauzat moartea lui Mozart prin otrăvirea acestuia, din cauza rivalităţii lor în domeniul muzical şi pentru că Salieri resimţea puternic superioritatea lui Mozart. Muzicologii au respins în mod complet această teză, dar ea continuă să reziste în literatură,dar şi în filmografie, exemplul cel mai ilustru fiind filmul din anul 1984 al lui Milos Forman, Amadeus. Adevărul este că Mozart şi Salieri au fost uneori în competiţie, dar s-au comportat amical unul faţă de celălalt şi s-au respectat reciproc. Cu toate acestea, au existat şi motive care au făcut să existe suspiciuni cu privire la o ostilitate între cei doi.

Astfel, în 1790, la Viena, Mozart menţiona o serie de intrigi ale lui Salieri cu privire la noua sa operă Cosi fan tutte. Pe măsură ce muzica lui Mozart devenea tot mai populară de-a lungul anilor, muzica lui Salieri era uitată; imputări ulterioare au câştigat credibilitate şi au întinat reputaţia lui Salieri. La începutul secolului al XIX-leanaţionalismul crescând a dat naştere unei tendinţe de a transfigura geniul austriac al lui Mozart în timp ce italianului Salieri i s-a atribuit rolul rivalului său diabolic. Singspiel Szenen aus Mozarts Leben LoWV28 (1832) a lui Albert Lortzing foloseşte clişeul intrigantului Salieri care încearcă să frâneze cariera lui Mozart. Trebuie spus însă că, deşi născut italian, Salieri a trăit în Viena imperială de la vârsta de 16 ani şi a fost privit ca un compozitor german. În 1772 împărăteasa Maria Tereza comenta preferinţele sale pentru compozitorii italieni în defavoarea celor germani ca Gassmann, Salieri sau Gluck. Salieri însuşi se vedea ca un compozitor german, după cum par să o demonstreze unele dintre scrisorile, cantatele, operele şi cântecele sale scrise în limba germană.

Biograful Alexander Wheelock Thayer crede că suspiciunile lui Mozart în ceea ce îl priveşte pe Salieri se pot datora unui incident din 1781 când Mozart a solicitat să fie profesor de muzică al prinţesei de Württemberg şi Salieri a fost ales în locul lui datorită reputaţiei sale de profesor de canto. În anul următor, Mozart a eşuat din nou în solicitarea de a fi profesorul de pian al prinţesei.

Târziu apoi când Nunta lui Figaro nu a fost bine primită nici de împăratul Iosif al II-lea nici de public, Mozart a dat vina pe Salieri pentru eşecul operei. "Salieri şi clica lui vor mişca cerurile şi pământul ca să omoare opera", îi scrie Leopold Mozart fiicei sale Nannerl. dar în momentul premierei lui Figaro, Salieri era ocupat cu opera sa în limba franceză Les Horaces. Thayer crede că intrigile care au înconjurat eşecul lui Figaro au fost instigate de poetul Giovanni Battista Casti împotriva lui Lorenzo da Ponte, poetul Curţii care a scris libretto-ul de la Figaro.

Mai târziu când da Ponte era în Praga pregătind scenariul pentru Don Giovanni i s-a ordonat să se întoarcă în Viena pentru nunta regală la care va fi interpretat Axur, Re d'Ormus al lui Salieri. Evident, Mozart a fost nemulţumit de acest fapt.

Există, totuşi, mai multe dovezi ale cooperării celor doi compozitori decât ale unor animozităţi reale dintre ei. De pildă, Mozart l-a angajat pe Salieri să îi predea fiului său Franz Xaver, şi când Salieri a fost angajat Kappelmeister în 1788, el a readusla ordinea zilei opera Figaro în loc să prezinte o operă personală, iar când a fost la festivităţile de încoronare pentru Leopold al II-lea în 1790 avea nu mai puţin de trei masse ale lui Mozart în bagajul său. Salieri şi Mozart au compus chiar şi o cantată pentru voce şi pian intitulată Per la ricuperata salute di Ophelia, care sărbătorea fericita reîntoarcere pe scenă a faimoasei cântăreţe Nancy Storace. Aceasta cantată s-a pierdut, deşi a fost tipărită de Artaria în 1785. Davidde penitente K.469 (1785) a lui Mozart, concertul său pentru pian în Mi bemol major K.482 (1785), cvintetul pentru clarinet K.581 (1789), şi marea simfonie în Sol minor K.550, au fost prezentate la sugestia lui Salieri care chiar a dirijat una dintre reprezentaţii în 1791. În ultima sa scrisoare care a supravieţuit, Mozart îi spune soţiei sale despre prezenţa lui Salieri la opera sa Flautul Fermecat K 620 vorbind entuziasmat: " A ascultat-o şi vizionat-o cu toată atenţia, şi de la uvertură până la ultimul refren nu a fost nici o bucată care să nu smulgă un bravo sau bello de la el..."

Sănătatea lui Salieri s-a deteriorat în ultimii săi ani de viaţă şi a fost spitalizat cu puţin înainte de moartea sa. La scurt timp după ce a murit s-au răspândit zvonuri că, aflat pe patul de moarte, şi-ar fi mărturisit asasinarea lui Mozart. Cei doi asistenţi ai lui Salieri, Gottlieb Parsko and Georg Rosenberg, cât şi medicul său de familie Joseph Röhrig au declarat însă că nu au auzit asemenea lucruri. Cel puţin una dintre aceste trei persoane a fost cu el în tot timpul spitalizării sale.

După moartea lui Salieri în 1825, drama lui Aleksandr Puşkin, Mozart şi Salieri (1831), precum şi compunerea unei opere de Nicolai Rimsky-Korsakov (1898) au pornit o tradiţie de licenţă poetică bazată pe presupusul asasinat. În perioada contemporană, această versiune este reluată şi popularizată de piesa puternic ficţională a lui Peter Shaffer, intitulată Amadeus (1979), dar, mai ales, de filmul câştigător al Oscarului din 1984 al lui Milos Forman bazat pe această piesă, în care F. Murray Abraham îl interpretează pe Salieri şi Tom Hulce personajul care dă titlul filmului. Atât Schaffer cât şi Forman au afirmat în mod expres natura fictivă a operei lor şi în timp ce nu este arătat în mod explicit în piesă ca Salieri l-a ucis pe Mozart, el este portretizat ca urându-l de moarte pe rivalul său, mergând până într-acolo încât să îl renege pe Dumnezeu pentru că l-a binecuvântat pe Mozart cu un talent fantastic (portretizat în piesă ca un dandy imatur), în timp ce lui Salieri nu i-a lăsat nimic altceva decât să fie "o mediocritate".

În mare parte din cauza lui Schaffer şi a adaptării sale cinematografice cuvântul "Salieri" a intrat în conştiinţa publicului ca însemnând un artist de calitate, dar care stă în umbra unui geniu sau, mai rău decât atât, un muzician lipsit de talent.

16 decembrie1770, Bonn - d. 26 martie1827, Viena) a fost un compozitor german, recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii. Beethoven este considerat un compozitor de tranziţie între perioadele clasică şi romantică ale muzicii. El a lăsat posterităţii opere nemuritoare, printre care:

9 simfonii ( a 3-a Eroica, a 5-a a Destinului, a 6-a Pastorala, a 9-a cu finalul Odă bucuriei pe versuri de Friedrich von Schiller, adoptată ca imn oficial al Uniunii Europene)

5 concerte pentru pian şi orchestră (remarcabile al 4-lea şi al 5-lea Imperialul)

Un concert pentru vioară şi orchestra  Missa solemnis

32 Sonate pentru pian (printre care a 8-a Patetica, a 14-a Sonata Lunii, a 23-a Appassionata)

Sonate pentru vioară şi pian (mai cunoscută Sonata Kreutzer)

16 cvartete pentru coardeOpera Fidelio

Ludwig van Beethoven s-a născut în 1770 la Bonn, Germania, ca fiu al lui Johann van Beethoven (1740-1792), de origine flamandă şi al Magdalenei Keverich van Beethoven (1744-1787). Până relativ recent ziua de 16 decembrie este considerată, în multe lucrări de referinţă, ca fiind data de naştere a lui Beethoven deoarece se ştie că el a fost botezat pe 17 decembrie, ori la vremea respectivă copiii erau botezaţi la o zi după naştere. Oricum această presupunere este încă privită cu rezerve la ora actuală.

Mediul familial nu îi era tocmai favorabil, sub autoritatea capricioasă a tatălui, un cântăreţ de curte mediocru, alcoolic notoriu. Observând însă talentul muzical precoce al fiului său, acesta a încercat să facă, fără succes, din micul Ludwig un copil-minune, asemenea lui Wolfgang Amadeus Mozart. Beethoven a început să ia lecţii de muzică, în jurul vârstei de 10 ani, cu organistul Christian Gottlob Neefe. Acesta recunoaşte dotarea muzicală excepţională a tânărului Beethoven şi, cu sprijinul Arhiepiscopului din Bonn, Maximilian Franz, îi facilitează în 1787 o călătorie la Viena. Aici ia probabil câteva lecţii cu Mozart, dar trebuie să se întoarcă după scurt timp la Bonn, din cauza înbolnăvirii şi morţii mamei sale. În următorii patru ani lucrează cu capela curţii şi cu orchestra teatrului din Bonn, având astfel prilejul să-şi îmbogăţească cunoştinţele muzicale cu operele aflate în circulaţie în acel timp. În această perioadă compune o Cantată cu ocazia morţii împăratului Iosif al II-lea.

În noiembrie 1792, Beethoven pleacă pentru a doua oară la Viena, unde devine elevul lui Joseph Haydn, mai târziu şi al lui Antonio Salieri. În capitala imperiului habsburgic, Beethoven reuşeşte să câştige favorurile aristocraţiei vieneze prin concerte private, cu care ocazie capătă faima de virtuos pianist şi de compozitor. Graţie acestor relaţii şi a contactelor cu casele de editură, care îi publică unele compoziţii, Beethoven reuşeşte să dobândească o independenţă, pe care şi-a dorit-o cândva şi Mozart.

În martie 1795 apare pentru prima dată în faţa publicului vienez executând primul său concert pentru pian şi orchestră. Urmează o serie de concerte la Praga, Dresda, Berlin şi Preßburg (Bratislava). După primele sonate pentru pian - printre care sonata op. 13 "Patetica" - , Beethoven deschide, începând cu anul 1798, seria cvartetelor de coarde, compune şi prima lui simfonie, în Do-major. În acelaşi timp apar primele semne ale scăderii auzului, ceea ce îl face să se izoleze tot mai mult de societate. În celebrul "Testament de la Heiligenstadt" (1802) Beethoven se adresează fratelui său, înspăimântat de surzenia sa tot mai accentuată. Totuşi, tocmai în aceşti ani, Beethoven compune o serie de opere desăvârşite ale stilului clasic de maturitate, cum sunt cele trei sonate pentru pian op. 31, simfonia III-a "Eroica", apoi sonata pentru pian op. 57 "Appassionata", concertul pentru vioară şi orchestră, simfoniile a V-a (a "Destinului") şi a VI-a ("Pastorala"). În aceste compoziţii se observă deosebirile faţă de operele compuse în primii săi ani în Viena: orchestra devine principalul "instrument" al lui Beethoven, chiar şi operele compuse pentru instrumente soliste au un caracter orchestral.

Prin anul 1818, Beethoven devine complet surd, singura modalitate de a comunica cu interlocutorii erau "caietele de conversaţii", în care aceştia scriau în loc să vorbească. Surditatea nu i-a întrerupt însă creaţia artistică, în 1819 compune "Variaţiile-Diabelli" pentru pian, în 1820 se execută prima versiune a "Missei Solemnis", realizează ultimele sale sonate pentru pian şi cvartetele de coarde, în sfârşit, Simfonia a IX-a. În ziua de 7 mai1824 a avut loc la Viena prima audiţie a Simfoniei a IX-a. Succesul a fost triumfal, s-ar putea spune revoluţionar. Beethoven a fost întâmpinat cu cinci salve de aplauze, când, potrivit etichetei, însăşi familia imperială era salutată la intrarea în sală doar cu trei salve. Simfonia a dezlănţuit un entuziasm delirant, multă lume plângea. Beethoven, care se găsea pe scenă cu faţa la orchestră, nu percepea nimic din cele ce se petreceau în sală, unde lumea ridicată în picioare striga şi îşi agita pălăriile. Una din soliste l-a întors pe Beethoven cu faţa la public, putând astfel să-şi trăiască triumful.

Tot mai bolnav, fiind ţintuit la pat încă din decembrie 1826, Beethoven moare la 26 martie1827, în urma unei boli de ficat. La înmormântarea în cimintirul Währinger au luat parte mii de locuitori ai Vienei, cuvântul de adio l-a rostit poetul Franz Grillparzer. A fost ulterior de două ori exhumat şi reîngropat in Cimitirul Central (Zentralfriedhof) din Viena.

Producţia muzicală a lui Beethoven este considerată în mod tradiţional ca o punte între Clasicism şi Romantism şi se poate împărţi în trei perioade:

Prima perioadă (1790-1802), cuprinzând compoziţiile din tinereţe de la Bonn şi primii ani în Viena, reprezintă continuarea stilului lui Haydn şi Mozart, şi desăvârşesc clasicismul vienez ajuns la maturitate. Un exemplu îl constitue cvartetul de coarde în La-major op. 18, foarte apropiat de compoziţiile similare ale lui Mozart.

A doua perioadă (1807-1812), aşa zisul "ciclu eroic", cuprinde compoziţii ca simfonia III-a (Eroica), concertele pentru pian şi orchestră nr.4 şi 5 (Imperialul), sonata pentru pian Appassionata. În toate aceste opere se remarcă profunzimea temelor, contrastele dramatice şi noutăţile armonice, neîntâlnite încă la predecesorii săi.supranumit ,,titanicul de la bonn,,.

A treia perioadă se profilează din anul 1813. Compoziţiile din această perioadă nu mai pot fi grupate pe cicluri, fiecare din ele se prezintă cu o proprie şi puternică individualitate, eliberate de convenţiile tradiţionale. În muzica instrumentală introduce recitative şi arii, în fugi, variaţiuni şi elemente lirice, mereu în căutare de noi moduri de expresie. Cele două opere importante din această ultimă perioadă, a 9-a şi Missa solemnis, se depărtează complet de genul tradiţional: astfel în finalul simfoniei se introduce o partitură pentru solişti vocali şi cor, în timp ce Missa solemnis iese din tiparele messelor liturgice, devenind o confruntare subiectivă cu divinitatea.

Importanţa lui Beethoven în muzică este semnificativă şi din perspectiva transformării rolului compozitorului în societate. De la compozitorul medieval, artizan dependent (şi de cele mai multe ori umil) aflat în serviciul Bisericii sau al aristocraţiei, compozitorul devine, odată cu prezenţa lui Beethoven, un artist care creează dintr-o necesitate interioară şi nu la comandă. Influenţa sa asupra compozitorilor care l-au urmat a fost enormă. Admirat deschis de Franz Schubert, Felix Mendelssohn Bartholdy, Robert Schumann, Johannes Brahms, până la Richard Wagner şi Arnold Schoenberg, ca întemeietor al unei ere noi în muzică, marele compozitor german este considerat până astăzi ca o figură cardinală în evoluţia muzicii tuturor timpurilor, recunoscut şi în limbajul şi tehnica muzicii contemporane. Beethoven este revoluţionarul întemeietor al unei noi generaţii de muzicieni şi a unei alte atitudinii faţă de creaţiile compozitorilor.

-       Ei cam asta a fost pe scurt despre viata lui Mozart si Salierii.  Salierii a fost tot timpul invidios pe Mozart. Decand a vazut ca operele lui ii plac imparatului, iar el fiind  muzicianul curtii in acea vreme , i se vedea postul ruinat. Asa ca a umblat tot timpul cu strambe. Profitand ca starea lui materiala era precara, a incercat sa o santajeze pe sotia lui, in schimbul unui post la curte, si la alte servicii si promisiuni. De asemenea Salierii a mai profitat si de lipsa lui de acasa prin intermediul slujnicei, ca sa citeasca partiturile lui muzicale. Cum mai toti banii se duceau si pe bautura, Mozart ramanea mereu in pana financiara. Se gandea mereu cum sa-l faca sa scape de Mozart. Pana cand dupa moartea tatalui lui, ii vine o idee ca prin personajul unui necunoscut sa-l angajeze sa scrie o opera , care zicea el ca e pentru inmormantarea lui. Dar mozart la inceput refuza. Dar  pana la urma accepta pentru bani. In timp ce o scria este obsedat psihic, crezand ca el este de fapt cel mort. La toate acestea se mai adauga si boala si alte boli, netratate din lipsa de fonduri. Pe deasupra si  nevastasa se imbolnaveste si apoi il paraseste impreuna cu copilul. La un concert Mozart ii se face rau pe scena in timp ce dirija. Este scos in liniste de catre Salieri, si dus acasa. Dupa ce isi mai revine ii cere lui Salierii sa il ajute sa termine opera lui. Acesta il ajuta. Apoi vrand sa fac o pauza ca ostenise, ii cere si lui Salierii sa faca o pauza. Intretimp parca avand o presimtire , nevasta lui se intoarce. Cand il gaseste pe Salieri la ei in casa, este foarte nemultumnita , cerandu-i acestuia sa plece. La scrt timp dupa ce se trezeste si Mozart si isi vede sotia, poate si emotia , a facut ca sa se stinga din viata imediat dupa aia. ...

-       Frumos. Ce viata a mai avut si Mozart asta...

-       Si nu este si nici nu a fost singurul. Asa cum am mai spus majoritatea geniilor au sfarsit tragic. Uite de exemplu Anton Pann. El era cu stihurile. El le aduna de la altii , le mai modifica , le dadea alta forma,dar a murit si el macinat de boala care ii provocase urma unui glont neextras la vreme, imbolnavindu-l de tuberculoza. Avea si el destui `` simpatizanti`` A fost si el un neinteles...

- Uite ca s-a facut seara. Ma duc sa-ti pregatesc o cina delicioasa si o cafea.

- iar eu o sa-ti tin iar companie si o sa-ti povetesc despre beethoven.

Ludwig van Beethoven (n. 16 decembrie1770, Bonn - d. 26 martie1827, Viena) a fost un compozitor german, recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii. Beethoven este considerat un compozitor de tranziţie între perioadele clasică şi romantică ale muzicii. El a lăsat posterităţii opere nemuritoare, printre care:

9 simfonii ( a 3-a Eroica, a 5-a a Destinului, a 6-a Pastorala, a 9-a cu finalul Odă bucuriei pe versuri de Friedrich von Schiller, adoptată ca imn oficial al Uniunii Europene)

5 concerte pentru pian şi orchestră (remarcabile al 4-lea şi al 5-lea Imperialul)

Un concert pentru vioară şi orchestră

Missa solemnis

32 Sonate pentru pian (printre care a 8-a Patetica, a 14-a Sonata Lunii, a 23-a Appassionata)

Sonate pentru vioară şi pian (mai cunoscută Sonata Kreutzer)

16 cvartete pentru coarde

OperaFidelio

Ludwig van Beethoven s-a născut în 1770 la Bonn, Germania, ca fiu al lui Johann van Beethoven (1740-1792), de origine flamandă şi al Magdalenei Keverich van Beethoven (1744-1787). Până relativ recent ziua de 16 decembrie este considerată, în multe lucrări de referinţă, ca fiind data de naştere a lui Beethoven deoarece se ştie că el a fost botezat pe 17 decembrie, ori la vremea respectivă copiii erau botezaţi la o zi după naştere. Oricum această presupunere este încă privită cu rezerve la ora actuală.Mediul familial nu îi era tocmai favorabil, sub autoritatea capricioasă a tatălui, un cântăreţ de curte mediocru, alcoolic notoriu. Observând însă talentul muzical precoce al fiului său, acesta a încercat să facă, fără succes, din micul Ludwig un copil-minune, asemenea lui Wolfgang Amadeus Mozart. Beethoven a început să ia lecţii de muzică, în jurul vârstei de 10 ani, cu organistul Christian Gottlob Neefe. Acesta recunoaşte dotarea muzicală excepţională a tânărului Beethoven şi, cu sprijinul Arhiepiscopului din Bonn, Maximilian Franz, îi facilitează în 1787 o călătorie la Viena. Aici ia probabil câteva lecţii cu Mozart, dar trebuie să se întoarcă după scurt timp la Bonn, din cauza înbolnăvirii şi morţii mamei sale. În următorii patru ani lucrează cu capela curţii şi cu orchestra teatrului din Bonn, având astfel prilejul să-şi îmbogăţească cunoştinţele muzicale cu operele aflate în circulaţie în acel timp. În această perioadă compune o Cantată cu ocazia morţii împăratului Iosif al II-lea.

În noiembrie 1792, Beethoven pleacă pentru a doua oară la Viena, unde devine elevul lui Joseph Haydn, mai târziu şi al lui Antonio Salieri. În capitala imperiului habsburgic, Beethoven reuşeşte să câştige favorurile aristocraţiei vieneze prin concerte private, cu care ocazie capătă faima de virtuos pianist şi de compozitor. Graţie acestor relaţii şi a contactelor cu casele de editură, care îi publică unele compoziţii, Beethoven reuşeşte să dobândească o independenţă, pe care şi-a dorit-o cândva şi Mozart.

În martie 1795 apare pentru prima dată în faţa publicului vienez executând primul său concert pentru pian şi orchestră. Urmează o serie de concerte la Praga, Dresda, Berlin şi Preßburg (Bratislava). După primele sonate pentru pian - printre care sonata op. 13 "Patetica" - , Beethoven deschide, începând cu anul 1798, seria cvartetelor de coarde, compune şi prima lui simfonie, în Do-major. În acelaşi timp apar primele semne ale scăderii auzului, ceea ce îl face să se izoleze tot mai mult de societate. În celebrul "Testament de la Heiligenstadt" (1802) Beethoven se adresează fratelui său, înspăimântat de surzenia sa tot mai accentuată. Totuşi, tocmai în aceşti ani, Beethoven compune o serie de opere desăvârşite ale stilului clasic de maturitate, cum sunt cele trei sonate pentru pian op. 31, simfonia III-a "Eroica", apoi sonata pentru pian op. 57 "Appassionata", concertul pentru vioară şi orchestră, simfoniile a V-a (a "Destinului") şi a VI-a ("Pastorala"). În aceste compoziţii se observă deosebirile faţă de operele compuse în primii săi ani în Viena: orchestra devine principalul "instrument" al lui Beethoven, chiar şi operele compuse pentru instrumente soliste au un caracter orchestral.

Prin anul 1818, Beethoven devine complet surd, singura modalitate de a comunica cu interlocutorii erau "caietele de conversaţii", în care aceştia scriau în loc să vorbească. Surditatea nu i-a întrerupt însă creaţia artistică, în 1819 compune "Variaţiile-Diabelli" pentru pian, în 1820 se execută prima versiune a "Missei Solemnis", realizează ultimele sale sonate pentru pian şi cvartetele de coarde, în sfârşit, Simfonia a IX-a. În ziua de 7 mai1824 a avut loc la Viena prima audiţie a Simfoniei a IX-a. Succesul a fost triumfal, s-ar putea spune revoluţionar. Beethoven a fost întâmpinat cu cinci salve de aplauze, când, potrivit etichetei, însăşi familia imperială era salutată la intrarea în sală doar cu trei salve. Simfonia a dezlănţuit un entuziasm delirant, multă lume plângea. Beethoven, care se găsea pe scenă cu faţa la orchestră, nu percepea nimic din cele ce se petreceau în sală, unde lumea ridicată în picioare striga şi îşi agita pălăriile. Una din soliste l-a întors pe Beethoven cu faţa la public, putând astfel să-şi trăiască triumful.

Tot mai bolnav, fiind ţintuit la pat încă din decembrie 1826, Beethoven moare la 26 martie1827, în urma unei boli de ficat. La înmormântarea în cimintirul Währinger au luat parte mii de locuitori ai Vienei, cuvântul de adio l-a rostit poetul Franz Grillparzer. A fost ulterior de două ori exhumat şi reîngropat in Cimitirul Central (Zentralfriedhof) din Viena.

Evoluţia stilului muzical

Producţia muzicală a lui Beethoven este considerată în mod tradiţional ca o punte între Clasicism şi Romantism şi se poate împărţi în trei perioade:

Prima perioadă (1790-1802), cuprinzând compoziţiile din tinereţe de la Bonn şi primii ani în Viena, reprezintă continuarea stilului lui Haydn şi Mozart, şi desăvârşesc clasicismul vienez ajuns la maturitate. Un exemplu îl constitue cvartetul de coarde în La-major op. 18, foarte apropiat de compoziţiile similare ale lui Mozart.

A doua perioadă (1807-1812), aşa zisul "ciclu eroic", cuprinde compoziţii ca simfonia III-a (Eroica), concertele pentru pian şi orchestră nr.4 şi 5 (Imperialul), sonata pentru pian Appassionata. În toate aceste opere se remarcă profunzimea temelor, contrastele dramatice şi noutăţile armonice, neîntâlnite încă la predecesorii săi.supranumit ,,titanicul de la bonn,,.

A treia perioadă se profilează din anul 1813. Compoziţiile din această perioadă nu mai pot fi grupate pe cicluri, fiecare din ele se prezintă cu o proprie şi puternică individualitate, eliberate de convenţiile tradiţionale. În muzica instrumentală introduce recitative şi arii, în fugi, variaţiuni şi elemente lirice, mereu în căutare de noi moduri de expresie. Cele două opere importante din această ultimă perioadă, a 9-a şi Missa solemnis, se depărtează complet de genul tradiţional: astfel în finalul simfoniei se introduce o partitură pentru solişti vocali şi cor, în timp ce Missa solemnis iese din tiparele messelor liturgice, devenind o confruntare subiectivă cu divinitatea.

Moştenirea artistică

Importanţa lui Beethoven în muzică este semnificativă şi din perspectiva transformării rolului compozitorului în societate. De la compozitorul medieval, artizan dependent (şi de cele mai multe ori umil) aflat în serviciul Bisericii sau al aristocraţiei, compozitorul devine, odată cu prezenţa lui Beethoven, un artist care creează dintr-o necesitate interioară şi nu la comandă. Influenţa sa asupra compozitorilor care l-au urmat a fost enormă. Admirat deschis de Franz Schubert, Felix Mendelssohn Bartholdy, Robert Schumann, Johannes Brahms, până la Richard Wagner şi Arnold Schoenberg, ca întemeietor al unei ere noi în muzică, marele compozitor german este considerat până astăzi ca o figură cardinală în evoluţia muzicii tuturor timpurilor, recunoscut şi în limbajul şi tehnica muzicii contemporane. Beethoven este revoluţionarul întemeietor al unei noi generaţii de muzicieni şi a unei alte atitudinii faţă de creaţiile compozitorilor.

-Da , asta a fost si cu Beethoven . As mai fi vrut sa continui si cu Straus, Verdi, Paganini, Ravel, dar nu as vrea sa te mai plictisesc cu asa ceva. De pictori sau de alti oameni talentati intr-un domeniu sau altul nu mai cred ca e nevoie sa vorbim. Eu stiu poate Eminescu ,Caragiale , Alecsandri, Cosbuc...
-Daca poti numai cate putin din fiecare...

9.

-Sa stii ca poezia nu m-a pasionat in mod deosebit.  Sa stii ca toti marii poeti sau scriitori, intotdeauna au mai complecta cu cate putin si de la altii. Uite de exemplu Eminescu. Nu toate poeziile lui sunt in intregime numai ai lui. Cu exceptia poeziilor inspirate dupa natura, mai sunt si altele ca Epigonii, Srisoarea a Treia, sau Imparat si Proletar, care nu este in intregime a lui. El s-a mai inspirat cate un pic si de la alti scritori sau poeti a vremii. A luat cateva fraze si apoi le-a prelucrat el, dandu-le cate un final. Pe multe le-a aranjat, la rima la picior metric, la limbajul ei, la geniul care il adopta. Eminescu a fost cel mai mare reprenzentant al Romantismului.  Acesta fiind un curent literar. Fiecare poet a adoptat  curentul sau. De exmplu Bacovia , care sincer nu mi-a placut, era adeptul curentului Simbolism.

-Da hai sa lasam mai bine poeziile. Si sa trecem la fapte...

-La fapte? Poi cred ca maine o sa-ti povestesc si oamenii pe care i-am cunoscut ca fiind mari oameni de stiinta. Pentru ca ei , sau mai bine zis, in ei ne-am pus si eu si Mario, speranta ca datorita descoperirilor lor, o sa putem pleca acasa.

-      Eu ma referam la altfel de fapte....de vitejie...de... sti tu... la ce fel de fapte ma refer.

-      Si eu care ma gandeam ca la noapte o sa termin cu Volta , Edison , Leclanche, Tesla...Einstein...Benjamin Franklin...

-      Le poti folosi pe toate astea daca vrei si simti nevoia...si te ajuta...

11.

A doua zi de dimineata cand ma trezii constat ca in patul in care dormeam nu eram singur. Ca Mara mea,  ocupase si cealalta jumatate. Ea dormea inca. Sau poate se prefacea numai. Ma dau binisor jos din pat, si fu randul meu, sa dau perdelele la o parte. Cea ce nu ii fu deloc  pe plac Marei.

-      Hai scoala puturoaso desteptarea! Se cunoaste ca nu ai facut armata.  Cand ai ajuns in patul meu?

Ea miorlai ceva acolo dezaprobator.  Si se intoarse pe partea cealalalta , punand o perna in cap si ignorand perdelele si soarele meu. 

-      Hai ca e .. si ma oprii, uitanduma la pendula. Ei e 9 si 15. Tot mai poti sa dormi.

-      Du-te si fa cafeaua, imi spuse ea ca raspuns, la invitatia mea.

-      Eu? Cafea?...

-      Ce acolo la voi pe planeta nu se bea cafea, dimineata?

-       Ba da si ceva mult mai bun decat  asta...

-      Ce vrei sa spui ca cafeaua mea nu-ti place? Zise ea scotand capul si cu parul ravasit ,se uita la mine intr-un ochi.  Ei nu, ca m-ai enervat de dimineata... Dute mai repede la bucatarie, si fa cafeaua  repede.  Da vezi asa cum o fac eu...Nu prea dulce si nici prea tare...

-      Eu credeam ca din contra... Iti place mai tare...

O perna zbura spre capul meu. O zari la vreme si o parai. Dadu sa se scoale, dar eu eram deja in bucatarie.  Ajuns acolo, dadu-i drumul la aragaz, si luai un ibric pe care il umplui cu apa. Il pusei direct pe flacara. Cautai cafeaua si zaharul. Negasindu-le bagai capul in sufragerie si o intrebai:

-      Unde ai pus zaharul si cafeaua...

Ultimile cuvinte imi inghetase pe buze deoarece ea se sculase si umbla in niste bikini numai buni de pusi la colectiile lui Victoria Secret. 

-      Vezi si tu in dulap sus...Ce ai ramas asa ca la fotograf... hai misca mai repede, ca astazi sunt rea...

-      Cred ca ar fi mai bine daca as pleca...

-      Sa pleci? Cine ti-a dat voie sa pleci? Si zicand acestea se repezi la mine tragandu-ma de mana , si poposind iar in pat, cu mine deasupra. Incercai sa ma opun, dar nu fu chip.  Tot dadeam sa plec dar nu reusi. Era si ea destul de voinicuta. Nici  cu forta nu voiam sa o iau, asa ca  o intorsei si eu la randui. Era foarte nebunatica... Cand ajung iar deasupra ei, ma scol repede si ma duc la bucatarie, spunand :

-      Cafeaua...da in foc...!

Asa scapai pentru cateva clipe de ea. Ma gandeam cu groaza ce ma va astepta azi. Deschise-i la intamplare  o usa de la dulap si cautam distrat cafeaua. Dupa ce o descoperii, vazui langa ea si zaharul.  Luai o lingurita si o intoduc in cutia de cafea , in timp ce mainile imi tremurau. Pana la urma reusesc sa fac cafeaua. De emotie eram sa o scap si in foc, uitandu-ma la ea. Parca prevestind ce avea sa se intample o auzii de dincolo strigand:

-       Vezi sa nu dai cafeaua in foc , ca te pun sa speli aragazul. 

Reusesc intr-un final sa pun si cafeaua in cesti. Le pun pe o tava care se nimeri la indemana, si inarmat cu tava in mana, pasesc solemn si mai mult pe varfuri, patrund in sufragerie. Ea ma astepta intr-o camasa de noapte foarte subtire si stravezie,  sub care se ghicea formele apetisante ale corpului ei.  Am observat ca pana  si bikinii disparusera.

-      Sa nu racesti...fac eu ingrijorat.

-      Ai uitat  sa aduci sticla cu rom.

-      Iar o luam de la inceput? Eu cand mai termin povestea mea?

-      lasa ca povestea ta, poate sa mai astepte.

Cateva minute nu ne mai vorbiram . O pandeam. Acelasi lucru o facea si ea. Ne pandeam unul pe celalalt. Parca eram doi lei la pascut. Cand se mai racira cestile, eu fui primul care sparse gheata. Imi turnai cu neindemanare un pahar cu rom. Dadui, sa il duc la gura, dar glasul ei suparat ma opri.

-      Mie de ce nu-mi torni?

-       Credeam ca ...

-       Ce credeai... si luindu-mi sticla din mana isi puse singura. Dupa care il lua si il dadu pe gat pe nerasuflate.

-      `` Se anunta ploi cu descarcare electrica`` reflectai eu.

-      Hai ia ce te-ai oprit.

Dusei  si eu paharul la gura si numai il gustai putin.  Nu prea aveam chef ca sa beau.

-      Nu prea merge bautura asa de dimineata, incercai eu o scuza.

-      Nu ca nu mnerge treaba cu burta plina...

-      Treaba...?

-      Poi treaba ce credeai? Ca scapi...?

-      E frig in casa...

-      Lasa ca te incalzesc eu acu... ca are sa te ia cu transpiratii.

-      Dute in curte si sparge doua lemne ca iar au oprit astia gazele...Si aprinde focul.

-      Dau sa ma scol, dar glasul ei ma opreste din nou.

-      Termina de baut cafeaua si apoi romul, asta asa ca sa ai chef de treaba...Eu intre timp am sa pregatesc ceva de mancare.

Dupa ce iesi in curte ma indrepatai catre o dependinta ce se zarea in fundul curtii.  Afara era frig si inourat. Numai nu ploua. Dar parca se simtea in aer o umezeala. Pe deasupra mai batea si vantul. Ajuns lanag magazie, deschisei usa  si vazu niste butuci aliniati pe doua randuri pe un perete. Langa  ei se afla un butuc urias,  pe post de taietor. Alaturi era si un topor imens. Cred ca il mai folosisem la luptele lui Decebal. In fine imi fac de lucru cu el. Dupa 15 minute reusesc sa despic  vreo zece butuci.  Dupa ce termin adun bucatile de lemn le pun in brate si incerc sa ma ridic cu ele in brate. Deodata imi vine o idee. ``Cred ca am scapat si azi de ea`` fac eu in gand.  Merg drept cativa pasi apoi apropiindu-ma de intrare ma fac ca ma vait si merg cocosat. Intru in sufragerie cu lemenle in brate si vaitandu-ma de zor.  Pun lemnele jos, mai bine zis le  las sa cada jos. Apoi tinandu-ma de sale ma vait mai tare.

-      Ce ai ma intampina ea , auzindu-ma cum ma vait.

-      Au , Au , faceam eu in continuare. Cand m-am aplecat la magazie sa iau lemenle am simtit ca mi se rupe ceva in spate aici, si duc mana la spate catre un loc imaginar, dar sigur dureros.

-      Stai asa nu te mai misca. Intindete pe pat. Iti fac eu o frectie ca maine o sa fii ca nou. Vezi daca nu ai mai facut antrenament? Nui nimic de maine te pun sa tai toata ziua lemne...

Ma uitai in ochii ei disperat si indurerat. Ma lasai la mila ei. Dupa ce ma dezbraca, ma unse pe spate cu o solutie de ea stiuta. In timp ce ma freca,  simteam ca are maini vrajite. Acceptai in gand oferta ei. Dar cum mainile parasira curand campul de lupta, zisei intrigat:

-       Ei ! Ce faci? acolo nu ma doare... Dupa ce termina  cu mine , nu inainte de a mai pasi  cu mainile inca odata pe campul minat, se refugie in bucatarie. Eu trasei o patura pe mine, si statui in asteptare. `Cred ca pe ziua de azi am linistit-o...Am mai castigat un ragaz de o zi. Maine oi mai vedea eu...`

12.

  -Te simti mai bine face ea venind in sufragerie. Isi schimbase tinuta avea acelasi capot pe care i l-am vazut in prima zi, visiniu. In fata purta un sort de naylon  transparent.

            - Daca tot te-ai hodorogit zise ea cu un zambet voit, hai mai spunem ceva pana se face mancarea.

           - Numai sa nu uiti de ea , sa o arzi, si apoi sa dai vina pe mine.

           - Nu nu avea nici o grija, e dat la mic.

           - Nu avea nici o nadejdie , fac eu incercand sa par cat mai bolnav, facand o grimasa de durere, pe buze.

           - Hai ca focul arde se face si cald acu, poti sa continui. Am vrut sa incep cu oamenii de stiinta a vremii, dar nu pot sa spun inca nimic de ei , pana nu iti povestesc si de adevarat fata a inchizitiei.

           - Asta ca te simti torturat...?

           - E si asta un punct de plecare ...Dupa aia vreau sa –ti spun si despre Copernic si Galileo. Si dupa aia trec la oamenii de stinta, Volta ,Tesla Leclanche...

13 

        Inchizitia a fost o instanta judecatoreasca instituita de biserica catolica, prin decretul papei Gregor IX in anul 1231, in scopul depistarii si reprimarii sângeroase a asa-zisilor eretici. Sarcina interogatoriilor, persecutiilor, torturilor si arderilor pe rug a fost preluata de catre ordinele calugaresti ale Franciscanilor si Dominicanilor. In fruntea inchizitiei a stat un Mare Inchizitor. Inchizitia a constituit una din cele mai grave erori savârsite de Biserica Romano-Catolica, care a dus la crime pe scara de masa impotriva umanitatii.

-       Dupa ce Romano-Catolicismul si-a consolidat puterea in Evul Mediu, cetatenii cu vederi liberale, care nu se aliniau cu dorintele, nu intotdeauna biblice, ale Bisericii oficiale, au inceput sa fie priviti ca "eretici", ca inamici ai societatii. La doi ani dupa masacrarea ereticilor albigenzi, Papa Grigore IX publica documentul apostolic Excommunicamus (20 aprilie 1231) prin care anunta infiintarea unui tribunal supranational care sa judece cazurile de erezie. Intentia Papei Grigore IX stabilea ca obligatorie efectuarea unei anchete care sa confirme sau sa infirme temeinicia acuzatiei de erezie. Tribunalul a primit numele de inchizitie (lat. inquisitio = cercetare, ancheta). Inchizitia a functionat mai mult in tarile din sudul si vestul Europei, in special in Spania si a inceput a judeca pe toti aceia care au ncercat sa raspândeasca printre credinciosi invataturi asa-zise false in materie religioasa, in dauna credintei. Biserica a considerat firesc sa aiba si ea un for care sa ceara socoteala celor care se amestecau in probleme religioase fara a fi - dupa parerea ei - competenti; aceasta a fost Inchizitia. Ea a jucat un mare rol mai ales in istoria Evului Mediu. Condamnarile care s-au facut se datoreaza principiilor considerate optime pentru a apara ordinea publica lezata prin invataturile asa-zise eretice.

-       Când era semnalata prezenta ereziei intr-o regiune, se anunta o ancheta: ori se deplasa tribunalul la fata locului, ori erau convocati suspectii, in corpore, la centru. Când era vorba de cazuri particulare, celui in cauza i se trimitea o citatie prin parohia teritoriala. Neprezentarea la locul stabilit in termen de 30 de zile atragea dupa sine excomunicarea, fapt care reducea sansele la proces. Adus in fata Tribunalului, suspectul era pus sa jure ca va spune adevarul, dupa care era interogat si un notar consemna intrebarile si raspunsurile. Mijloacele dure de constrângere fizica erau folosite in cazul in care cel anchetat refuza sa raspunda la intrebari. Asa-zisul eretic care isi retracta erorile primea o sanctiune ispasitoare, dupa gravitatea constatata arbitrar. Categorii de pedepse degradante date de Inchizitie inculpatilor:

- posturi indelungate, opere de binefacere, zidirea unei biserici, pelerinaje la locurile sfinte.
- participarea la celebrari liturgice comunitare stând intr-un colt al bisericii, descult si cu o lumânare aprinsa in mâna.
- purtarea unui semn distinctiv, cusut pe haine, ori purtarea unor vesminte de culoare speciala.
- amenzi, confiscarea bunurilor, interdictia indeplinirii anumitor functii publice.
- inchisoarea pe un timp determinat sau pe viata.
- condamnarea la moarte.

-       Cei care aveau legaturi cu diferite secte ori cu eretici erau excomunicati. Când un eretic refuza sa retracteze sau când recidiva, Tribunalul inchizitorial il incredinta judecatorului civil, care, de regula, ii pregatea rugul. Majoritatea inchizitorilor au dat Inchizitiei o fata monstruoasa (Thomas de Torquemada, Conrad de Marbourg, Robert cel Mic, Pierre Cauchon, Jean le Maitre, Bernard Gui s.a.), compromitând masiv Biserica. Au existat si inchizitori ceva mai corecti, unii dintre ei fiind declarati ulterior de Biserica chiar sfinti (Sf. Petru din Verona, Sf. Fidelis de Sigmaringen, Sf. Ioan Capistran). Biserica a declarat sfinti si martiri si pe unii dintre cei pe care Inchizitia i-a chinuit, condamnat la ani grei de temnita sau i-a ars pe rug (Tereza de Avila, Ioana d'Arc, arhiepiscopul de Toledo s.a.). Oricât ar parea de straniu, Biserica Romano-Catolica nu a renuntat formal la Inchizitie decât in 1908, prin reorganizarea eclesiastica produsa sub papa Pius al X-lea. Dar nici pâna azi Biserica Romano-Catolica nu a condamnat Inchizitia ca institutie criminala.

-       Controversata decizie a Vaticanului vine ca urmare a numarului tot mai mare de „miracole” care sunt semnalate in toate colturile lumii, „miracole” a caror verificare va avea nevoie, in opinia clericilor catolici, de o autoritate suprema. Astfel, cei care pretind ca au viziuni, care prezinta stigmate sau care sustin ca pot infaptui sau au asistat la miracole divine vor trebui sa treaca prin veritabile „furci caudine” inainte de a primi o confirmare oficiala. O intreaga armata de psihologi, teologi si chiar oameni de stiinta atei vor incerca sa dovedeasca falsele miracole, inainte ca ele sa fie recunoscute de Biserica. Testul final va consta intr-o serie de sedinte cu mai multi exorcisti ai Vaticanului care se vor asigura ca, intr-adevar, miracolele sunt conforme cu doctrinele bisericesti, si nicidecum o lucrare a diavolului.

13

 Inchizitia medievala a aparut ca o reactie fata de atitudinea maselor vis-a-vis de crestinism, in mod particular de secta catarilor si a valdensienilor. Tortura a inceput sa fie folosita dupa anul 1252. Cel care a autorizat uzul torturii a fost papa Inocent al IV-lea, printr-un edict papal cunoscut sub numele de Ad exstirpanda, insa decretul interzicea varsarea de sange, mutilarea sau moartea. Din 1908, numele organizatie inchizitoriale a fost schimbat in Sacra Congregatie a Sfantului Oficiu, pentru ca din 1965 ea sa devina Congregatio pro Doctrina Fidei (CDF).

                                                    Nicolaus Copernic

(Kopernik) (n. 19 februarie1473, în orașul liber hanseatic Torun, aflat azi în Polonia - d. 24 mai1543, Frauenburg, astăzi Frombork, Polonia), astronom și cosmolog, matematician și economist, preot și prelat catolic, a dezvoltat teoria heliocentrică a sistemului solar.

Copernic provenea dintr-o familie de comercianți și înalți funcționari administrativi de etnie germană. Unchiul lui pe linie maternă, episcopul Lukas Watzenrode, s-a îngrijit ca nepotul său să primească o educație la cele mai bune universități ale timpului. Astfel, după patru ani de studiu la Universitatea din Cracovia, pleacă în 1496 în Italia, unde în 1497 începe studieze medicina și dreptul canonic la Universitatea din Bologna, prima universitate din Europa, aprofundând și studiul literaturii clasice. În Italia a citit despre ideea filosofului grec Aristarh din Samos, care cu mai bine de un mileniu și jumătate înainte afirmase că Pământul și celelalte planete se rotesc în jurul Soarelui, iar nu invers, așa cum susținea opinia comună la acea vreme.

În acest timp locuiește în casa matematicianuluiDomenico Maria de Novara, care se ocupa cu scrierile astronomului Ptolemeu, și începe să se intereseze de astronomie și geografie. Împreună observă la 9 martie1497 acoperirea stelei Aldebaran de către lună. După terminarea studiilor în 1500, Copernic ține prelegeri de astronomie la Roma și în anul următor este acceptat să studieze medicina la renumita universitate din Padova. În anul 1503 i se acordă în Ferrara titlul de Doctor în Drept canonic, după care se întoarce în Polonia.

Între anii 1503 și 1510, Copernic locuiește în palatul episcopal al unchiului său în Lidzbark Warmiński, ajutându-l la administrația diocezei. În acest timp redactează un scurt tratat de astronomie, "De Hypothesibus Motuum Coelestium a se Constitutis Commentariolus", care va fi publicat postum mult mai târziu, în secolul al XIX-lea. În 1512, înainte de a împlini 40 de ani, Copernic scrisese deja Comentariolus, o descriere a modelului heliocentric al sistemului solar, manuscrisul fiind însă destinat numai apropiaților. În același an se mută la Frauenburg, face parte din comitetul "Concilului din Laterano" (1515) pentru reforma calendarului și începe să lucreze la opera sa fundamentală, "De Revolutionibus Orbium Coelestium" ("Despre mișcările de revoluție ale corpurilor cerești"), pe care o termină în 1530, dar va fi publicată abia în anul 1543, cu puțin înainte de moarte, fiind conștient de contradicțiile cuprinse față de doctrina oficială a Bisericii Catolice.

Teoria cosmologică a lui Ptolemeu ("Sistemul ptolemeic"), oficial acceptată, concepea existența unui universgeocentric în care pământul este fix și imobil, în centrul unor sfere concentrice în rotație pe care se găsesc diversele planete ale sistemului solar (cum îl numim astăzi). Sferele finite cele mai externe ar conține așa zisele "stele fixe". În tratatul său, Copernic reia o veche ipoteză heliocentrică, deja susținută de filosofii pitagoreici, și descrie cele trei tipuri de mișcări ale pământului: în jurul axei ("rotație"), în jurul soarelui ("revoluție") și în raport cu planul eliptic, menținând teza aristotelo-ptolemeică asupra universului finit delimitat pe cer de stelele fixe.

Între 1543 și 1600 puțini au fost adepții sistemului copernician, cei mai renumiți fiind Galileo Galilei și Johannes Kepler. În 1588, astronomul danez Tycho Brahe a emis o teorie de compromis, după care pământul rămâne nemișcat în timp ce planetele se mișcă în jurul soarelui, care, la rândul lui, înconjoară pământul. După respingerea teoriei lui Copernic de către autoritățile ecleziastice cu ocazia procesului lui Galilei (1633), doar câțiva filosofi iezuiți mai acceptau în ascuns ideea unui univers heliocentric. Abia după sfârșitul secolului al XVII-lea, odată cu apariția lucrărilor lui Isaac Newton asupra mecanicei cerești, sistemul copernician a fost admis de majoritatea gânditorilor europeni.

-       Mormântul lui Copernic a fost descoperit abia în anul 2005. Arheologii polonezi au găsit rămăşiţele unui bărbat în vârstă de 70 de ani, presupus a fi Nicolaus Copernic, într-un mormânt din apropierea Altarului Sfintei Cruci din Catedrala gotică Frombrock,. Analizele detaliate au evidenţiat faptul că osemintele descoperite aparţin celui considerat părintele astronomiei moderne.

Oamenii de ştiinţă au comparat mostrele de păr descoperite pe osemintele din Frombrock cu două şuviţe de păr din volumul Calendarium Romanum Magnum, scris de Johannes Stoeffler în anul 1518, carte aflată pentru mult timp în proprietatea lui Nicolaus Copernic. Spre surprinderea întregii echipe, cele două şuviţe de păr din carte prezentau o secvenţă genetică identică cu genomul extras din dintele şi firele de păr aflate în mormântul din Frombrock, ceea ce denotă că persoana înhumată în acel mormânt este, într-adevăr, Nicolaus Copernic.

14.

     -Nu stiu daca ti-a placut istoria lui Copernic. Dar stai sa o vezi pe a lui Galileo Galilei

Pentru vremea aia nu ti s-a parut ca fiind un geniu. Si apoi o sa mai urmeze si altii dupa aia. Pacat ca multi au vrut sa faca ceva dar nu au fost lasati. Sa gasit religia asta a voastra sa va tina in intuneric. Cred ca daca nu reuseau cercetatorii vostrii de mai tarziu sa descopere curentul electric , mai erati si acum in intuneric atat la propiu cat si la figurat. Dupa cum vezi  nici unii reprezentanti ai bisericii de atunci, nu vedeau cu ochi buni  sau nu puneau `botul` cum se zice chiar la toate. Sa vezi pe saracul Galileo cat s-a straduit sa convinga omenirea. Sa stii ca au fost si oameni studiosi dornici de afirmare dupa cum ai sa vezi mai tarziu, care numai nevoia de bani si de afirmare ia facut  sa mai inventeze sau sa perfectioneze ceva.

 -Poate si orgoliul lor...a determinat asta.

 - Sigur...

- Ce iti mai face spatele , ti-a mai trecut?

- De ce ma intrebi? Nu poti sa asculti pe Galileo , daca ma stii bolnav...Ma simt oleaca mai bine. Dar nu trebuie sa fac eforturi, asa a zis doctorul...

- Doctorul ?... Eu credeam ca tu nu mai ai nevoie de doctor...

- Ei .. si tu numai are omul voie sa se mai imbolnaveasca oleaca...

- A ! , deci te prefaci... si zicand asta ma bombarda cu o perna mare. Eu ripostai. Era o placere sa vezi cum pernele dansau in aer.  Cele care isi atingeau totusi tinta erau ale mele. Eu param mereu. Ca sa nu sa se supere mai ma lasam si eu sa ma loveasca una. Asta o enerva cel mai tare ca nu reusea sa ma paleasca. Pana la urma ma lasai ingropat in perne.  Si in final ateriza si ea peste perne. Ea se chinuia sa ma gaseasca incercand sa dea pernele in laturi. Cand ma gasi, se transforma intr-o tigroaica din jungla lui Sandocan. Cred ca ati auzit de ea , adica de jungla nu de tigroaica...

- Ajutor ! faceam eu mai mult de forma...incercand sa scap de ea. Dar ce poti sa te pui cu tigroaicele...Ea se lupta cu mine eu cu ea. Intr-o doara o intreb:

- Nu ai uitat ceva pe aragaz, draga?

- Nu , nu, face ea .

- Poate un mic rom ar merge inainte, cautam eu disperat un motiv ca sa scap de stransoarea ei. Simteam ca nu mai am aer.

- Bine te iert azi, dar dupa ce imi povestesti si despre Galileo.... NU te mai iert...Ti-o promit solemn.

Ma elibeari . Din cauza efortului ma luase toate transpiratiile. Rasuflai usurat la gandul ca mai amanai deznodamantul care se intrvedea la orizont. Si doar o minune ma mai putea salva... dar sa continuam atunci. Imi pusei si mie si ei cate un paharel  mic cu rom.

- Dar de ce nu pui in paharele mari. Ce trebuie sa torn mereu?

 - Nu vreau sa-l imbat pe Galileo...Si incepui:

-       Galileo Galilei (n. 15 februarie 1564– d. 8 ianuarie 1642)a fost un fizician, matematician, astronom și filosof italian care a jucat un rol important în Revolutia Știintifică. Printre realizările sale se numără îmbunătățirea telescoapelor si observatiile astronomice realizate astfel, precum si suportul pentru copernicanism. Galileo a fost numit „părintele astronomiei observaționale moderne”, „părintele fizicii moderne”, „părintele științei”, și „părintele științei moderne”. Stephen Hawking a spus că „Galileo, poate mai mult decât orice altă persoană, a fost responsabil pentru nașterea științei moderne.

-       Mișcarea obiectelor uniform accelerate, predată în aproape toate cursurile de fizică la nivel de liceu și început de facultate, a fost studiată de Galileo ca subiect al cinematicii. Contribuțiile sale la astronomia observațională includ confirmarea prin telescop a fazelor planetei Venus, descoperirea celor mai mari patru sateliți ai lui Jupiter (denumite în cinstea sa lunile galileene), și observarea și analiza petelor solare. Galileo a lucrat și în știința aplicată și în tehnologie, îmbunătățind tehnica de construcție a busolelor.

-       Susținerea de către Galileo a copernicanismului a dus la controverse în epocă, o mare majoritate a filosofilor și astronomilor încă susținând (cel puțin declarativ) viziunea geocentrică cum ca Pământul ar fi centrul universului. După 1610, când a început să susțină public heliocentrismul, a întâmpinat o puternică opoziție din partea a numeroși filosofi și clerici, doi dintre aceștia din urmă denunțându-l inchiziției romane la începutul lui 1615. Deși la acea vreme a fost achitat de orice acuzație, Biserica catolică a condamnat heliocentrismul ca fiind „fals și contrar Scripturii” în februarie 1616,^[10] iar Galileo a fost avertizat să abandoneze susținerea sa—ceea ce a promis să facă. După ce, mai târziu, și-a apărat din nou părerile în celebra sa lucrare, Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii, publicată în 1632, a fost judecat de Inchiziție, găsit „vehement suspect de erezie”, forțat să retracteze și și-a petrecut restul vieții în arest la domiciliu.

- Galileo s-a născut la Pisa (pe atunci parte a Ducatului Florenței), din actuala Italie, fiind primul dintre cei șase copii ai lui Vincenzo Galilei, celebru cântăreț din lăută și muzician teoretician și ai soției sale, Giulia Ammannati.

- Numele complet al lui Galileo a fost Galileo di Vincenzo Bonaiuti de' Galilei. La 8 ani, familia s-a mutat la Florența, dar el a rămas doi ani în grija lui Jacopo Borghini.[1] Apoi, educația sa a continuat la Mănăstirea Camaldolese de la Vallombrosa, la 35 km sud-est de Florența. Deși a luat în serios posibilitatea de a deveni preot, s-a înscris la Universitatea din Pisa să studieze medicina la îndemnurile tatălui său. Nu a încheiat studiile medicale, începând să studieze în schimb matematica. În 1589, a început să lucreze la catedra de matematică de la Pisa. Tatăl său a murit în 1591 și Galileo l-a luat în grijă pe fratele său mai mic Michelagnolo. În 1592, s-a mutat la Universitatea din Padova, unde a predat geometrie, mecanică și astronomie până în 1610. În această perioadă, Galileo a făcut descoperiri semnificative atât în domeniile științei pure (de exemplu, astronomie și cinematica mișcării) și în cele ale științei aplicate (de exemplu, rezistența materialelor, îmbunătățiri aduse telescopului). Printre interesele sale multiple s-au numărat studiul astrologiei, care, în practica disciplinară pre-modernă era văzută ca fiind corelată cu matematica și astronomia.

- Deși romano-catolic credincios, Galileo a avut trei copii nelegitimi cu Marina Gamba. Ei au avut două fiice, Virginia (născută în 1600) și Livia (născută în 1601) și un fiu, Vincenzo, născut în 1606. Din cauza nașterii nelegitime, tatăl lor a considerat că cele două fete nu pot fi măritate. Singura lor alternativă demnă era viața religioasă. Ambele au fost trimise la mănăstirea San Matteo din Arcetri și și-au petrecut acolo toată viața.[15] Virginia a preluat numele de Maria Celeste la intrarea în mănăstire. A murit la 2 aprilie 1634 și este înmormântată împreună cu Galileo la Basilica di Santa Croce di Firenze. Livia a preluat numele de Sora Arcangela și a fost bolnavă mare parte din viață. Vincenzo a fost legitimizat și s-a însurat cu Sestilia Bocchineri.[16]

- În 1610, Galileo a publicat o descriere a observațiilor sale telescopice asupra sateliților lui Jupiter, folosindu-și observațiile ca argument în favoarea teoriei copernicane heliocentrice a universului ca alternativă la teoriile geocentrice dominante de origine ptolemaică și aristoteliană. În anul următor, Galileo a vizitat Roma pentru a-și prezenta telescopul influenților filosofi și matematicieni iezuiți de la Collegio Romano, și pentru a-i lăsa să vadă cu ochi lor realitatea celor patru sateliți ai lui Jupiter. În timpul șederii la Roma a devinit membru al Accademia dei Lincei.

- În 1612, opoziția față de teoria heliocentrică susținută de Galileo a crescut. În 1614, din amvonul de Basilicăi Santa Maria Novella, Părintele Tommaso Caccini (1574–1648) a denunțat părerile lui Galileo privind mișcarea Pământului, considerându-le periculoase și apropiate de erezie. Galileo a mers la Roma să se apere împotriva acestor acuzații, dar, în 1616, Cardinalul Roberto Bellarmino i-a înmânat personal lui Galileo un avertisment oficial să nu mai susțină sau să predea astronomia copernicană.[19] În anii 1621 și 1622 Galileo și-a scris prima carte, Il Saggiatore, care a fost aprobată și publicată în 1623. În 1630, s-a întors la Roma pentru a cere o licență pentru tipărirea lucrării Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii, publicată în Florența în 1632. În luna octombrie a acelui an, însă, i s-a ordonat să apară în fața Sfântului Oficiu din Roma.

- Galileo Galilei a fost judecat de un tribunal laic in urma careia a fost excomunicat si condamnat la inchisoare pe viata. A retractat si conform procedurii a fost judecat de catre un tribunal inchizitorial. În urma unui proces papal în care a fost găsit vehement suspect de erezie, Galileo a fost pus sub arest la domiciliu și mișcările sale au fost restricționate de Papă. După 1634 a stat la casa sa de la țară din Arcetri, lângă Florența. A orbit complet în 1638 și suferea de hernie și insomnie, astfel că i s-a permis să călătorească la Florența pentru consultații medicale. A continuat să primească oaspeți până în 1642, când a murit, după ce a suferit de febră și palpitații.

- Galileo a adus contribuții originale în știință printr-o combinație inovatoare de experimente și matematică. La acea vreme, practica științifică se caracteriza mai ales prin studiile calitative de genul celor ale lui William Gilbert, în domeniile magnetismului și electricității. Tatăl lui Galileo, Vincenzo Galilei, muzician, făcuse experimente prin care a stabilit poate cea mai veche relație neliniară cunoscută în fizică: pentru o coardă întinsă, înălțimea sunetului este proporțională cu rădăcina pătrată a tensiunii. Aceste observații se încadrau în contextul tradiției pitagoreice a muzicii, bine cunoscută de fabricanții de instrumente, și care includeau și faptul că împărțirea unei coarde într-un număr întreg produce o scară armonică. Puțină matematică legase de multă vreme muzica de fizică, iar tânărul Galileo a văzut cum observațiile tatălui său au dezvoltat această tradiție.

- Galileo este poate primul care a afirmat răspicat că legile naturii sunt matematice. În Il Saggiatore, el scria „Filosofia este scrisă în această mare carte, universul ... este scris în limba matematicii, iar personajele sunt triunghiuri, cercuri și alte figuri geometrice; ... . Analizele sale matematice reprezintă o nouă dezvoltare a tradiției filosofilor scolastici târzii, pe care i-a învățat Galileo când a studiat filosofia. Deși a încercat să rămână loial Bisericii Catolice, urmărirea rezultatelor experimentale și a interpretării lor celei mai oneste, au dus la respingerea supunerii oarbe față de autoritatea acesteia, atât religioasă cât și filosofică, în chestiuni științifice. Aceasta a ajutat la separarea științei de filosofie și de religie, un progres semnificativ al gândirii umane.

- După standardele vremii, Galileo era adesea dispus să-și schimbe opiniile în conformitate cu observațiile. Filosoful modern Paul Feyerabend a observat și aspectele aparent incorecte ale metodologiei lui Galileo, dar a concluzionat că metodele lui Galileo pot fi justificate retroactiv de rezultatele lor. Întreaga lucrare a lui Feyerabend, Împotriva Metodei (1975), a fost dedicată unei analize a lui Galileo, folosind cercetările sale din astronomie ca studiu de caz pentru a susține teoria anarhistă a lui Feyerabend privind metoda științifică. El a afirmat: „Aristotelienii ... cereau suport empiric puternic, în timp ce galileenii se mulțumeau cu teorii ample, nesusținute și parțial contrazise. Nu-i critic pentru aceasta; dimpotrivă, sunt de acord cu vorba lui Niels Bohr, «nu este suficient de nebunească».”Pentru a-și derula experimentele, Galileo a trebuit să stabilească standarde de lungime și timp, astfel încât măsurătorile efectuate în zile diferite în laboratoare diferite să poată fi comparate reproductibil. Aceasta a pus o bază solidă pe care se puteau confirma legi matematice folosind gândirea inductivă.

- Galileo a dat dovadă de o apreciere remarcabil de modernă pentru relația dintre matematică, fizica teoretică și fizica experimentală. El a înțeles parabola, atât în termeni de secțiune conică, cât și în termeni de ordonată (y) ce variază cu pătratul abscisei (x). Galilei a afirmat și că parabola este traiectoria teoretică ideală a unui proiectil uniform accelerat în absența frecării și a altor perturbații. A acceptat că există limitări ale valorii de adevăr a acestei teorii, notând că, teoretic, traiectoria unui proiectil cu o dimensiune comparabilă cu a Pământului nu poate fi o parabolă,[28] dar a continuat să susțină că, pentru distanțe până la raza de acțiune a tunurilor din ziua aceea, deviația traiectoriei unui proiectil de la o parabolă este doar una foarte mică. În al treilea rând, a recunoscut că datele sale experimentale nu vor fi în acord cu nicio formă matematică sau teoretică din cauza impreciziei măsurării, imposibilității eliminării frecării și a altor factori.

- Conform lui Stephen Hawking, Galileo poartă mai mult decât oricine responsabilitatea pentru nașterea științei moderne, iar Albert Einstein l-a intitulat „părintele științei moderne”.

Galileo a notat pentru prima oară o observație a sateliților lui Jupiter. Această observație a răsturnat ideea că toate corpurile cerești trebuie să se rotească în jurul Pământului. Galileo a publicat o descriere completă în Sidereus Nuncius în martie 1610

- Doar pe baza unor descrieri nesigure a primului telescop practic, inventat de Hans Lippershey în Olanda în 1608, în anul imediat următor Galileo a realizat un telescop cu mărirea de 3x. Ulterior, el a realizat și altele, cu măriri de până la 30x. Cu acest dispozitiv îmbunătățit, el a putut vedea imagini mărite pe Pământ – era ceea ce se numește astăzi telescop terestru, sau lunetă. El l-a folosit și pentru a observa cerul; o vreme, el a fost unul dintre cei care puteau construi telescoape suficient de puternice pentru acest scop. La 25 august 1609, el a prezentat primul telescop în fața dogilor venețieni. Telescoapele sale au fost o afacere profitabilă. Le putea vinde negustorilor care le găseau utile atât pe mare, cât și ca marfă comercială. Și-a publicat primele observații astronomice telescopice initial în martie 1610 într-un scurt tratat intitulat Sidereus Nuncius (Mesager înstelat).

- La 7 ianuarie 1610, Galileo a observat cu telescopul său ceea ce era descris la acea vreme ca „trei stele fixe, totalmente invizible prin micimea lor”, toate apropiate de Jupiter, aflate pe o linie dreaptă cu acesta. Observațiile din nopțile ulterioare au arătat că pozițiile acestor „stele” în raport cu Jupiter se modifică într-un fel ce nu putea fi explicat dacă ar fi fost considerate stele fixe. La 10 ianuarie, Galileo a observat că una dintre ele a dispărut, observație explicată de el prin faptul că ea se află în spatele lui Jupiter. În câteva zile, el a concluzionat că ele toate se roteau în jurul lui Jupiter: El descoperise trei dintre cei mai mari patru sateliți naturali ai lui Jupiter: Io, Europa și Callisto. El l-a descoperit și pe al patrulea, Ganymede la 13 ianuarie. Galileo a denumit cei patru sateliți descoperiți stelele mediceene, în cinstea viitorului său patron, Cosimo II de' Medici, Mare Duce al Toscanei, și în cinstea celor trei frați ai săi. Astronomii de mai târziu le-au schimbat numele în sateliții galileeni în cinstea lui Galileo.

- O planetă cu alte planete pe orbita ei nu se conforma principiului cosmologiei aristoteliene, conform căruia toate corpurile cerești se rotesc în jurul Pământului și numeroși astronomi și filosofi au refuzat inițial să creadă că Galileo ar fi descoperit așa ceva. Observațiile sale au fost confirmate de observatorul lui Christopher Clavius și a fost primit ca un erou la sosirea la Roma în 1611

- Galileo a continuat să observe sateliții de-a lungul următoarelor optusprezece luni, și, până la jumătatea lui 1611, el a obținut niște estimări remarcabil de exacte pentru perioadele acestora—reușită pe care Kepler o credea imposibilă

- După septembrie 1610, Galileo a observat că Venus prezenta o serie completă de faze similare cu cele ale Lunii. Modelul heliocentric al sistemului solar dezvoltat de Nicolaus Copernicus a prezis că toate fazele aveau sunt vizibile deoarece orbita lui Venus în jurul Soarelui i-ar aduce emisfera luminată cu fața spre Pământ când este de partea cealaltă a Soarelui și cu fața în direcția opusă Pământului atunci când este de aceeași parte a Soarelui cu Pământul. Pe de altă parte, în modelul geocentric al lui Ptolemeu nu se putea ca orbita vreunei planete să intersecteze învelișul sferic pe care se află Soarele. Prin tradiție, orbita lui Venus a fost pusă în întregime de partea apropiată de Pământ a Soarelui, unde ar putea să prezinte doar o jumătate din faze. Se putea pune și în întregime dincolo de Soare, unde ar fi putut prezenta doar cealaltă jumătate din faze. Deci, după observarea de către Galileo a tuturor fazelor lui Venus, acest model ptolemaic a devenit neviabil. Astfel, la începutul secolului al XVII-lea, ca rezultat al acestei descoperiri, majoritatea astronomilor au trecut la una dintre diferitele modele planetare geo-heliocentrice, cum ar fi cel tychonic, cel capellan și cel capellan extins, fiecare fie cu, fie fără un Pământ în mișcare de rotație zilnică. Toate acestea aveau virtutea de a explica fazele lui Venus fără „defectul” de a apela în întregime la predicțiile heliocentrismului privind paralaxa stelară.

- Galileo a observat și planeta Saturn și a confundat inițial inelele acesteia cu planete, crezând că este un sistem cu trei corpuri. Când a observat planeta mai târziu, inelele lui Saturn erau orientate direct spre Pământ, făcându-l să creadă că două dintre corpuri dispăruseră. Inelele au reapărut când a observat planeta în 1616, derutându-l și mai mult.

- Galileo a fost unul dintre primii europeni care au observat petele solare, deși și Kepler observase una în 1607, dar a confundat-o cu trecere a planetei Mercur. El a reinterpretat și o observare a unei pete solare din vremea lui Carol cel Mare, care fusese (imposibil) atribuită și ea unei treceri a lui Mercur. Însăși existența petelor solare prezenta o altă dificultate în ce privește neschimbata perfecțiune a cerurilor postulată de fizica celestă aristoteliană, dar trecerile periodice confirmau și ele predicțiile făcute de Kepler în 1609, în Astronomia Nova, că Soarele se rotește, predicție ce a fost prima idee novatoare a fizicii de după ideea sferei cerești. Și variațiile anuale din mișcarea

petelor solare, descoperite de Francesco Sizzi și alții în 1612–1613, au oferit un

puternic argument atât împotriva sistemului ptolemeic cât și a celui geoheliocentric al lui Tycho Brahe. Variația sezonieră contrazicea toate modelele planetare negeorotaționale geostatice cum ar fi cel ptolemeic geocentric pur și cel tychonic geoheliocentric prin aceea că Soarele orbitează zilnic Pământul, și deci variația trebuia să se producă zilnic, ori aceasta nu se întâmpla. Aceasta era însă explicabilă de toate sistemele georotaționale cum ar fi sistemul semi-Tychonic geo-heliocentric al lui Longomontanus, modelele geo-heliocentrice capellan și capellan extins cu un Pământ în rotație zilnică, și modelul heliocentric pur. O dispută privind prioritatea descoperirii petelor solare și a interpretării acestora l-a condus pe Galileo într-o dispută îndelungată și acerbă cu iezuitul Christoph Scheiner; de fapt, nu prea încape îndoială că ambii au fost depășiți la acest capitol de David Fabricius și de fiul său Johannes, căutând confirmarea predicției lui Kepler privind rotația Soarelui. Scheiner a adoptat rapid propunerea din 1615 a lui Kepler privind designul telescopului modern, care dădea mărire mai mare cu costul inversării imaginii; Galileo se pare că nu a trecut la designul lui Kepler.

- Galileo a fost primul care a vorbit despre munții lunari și despre craterele de pe Lună, a căror existență a dedus-o din luminile și umbrele de pe suprafața Lunii. El a estimat și înălțimea muntilor din acele observatii, ceea ce l-a condus la concluzia că Luna „nu este netedă, ca si suprafata Pământului însusi," în loc să fie o sferă perfectă, asa cum sustinea Aristotel.
- Galileo a observat Calea Lactee, considerată anterior a fi o nebuloasă, si a găsit că este o multitudine de stele strânse atât de aproape unele de altele încât de pe Pământ ele par a fi niste nori. El a localizat multe alte stele prea îndepărtate pentru a fi vizibile cu ochiul liber. Galileo a observat în 1612 si planeta Neptun, dar nu a realizat că este o planetă si nu i-a dat multă atentie. Ea apare în caietele sale ca una dintre multe alte stele îndepărtate si slabe. El a observat steaua dublă Mizar din Ursa Mare în 1617. În Mesagerul înstelat Galileo a relatat că stelele par a fi simple flăcări luminoase, nemodificate în aparenta lor de telescop, punându-le în contrast cu planetele pe care telescopul le arăta ca fiind niste discuri. În scrierile ulterioare, însă, el a descris stelele ca fiind si ele discuri, a căror dimensiune a măsurat-o. Conform lui Galileo, diametrele discurilor stelare măsurau de regulă o zecime din diametrul discului lui Jupiter (a cinci suta parte din diametrul Soarelui), desi unele erau oarecum mai mari, iar altele mult mai mici. Galileo a spus că stelele sunt si ele niste sori si că nu sunt aranjate într-un învelis sferic în jurul sistemului solar, ci la diverse distante fată de Pământ. Stelele mai strălucitoare erau sori mai apropiasi, iar cele mai slabe erau mai îndepărtate. Pe baza acestei idei si pe baza dimensiunilor calculate de el pentru discurile stelare, a calculat că stelele se află la distanțe de la câteva sute de distante solare pentru cele mai strălucitoare până la peste două mii de distante solare pentru stelele greu vizible cu ochiul liber, cele vizibile doar cu telescopul fiind si mai departe. Aceste distante, desi prea mici după standardele moderne, erau mult mai mari decât distantele planetare, iar el a folosit aceste calcule pentru a contrazice argumentele anticopernicane că stelele îndepărtate sunt o absurditate. 

-       În 1619, Galileo a fost implicat într-o controversă cu părintele Orazio Grassi, profesor de matematică la Collegio Romano, instituție a iezuiților. A început ca o dispută privind natura cometelor, dar, până în momentul când Galileo și-a publicat lucrarea Il Saggiatore în 1623, ultima sa replică în această dispută, ea devenise o discuție mult mai amplă privind natura Științei însăși. Întrucât Il Saggiatore conține atât de multe din ideile lui Galileo despre cum ar trebui practicată știința, această lucrare a fost supranumită manifestul său științific.^[49]

-       La începutul lui 1619, părintele Grassi a publicat anonim un pamflet, O dispută astronomică a trei comete din anul 1618^[50] în care se discuta natura unei comete ce apăruse la sfârșitul lunii noiembrie a anului precedent. Grassi a concluzionat că acea cometă este un corp în flăcări care se mișcase pe un segment dintr-un cerc mare cu distanță constantă față de Pământ^[51] și că, de vreme ce el s-a mișcat pe cer mai încet decât Luna, trebuia că se află mai departe decât aceasta.

-       Argumentele și concluziile lui Grassi au fost criticate într-un articol ulterior, Discurs despre comete^[52] publicat sub semnătura unuia dintre discipolii lui Galileo, un avocat florentin pe nume Mario Guiducci, deși fusese în mare parte scris de Galileo însuși.^[53] Galileo și Guiducci nu au oferit o teorie definitivă proprie a naturii cometelor,^[54] dar au prezentat unele încercări de presupuneri despre care acum se știe că sunt greșite.

-       În pasajul introductiv, Discursul lui Galileo și Guiducci l-a insultat gratuit pe iezuitul Christopher Scheiner,^[55] făcând mai multe remarci agresive față de profesorii de la Collegio Romano în diverse părți ale lucrării.^[56] Iezuiții s-au simțit jigniți,^[57] iar Grassi a răspuns cu o lucrare polemică proprie, Echilibrul astronomic și filosofic,^[58] sub pseudonimul Lothario Sarsio Sigensano,^[59] presupus a fi unul din elevii săi.

-       Il Saggiatore a fost răspunsul devastator al lui Galileo la Echilibrul astronomic.^[60] Lucrarea este considerată o capodoperă a literaturii polemice,^[61] în care argumentele lui „Sarsi” sunt supuse unei ironii ascuțite.^[62] Ea a fost primită cu multe laude, și l-a mulțumit pe noul papă Urban al VIII-lea, căruia i-a fost dedicată.^[63]

-       Disputa lui Galileo cu Grassi i-a înstrăinat de el pe mulți dintre iezuiții care îi admirau înainte ideile,^[64] iar Galileo și prietenii săi erau convinși că acești iezuiți au fost responsabili pentru condamnarea sa ulterioară,^[65] deși dovezile privind aceasta nu sunt deloc clare.^[66]

-       Cardinalul Bellarmine scrisese în 1615 că sistemul copernican nu poate fi apărat fără „o adevărată demonstrație fizică a faptului că Soarele nu se rotește în jurul Pământului ci Pământul în jurul Soarelui.”^[67]Galileo considera că teoria sa privind mareele oferă dovada fizică necesară a mișcării Pământului. Această teorie era atât de importantă pentru Galileo încât el inițial intenționa să-și intituleze Dialogul despre cele două sisteme principale ale lumii Dialog despre fluxul și refluxul mărilor.^[68] Pentru Galileo, mareele erau cauzate de împingerea apei mărilor înainte și înapoi pe măsură ce un punct al suprafeței Pământului accelerează sau frânează din cauza rotației Pământului în jurul axei și a revoluției în jurul Soarelui. Galileo a transmis primele sale concluzii privind mareele în 1616, într-o scrisoare adresată Cardinalului Orsini.^[69]

-       Dacă această teorie ar fi fost corectă, ar fi fost un singur flux pe zi. Galileo și contemporanii săi știau despre această nepotrivire fiindcă sunt două fluxuri pe zi în Veneția în loc de unul, cele două fiind la aproximativ douăsprezece ore distanță. Galileo a explicat această anomalie ca fiind rezultatul mai multor cauze secundare, inclusiv a formei mării, adâncimii ei, și al altor factori S-a spus că Galileo ar fi inventat intenționat aceste argumente, dar Albert Einsteinși-a exprimat opinia că Galileo a dezvoltat aceste „fascinante argumente” și le-a acceptat fără critică din dorința de a avea o dovadă fizică a mișcării Pământului.

-       Galileo a spus despre ideea contemporanului său Johannes Kepler, că Luna cauzează mareele, că este o ficțiune inutilă. Galileo a refuzat să accepte și orbitele eliptice ale planetelor din teoria lui Kepler considerând cercul ca fiind forma „perfectă” a orbitelor planetare.

-       Tehnologie

-       Galileo a adus mai multe contribuții la ceea ce astăzi poartă numele de tehnologie, ramură distinctă de fizica pură. Aceasta nu este aceeași distincție ca cea făcută de Aristotel, care ar fi considerat întreaga fizică a lui Galileo ca fiind techne sau cunoștințe utile, spre deosebire de episteme, cercetări filosofice asupra cauzelor lucrurilor. Între 1595–1598, Galileo a proiectat și îmbunătățit o busolă geometrică și militară de folosit de către tunariși geodezi. Aceasta se baza pe niște instrumente anterioare ale lui Niccolò Tartagliași Guidobaldo del Monte. Pentru tunari, ea oferea, pe lângă o metodă nouă și sigură de înălțare precisă a tunurilor, o cale de a calcula rapid încărcătura de praf de pușcă necesară pentru ghiulelele de diferite dimensiuni și din diferite materiale. Ca instrument geometric, ea permitea construcția oricărui poligon regulat, calculul ariei oricărui poligon sau sector de cerc, și diferite alte calcule. Pe la 1593, Galileo a construit un termometru, folosind dilatația și contracția aerului dintr-un glob pentru a mișca apa dintr-un tub atașat.

-       În 1609, Galileo a fost, împreună cu englezul Thomas Harriotși cu alții, printre primii care au utilizat un telescop cu refracție ca instrument de observare a stelelor, planetelor și sateliților. Numele „telescop” a fost dat instrumentului lui Galileo de un matematician grec, Giovanni Demisiani,^[74] la un banchet ținut în 1611 de prințul Federico Cesi în cinstea numirii Galileo ca membru în Accademia dei Lincei.^[75] Numele a provenit din grecescul tele = „departe” și skopein = „a privi”, „a vedea”. În 1610, el a folosit un telescop la distanțe mici pentru a mări părți ale insectelor.^[76] Până în 1624 el perfecționase^[77] un microscop. El a dat unul dintre aceste instrumente Cardinalului Zollern în luna mai a aceluiasi an pentru a i-l prezenta Ducelui de Bavaria, si în septembrie a trimis un altul Printului Cesi. Linceenii au jucat din nou un rol în denumirea „microscopului” un an mai târziu când colegul lor academician Giovanni Faber a fixat acest termen pentru invenția lui Galileo din cuvintele grecești μικρόν (micron) care înseamnă „mic” și același σκοπεῖν (skopein). Cuvântul trebuia să fie analog cu „telescop”. Ilustrațiile cu insecte realizate folosind unul dintre microscoapele lui Galileo au fost publicate în 1625 și par a fi prima documentare a utilizării unui microscop.

-       În 1612, după ce a determinat perioadele orbitale ale sateliților lui Jupiter, Galileo a propus că, date fiind suficiente informații despre orbitele lor, acestea pot fi folosite drept ceas universal, care poate fi folosit pentru determinarea longitudinii. A lucrat la această problemă din când în când în restul vieții sale; dar problemele practice erau grave. Metoda a fost aplicată prima oară cu succes de Giovanni Domenico Cassini în 1681 și a fost utilizată pe larg în studii geografice terestre; această metodă, de exemplu, a fost utilizată și de Lewis și Clark. Pentru navigația pe mare, unde observațiile telescopice delicate erau mai dificile, problema longitudinii a impus în cele din urmă un cronometru marin portabil, cum a fost cel al lui John Harrison.

-       În acest ultim an, orb complet, el a proiectat un regulator pentru un ceas cu pendul. Primul ceas cu pendul complet operațional a fost realizat de Christiaan Huygens în anii 1650. Galilei a creat schițe ale diverselor invenții, cum ar fi o combinație dintre o lumânare și o oglindă pentru a reflecta lumina într-o clădire, un culegător automat de roșii, un pieptene de buzunar care funcționa și ca tacâm, și ceea ce pare a fi un pix cu bilă.

-       Fizică

 -       Galileo e Viviani, 1892, Tito Lessi

-       Lucrările teoretice și experimentale ale lui Galileo în ce privește mișcarea corpurilor, împreună cu lucrările în mare parte independente ale lui Kepler și René Descartes, au fost precursoarele mecanicii clasice dezoltată de Sir Isaac Newton.

-       O biografie scrisă de elevul lui Galileo Vincenzo Viviani afirma că Galileo a dat drumul la bile din același material, dar de mase diferite din Turnul Înclinat de la Pisa pentru a demonstra că durata căderii este independentă de masa acestora.^[83] Aceasta contrazicea învățăturile lui Aristotel: că obiectele mai grele cad mai repede decât cele ușoare, direct proporțional cu greutatea lor.^[84] Deși această poveste a circulat mult pe cale orală, Galileo însuși nu a înregistrat un astfel de experiment, iar istoricii acceptă în general că era doar un experiment imaginar care de fapt nu a avut loc.^[85]

-       În Discorsi din 1638, personajul Salviati, considerat a fi purtătorul de cuvânt al lui Galileo, susținea că toate greutățile inegale vor cădea în vid cu aceeași viteză finită. Aceasta fusese propusă întâi de Lucretius^[86] și Simon Stevin.^[87] Salviati susținea și că se poate demonstra experimental prin comparația mișcării pendulelor în aer cu greutăți de plumb și plută de greutate diferită dar altfel similare.

-       Galileo a propus că un corp în cădere va cădea uniform accelerat, atâta vreme cât rezistența mediului prin care cade rămâne neglijabilă, sau în cazul limită al căderii sale prin vid.^[88] El a și calculat legea cinematică corectă pentru distanța parcursă în timpul unei accelerări uniforme începând din repaus—și anume, că este proporțională cu pătratul duratei de timp ( d ∝ t ² ).^[89] În niciunul din cazuri, însă, descoperirile nu erau întru totul originale. Legea pătratului timpului pentru variațiile uniform accelerate erau cunoscute deja lui Nicole Oresme în secolul al XIV-lea,^[90] și lui Domingo de Soto, în al XVI-lea, a sugerat că corpurile care cad printr-un mediu omogen vor fi uniform accelerate.^[91] Galileo a exprimat legea pătratului timpului folosind construcții geometrice și cuvinte cu sens matematic exact, conform standardelor vremii sale. (A rămas în sarcina altora să reexprime legea în termeni algebrici). El a concluzionat și că obiectele își păstrează viteza dacă nu acționează nicio forță—adesea frecarea—asupra lor, contrazicând ipoteza aristoteliană general acceptată că obiectsle încetinesc pe cale „naturală” și se opresc dacă nu acționează nicio forță asupra lor (idei filosofice legate de inerție fuseseră propuse și de Ibn al-Haytham cu câteva secole în urmă, ca și de Jean Buridan, și, după cum notează Joseph Needham, Mo Tzu făcuse o asemenea propunere cu mai multe secole înaintea celorlalți, dar aceasta a fost prima oară când a fost exprimată matematic, verificată experimental și introdusă ideea de forță de frecare, o descoperire-cheie pentru validarea inerției). Principiul de Inerție al lui Galileo spunea: „Un corp care se mișcă pe o suprafață netedă va continua în aceeași direcție cu viteză constantă dacă nu este perturbat.” Acest principiu a fost incorporat în legile lui Newton (prima lege).

-       Galileo a susținut (incorect) și că mișcările unui pendul au întotdeauna aceeași durată, independent de amplitudine. Adică, un pendul simplu este izocron. Legendele spun că el a ajuns la aceasta concluzie privind mișcările candelabrului de bronz din catedrala din Pisa, folosind pulsul său pentru a o cronometra. Totuși, se pare că nu a făcut niciun experiment deoarece aceasta este adevărată doar pentru pendulări infinitezimale, așa cum a descoperit Christian Huygens. Fiul lui Galileo, Vincenzo, a schițat un ceas bazat pe teoriile tatălui său în 1642. Ceasul nu a fost cibstruit și, din cazua pendulărilor mari cerute de construcția sa, n-ar fi fost un ceas bun.

-       În 1638 Galileo a descris o metodă experimentală de măsurare a vitezei luminii aranjând ca doi observatori, fiecare având felinare cu obloane, să se urmărească unul pe celălalt de la o anumită distanță. Primul observator deschide obloanele felinarului său și al doilea, la vederea luminii, deschide imediat obloanele felinarului său. Timpul dintre deschiderea obloanelor primului felinar și observarea luminii celui de-al doilea indică timpul parcurs de lumină dus-întors între cei doi observatori. Galileo a arătat că atunci când a încercat aceasta pe distanțe mai mici de o milă, nu a reușit să determine dacă lumina apare instantaneu. Între moartea lui Galileo și anul 1667, membrii Accademia del Cimento din Florența au repeatat experimentul pe o distanță de aproximativ o milă și au obținut un rezultat la fel de neconcludent.

-       Galileo este și unul dintre primii care au înțeles noțiunea de frecvență a sunetului. Zgâriind o daltă cu diverse viteze, el a făcut legătura între înălțimea sunetului produs și distanța între șanțurile de pe daltă, măsură a lungimii de undă și deci a frecvenței.

-       În 1632, în Dialog Galileo a prezentat o teorie fizică ce și-a propus să explice mareele, pe baza mișcării Pământului. Dacă ar fi fost corectă, această teorie ar fi fost un argument puternic pentru realitatea mișcării Pământului. De fapt, titlul original al cărții o descria ca un dialog despre maree; referirile la maree au fost eliminate prin ordinul Inchiziției. Teoria sa a dat primele informații despre importanța formei fundului oceanic pentru dimensiunea și temporizarea mareelor; el a observat corect, de exemplu, mareele neglijabile din mijlocul coastei Mării Adriatice prin comparație cu cele de la capete. Ca explicație privind cauza mareelor, însă, teoria sa era departe de realitate. Kepler și alții au asociat în mod corect Luna cu o influență asupra mareelor, pe baza datelor empirice; o teorie fizică completă a mareelor a fost disponibilă, însă, doar după Newton.

-       Galileo a avansat principiul de bază al relativității, acela că legile fizicii sunt aceleași în orice sistem în mișcare rectilinie uniformă, indiferent de viteza sau direcția sa. Deci, nu există mișcare absolută și nici repaus absolut. Acest principiu a furnizat contextul de bază al legilor mișcării ale lui Newton și joacă un rol central în teoria relativității restrânse a lui Einstein.

-       Matematică

-       Deși aplicațiile matematice ale lui Galileo în fizica experimentală erau inovatoare, metodele sale matematice erau cele standard ale vremii. Analizele și demonstrațiile se bazau pe teoria eudoxiană a proporțiilor, așa cum era ea prezentată în a cincea carte a Elementelor lui Euclid. Această teorie apăruse doar cu un secol în urmă, datorită traducerilor precise ale lui Tartaglia și ale altora; dar până la sfârșitul vieții lui Galileo ea fusese deja depășită de metodele algebrice ale lui Descartes.

-       Galileo a produs o lucrare originală și chiar profetică în matematică: Paradoxul lui Galileo, care arată că există tot atâtea pătrate perfecte câte sunt și numere întregi, deși majoritatea numerelor nu sunt pătrate perfecte. Asemenea aparente contradicții au fost explicate după 250 de ani în lucrările lui Georg Cantor.

-       Psalmul 93:1 și 96:10 (în creștinismul occidental), precum și Cronici 16:30 includ (în funcție de traducere) un text ce afirmă că „lumea este întărită, și nu se clatină”. În traducerea lui Cornilescu a bibliei catolice, Psalm:104:5 spune „Tu ai așezat pământul pe temeliile lui, și niciodată nu se va clătina”. Mai mult, Eclesiastul 1:5 spune că „Soarele răsare, apune și aleargă spre locul de unde răsare din nou.” etc.^[94]

-       Galileo a apărat heliocentrismul, și a susținut că nu este contrar acestor pasaje din Scriptură. El a adoptat poziția lui Augustin asupra Scripturii: că nu trebuie luat fiecare pasaj literal, mai ales când respectiva scriptură este o carte de poezii și cântece, și nu o carte de instrucțiuni asupra istoriei. Cei ce au scris Scriptura au făcut-o din perspectiva lumii terestre, și din acel punct de vedere Soarele răsare și apune.

-       Până în 1616, atacurile îndreptate împotriva ideilor lui Copernic ajunseseră la un maxim, iar Galileo a mers la Roma să încerce să convingă autoritățile Bisericii să nu le interzică. În cele din urmă, Cardinalul Bellarmine, acționând după directivele Inchiziției, i-a dat un ordin să nu mai „susțină sau să apere” ideea că Pământul se mișcă iar Soarele stă nemișcat în centru. Acest decret nu l-a împiedicat pe Galileo să discute ipoteza heliocentrismului (păstrând o fațadă de separare între știință și biserică). În următorii câțiva ani, Galileo s-a ținut departe de controversă. El și-a reluat proiectul de a scrie o carte despre acest subiect, încurajat fiind de alegerea Cardinalului Barberini ca papă, sub numele de Urban al VIII-lea în 1623. Barberini era un prieten și admirator al lui Galileo, și se opusese condamnării lui Galileo în 1616. Cartea, Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii, a fost publicată în 1632, cu autorizație oficială de la Inchiziție și cu permisiunea Papei.

-       Papa Urban al VIII-lea personal i-a cerut lui Galileo să dea argumente pentru și împotriva heliocentrismului în cartea sa, și să aibă grijă să nu susțină heliocentrismul. O altă cerere a sa a fost ca propriile sale idei în această privință să fie incluse în cartea lui Galileo. Doar ultima dintre aceste cereri a fost îndeplinită de Galileo. Deliberat sau întâmplător, Simplicio, apărătorul ideilor geocentrice aristoteliene din Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii, a fost adesea prins în propriile erori logice și uneori a părut a fi un prost. Într-adevăr, deși Galileo spunea în prefața cărții sale că personajul este denumit după un faimos filosof aristotelian (Simplicius în latină, Simplicio în italiană), numele „Simplicio” în italiană are și conotația de „om cu gândire simplă”.^[95] Această prezentare a lui Simplicio a făcut ca Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii să pară o carte ce susține un punct de vedere: un atac împotriva geocentrismului aristotelian și o apărare a teoriei copernicane. Din păcate pentru relația lui cu Papa, Galileo a pus cuvintele lui Urban al VIII-lea în gura lui Simplicio. Majoritatea istoricilor sunt de acord că Galileo nu a acționat din răutate și a fost luat prin surprindere de reacțiile pe care le-a întâmpinat cartea.^[96] Totuși, Papa nu a luat ușor nici ceea ce bănuia a fi o ironie publică la adresa sa și nici susținerea ideilor copernicane. Galileo și-a înstrăinat astfel unul dintre cei mai mari și mai puternici susținători, Papa, și a fost chemat la Roma să-și apere scrierile.

-       Cu pierderea multor dintre susținătorii săi de la Roma din cauza Dialogului despre cele două sisteme principale ale lumii, lui Galileo a fost convocat în fața unui tribunal în 1633, acuzat fiind de erezie. Sentința Inchiziției a constat din trei părți esențiale:

-       Galileo a fost găsit „vehement suspect de erezie”, și anume de a fi susținut opinia că Soarele stă nemișcat în centrul universului și că Pământul nu se află în centru și se mișcă, și că se poate susține și apăra părerea ca probabilă după ce a fost găsită a fi contrară Sfintei Scripturi. I s-a cerut să „abjure, blesteme și să deteste” aceste opinii.^[97]

-       S-a ordonat încarcerarea sa; sentința a fost ulterior comutată în arest la domiciliu.

-       Dialogul a fost interzis; și, într-o acțiune neanunțată la proces, publicarea oricărei lucrări a sa a fost interzisă, inclusiv oricare pe care ar mai fi scris-o în viitor.^[98]

-       Conform legendelor populare, după ce a retractat teoria sa că Pământul se mișcă în jurul Soarelui, Galileo ar fi murmurat fraza rebelă Și totuși, se mișcă!, dar nu există dovezi că el ar fi spus ceva asemănător. Prima relatare a legendei datează de la un secol după moartea sa.^[99]

-       După o perioadă petrecută cu Ascanio Piccolomini (arhiepiscop de Siena), lui Galileo i s-a permis să se întoarcă în vila sa de la Arcetri de lângă Florența, unde și-a petrecut restul vieții în arest la domiciliu și unde la un moment dat a orbit. Când era în arest la domiciliu, Galileo și-a dedicat timpul uneia dintre cele mai reușite lucrări ale sale, Două noi științe. Aici, el a rezumat lucrările sale efectuate cu aproximativ patruzeci de ani în urmă, despre cele două științe denumite astăzi cinematică și rezistența materialelor. Ca rezultat al acestei lucrări, Galileo este adesea intitulat „părintele fizicii moderne”.

-       Galileo a murit la 8 ianuarie 1642 la vârsta de 77 de ani. Marele Duce al Toscanei, Ferdinando al II-lea, a dorit să-l înmormânteze în Basilica di Santa Croce, lângă mormintele tatălui său și ale strămoșilor săi, și să ridice un mausoleu de marmură în memoria sa.^[100] S-a renunțat, însă, la aceste planuri după ce Papa Urban al VIII-lea și nepotul său, Cardinalul Francesco Barberini, au protestat.^[101] El a fost îngropat într-o mică încăpere de lângă capela ucenicilor la capătul unui coridor de la transeptul de sud al basilicii la sacristie.^[102] El a fost reînhumat în basilică în 1737 după ce s-a construit acolo un monument în memoria sa.^[103]

-       Interdicția Inchiziției asupra retipăririi lucrărilor lui Galileo a fost ridicată în 1718 când s-a acordat permisiunea de a publica o ediție a lucrărilor sale (cu excepția0 Dialogului) la Florența.^[104] În 1741 Papa Benedict al XIV-lea a autorizat publicarea unei ediții a lucrărilor științifice complete ale lui Galileo^[105] inclusiv a unei versiuni ușor cenzurate a Dialogului.^[106] În 1758 interdicția generală împotriva lucrărilor ce susțineau heliocentrismul a fost ridicată, dar interdicțiile specifice asupra versiunilor necenzurate ale Dialogului și ale lucrării De Revolutionibus a lui Copernic au rămas în vigoare.^[107] Toate urmele de opoziție oficială față de heliocentrism din partea Bisericii au dispărut în 1835 când aceste lucrări au fost în cele din urmă eliminate din Index.^[108]

-       În 1939, Papa Pius al XII-lea, în primul său discurs în fața Academiei Pontificale de Științe, ținut la câteva luni după alegerea sa ca Papă, l-a descris pe Galileo ca pe unul dintre „cei mai cutezători eroi ai cercetării ... nu s-a temut de piedici și de riscuri pe calea sa, n-a avut fircă nici monumentele funeste”^[109] Consilierul său de 40 years, Profesorul Robert Leiber scria: „Pius al XII-lea a fost foarte atent să nu închidă prematur nicio ușă (în fața științei). A tratat cu multă seriozitate acest aspect și a regretat ce s-a întâmplat în cazul lui Galileo.”^[110]

-       La 15 februarie 1990, într-un discurs ținut la Universitatea Sapienza din Roma,^[111] Cardinalul Ratzinger (ulterior devenit Papa Benedict al XVI-lea) a citat câteva păreri actuale asupra chestiunii Galileo ca alcătuind ceea ce el numea „un caz simptomatic ce ne permite să vedem cât de profundă este astăzi îndoiala față de era modernă, tehnologie și știință.”^[112] Unele din ideile pe care le cita erau cele ale filosofului Paul Feyerabend, pe care l-a citat: „Biserica în vremea lui Galileo stătea mult mai aproape de rațiune decât Galileo însuși, și ea lua în considerație și consecințele etice și sociale ale învățăturilor lui Galileo. Verdictul său împotriva lui Galileo a fost rațional și just iar revizuirea acestui verdict se poate justifica doar pe temeiul a ceea ce este oportun din punct de vedere politic.”^[113] Cardinalul nu a indicat clar dacă era sau nu de acord cu afirmațiile lui Feyerabend. El a spus, însă: „Ar fi o prostie să construim o apologetică impulsivă pe baza acestor păreri.”^[112]

-       La 31 octombrie 1992, Papa Ioan Paul al II-lea și-a exprimat regretul pentru felul în care a fost tratat cazul Galileo, și a emis o declarație prin care recunoștea erorile comise de tribunalul bisericesc care a judecat pozițiile științifice ale lui Galileo Galilei, ca rezultat al unui studiu efectuat de Consiliul Pontifical pentru Cultură.^[114][115] În martie 2008, Vaticanul a propus completarea reabilitării lui Galileo ridicându-i o statuie în interiorul zidurilor Vaticanului.^[116] În luna decembrie a aceluiași an, în timpul evenimentelor ce au marcat a 400-a aniversare a primelor observații telescopice ale lui Galileo, Papa Benedict al XVI-lea i-a lăudat contribuțiile aduse astronomiei.^[117]

-       Primele lucrări ale lui Galileo descriu instrumente științifice și printre ele se numără tratatul din 1586 intitulat Mica balanță (La Billancetta) care descrie o balanță precisă pentru cântărit obiecte în aer sau în apă^[118] și manualul tipărit în 1606 Le Operazioni del Compasso Geometrico et Militare despre funcționarea unei busole militare și geometrice.^[119]

-       Primele sale lucrări în domeniul dinamicii, știința mișcării și mecanică au fost De Motu (Despre mișcare) publicată în 1590 la Pisa și Le Meccaniche (Mecanicile) publicat la Padova în preajma lui 1600. Prima s-a bazat pe dinamica fluidelor aristotelian-arhimedeană și susținea că viteza căderii gravitaționale într-un mediu fluid este proporțională cu excesul de greutate specifică a corpului peste cea a mediului, pe când în vid corpurile cad cu viteze proporționale cu greutățile lor specifice. Lucrarea subscria dinamicii impulsului Hipparchan-Philoponană în care impulsul se disipă singur și căderea liberă în vid are o viteză terminală esențială conform greutății specifice după o perioadă de accelerare.

-       Mesagerul înstelat (Sidereus Nuncius) din 1610 a fost primul tratat științific publicat realizat pe baza unor observații efectuate prin telescop. În el, Galileo a arătat următoarele descoperiri:

-       lunile galileene;

-       încrețirea suprafeței Lunii;

-       existența unui mare număr de stele invizibile cu ochiul liber, mai ales a celor responsabile pentru felul cum apare Calea Lactee;

-       diferențele dintre aparența planetelor și cea a stelelor fixe—ultimele apar ca discuri mici, iar ultimele apar ca puncte de lumina nemărite.

-       Galileo a publicat o descriere a petelor solare în 1613 sub titlul Scrisori despre petele solare^[120] în care a sugerat că Soarele și cerurile sunt coruptibile. „Scrisorile despre petele solare” au relatat și observațiile sale telescopice din 1610 despre fazele lui Venus, și descoperirea ciudatelor „alungiri” ale lui Saturn și a și mai ciudatei lor dispariții. În 1615 Galileo a pregătit un manuscris intitulat Scrisoare Marii Ducese Christina care nu a fost tipărit decât după 1636. Această scrisoare era o versiune revizuită a Scrisorii către Castelli, care a fost denunțată de Inchiziție pentru că susținea copernicanismul ca adevărat și consistent cu Scriptura.^[121] În 1616, după ordinul Inchiziției de a nu mai susține sau apăra poziția copernicană, Galileo a scris Discurs despre fluxul și refluxul mării (Discorso sul flusso e il reflusso del mare) pe baza unui model copernican al Pământului, sub forma unei scrisori personale adresate Cardinalului Orsini.^[122] În 1619, Mario Guiducci, un elev al lui Galileo, a publicat un curs scris de Galileo sub titlul Discurs despre comete (Discorso Delle Comete), în care contrazicea interpretarea iezuită a cometelor.^[123]

-       În 1623, Galileo a publicat Il Saggiatore, în care a atacat teoriile bazate pe autoritatea lui Aristotel și a promovat experimentul și formularea matematică a ideilor științifice. Cartea a avut mare succes și a găsit suport la nivel înalt în rândurile Bisericii Catolice.^[124] În urma succesului acestei cărți, Galileo a publicat Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii (Dialogo sopra i due massimi sistemi del mondo) în 1632. Deși a avut grijă să respecte instrucțiunile din 1616 aleInchiziției, argumentele din carte în favoarea unei teorii copernicane și a unui model negeocentric al sistemului solar au dus la judecarea lui Galileo și la interdicția publicării lucrărilor sale. În ciuda interdicției, Galileo și-a publicat Discursurile și demonstrațiile matematice legate de două noi științe (Discorsi e Dimostrazioni Matematiche, intorno a due nuove scienze) în 1638 în Olanda, în afara jurisdicției Inchiziției.

-       Mica balanță (1586)

-       Despre mișcare (1590) ^[125]

-       Mecanica (c1600)

-       Mesagerul înstelat (1610; în latină Sidereus Nuncius)

-       Scrisori despre petele solare (1613)

-       Scrisoare către Marea Ducesă Christina (1615; publicată în 1636)

-       Discurs desore fluxul și refluxul mărilor (1616; în italiană, Discorso del flusso e reflusso del mare)

-       Discurs despre comete (1619; în italiană, Discorso Delle Comete)

-       Il Saggiatore (1623)

-       Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii (1632; în italiană Dialogo dei due massimi sistemi del mondo)

-       Discursuri și demonstrații matematice legate de două noi științe (1638; în italiană, Discorsi e Dimostrazioni Matematiche, intorno a due nuove scienze)

-       Moștenirea

-       Descoperirile astronomice ale lui Galileo și cercetările sale asupra teoriei copernicane au lăsat o moștenire durabilă ce conține categorisirea celor patru sateliți ai lui Jupiter descoperiți de Galileo (Io, Europa, Ganymede și Callisto) denumiți lunile galileene. Alte proiecte, principii și noțiuni științifice sunt numite după Galileo, printre care nava spațială Galileo,^[126] prima navă care a intrat pe orbita lui Jupiter, sistemul de navigație prin satelit Galileo, transformarea între două sisteme inerțiale din mecanica clasică denumită transformare galileană și unitatea de măsură Gal, cunoscută uneori sub numele de Galileo și care este o unitate non-SI pentru accelerație.

-       În parte pentru că 2009 este al patrulea centenar al primei observații astronomice realizată de Galileo cu telescopul, Națiunile Unite l-au intitulat Anul Internațional al Astronomiei.^[127]

-       Dramaturgul german din secolul al XX-lea Bertolt Brecht a dramatizat biografia lui Galileo în piesa sa Viața lui Galileo (1943). O adaptare cinematografică intitulată Galileo a fost lansată în 1975.

-       Galileo Galilei a fost ales ca principal motiv al unei monede de colecție de mare valoare: moneda comemorativă de 25 de euro a Anului Internațional al Astronomiei, bătută în 2009. Moneda aniversează 400 de ani de la inventarea telescopului lui Galileo. Pe față apare o porțiune a portretului lui Galileo și un telescop. Pe verso apare unul dintre primele sale desene ale suprafeței Lunii.

20.

-       Mai lasat sa dorm `purcelusule`, ma dezmierda ea.

-       ``Opa, oare ce mai urmeaza?`` , reflectai eu.

-       Pai am vazut ca ai adormit si te-am lasat in pace.

-       Pai daca povesteai asa de frumos, am adormit. Azi ce imi mai spui

-       Azi vreau sa intru in subiect. O sa spun despre unii din cei mai mari cercetatori la partea electrica, si nu numai. Dar nu inainte de a face  niste cafele.

-       Vad ca ti-ai intrat in atributiuni...

Vazand ca Mara mai vrea sa leneveasca, in pat ,  ma hotarii sa ma dau jos din pat. Pe cand ma indreptai spre bucatarie, Mara mai apuca sa arunce cu o perna in mine. ``Iar are chef de artag`` , zisei in sinea mea. Azi trebuie s-o ``electrocutez`` Fac cafelele si iau si o sticla de  ceva `tare`. Vin cu ele in sufragerie. Intre timp Mara disparuse. Le pun jos pe masa. Ma intorc si o vad pe Mara in prag asa cum este ea de obicei. Era si cu perna in mana, cea pe care o aruncase mai inainte in mine , sau poate era alta...Incerc sa atac primul.:

-       Da noi mai si mancam azi? M-am uitat in dulap si nu erau decat doua felii de paine.

-       Da ce trebuie atata paine? imi zise ea ironic.

-       Asai, doar povestile tin de foame....

-       Dupa ce imi beau cafeluta o sa ma reped in piata sau la magazinul de alaturi si o sa cumpar cate ceva. Tu in lipsa mea te duci si tai lemne.

-       Iar? Facui eu speriat. Iar ma apuca iernia...

-        lasa ca am vazut ca te prefaci. La mine nu tine.

-       Cred ca nici daca m-ai vedea mort nu mai crede.

-       Mai ales ! zise ea zambind. Doar singur ai spus ca nu poti sa mori oricat ai fi incercat...

-       Da , dar cred ca pana aici mi-a fost . Tu chiar ai sa ma omori. Nu de alta dar as muri cu regret ca nu mi-as mai vedea planeta natala...poate intr-o zi...o veni si ziua asta.

Ne sorbiram cafelutele, in liniste. Dupa ce terminaram, eu deja eram in drum spre magazie. Iesi si ea si ma ajunse din urma. Se apropie de mine si ma saruta cu drag. Dupa cateva minute, se indrepta spre poarta, zicand:

-       Asta asa ca sa ai energie la taiat lemne.

-       Energie zisei eu , uitanduma pentru o clipa la inel, si mi se paru ca, iar pentru o clipa acesta sclipi. Cred ca am iar vedenii, zisei eu intrand in magazie, in timp ce poarta cu un scartait prelung, ma vesti ca Mara plecase. Ma apucai de niste butuci care mi se parura mai usori. In cateva minute disparura. Mai incercai inca vreo doi mai dificili. Pana la urma si acestia stateau la picioarele mele. Cand facui cateva brate bune, ma aplecai cu grija, si pusei lemne in brate pana in varf. Ma sculai cu oarecare greutate si ma indreptai catre intrarea in casa. In timp ce ajunsei in fata treptelor, cineva ma striga de pe strada, care se oprise in fata portii. Eu cum eram cu lemnele in brate, ma intorc incet cu fata spre poarta sa vad cine e. Un barbat bine cam de 40-45 de ani se oprise la poarta si se uita curios vazandu-ma pe mine.

-       Ma scuzati fac eu . Sa scap de astea si vin indata.

 Intrai si rasturnai lemnele, care cazura cu zgomot in fata caminului. Ma intorc la personajul meu misterios. Cobor scarile si ma indrept catre poarta.

-       Buna ziua, face strainul.

-       Buna ziua, fac si eu.

-       Esti noul prieten al doamnei, face el.

-        Noul...? Fac eu nedumerit.

-       Pai da noul. Ca nu te-am mai vazut pe aici. Cine sunteti?

-       Ei in privinta mea este o poveste lunga. Oricum nu m-ai crede.

-       Incearca-ma , ma provoca acesta.

-       Sa stiti domnule , ca nu pare ce credeti dumneavoastra. Eu eram numai in trecere aici. Doamna m-a rugat...

Nu stiu cum s-ar fi terminat aceasta discutie, daca nu ar fi aparut Mara. Aceasta vazandu-l pe tip la poarta grabi pasii.

-       Ce vrei cu domnul? Nu-l necaji, Peter. E prietenul meu. Imi pare rau dar gata! S-a terminat.

Si zicand acestea trecu pe langa el ca o furtuna si deschise poarta, dupa care o inchise tot asa de repede, cu zgomot in urma lui. Se indrepta grabita in casa, in timp ce eu ramasei prostit, uitandu-ma cand la unul cand la celalalt. In final bolborosesc,  ceva, ce s-ar spune ca s-ar chema  scuze, si dispar si eu inauntru.

-       Cine era draga asta ? Si ce voia?

-       Ei, era Peter, prima mea dragoste. Dar nu prezenta incredere. Ca era mitocan si fara maniere...O sa spun si de el odata. Dar intai termina povestea ta.

Se dezbraca si  se pregati de bucatarie. Eu intrai cam cu sfiala si ma pusei pe un scaun.  Ce stai ajuta-ma, face ea, punandu-mi in fata cateva kg de cartofi. Curata cativa si ii facem prajiti si cu slata de rosii...

Ma apucai nu cu prea multa convingere. Gandul imi era la personajul de la poarta. In mintea mea incepuse sa aiba loc lupte. Deci avusese si cu el o relatie, gandii eu simtind ca ma roade gelozia. Nu fi prost e doar o aventura cum ai mai avut. E ceva trecator. De unde stii ca e trecator?  Nu ma lasam eu. Nu fi prost femei ca ea sunt multe in lumea asta, zicea prima mea jumatate.  Da, dar nu e  ca ea, nu ma lasam eu, cealalalta jumatate. In final a invins jumatatea mea. M-am prostit de tot... cu oamenii astia...Vazand ca tac, Mara incerca sa ma abata de la gandurile mele.

-       Nu ai de ce sa-ti faci griji in privinta lui Peter...Nu o sa ne mai deranjeze...

In final vazui ca reusii si sa termin, parca mai repede, de curatat cartofii. Ii taiai si ii pregatii pentru tigaie. Ea ii lua si dupa ce ii puse intr-o tigaie cu ulei incins, acestia sfaraira indelung. Un capac pus deasupra lor , facu ca sa reduca zgomotul produs de ei. In asteptarea cartofiilor ma napadira alte ganduri.

-       Du-te si aprinde focul, ce stai? Pana se fac cartofii se incalzeste si in camera.

Ma execut. Ma dusei si aprinsei focul. Flacarile jucause, de un galben portocaliu, aprinse in cele din urma lemnele proaspat taiate de mine. Ma asezai intr-un fotoliu in asteptarea cartofilor. Ca sa mai treaca vremea imi turnai un paharel de `tarie` , cred ca coniac, si il dadui peste cap. Dupa o jumatate de ora intra si cartofii , impreuna cu Mara, in sufragerie. Dupa ce pregatii masa , ne asternem pe mancat. Nu stiu de ce, dar parca imi cam pierise pofta de mancare. Ma uitam la ea. Nici ea nu prea  se omora cu mancatul. In sfarsit terminam. Sau cel putin asa credeam eu.

-       Ei acu povestea, face ea. Ai mancat ! Sa-ti fie de bine.

Da fac eu in gand, cred ca daca as povesti o sa mai uit acel incident penibil. Si ma apucai de povestit:

-       Azi o sa zic despre Volta. Alessandro Volta.. El a fost printre putinii vizati de noi, in nerabdarea noastra de a vedea daca ce descoperise el, sau altii era bun si pentru inelele noastre. Dar aveam sa constat cu desnadejdie ca nici inventia lui, ca si ale celorlati nu se ridicau la cerintele noastre. Erau doar la inceput. Mai aveam de asteptat inca multi ani de acu incolo....

-       Alessandro Volta (n.18 februarie1745, Como, Italia - d.5 martie1827, Camnago lângă Como), fizician italian, a inventat pila electrică, iar numele său a fost dat unităţii de tensiune electrică (volt).

-       Alessandro Volta s-a născut în oraşul italian Como, într-o familie nobilă. A studiat în şcolile publice din oraşul său, intrând apoi, în 1758, la colegiul iezuit. De la vârsta de 14 ani începe să fie atras de ştiinţă şi refuză să urmeze cariera bisericească, o tradiţie în familia sa. În anul 1769 publică prima sa lucrare despre electricitate (un subiect ştiinţific "la modă" în vremea sa) - De vi attractiva ignis electrici - care atrage atenţia asupra sa şi îl ajută să obţină postul de profesor de fizică la liceul din Como, unde a activat între anii 1774-1779.În paralel cu activitatea de profesor, Volta îşi continuă studiile şi experimentele, devenind cunoscut în domeniu, iar în anul 1779 obţine numirea în funcţia de profesor la Universitatea din Pavia, unde îşi continuă munca în domeniul electricităţii şi face o serie de invenţii revoluţionare, care îi aduc importante distincţii, printre care medalia Copley (1791) a Royal Society din Londra al cărui membru era, Legiunea de onoare şi altele.

-       În anul 1801, Napoleon îl invită la Paris şi îi acordă statutul de membru al Institut de France şi îl numeşte conte, iar mai târziu senator al Lombardiei, în 1810. Cea mai mare onoare a primit-o din partea comunităţii oamenilor de ştiinţă, care, în cinstea lui, au numit unitatea de măsură pentru forţa electromotoare şi potenţialul electric – "volt".

-       Contribuţia sa în domeniul fizicii şi al electricităţii în special a fost deosebit de importantă, fiind punctul de plecare pentru numeroase cercetări şi descoperiri ulterioare. A făcut cercetări şi în domeniile chimiei (în 1778 a fost primul savant care a izolat metanul, principalul constituent al gazului natural), meteorologiei (a inventat electrometrul, instrument de măsurare a electricităţii atmosferice).

-       Invenţii

-       electroforul (un instrument pentru acumularea de electricitate statică – care stă la baza condensatoarelor utilizate şi astazi) (1774 )

-       electroscopul (un instrument care permite evidenţierea diferenţelor de potenţial) (1775)

-       prima baterie electrică din istorie, aşa-numita "pilă voltaică" - "strămoşul" bateriilor electrice, ce permitea transformarea energiei chimice în energie electrică. (1800)

-       Pila voltaică

-       Această invenţie constă dintr-o coloană verticală compusă dintr-o succesiune de 1 disc de cupru/1 disc de hârtie îmbibată în soluţie salină/1 disc de zinc. La extremităţile coloanei era ataşat câte un fir metalic între care se producea un curent electric continuu de joasă intensitate.

-       Volta descria invenţia sa ca un "organ electric", similar celui al peştelui-torpilă. La originea invenţiei se află teoria "electricităţii animale" şi experienţele asupra broaştelor ale altui fizician italian, Luigi Galvani. Galvani a studiat la început teologia, ulterior medicina, între anii 1762-1775 fiind însă profesor de medicină la catedra de anatomie din Bologna. Succesul operei sale „De renibus atque urethris volatilium” l-a determinat să se ocupe cu studiul fiziologiei păsărilor şi a instrumentelor pentru auz.

-       Pila voltaică marchează o epocă în teoria fizicii, ca şi în aplicaţiile ştiintei puse în slujba omenirii. Aceasta a permis realizarea electrolizei apei (descompunerea apei în oxigen şi hidrogen pure cu ajutorul curentului electric continuu furnizat de pila voltaică) de către A. Carlisle şi W. Nicholson în 1800, apoi a separării sodiului(Na) şi potasiului (K) din sărurile lor, de către Sir Humphry Davy în 1807, şi în sfârşit a descoperirii efectului magnetic al curentului electric de către Oersted în 1820.

    -       Georges Leclanché  a inventat şi brevetat bateria lui, celula Leclanché, în 1866. Bateria conţinea o soluţie de efectuarea ( electrolit ) de clorură de amoniu , un catod (polul negativ) de carbon , o depolarizer de dioxid de mangan , şi un anod (polul pozitiv) de zinc . Chimia acestei celule a fost mai târziu adaptat cu succes la fabricarea de celule uscate .

-       Formularul original al celulei folosit e un vas poros. Acest lucru a dat o rezistenta relativ mare internă şi a suferit diverse modificări. Acestea au inclus "celula bloc aglomerat" şi "celula de sac".

-       Celula de oala poroasa. În celula lui originală Leclanché depolarizer, care consta din dioxid de mangan zdrobit, ce a  fost ambalat într-o oală poroasa, si o tija de carbune care a  fost introdusa, pentru a acţiona în calitate de anod. Katodul  care a fost o baghetă de zinc, a fost scufundata , împreună cu sacul ,  într-o soluţie de clorură de amoniu. Soluţia lichidă a acţionat ca electrolit, pătrunzand prin sacul  poros pentru a lua contact cu catodul.

-       In 1871 Leclanché renunţa cu oala poroase şi a înlocuit-o cu o pereche de "blocuri de aglomerat", ataşat la placa de carbon de benzi de cauciuc. Aceste blocuri au fost făcute prin amestecarea dioxidului de mangan cu agenţi de legare şi apăsând amestecul în forme.

-       În această celulă potul poros a fost înlocuit cu un ambalaj de pânză sau de pînză de sac. În plus, tija de zinc a fost înlocuit de un cilindru de zinc pentru a obţine o suprafaţă mai mare. Ea a avut o rezistenţăinterna  mai mică decât , oricare dintre cele de mai sus (poros şi aglomerat).

-       Proces chimic care produce energie electrică într-o celulă Leclanché începe atunci când atomii de zinc de pe suprafaţa de anodului se oxidează , adică renunţă atât la electronii lor de a deveni pozitiv perceput- ioni . Deoarece ionii de zinc se îndepărtează de la anod, lasand electronii lor pe suprafaţa sa, anod devine mai negativ decât catodul. Atunci când celula este conectata într-o circuit electric , extern , electronii în exces de la anodul  de zinc circula  prin circuitul de la tija de carbon, miscarea electronilor , dand curentul electric.curent electric .

-       În cazul în care introduceţi tija, electronii se combina cu dioxid de mangan şi apă, care reacţionează unul cu altul pentru a produce oxid de mangan si ionii negativi de hidroxid. Aceasta este însoţită de o reacţie secundară, în care ionii negativi de hidroxid reacţionează cu ionii de amoniu pozitive în electrolit clorura de amoniu pentru a produce molecule de amoniac şi apă.

-       Zn (e) + 2 MNO _{2 litera} (s) + 2 NH ₄ Cl (aq) → ZnCl ₂ + Mn ₂ O ₃ (e) + 2 NH ₃ (aq) + H ₂ O

-       Forţa electromotoare (EMF) produs de o celula Leclanche este de obicei în jurul valorii de 1.5 volţi cu o rezistenţă de mai multi ohmi în cazul în care este utilizat un vas poros. Ea a avut utilizare extinsa în telegrafie , de semnalizare^,,clopote electrice şi aplicaţii similare în cazul de circulatie intermitenta, a fost necesară şi a fost de dorit ca o baterie, ar trebui să impună puţină întreţinere.

-       Bateria Leclanché (sau celulă umed astfel cum a fost menţionat) a fost precursor al moderne uscat celulazinc-carbon acumulator .

-       Galvani a studiat la început teologia, ulterior medicina, între anii 1762-1775 fiind însă profesor de medicină la catedra de anatomie din Bologna. Succesul operei sale „De renibus atque urethris volatilium” l-a determinat să se ocupe cu studiul fiziologiei păsărilor şi a instrumentelor pentru auz.Printr-o întâmplare a descoperit la 6 noiembrie1780 procedeul de galvanizare, procedeu care îi va purta mai târziu numele.Galvani a observat fenomenul de contracţie a muşchilor scheletici de la piciorul de broască la o excitare cu un curent electric. Prin această descoperire, el a pus bazele pentru cercetările ulterioare ale electrochimismului celular.De asemenea după Galvani sunt numite elementele galvanice care produc curentul electrostatic din baterii, cercetate de Alessandro Volta.A pierdut postul de profesor deoarece a refuzat să depună jurământul de credinţă guvernului din timpul Revoluţiei Franceze, guvern pe care îl considera dictatorial. A reprimit această funcţie în 1794.

-       Printr-o întâmplare a descoperit la 6 noiembrie1780 procedeul de galvanizare, procedeu care îi va purta mai târziu numele.

-       Galvani a observat fenomenul de contracţie a muşchilor scheletici de la piciorul de broască la o excitare cu un curent electric. Prin această descoperire, el a pus bazele pentru cercetările ulterioare ale electrochimismului celular.

-       De asemenea după Galvani sunt numite elementele galvanice care produc curentul electrostatic din baterii, cercetate de Alessandro Volta.

-       A pierdut postul de profesor deoarece a refuzat să depună jurământul de credinţă guvernului din timpul Revoluţiei Franceze, guvern pe care îl considera dictatorial. A reprimit această funcţie în 1794.

-       Repetând experienţele acestuia, Volta a avansat ipoteza că originea curentului electric apărut când muşchiul este în contact cu două metale diferite nu este ţesutul organic, ci contactul între metale – şi a demonstrat această ipoteză înlocuind ţesutul broaştei cu bucăţele de hârtie înmuiate în soluţie salină (conductoare) şi obţinând astfel curent electric, infirmând teoria lui Galvani. 

21.

-       Ei acu iti povestesc si despre Tesla. Acesta a fost un geniu pentru omenire. Pacat ca nici el , ca si altii nu a fost inteles , sau nu i s-a dat crezare la toate inventiile lui,  cel putin cat a trait. El ne-a dat mari sperante. Numai ca nici inventiile lui nu ne-a ajutat .

-       Nikola Tesla s-a nascut in data de 10 iulie 1856 pe tarmul Marii Adriatice, in satul Similian, comuna Gospici, din provincia germana Lica (actuala Croatie), intr-o localitate populata de istro-romani. Tatal sau a fost preotul ortodox Milutin Tesla, numele acestuia provenind de la unealta de baza a dulgheritului, meserie de baza in familia istro-romana. Mama sa se numea Gica Tesla (Mandici) si era de o inteligenta sclipitoare, desi nu avea niciun fel de studii. Se pare ca micul Nikola sau Nicolae a demonstrat inca din primii ani ai copilariei capacitati mentale exceptionale si perceptii extrasenzoriale, el fiind mai tarziu un deschizator de drumuri in domenii tehnice vaste, precum cel al electricitatii, radioului, curentilor de inalta frecventa, sistemului de curent alternativ, campului magnetic rotativ, structurii atomului si nucleului acestuia, motoarelor si diferitelor tehnologii fara de care lumea moderna ar fi de neinchipuit. Tot ceea ce astazi numim tehnologie avansata se bazeaza pe inventiile lui Nikola Tesla, unele dintre acestea datand de peste un secol.   

Nikola Tesla (Никола Тесла, a   decedat la  7 ianuarie1943, New York) a fost un inventator, fizician, inginer mecanic şi inginer electrician american de origine sârbă. Tesla este considerat ca fiind unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă ai sfârşitului de secol 19 şi începutului de secol 20.^{[judecată de valoare]} Invenţiile, precum şi munca teoretică ale lui Tesla au pus bazele cunoştinţelor moderne despre curentul alternativ, puterea electrică, sistemele de curent alternativ, incluzând sistemele polifazate, sistemele de distribuţie a puterii şi motorul pe curent alternativ, care au determinat cea de-a doua Revoluţie Industrială.
Una dintre cele mai importante invenţii ale sale este generatorul de curent alternativ, contribuind de asemenea la construirea hidrocentralei de lângă Cascada Niagara.

Nikola Tesla si primul dispozitiv wireless din lume - un telegraf -, "parintele" tuturor device-urilor de acest fel de astazi

În Statele Unite ale Americii, faima lui Tesla rivalizează în istorie şi cultură populară cu cea a altui mare inventator Thomas Edison. După demonstraţia sa de transmisie de semnale fără fir în anul 1893 şi după ce a câştigat în "Războiul Curenţilor", dovedind avantajele transmisiei la distanţă a curentului alternativ, în comparaţie cu curentul continuu, al cărui adept era Edison, el a fost recunoscut ca cel mai mare inginer electrician al Americii. O mare parte din munca sa de început a pus bazele ingineriei electrice moderne, iar descoperirile sale ştiinţifice sunt de o importanţă colosală. Cum niciodată nu s-a priceput la administrarea veniturilor proprii, Tesla a murit sărac şi uitat la vârsta de 86 de ani. În ultimii ani de viaţă, Tesla era privit ca un om de ştiinţă nebun remarcându-se prin declaraţii bizare despre posibile dezvoltări ştiinţific

Amprenta lui Tesla poate fi observată în civilizaţia modernă oriunde este folosită electricitateaPe lângă descoperirile sale despre electromagnetism şi inginerie, Tesla este considerat un pionier în domeniile roboticii, balisticii, ştiinţa calculatoarelor, fizicii nucleare şi fizicii teoretice. Tesla considera cercetarea diferitelor întrebări ridicate de către ştiinţă drept cea mai nobilă metodă de îmbunătăţire a condiţiei umane cu ajutorul principiilor ştiinţei şi progresului industrial şi una care să fie compatibilă cu natura. Totuşi, o parte din munca sa a fost ultilizată într-un mod mai puţin ortodox şi într-un mod controversat, pentru a susţine pseudo teorii ştiinţifice, teorii despre OZN-uri şi ocultism-ul New Age.

Tesla a fost un inventator, inginer mecanic, inginer şi electrice. El a fost un factor important care contribuie la nasterea de energie electrică comerciale, şi este cel mai bine cunoscut pentru evoluţiile sale mulţi revoluţionară în domeniul electromagnetismului la sfârşitul secolului 19 şi începutul secolului 20. brevetele lui Tesla şi teoretice de lucru a constituit baza moderne de curent alternativ (AC) sisteme de energie electrică, inclusiv sistemul de polifazat de distribuţie a energiei electrice şi motor de curent alternativ. Acest lucru l-au ajutat în a doua Revoluţie Industrială.
Nascut un etnic sârb, în ​​satul Smiljan (acum parte din Gospic), în armata croată de frontieră  a Imperiului Austriac (modern-zi Croaţia), Tesla a fost un subiect al Imperiului Austriac prin naştere şi mai târziu a devenit un american cetăţean.  Datorită lui 1894 demonstraţie de comunicaţii fără fir prin radio şi ca eventualele învingător în "Războiul de curenti", el a fost respectat pe scară largă ca fiind unul dintre cei mai mari ingineri electrice care au lucrat în America.  El a iniţiat moderne ingineriei electrice şi multe dintre descoperirile sale au fost de inovatoare importanţă. În Statele Unite, în acest timp, faima rivalizau cu cele ale lui Tesla că de orice inventator alte sau om de ştiinţă în istorie sau cultura populară  Tesla a demonstrat. Transferul de energie wireless la dispozitive electronice de putere încă din 1893, şi a aspirat la transmisie wireless intercontinentale de putere industriale în sale neterminate Wardenclyffe proiectului Tower.
Datorită personalităţii sale excentrice şi pretenţiile sale aparent de necrezut şi, uneori bizare despre posibile dezvoltări ştiinţifice şi tehnologice, Tesla a fost în cele din urmă ostracizaţi şi privită ca un om de ştiinţă nebun pana la sfarsitul lui mai multe în viaţa lui , Tesla a murit. Cu bani puţini la vârsta de 86 de într-un apartament la un hotel în New York City [6].
Unitatea de măsură SI câmp magnetic B (de asemenea, menţionate ca densitatea fluxului magnetic şi inducţie magnetică), Tesla, a fost numit în onoarea lui (la CGPM, Paris, 1960).

Cu numele său a fost botezată unitatea de măsură a inducţiei magnetice din Sistemul Internaţional (1 Tesla = 1T).

Invenţii

Câteva dintre invenţiile lui Tesla:

curentul alternativ (1882)

tehnologia de transmisie fără fir (wireless) şi telecomanda (1898)

ciruitul de înalt voltaj “Tesla Coil” (1891)

motorul cu inducţie (1887)

Motto: “pământul este de fapt viu, având vibraţii electrice” (Nikola Tesla)

MARELE SAVANT Nicolae Tesla (Nikola Tesla, considerat de canalul Discovery ca fiind unul dintre „cei mai mari 100 de americani”, este geniul sub care stă dezvoltarea actuală a omenirii. El a fost un mare vizionar, multe din ideile sale nefiind înţelese nici astăzi şi constituind o permanentă sursă de dispută între marile puteri.

Ciudatele schimbări de climă şi cutremure care s-au constatat în ultima vreme sunt considerate rezultatul unor aparate care au la bază descoperirile acestui mare inventator. Tesla a ajuns la concluzia că vremea ar putea fi controlată cu ajutorul energiei electrice. In primavara lui 1898, Tesla demonstreaza public dirijarea prin radio, la mare distanta, a unui vas fara echipaj. De numele său se leagă celebrul experiment Philadelphya şi primul contact cu alte civilizaţii, savantul recepţionând din spaţiu un semnal radio repetat. Pentru această descoperire a fost ridiculizat de contemporani.

Tot lui îi datorăm şi primul sistem de comunicaţie wireless, primii roboţi, prima telecomandă, ideea de vehicul cu decolare verticală ş.a. Tesla a propus o schemă care arăta ca un science-fiction: un sistem global de comunicaţii fără fir pentru a transmite mesaje telefonice dincolo de ocean; pentru a transmite ştiri, muzică, rapoarte privind piaţa bursieră, mesaje private, a securiza comunicaţiile militare, şi care tranmitere de imagin în orice colţ al lumii. „Când comunicaţia fără fir va fi aplicată pe scară largă, pământul va fi transformat într-un creier uriaş, capabil să răspundă în oricare colţ al său”. Această viziune a sa nu a fost realizată nici astăzi, la peste 60 de ani de la moartea sa. Nici marile sale realizări privind transmiterea energiei electrice fără fire nu au fost puse în practică. Mileniul acesta este fără îndoială mileniul Tesla.

Anii tinereţii

Cand zici Nicolae Teslea te gandesti la istro-romanul devenit cetatean american, omul de stiinta si inventatorul prolific in domeniul electro si radiotehnicii, descoperitorul campului magnetic invartitor. Tot el a inventat si sistemul bifazat de curent electric alternativ si a studiat curentul de inalta frecventa. El a construit primele motoare asincrone bifazate, generatoarele electrice, transformatorul electric de inalta frecventa etc. In atomistica, a cercetat fisiunea nucleelor atomice, cu ajutorul generatorului electrostatic de inalta tensiune.

Este considerat de biografii americani ca fiind un emigrant de origine sârbă. În realitate el a fost istro-român, nascut in noaptea de 9 spre 10 iulie 1856 ca fiu al preotului ortodox Milutin Teslea si al Gicai Mandici. Familia tatalui era de graniceri antiotomani, in fostul imperiu austro-ungar. Numele initial de familie era Draghici, dar el a fost inlocuit in timp, prin porecla de Teslea, dupa meseria transmisa in familie, de dulgher (teslari).

Henri Coanda il prezinta pe marele inventator Tesla ca roman banatean din Banatul sarbesc, dar realitatea era ca prietenul sau Nicolae era istro-roman din Croatia. Coandă afirma: « Daca acum, sa zicem, 150 de ani, s-ar fi spus, ar fi venit cineva sa ne spuna cum spunea Teslea Nicolae, Teslea, romanul din Banat: “Voi face lumina electrica, adica lumina, voi face asta miscand o bucata de fier in fata unui fir de arama”, lumea l-ar fi inchis ca nebun”. Provincia Lica era locuita compact de istro-romanii morlaci, inca din sec. XV-XVI. Gospici se afla la cativa kilometri de tarmurile Marii Adriatice, iar satul Similian la 12 km de Gospici, satul fiind patria lui Tesla. Tatăl său dorea ca el să devină preot, cu toate că el se simţea atras de ştiinţele exacte. La 17 ani, Tesla s-a îmbolnăvit de holeră şi a obţinut o concesie din partea tatălui său: bătrânul Tesla i-a promis că dacă va supravieţui, va primi permisiunea să urmeze cursurile de inginerie de la Politehnica din Graz (1875-1881), unde avea sa îşi înceapa seria descoperirilor. Lucrează apoi la Budapesta, la Paris, in cadrul Companiei Edison (1882), Strasbourg (1884), dupa care pleacă în America.

23.

-          Si tu arati foarte tanar. Parca ai avea si tu 25. Macar ca zici ca ai cateva mii de ani. Timpul nu prea a lasat brazde pe chipul tau.

-          Vai ma flatati doamna.

-          I-a spune, cand aveai 25, ce ? Nu erai strengar?

-          Cand aveam eu 25 de ani, asta a fost demult si eram inca la mine acasa...

-          Si?...

-          Si ce ?...Am fost cel mai cuminte, doamna.... Toate femeile erau in gat dupa mine, iar eu le necajeam tot timpul...In timpul gimnaziului, Nikola era pasionat de studiul matematicii. Pana la un anumit grad de dificultate, ii era indiferent daca scria simbolurile pe tabla sau le invoca mental.

-          Ai lasa nu te face ca nu intelegi, schimbi vorba , Ai?

-          Cu toate acestea, baiatul a fost departe de ceea ce s-ar fi putut numi un copil cuminte sau un elev exemplar. Daca la maturitate si-ar fi publicat un volum despre nazbatiile copilariei sale, “Amintirile lui Creanga” ar fi palit cu siguranta in fata intamplarilor nastrusnice si fanteziilor uluitoare ale lui Nicolae T. Ca baiat, a fost de mai multe ori la un pas de moarte, de doua ori prin inec, iar o data din pricina holerei. Era capabil sa nimereasca cu pietre pestii in aer, atunci cand acestia sareau din apa, prindea cu cea mai mare usurinta, cu ajutorul mainilor, soareci si pasari si parea sa dezvolte cate o tehnica proprie, simpla dar extrem de eficienta, pentru a rezolva aproape orice problema.

`Chiar nu inteleg deloc? O fi o intamplare sau viata asta a lui cam seamana cu a mea. Prea se potrivesc toate. El nascut in 1856 iar eu dupa 100 de ani.... Cred ca se repeta istoria la unul din noi. ` Nici eu nu eram departe de ce facea el. O fi chiar `incarnarea` de vina...?``
      - Cand recitesc viata acestuia, ma vad pe mine. Si asta cred ca nu este chiar totul...

 “Savantul nebun” avea sa schimbe lumea 

Colonelul Philip J. Corso, ofiter de informatii american, membru al Consiliului Securitatii Nationale a SUA si sef al Directiei Tehnologii Straine a Armatei Terestre SUA, face unele precizari interesante cu privire la inventiile lui Tesla, dintre care, cele mai multe au fost intelese cu mult dupa moartea sa. Colonelul a fost primul care a sustinut ca inventiile lui Tesla erau atat de avansate si de greu de inteles incat ele au fost reconsiderate numai dupa ce, la Roswell, s-a constatat ca extraterestrii foloseau tehnici… Tesla. Bisturiul-laser gasit in OZN-ul prabusit acolo avea acelasi principiu – fascicolul de energie directionata – ca “Raza Mortii” a istro-romanului. “Chiar inainte ca dramaturgul ceh Karel Capek sa fi nascocit termenul “robot” in piesa “R.U.R.” si inainte ca scriitorul american de literatura SF Isac Asimov sa fi inventat “robotica” in culegerea de povesti “Eu, robotul”, Nikola Tesla crease un “automaton” (soldat mecanic) si un navomodel dirijat”, declara colonelul Corso.

“Geniul Omenirii” cum este supranumit Tesla in anumite cercuri, pare sa fi avut o dorinta obsesiva de pace. Chiar si atunci cand inventa arme apocaliptice, o facea in speranta naiva ca va trimite razboiul in uitare, deoarece toate natiunile ar detine aceeasi putere de a-si distruge reciproc arsenalele. Ideile sale erau atat de radicale pentru vremea lor, atat de indepartate de ceea ce gandeau contemporanii sai, incat au fost ignorate, parand pentru cei mai multi oameni (si chiar cercetatori) fie niste aiureli ale unui savant nebun, fie niste lucruri total nepractice. Totusi, pana si ideile sale cele mai “lunatice” – asa cum au fost planurile de la sfarsitul secolului XIX vizand un bombardier cu decolare si aterizare verticala – par acum perfect functionale.

Pentru ca gratie proiectiilor sale mentale, stia de dinainte faptul ca toate experimentele sale vor fi incununate de succes, Tesla nu era aproape niciodata atent in laborator, studiind sau incercand sa rezolve alte probleme, in vreme ce experimentele sale erau in plina desfasurare

Daca in anii ’30 ai secolului XX, inventiile lui Tesla erau publice, dupa moartea sa, in ianuarie 1943, au fost sechestrate si ascunse, sub autoritatea guvernului SUA. Oficial, dupa moartea sa, Nikola Tesla a fost trecut in uitare, dar in realitate inventiile sale au starnit interesul varfurilor Armatei SUA inca din 1945. Tesla oferise acesteia un navomodel telecomandat ce putea fi dirijat prin radio de la distanta si putea lansa torpile asupra flotei inamice. De asemenea, in 1915, Tesla oferise SUA proiectul unei rachete dirijate, mai perfectionata decat celebra V2 a lui Hitler. Cea mai importanta inventie a lui Nikola Tesla pentru apararea SUA si a Terrei ramane, insa, celebra “Raza a Mortii”, despre care credea ca va aduce pacea mondiala, tocmai pentru ca ea putea distruge intr-o clipa orase si armate intregi. Tesla insusi ar fi spus despre arma sa: “Aparatul meu imi permite sa trimit spre un punct foarte indepartat energii de trilioane de ori mai mari decat este posibil cu raze de orice alt fel. Astfel, mii de cai putere pot fi transmisi printr-un fascicul mai subtire decat firul de par si nimic poate rezista.” Tesla a fost coordonator al proiectului Philadelphia si tot el a pus bazele primului accelerator de particule din lume, bazandu-se nu pe teoria relativitatii, mai tarziu emisa de Einstein, ci pe principiul fulgerului globular. Nu ne-am hazarda foarte tare daca am spune ca toata tehnica de astazi, care ne face viata mai usoara, care ne permite comunicarea la distante de mii de kilometri si care anunta sa ne propulseze intr-o dimensiune a cunoasterii si a existentei cu totul nebanuita, a fost ridicata si se afla inca in plina constructie pe pilonii schitelor si inventiilor celui mai mare geniu al umanitatii, Nicolae Tesla.

In jurul nationalitatii lui Tesla, din motive mai mult sau mai putin lesne de inteles, planeaza o controversa puternica. Colonelul Corso il considera sarb, Jan van Helsing il crede croat, iar omenirea intreaga il vede oricum dar numai cu origini romanesti nu. Chiar daca nu s-a nascut in spatiul carpato-danubianio-pontic, Tesla avea totusi sange romanesc, mostenint din genele parintilor sai istro-romani, membri ai comunitatilor romanesti din Croatia.

24.

Cam atat despre Tesla. Sa stii ca si-au adus o importanta contributie in evolutia voastra.  Dar nu pot trece la altul decat daca nu  iti arat si viata lui Edison. Parintele gramofonului, si poate si a becului. Cu toate ca nu toate inventiile lui sunt bine meritate, insusindu-si pe nemerit si alte idei pe care le-a dezvoltat. Oricum a fost si el o minte luminata, care reusea sa speculeze orce moment. Si la Tesla cat si la altii ca Edison, Faradey si Franklyn am asistat de apropape la experientele lor. M-am angajat sub diverse servici , care variau de la om de serviciu, in laboratoarele lor, pana si a da cate- o mana de ajutor, la carat sau altele. Sub forma asta eram mai aproape de ei. Tarziu dupa ce plecau ei , ramaneam s fac si ordine. Asezam la locul lor pe rafturi divrse aparate , ramase abandonate intr-o dezordine de nedescris, sau , spalam diferite eprubete sau alte vase chimice, ramase murdare din urma diverselor experimente.  Toata incaperea era plina de fire si cabluri, care , de multe ma impedicam de ele.  Asa ca aveam de treaba. Printre  picaturi mai exploatam la maxim orce fel de energie gasita de ei. Cateodata ramaneam pana tarziu in laboratoare, ca sa fac si eu insumi , experiente sau  experimente , cu ce se gasea si ce era in laborator. Unele experiente a lui Tesla si chiar Franklyn, avea sa ma coste viata dupa cum spuneau ei. Si mare minune pe ei atunci ca scapam de fiecare data. Binenteles ca nu am suflat nimic, nici un cuvintel despre provienenta  noastra. Cat mai aveam energie in inele mai profitam si noi de a ne deplasa de fiecare data Ba in America in multe orase sau in Europa , dupa caz. Pana nu aparuse telecomunicatiile , radioul inventate mai tarziu de alt mare fizician , de care o sa spun la timpul potrivit, ne multumeam la diversele stiri care apareau prin scrisori apoi presa si mai tarziu la telegraf. Ma uimea zelul vostru de a recupera atatia mii de  ani de stinta, in numai cateva sute de ani, si unde pana atunci erati cufundati in bezna necunoasterii. A fost o explozie mare. La unele experimente mai veneam si noi cu idei , dar asa mai modeste ca sa nu se prinda astia. Lucram la ei cu schimbul. Oricum trebuia sa si ne intretinem. Iar asa , gandeam noi pe atunci , poate reusim sa impuscam doi iepuri, cum se spune la voi. Numai ca am ramas cu impuscatul din pacate... Dar inainte de a trece la Edison as vrea o cafea de la tine , de data asta.

Mara se executa scurt. Poate chiar izbitor de amabila. Ramas singur ramasei sa-mi fac ordine in ganduri. ``La urma urmei nu e nici o nenorocire. Ce Daca?... hai ca m-am prostit. Oare m-am molipsit si eu de viciile umane? Oare m-a cuprins si pe mine gelozia? Nu te prosti, imi spuneam in gand. Nu ar fi nici prima si nici ultima. Dar asta simt ca are ceva specil pentru mine. Fleacuri!...Poate  asa o fi ...``

Dar intra Mara in sufragerie , intrerupandu-ma din ganduri.

Ei , ce ai ramas asa? Poti continua daca iti face placere...

Pune tava cu cafelele jos, apoi isi ea si ea una. Atac si eu ce a mai ramas. Pe tava mai era si niste sandwich-iuri. Le atac hotarat si pe ele. Mi se facuse foame de atat povestit. Parca ghicindu-mi gandurile Mara spuse:

- Ia,  cred ca povestile te-au rapus...

Dupa ce termin doua sandwich-iuri ma apuc sa sorb din ceasca de cafea. Avea un gust totusi ciudat. O intreb totusi:

Ce ai pus in cafea de asta data?

 Putina esenta de rom si esnta de vanilie. Nu asa ca e mai parfumata ?

Da ai dreptate , cafea cu parfum de femeie...Unde am mai auzit eu asta? ....

Pai ai avut de  unde afla prin periglinarile tale....Da , ai dreptate era un serial la TV. Apropo tu de ce nu ai TV?

Am ...trei ! Dar daca sunt singura ...Sunt  stricate de cativa ani. Poate te uiti si tu la ele cand termini , sau ai timp, sa vezi ce are, poate il faci ca ma mai iau  si eu cu el. Poate din trei faci unul...

Da ! Dupa ce termin  si cu Edison iti promit ca ma uit  si la ele, sa vad ce au...

Si uite asa am incercat de toate in lunga mea existenta pe planeta voastra. Dar asta nu e totul. Deznadejdia pusese stapanire pe mine si atunci am hotarat sa-mi curm zilele. Asa ca cu prima mea vizita la paris am incercat sa ma arunc de pe Turnul Eifel. Numai ca si acolo nu am avut noroc. Tot o femeie  a dat alarma si nu m-a lasat sa ma arunc. Ba chiar a si participat la capturarea mea.  Dupa aia am fugit. M-am ascuns o vreme de lume si de toti. Cautam cu infrigurare noi tentative de surescit. Dar toate incercarile mele sau soldat cu esecuri. Chiar si de pe turnul din Pisa am incercat. Nici acolo nu am avut bafta. Odata in timpul razboiului mondial, cred ca al doilea am incercat la fel sa ma arunc fara parasuta in gol. Dar ghinionul meu s-a agtat haina de o piesa de pe avion si am ramas suspendat acolo  ceva timp , pana au prins aia de veste si m-au salvat iar.  La intrebarile lor , am raspuns ca am vrut sa admir mai de aproape peisajul, dar m-am impedicat si am cazut. Nustiu cat de credibila a fost  pledoaria mea ,  dar cert  este ca, nu m-am mai urcat in nici un avion dupa aia.

-Cum domnule Otto, dumneata sa te omori? Cate femei ca mine te-au salvat de la moarte?

-Oho ! Nici nu mai stiu.

-Se vede ca ai avut trecere la ele, de nu te-au lasat sa mori.

-Ba bine ca nu! Odata m-a m-ai salvat si un copil.  Azi ce mai facem ?

-Ce vrei tu! Daca vrei facem o ,plimbare mai pe seara, tot este frumos afara.

-Poi sa mai fac o pauza ca imi vajie capul.  Maine o sa-ti povestesc despre alt fizician celebru pentru teoria lui revolutionara. Trebuie sa amintesc si de el ca din cauza lui , indirect , l-am pierdut pe cel mai bun prieten al meu, pe  Mario...

-Asa ca imi spusei despre el. Cum a murit?

-Toate la timpul lor.  Cat e ora ? O e deja 16. Poi eu zic sa faci o cafea si apoi sa mergem undeva...

-Gata ! Cafeaua e servita, zise  Mara, intrand triumfatoare in sufragerie cu o tava in mana.

Parca esti Mihai cand a intrat pentru prima data la Alba – Iulia...

- Ai fost si tu acolo?

-Bineinteles! Am fost peste tot am insotit pe toti domnitorii vostri. Pe unii ii urmaream din umbra. Am incercat pe unii sa-i apar de conspiratiile si uneltirile mai marilor boieri, dar ce folos? Nu ma credea nimeni, si apoi trebuia sa umblu cu bagare de seama , ca altfel ramaneam repede fara cap...

Dupa ce terminaram de baut cafelele , Mara disparu pentru cateva minute, si apoi aparu intr-o frumoasa rochie de seara, lunga neagra si cu sclipiri.

-Gata ! Eu sunt gata. Hai mergem?

 -Vrei undeva anume sau iti este indiferent.

- Hai vedem noi...

Iesiram afara. Mara incuie usa, care iar scartii prelung. Mara se uita cu subinteles la mine.

Ai stat ata la mine si nu mi-a uns, macar  balamalele...

Cand ne intoarcem iti promit ca o sa ma ocup si de balamalele tale...

Coboraram  cele cateva trepte de marmura alba si pasiram amandoi in curtea imensa. Ne apropiaram de poarat mare zabrelita, si cu un gest simplu o impinse-i. Si aceasta scartii prelung.

Stiu si de asta ma ocup...

Iesiram brat  la brat ca doi indragostiti, ce ne aflam, si iesind in strada o luaram la pas domol pe trotuarul din piatra cubica. Era o toaman tarzie dar calduta. Soarele facea caldura cu zgarcenie. Erau ultimile lui puteri inainte de a prevesti iarna care avea sa cuprinda toata zona. Si asa am mers agale brat la brat, o perioada pri oras. Am atacat parcul. Apoi ca doi indragostiti ne-am asezat pe o banca libera. Aveai de unde alege. Mai era un batran pe o alta  banca aflata in imediata vecinatate cu a noastra. Acesta ne privi cu un aer de mahnire dar totodata si de bucurie, in amintirea probabila a vremurilo vechi.  Am sta o vreme fara sa ne mai spunem nimic. Ea , cine stie la ce se gandea. Intr-un tarziu ea a rupt tacerea:

Hai la un film , Vrei?

Am consimtit.  Pana la primul cinematograf nu era mult. Era chiar langa noi unul. Ne-am uita la ceas. Era chiar timpul. Incepea la 17.  Cand ma uit la afis constat cu surprindere ca era filmul `` Pe aripile vantului``. Cred ca expre alese ea acest film. Dupa ce am luat bilete am patruns in sala, si ne-am asezat pe locurile marcate pe bilete. In asteptarea filmului ma uitam distrat la lume. Se stransese multa lume, in ciuda faptului ca acest film era arhicunoscut.  Si eu il stiam. Il vazusem de nenumarate ori. De multe ori singur. De alte ori...

Ei ce faci? Uite ca incepe filmul, ma atentiona ea. Deodat se stinse lumina si pe ecranul urias aparu primele secvente. Il stiam aprope pe derost. Totusi incercam sa fiu atent  la film spre multumirea ei.  Cele trei ore mi se parura ca nu se mai sfarsesc. Intr-un tarziu se aprinse lumina , spre bucuria mea.  Ma ridicai mecanic de pe scaun in timp si ceilalti faceau acelas lucru. In fine o vad ca se ridica si ea. Ea ramase cu ochii pe ecran vrand sa citeasca si distributia. Noroc ca stinse ala proiectorul. Am iesi incet afara facand-une cu greu loc prin multime. Cand ajungem afara batea un vant rece. Caldura din sala era in contrast cu cea de afara.

Ce te-ai zgribulit asa? Ei ti-a placut filmul?

Sigur spusei eu in graba, dar nu prea convins.

Sa nu-mi spui ca nu ti-a placut!

Ba da ! Sigur ca mi-a placut... Un asa film nu are cum sa nu-ti placa...

Tot  ironic  ai  ramas.

Ba nu ! Adevarul ca l-am vazut de foarte multe ori...

Si de ce nu mi-ai spus , mergeam la altul.

Nu am vrut sa-ti stric placerea.

Ne-am abatut in drumul nostru si pe la o cofetarie. Sau cel putin asa ar fi trbuit sa fie. Pentru ca pe mese se aflau mai mult bere , cafele si liqoruri scumpe.  Ma duc cu ea la raft, si o intreb ce ar prefera. Dupa ce alege ceva cu crema si cu frisca , nici eu mai prejos , aleg la fel, cu toate ca nu ma incantau. Mai iau si doua sucuri. Apoi ma intorc cu comanda la masa pe care o alesese tot ea. O caut din priviri in timp ce faceam slalom printre mesele ocupate. O vad in sfarsit.  Era in cel mai intunecat coltisor al salii. Nici ca se putea o alegere mai buna. Dupa ce pun prajiturile si sucul jos , le atacaram.  Ea mai zabovea cu prajitura, in timp eu deja o terminasem. Un pahar de suc peste gat si gata. Pentru mine consumatia luase sfarsit.

Vai dar ce grabit esti?  Am mai stat pret de cinci minute acolo. Lumea incepuse sa se rareasca. Eram printre ultimii. In sfarsit ne ridicaram si parasiram cofetaria.  Iesind in strada ea avu chef sa mergem la malul apei.

 Nu cred ca e o idee buna, zisei eu cuprins de groaza serii in care m-a gasit ea. 

 Bine o lasam pe altadata, bine?

Perfect , incuviintam eu. Dar tot mai trecura doua ore pana ajunseram iar acasa la ea. Se straduise din rasputeri sa fac drumul cat mai lung.  Din cand in cand ea isi rezema capul pe umarul meu. Mersem asa o vreme. Cativa localnici se indreptau grabiti spre casa. Numai noi nu ne hotararam inca pe unde sa mai mergem. O luaram si prin Gradina Publica. Tot plimbandu-ne noi asa, dam de o banca libera. Ne asezaram iar .  Ea isi continua manevra de mai inainte lasand capul peste al meu. Nestiind ce sa fac o cuprinse-i si eu de umar cu bratul stang. Am sata asa o vreme , si simteam ca ma incalzesc in ciuda vremii de afar care incepuse sa-si  spuna cuvantul.  Ea se lipea tot mai mult de mine.

Strange-ma in brate imi este frig.

 Pai acasa ca e mai cald in casa.

Se uita la mine cu repros. Intr-un tarziu ceda si se ridica  nu cu prea multa convingere, dupa care ne continua-ram drumul spre casa.  Ultimii zeci de metri chiar ii grabii. In fina am ajuns iar acasa. Intram si ne facuram comozi.  Dupa ce ne dezbracaram ea, se duse iar in bucatarie.

Sa stii ca nu imi mai este foame. Dulciurile alea mi-a taiat foamea.

Nu conteaza. Eu sa iti aduc ceva usor. Daca nu vrei sa mananci , treaba ta.

Dupa inca 5 minute apare cu o noua tava pe care tronau cateva sandwich-uri.

Mie drumul mi-a facut iar foame, zise ea, atacand un sandwichi.  In timp ce ea il savura, simtii si eu ca parca ar merge unul. Asa ca intind si eu mana si atac unul. Era cu pateu, peste care erau taiate niste feliute de gogosari. Asa pareau mai apetisante.

Asa ia , vezi foamea vine mancand...

Da...fac eu absent.

Ce ai parca nu-ti boii acasa.

Pai nu –s ! Chiar eu nu am asa ceva...

Ei si tu, asa vine vorba pe la noi. 

Da , aveti un folclor foarte variat. M-am chinuit ani de zile sa va invat limba asta a voastra foarte grea si plina de imprevizibil. Va place sa  o alintati.

Ce noi sa nu aven ceva cu care sa ne mandrim.

Da din pacate aveti foarte multe lucruri de care puteti sa va mandriti...

Ma uit la pendula. Se facuse 21. Oare cand trecuse ?

Pai daca nu mai vrei sa povestesti nimic azi, eu as propune sa ne culcam , ca maine am de treaba.

Da desigur , daca asa vrei tu...

Ma pregatii de culcare. Ea stinse  lumina si disparu in cealalta camera.  Dupa o vreme se auzi niste pasi usori. Veni ca o pisica si se strecura in pat cu mine.

Ce faci cred ca ai gresit iar patul , fac eu vesel.

De vina e filmul...no coments!...

Neluand in seama remarca mea,  se apropie de mine si se cuibarii si mai bine lipindu-se toata de mine.  Cred ca era tot cu acea camasuta scurta si stravezie....Avui senzatia ca tremura.

Ti-e  frig ?

Sigur ,  incalzeste-ma....

Si am incalzit-o...ma opresc aici nu de alta dar nu vreau sa va incalziti si voi...prea tare...

 36.

         Ma scol voios a doua zi de dimineata. Mara se sculase mai devreme si trebaluia prin bucatarie. Auzeam zgomot , de oale si zornait de farfurii si alte capace. Dar ma faceam ca nu le aud , incercand sa mai lenevesc un pic.   In sfarsit dupa vreo 15 minute se indura sa apara si pe la mine. Intra ca de obicei  cu tava plina in mana.

-Hai gata, scularea ! face ea. Uite ca e 9 si tu inca mai dormi?

Ma uit cu un ochi la pendula.

-Nu e inca 9 , fac eu , mai sunt 10 minute.

- Ia uite la el mai si comenteaza. Da-te jos puturosule.

Se duce la draperi si dandu-le la o parte , lasa sa ma scalde lumina soarelui, ce demult rasarise. Ma dau pana la urma jos.  Mara se facu ca nu obsearva ca eram cam `descult` dar nici eu nu ma sinchisi sa ma imbrac. Atacai  cu mare graba o felie de paine unsa cu unt si alte cu pate. Mai erau si cateva felii de rosii taiate pe o farfurie.  Dupa ce terminai si cu ele ma dadu-i la ceasca de cafea. Era cam fierbinte , asa ca mai lasai sa se raceasca. Prilej pentru mine sa o intreb ce face.

-A , Ti-ai mai amintit si de mine?

-Nu , intrebam asa, intr-o doara, pana se raceste cafeaua.

Azi mi-ai promis ca imi faci aparatul de radio sa mearga si poate si televizorul.

-Nu stiu! Sa vad , ce au. Nu promit ca o sa si mearga. Daca trebuie si o lampa , doua...

-Ei vezi tu, te orientezi , ca doar esti baiat mare...

Imi reiau vechea indelitnicire, sorbind ganditor din cafea. Ma gandeam aiurea.  Ma gandeam ca oare cat o sa ma mai `gazduiasca` Mara mea. Cand o sa se plictiseasca de mine? Ca si asta o sa fie inevitabil . Doar nu era pentru prima data...De , omul mai vine , mai sta oleaca , dar  mai si pleaca...

-Daca ai terminat vino si ea televizorul de pe sifonier, ma trezeste din ganduri Mara.

Ma execut urmand-o in dormitorul ei. O incapere relativ mica in comparatie cu sufrageria. Pe un stativ cu trei picioare , langa fereastra, stateau cateva ghivece cu flori. Cred ca erau `cale si Muscate. Un `Asparagus` se intindea de pe sifonier pana aproape jos. Pe sifonier trona o relicva antica de televizor. Cand l-am vazut dau sa plec. Dar ea ma opreste:

-Ei ce faci doar nu o sa ma lasi sa-l dau singura jos.

-Cred ca nu mai este cazul sa te obosesti.  Dar hai totusi sa nu spui ca nu vreu sa te ajut. Asta are mai bine de 50 de ani. Ce e `Dacia` ?

-Asta da dar mai am si un `Rubin`

-E clar nu ai reusit si tu sa fii mai in pas cu moda , si sa-ti ei unul mai nou.

-Apoi decand am ramas singura , nici televizor nu mi-a mai trebuit.

Amandoi reusim sa-l coboram de pe sifonier. Era destul de mare. Avea diagonala cam de 65 cm. La vremea lui a fost  cineva. Il asez pe o masa mai la lumina, langa fereastra. Dau sa-l desfac, dar apoi o intreb:

-Cred ca ia macar niste scule , ceva , imi trebuie o surubelnita...

-De care ?

 -De care o fi nu prea mare si nici prea mica. Una potrivita.

-Asta e buna ? face ea, rascolind ceva intr-o cutie de lemn. Apare cu o surubelnita in mana cu manewr de lemn mecanica potrivita.

O iau nu prea incantat, mormaind ceva. Desfac pana la urma capacul din spate. O privire aruncata de ansamblu , ma lamuri.

-Una din lampi de la inalta Un Dy 85 si un Pl500 , cred.

-Deci nu se poate face , concluzioneaza ea.

Teoretic se poate face , dar de unde sa iau alte lampi. Nu cred ca mai gasesti asa ceva. Poate la vreun muzeu...

-Bine pune-i capacul la loc si hai cu el inapoi. Poate imi faci macar radioul.

-Asta unde e?

-In sifonier.

-Il scoatem si pe ala lalumina si il desfac si pe el. Parea mai intreg decat TV-ul. Imi canalizez atentia la el si la piesele aferente.

-Am nevoie de un instrument. Presupun ca nu ai asa ceva. Cred ca e arsa o rezistenta.

-Nu de unde?

O cercetez mai bine Norocul meu ca era una de wataj. Cred ca de 10 Wati. Era afumata rau pe mijloc. O desfac si crapand-o reusesc sa inadesc cateva firicele cat firul de par. Mai ma uit pe la el, apoi  il introduc in priza si ii dau drumul.  Dupa cateva minute se incalzeste si da semen de viata. Rotesc butonul condensatorului variabil si prin primele posturi. Dupa un timp prind o muzica vesela populara.

-Vai l-ai si reparat, face ea intuziasmata. Poate faci si pickup-ul.

Deschid capacul  de deasupra si incerc sa pornesc si pick-up-ul.

-Adu un disc, fac eu.

- De care?

- De care o fi .  Disc sa fie.

Se duse si imi aduce un disc. Pornesc motorul si vad ca merge. Pun discul si asez bratul cu grija pe disc. Dupa cateva paraituri se auzi o muzica.

-Ia uite ce avem aici ! E Beethoven!

-Vai dar dumneata esti o forta. Eu il am de atatia ani si nimeni nu mi l-a facut inca.

Il lasai sa cante pana la capat. Mara se oprise si ea din treaba si se puse jos si asculta tulburata. Il las sa mearga pana la capat. Cand se termina melodia il opresc. 

-Lasa-l de ce l-ai oprit ? Mai lasa-l sa mearga. Am si uitat decand nu am mai ascultat aceste discuri...

Ii fac placerea punandul la a doua melodie. In camera se revarsa orhestra si cantecul lui Beethoven.

-Am mai multe si Mozart, Strauss...

 -Te cred...

-De acum nu o sa ma mai plictisesc...cu tine...

-Suna cumva a declaratie de dragoste , nu ma abtin eu.

-Numeste-o si asa. Ce vrei de cand am ramas singura....

 -Chiar asa ! Eu ti-am povestit viata mea , dar tu nu mi-ai povestit nimic de a ta.

-Apoi , nu stiu daca o sa-ti placa viata mea , si prin ce am trecut si eu. -Oricum eu am trecut prin mai putine, decat tine.

-Spune sunt curios sa-ti aflu viata. Dca vrei sa trecem totusi in sufragerie.

-Bine trecem dar lasa-l sa cante.

Ne intoarcem in sufragerie. Ea se aseza intr-un fotoiliu, in timp si eu ma asezai alaturi de ea , ca sa fiu mai aproape de ea. Ea sorbi inca o gura de cafea si incepu:

`` Pe mama mea o chema Ema.  Tatal meu era ca si cum nu era. Venea beat mai tot timpul si dornic de artag. De multe ori ma batea si pe mine degeaba. Iar daca mama se oferea sa –imi ia apararea , o lua si pentru mine.  Si asta ani la rand. Tin minte inca de mica, cred ca aveam vreo 8-9 ani ani, cand a venit  iar tata beat acasa , si s-a luat de mama. Vazand ca incepe iar  sa o bata, m-am bagat infricosata si cu gandul sa o apar. Dar pumniu lui ma lovi si pe mine. Mama nu mai simtea durerea ei , cat inceca sa ma apere pe mine. Se incinse tare spiritele. Dupa ce dadu si in mine, si reusi sa ma imbranceasca , dandu-ma cu capul de o mobila,, tata se ocupa iar de mama. Pana la urma cu toate forta  de care o aveam atunci,  si vazand ca nu o mai slabea pe mama, mi-am luat inima in dinti, cum se spune, si  am luat un cutit ce se gasea la indemana la bucatarie. Si lund-ul, m-am furisat cu el in mana,  pe   la spate. M-am apropiat de tata si pana sa inteleaga mama ce se intampla, i l-am infipt in burta tatei.  Tata a inceput sa tipe de durere. Cazu jos si chircit de durere cu mana la burta incerca sa-si scoate cutitul. Mama cand il vazu se sperie.  Ma lua in brata si fugi cu mine in brate in alta camera unde ma incuie. Am incercat sa tip si eu, nestiind de ce ma incuiase mama. Tarziu a venit si salvarea . Am aflat de la mama, ca tata a murit mai tarziu la spital. Avusese o hemoragie puternica, pe care doctorii nu au mai putut-o opri.  Dar in ultimele lui clipe , pe patul de moarte a marturisit ca mama la injunghiat. Nu stiu daca o facuse ca sa ma apere pe mine sau, ca a vrut sa se razbune pe mama.  Asa se face ca dupa doua ore a venit militia la noi acasa.  Eu m-am speriat cand i-am vazut si am fugit in casa, in camera in care ma incuiase mama. Mama i-a primit, nestiind de fapt ce se intamplase.  De la ei am aflat a tata murise. Si apoi ia spus mamei ca este suspecta de ucidere din culpa, si ca va trebui sa suporte consecintele.  Mama cand a auzit a izbucnit in plans. Dar si-a luat toata vina pe capul ei. Asa ca dupa ce l-au ingropat pe tata, mama ma chemat si  mi-a spus:

Dragul mamei stiu ca nu ai avrut sa-l omori, si ca ai vrut sa ma aperi pe mine, dar asa e viata. Eu am sa ma duc sa-mi ispasesc pedeapsa , pentru tine. Tu ai sa ramai singura . Te voi incredinta unchiului tau. Este un om bun si o sa aiba grija de tine. Ascultam toate astea si nu ma mai puteam opri din plans.  Ea incerca sa –mi stearga lacrimile care nu se mai opreau. Sa fii tare fata mea , imi spunea mereu, si sa ai grija si de tine si de el.  Seara veni si unchiul care  la acordul mamei , se oferi sa aiba grija de mine.  Eu am sarit in bratele ei si pentru ultima oara am sarutat-o printre lacrimi.  Stiam ca o facuse pentru mine.  Si-a luat pedeapsa asupra ei.  Unchiul nu a mai sta mult. M-a luat de mana si inca sughitand , si cu capul intors spre mama, care  se oprise in pragul casei si imi facea semn cu mana. Aceasta imagine avea sa-mi raman intiparita in mintea mea toata viata. Avea sa fie si ultima. A doua zi a si ridicat-o pe mama. A urmat un proces care s-a terminat foarte repede.  Asa ca mama a primit 20 de ani.  La inceput unchiul nu a vrut sa-mi spuna cati ani  ia-u dat mamei. A spus intai ca peste doi ani vine acasa, asta asa ca sa ma linisteasca. Unchiul se purta la inceput bland cu mine. Incerca prin diverse metode sa ma faca sa uit prin ce trecusem. Nu i-am povestit niciodata unchiului ca eu de fapt il injunghiasem pe tata atunci. Unchiul credea ca mama o facuse , dupa cum spuses si tata inainte sa moara.  Si uite asa au inceput sa treaca anii, iar mama nu se mai intorceam. Degeaba incercam sa aflu mai multe de la unchiul , dar acesta incepuse sa refuze sa ma mai tina la curent.  Se ducea la ea la puscarie, dar nu m-a luat pe mine niciodata. `-lasa ca te iau data viitoare , imi spunea ca raspuns la intrebarile mele, cand o vad si eu pe mama. Si asa a mai trecut in ca o primavara si a mia venit inca o vara, s-a sfarsit si toaman si iar a veni iarna... dar mama tot nu mai venea acasa.  Incercam sa-mi vad de scoala, numai ca numai la scoala si la invatat nu-mi mai era gandul. Cateodata mai reuseam sa iau si note mai bune. La scoala aveam sa ma lovesc de rautatea colegilor, si mai ales a colegelor.  Unii si chiar unele au incercat sa ma compatimeasca. Dar acest fapt imi facea mai mult rau. Preferam sa ma ocarasca sau sa ma bata , decat sa ma compatimeasca. Nu mai puteam indura. Nu eram atenta la lectii. Ma gandeam numai la mama. DE multe ori izbucneam in plans in timpul orelor, in timp ce  se desfasura lectia. Unii profesori , ca trecusem in a sasea , imi cunosteau situatia , si  incercau sa ma mai aline. Dar altii ma scoteau afar din clasa pe motiv ca le intrrupeam expunerea lectiilor.  Cand venea recreatia intram si eu in clasa. Cateva fete incercau sa ma ajute. In scurtul timp dintre ore imi dadeau caietul lor, pentru a rescrie notitele. Cand ma intorceam acasa unchiul era mai mult tacut. Nu prea imi mai acorda nici el prea multa atentie.  Nu  avea un venit prea stralucit , si gandeam au atunci, ca eram o povara pentru el. Nici el nu era insurat.  Aveam sa aflu ca de  ce o batea tata asa de des pe mama. Niste `vecini` ii soptise tatei ca mama il insela pe taat cu fratele lui- adica cu actualul unchi. Acuzand-o de infedilitate.  Asta ca se ducea pe la el mai mereu ca sa-i fac mancare sau sa-l spele. Dar vecinii asa sunt...Cred si alceva...Implinisem intr-o zi 18 ani. Unchiul  de unde a avut , mi-a tinut ziua si am sarbatorit impreuna facandu-mi cadou si un tort si alte chestii. Stiu ca atunci m-a luat in brate si mi-a spus amrul adevar. Ca mama nu o sa mia vina asa de curand acasa. Ca sunt de acum mare  si o sa inteleg.   Mai avea inca  v reo 10 ani de facut si asta pentru buna purtare.  Dar erau totusi inca 10 ani.  Atunci l-am rugat in genunchi , sa ma duca si pe mine sa o vad. Unchiul si-a ferit privirea si a inceput sa planga . Cand l-am vazut m-a molipsit si pe mine.  Plangeam amandoi.  Nici nu ne-am mai atins de tort in acea zi. Cu mare greutate am mancat o felie , si asta la insistenta unchiului. Spunand ca il da la porci daca nu il mananc.  Incerca sa ma inveseleasca dar nu reusea. Mereu il prindeam ca se ascunde si plange si el pe ascuns.  Terminasem si pe a 8-a si  unchiul spuse ca incearca sa-mi gaseasca ceva pentru mine la o scoala de meseri ceva potrivit pentru mine. Ca , spunea el nu are bani sa ma intretina si la liceu. Am incuviintat si eu. Si asa nu cred ca liceul imi mai facea vreo placere.  Am gasit  de munca la o cooperativa de  confectionat textile.  Asa am ajuns si pe post de ucenica.  Mai mult ca sa nu mai supar pe unchiul ,am invatat aceasta meserie. Sa nu crezi ca o duceam prea strasnic si acolo. Pauzele erau scurte si mancarea putina. Mminisculul meu pachet pe care totusi unchiul mi-l dadea , nu ajungea pe toata ziua. De multe ori abia asteptam sa vin acasa , cand seara infometata ajungeam si eu.  De multe ori mai gaseam mancare, dar de cele mai multe ori nu. Atunci am invatat sa fac singura mancare. Gateam si manca si unchiul.  Ii placea cum gateam eu.  Chiar daca la inceput am vazut ca cam stramba din nas. Dar pana la urma s-a obisnuit. Si asa a mai trecut inca un an, iar de la mama nu mai primisem nici o veste. Pana intr-o zi....cand unchiul a venit acasa  seara ravasit si indurerat. Ma uitam la fata lui si prima data nu intelegeam ce are. La intrebarile mele, nu zicea nimic, si incepu sa planga. Alarmata parca de un gand, il intreb:

-Ce s-a intamplat? Ce este? Mama e bine?

Cand a auzit de mama , a inceput sa planga si mai tare in hohote. Printre suspine si lacrimi mi-a dezvaluit :

-Am fost la mama ta la, inchisoare. Nu a putut sa mai suporte detentia aspra de acolo. Multe din detinute si gardience, o bateau.  Ajunsese ca o scobitoare . Nu mai manac de mult . In schimb primea batai. Nu avea voie sa spuna despre tratamentul la care erau supusi cei de acolo. ... mama ... mama ta nu mai este ... mama ta a murit acum o ora....

Si zicand acestea se transforma intr-o cascada de lacrimi. La inceput mi-a fost greu sa analizez situatia. Ramasesem blocata. Vestea m-a surprins foarte tare. Nu reuseam sa mai schitez nici o miscare nici sa mai vorbesc , daramite sa mai si plang. Pur si simplu ma blocasem. Tarziu cand s-a mai linistit unchiul mi-am dat seama ca el tinuse foarte mult la mama. Totusi cateva lacrimi mai stateau in ochii mei, dar numai atat. Asta m-a facut sa ma ascund in propia cochilie , si mai mult. La inmormantare mi se terminasera lacrimile. In afara de o tacere mormantala, nu mai eram in stare sa schitez nimic. Chiar unele rude si cateva babe, clatinau din cap , privindu-ma cu dusmanie. Dar mie numnai la ele nu-mi era gandul. Am suferit in liniste. Si asta e cea mai mare pedeapsa, de a te interoriza sufleteste. E mai greu. Dupa inmormantare si chiar si dupa zilele care au urmat , pentru mine eveau sa fie un mare chin. Tin minte ca  dupa modesta pomana pe care am facut-o in cinstea mamei, dupa plecarea rudelor si a vecinilor, unchiul m-a luat deoparte si a incercat sa ma aline sufleteste, mangaindu-ma dupa crestet , asa cum numai mama imi facea. Asta ma facut sa explodez. Am lasat capul pe umarul meu si nu m-am mai putut opri. Plangea si unchiul . Plangeam amandoi. Mi-a trebuit mult timp pana , chiar si unchiul sa ma poata potoli. Dar cel putin ma usurasem.  Ma trezisem . Acum stiam ca mama, mama care ma salvase pe mine , mama care mi-a vegheat  somnul atatea zile si nopti, mama care cu zambetul ei cald , se duse .Nu mai era. Si nici nu avea sa mai vina vreodata. Faptul ca isi luase aceasta grea raspundere din vina mea , avea sa ma urmareasca in viata multa vreme.Trei zile nu m-am mai dus la lucru.  In a patra zi unchiul incerca sa –mi expilice, ca am toata  viata inaintea mea, si ca nu trebuie s-o neglijez. Urmatoarea zi mi-am luat inima in dinti si m-am dus totusi la lucru. Numai ca nu eram atenta la ce faceam. Si am primit si o multime de reprosuri, de la maistra de grupa. Seara nici mancare nu mi-a mai trebuit. Unchiul s-a uitat la mine dar intelesese , asa ca nu a mai insisitat. M-am culcat fara a mai manca. A doua zi am luat-o iar de la capat, desi nu ma mai tragea inima la munca. Dar o faceam mai mult pentru unchiul. Nu vroiam sa-mi spuna si el ca sunt o povara pe capul lui. El muncea si el la ce te mir ce si la ce te mir unde. Era angajat cu ziua. Venea seara  obosit si flamand si cu bani putini.  Aveam aproape 25 de ani. Cum mai trecea vremea. Am lucrat inca cinci ani acolo. Intre timp unchiul s-a imbolnavit si el. Avea o boala iremediabila pe care a ascuns-o de noi cu buna stiinta. S-a stins si el nu mult timp dupa aia. Ramasesem singura. Casa asta a fost a lui. Mai bine zis a matusii lui. I-o lasase mostenire. Acum aveam eu , sa raman in ea. ...

In timp ce vorbea , o urmaream cu un mare interes. Povestea ei ma fermecase si imi distrase atentia de la realitate. Asa ca la o pauza de a ei, imi frec mainile si constat, in timp ce le priveam ca piatra de la inel se facuse trandafirie si sclipea neincetat.  Imi apropii mainele mai bine de ochi. Credeam ca nu mai vad bine. Ea se opri si uitandu-se la mine ma intreba;

-Ce ai ce ai patit?

-Piatra , piatra , fac eu incepe sa se incarce...

-Cum asa ?

       -     Nu stiu , cred ca de la tine vine energia... Nu-mi explic, inca cauza ,  dar de la tine vine. Spune mai departe.

       -    ... ani de zile.

       -    Poftim?... A da zi mai departe.

Ma uitam la piatra si parca nu-mi venea a crede. Piatra de la inel se facuse galbena. Semn ca nu mai avea mult si in curand avea sa se incarce la maxim. .

       -   Poi prea multe nu ar mai fi de spus. O vreme am stat singura in aceasta casa.  Am incercat pe urma sa-mi fac un prieten... Cred ca l-ai vazut. Dar nu a fost sa fie. Ori eu inca nu depasisem momentul, sau nu il intelegeam , ori el era de vina... Asa ca am intreupt relatiile cu el. Atunci a fost o intamplare.  Cred ca te-a vazut pe dumneata , si s-o fi trezit in el gelozia. Mi-am continuat viata monotona , la lucru si  apoi acasa. Cateodata mai ieseam singura, la cate un ceai la invitatia unei prietene, sau mergeam la cate un film sau ma plimbam singura  in parc. Viata prin care o trecusem imi lasase semne adanci. Nu mai aveam incredere in nimeni.

         -   Asa si eu...

         -  Ei dumneata ai mai calatorit  si ai mai schimbat cate o vorba cu Decebal , cu Mihai, poate si cu Hitler...

         -  Nu cu ala nu ! In nici un caz. Preferam cu Ceausescu decat cu ala. Noroc ca la el nu se prea putea ajunge asa de usor. Ce spun usor , chiar de loc! Oricum el nu a avut nici o vina. Altii din umbra l-au lucrat si v-au lucrat. Ca daca va dadea mancare mai multa , era si acu...Dar alte puteri , cum le spunea el ` Agenturi straine` si-au spus cuvantul...Si...a fost lucrat de mult, cu toata securitatea lui , care l-a tradat pana la urma. Dar ce sa faci erau interese mai mari la mijloc. Am vazut si am fost martor la multe astfel de evenimente, La Napoleon, Cuza , Mihai , Tepes , Si multi altii, care au fost siliti sa plece. Dar voi ati fost mai practici , l-ati omorat ca sa fiti siguri. Ca nu se mai intoarce...Bine ca au mai facut-o si altii....

          -  Eu nu am avut nimic cu el... Eu imi vedeam de slujba si de viata mea uracioasa. Poi da imi duceam  viata monotona in continuare. De multe ori ma plictiseam . Era ceva oribil sa fii singur. Nici eu nu eram mai departe decat dumenata. Si pe mine ma chinuiau ganduri negre.

          -  Poi putem sa spunem ca ne luam de mana.

          - Da ! dar dumneata te framanta dorul de acasa. In timp ce eu eram acasa. Intr-o casa mare si pustie. Unde nu mergea nimic. Nu aveam nici aparat de radio si nici Tv. Noroc de dumneata ca ai facut radioul. Acum o sa fie altfel. Cand ai sa pleci...

          - Cine ti-a zis ca vreau sa plec? De fapt am sa plec ... Si uitandu-ma iar la inel constat ca deja piatra se facuse portocalie, semn ca nu mai avea mult.

         - Ce nu inteleg, este faptul ca  in tot atat timp de aproape 2000 de ani nu a reusit nimeni sa-mi incarce piatra de pe inel. Iar tu in cateva zile ai reusit.

         - Asta pentru ca cred ca nu te-ai implicat cu multe femei...

         - Ba da recunosc ca am avut destule , dar nici una nu a avut puterea ta. Nu stiu de ce ? Dar cred ca tu ai ceva special. De la tine izvoraste acea energie. Cred ca nici ele nu aveau dragoste sincera, ci numai de doua ore...

         - Chiar trebuie sa pleci? Spuse ea sovaind... Ramai aici cu mine... si in acelas timp vazui cum ochii ei se umplura de lacrimi. 

         - Si eu as putea spune ca fara dumneata nu as putea sa mai traiesc...Cred ca tu esti jumatatea mea potrivita pentru mine.

        - Nu ! Nu te las. Strange-ma in bratele tale, spuse ea si se arunca  asupra mea si ma stranse tare in brate, mai sa nu mai  am aer. In timp ce imi priveam fascinat piatra , care se facuse rosie ca para focului.  Da acum inteleg de unde vine acea energie. Este de la dragostea pura . De la iubire. De la o iubire sincera. Si in timp ce o strangeam in brate tot mai tare, eu imi facui de lucru la niste comenzi minuscule de pe inel. Deodata camera se umplu de o lumina puternica si alba. Apoi brusc incepu sa scada si in locul ei aparu un intuneric , ce era brazdat din cand in cand de cate-o lumina fugara sau acele unor astri sau constelatii ce treceau intr-o viteza nebuna pe langa noi. Totul in jurul nostru devenii feeric in multe culori.

Camera ramase goala iar singurul martor care mai ramase, era focul din camin.  Un bustean se facuse  rosu. Era tot  jaratec. Si din cand in cand limbi de foc albastre - alburii il mai cuprindeau din cand in cand, jucandu-se cu el. Pendula ramase in continuare sa masoare timpul, cu tacanitul ei, singura. Si casa ramase pustie, in timp ce  afara se asternuse o ploaie mocaneasca si rece.

                              ------------ * ------------

                

                                                                                                                 

                                                De Marin Grigoriu

 GALATI , GALATI , ROMANIA        2006