AVERTISMENT PENTRU LINIȘTEA PLANETEI

AVERTISMENT   PENTRU   LINIȘTEA   PLANETEI

COLECȚIE DE POVESTIRI SF, DE LA DIVERȘI AUTORI     

ULTIMUL GDAR   - După :    Rodica Bretin

În afara singurei mese ocupate, încăperea era pustie. Pentru o bază  situată pe una din rutele comerciale principale, părea cam bizar. Se vorbea despre deschiderea unui coridor spațio-temporal, dar zvonurile nu fuseseră confirmate. În calitatea sa de consilier meta-galactic, Khor Ub Nabur ar fi fost desigur informat.

Lumina crepusculară atenua contururile,iar în atmosferă descoperise prezența unor elemente chimice necunoscute, cantități infime însă, pe care organismul său le putea izola, controla și neutraliza.

Apăruse un tentacul violet, lustruind cu frenezie suprafața translucidă a mesei. Inutil ca finalitate, gestul simboliza, înalta considerațiune acordată oaspetelui. Un duarph beneficia peste tot de protocolul zero. Khor Ub Nabur, sorbea încet din băutura oferită de sixian. Absentla ce se petrecea în jurul său, urmărea reflexele create în paharul de cristal. Se simțea spionat, hăituit,sentimente neîncercate vreodată de un adevărat duarph. Oare bănuiau ceva?Atunci ultima misiune reprezenta un test menit să-l demaște. Poate îl subestima, dar nu îl credea atât de subtil.

- Un zerț lumină pace!

Khor Ub Nabur tresări. Străinul nu cunoștea obiceiurile locului, căci căci se așezase fără să-i aștepte încuviințarea. Figura distoidă, corpul aproape uman, dar cu șase brațe tubulare acoperite cu cili, trădau originea denebianbă. Ochiul perfect rotund, colorat puternic în roșu, devenise oranj, trecerea făcându-se printr-o succesiune de nuanțe și licăriri.

- Servim entitatea, replică indispus consilierul.

Avusese o scurtă ezitare înainte de a răspunde și se întrebă dacă trecuse neobservată. Denebianul nu venise din întâmplare la masa lui. Colierul de sionit, era identic cu celpe care-l purta. Pentru misiune fuseseră aleși patru raționali din zone diferite ale meta-galaxiei. În calitatea sa oficială, știa multe despre ceilalți trei, dat nu și lumile din care veneau. Acesta trebuia să fie Ur Dip. De ce un denebian?

- Mi s-a cerut să te întâlnesc, duarphule, pentru a-ți transmite: ”Al patrulea se află la Detros.” Îți spune ceva?

Khor Ub Nabur se decise să tatoneze terenul. Deși Ur Dip nu părea inițiat în obiectivul misiunii,  un sfert decât cunoștea despre natura închisă și perfidă a denebienilor, ar fi fost suficient pentru a-l alerta.

- Nu îți pot da amănunte pentru că nu le cunosc. Instrucțiuni vom primi la bordul navei.

- Ce așteptăm?

Consilierul întârzie cu răspunsul, ființa care intrase în momentul acela, putea fi cu greu definită. Îi văzuse, pentru că se deplasa spre ei într-o plutire lină. Ceva ca o boare îi atinse când se opri în fața lor. Haloul dispăru, devenind trupul vizibil, ca un lujer prelung. Se așeză și îisalută cu o ușoară înclinare a capului, răceala ochilor imenși pe masca palidă a feței contrazicând simulacrul de zâmbet încremenit pe buze.

- N-am întârziat, nu-i așa?

- Dimpotrivă Altraza, surâse Khor Ub Nabur.

Sixianul aștepta într-o atitudine îndatoritoare, ca noua venită să-și exprime preferința. Ur Dip fusese Ignorat, fiind un sărman denebian, nu un duarph sau o xyodlartă de pe Ackernar. Lumina sălii se modifică treptat. În centru, mesele fuseseră date la o parte și un con de luminină marcă o arenă improvizată, unde se pregătea ceva, căci murmurul conversațiilor încetase. Unora le părea interesant genul acesta de spectacol, iar încăoerea devenise ticsită. Sub reflector au fost impinși doi bărbați. Văzându-i Khor Ub  Nabur, nu își putuse stăpâni o zvâcnire a brațului in care ținea băutura și câteva picături se răspândiră pe masă.

Luptătorii se opriseră la mijlocul sălii, în poziții expectative. Un moment de ezitare din partea unuia, o micșorare a pupilelor celuilalt și lovitura de pumnal porni fulgerătoare.

În mintea consilierului reînvie amintirea oamenilor purtați pe străzile orașului, în cuști cu închidere magnetică, femei și copii cu priviri rătăcite, care îl urmăriseră multă vreme. Erau considerați o specie inferiaoră. Organismele lor primitive, obișnuite să respire o anumită compoziție atmosferică, nu supraviețuiau transferului în alte medii. Încapabili să-și adapteze funcțiile biologice, au rămas izolați în arealul restrâns al planetei de origine.

Luptătorii ajunseseră la capătul puterilor și respirația le producea un zgomor sacadat. Nici unul nu se cruțase, nu se ferise din calea lamei aducătoare de moarte. Dinspre pseronii lipsiți de tâmple, pornea comanda de a învingecu orice preț. Lupta se transformase într-o încleștare de trupuri.

- Se spune, începu Altraza, c-ar fi fost o populație numeroasă, stăpâni a unei tehnologii avansate. Cu mult înainte ca solul planetei lor să devină radioactiv, trimiteau rachete în lumile stelelor apropiate.

- Prostii, respinse Ur Dip ideea. pe Terra trăiesc două miliuoane de oameni, care abia reușesc să-și asigureharana. Planeta e secătuită de resurse.

Altraza nu-i dădu atenție, ochii ei galbeni fixându-l cu insistență pe duarph, ca o felină care pândește prada,Se întrebă cât sau ce anume aflase despre el. Cunoștea bine creaturile de pe Ackermar. La baza motivațiilor unei acțiuni stătea un calcul precis, o logică perfectă. Ascultase cu toate simțurile alertate intuind amenințarea disimulată de cuvinte.

- O ființă născută sub un soare galben, nu are șansede evoluție.Decăderea civilizației terestre reprezintă o dovadă, insistă Ur Dip.

Altraza îl privi pe denibian, de parcă atunci îi observase prezența.

- pentru că nu au reușit să se ridice la suprema înțelepciune- înțelegerea consecințelor. În realitate nu știm nimic precis despre ei.

- Doar cum pot fi uciși, remarcă Ur Dip.

- E timpul să mergem, hotărâ Altraza ridicându-se.

”Denebianul era gata să strice totul”, gândi. ”Consilierul bănuiește ceva și ar putea da înapoi, nu e încă prea târziu să-și recalculeze șansele. Dar n-o va face, cercul-capcană se închide.”

Când au sosit la punctul de îmbarcare se înserase. De-a lungul pistei erau înșirate astronave gigantice, într-o încremenire monolitică, iar deasupra staționau luminile vehicolelor-excortă.

Un vuiet prelung se propagă prin atmosferă, reverberația făcând să vibreze pereții hangarelor. Ecranele de protecție întrase în funcție însă, și câmpul gravitic distorsiona contururile. Asoloză o navă. Khor Ub Nabur, văzu întâi un punt luminos, apoi brusc, mii de ace, i-au străpuns retina, orbindu-l pe moment. Când reuși să își limpezească privirea, nava cobora încet, suspendată deasupra pistei,  o uriașă pasăre metalică venită din infinitul vitezelorsuperluminice.

Simțînd o ușoară bătaie pe, se întoarse și întâlni niște ochi negri, pătrunzători, care îl fixau din spatelevizorului căștii. Uniforma simplă strânsă pe corpul atletic, purta însemnul castei navigatorilor.

- Consilierul Khor Ub Nabur? Sunt Thy Serg, pilotul dumneavoastră. Vă rog să mă urmați.

”Un navigator feydar”, își spuse Khor Ub Nabur, recunoscând un dialect din străvechea federație Zahras. Thy Serg îl conduse la un hangar izolat, unde nava se dovedi o piesă de muzeu, de pe vremea când se fabricau , rachete cu motoare fotonice. Pilotul își făcea de lucru la comenzi, studiindu-și pe ascuns pasagerii: Xyodlarta era periculoasă, prezența ei îl îngheța. Consilierul purta pe chip ”semnul”, nu putea să se înșele. Se înfioră: cine ar îndrăzni să se atingă de un duarph?

După ieșirea în spațiul cosmic, Khor Ub Nabur vzionă cilindrul cu instrucțiuni. Mesajul le cerea să ajungă pe Detros, unde îl aștepta coordonatorul misiunii... Închise ochii și începu să respire controlat. Dincolo de pereții navei, începea noaptea cosmică. În vremuril când strămoșii săi vedeau în Univers o breșă, o falie spre un mâine incert, cerul exista pentru a-i feri de teroarea viitorului. Erau la un pas de dobândirea unei conștiințe superioare, dar i-a împedicat sentimentul apartenenței la un anumit spațiu și timp.

Un șoc violent zgudui nava. În timp ce podeaua se cutremură din nou, Khor Ub Nabur încercă să deblocheze ușa postului de puilotaj. Când reuși să pătrundă înăuntru,Thy Serg zăcea pe jos, cu brațul drept întins într-o ultimă încercare de a ajunge la tabloul de comandă, iar lângă o placă de protecție, ce marca locul unei spărturi în perete, căzuse un aparat de sudură. Consilierul fiză îndecis comenzile. Se trăgea dintr-un neam de rătăcitori prin spațiu, când navigația nu devenise privilegiul acstei feydarilor, și cunoștințele de astronavigație rămăseseră undeva în celule creierului său: Sondând în subconștient, putea ajunge la trecutul care trăia în el, neștiut, sutele de generații supraviețuind în memoria speciei.

Execută manevrele finale: Se apropiau de ținta călătoriei, și când își ridică ochii de pe aparate, relaxându-se după concentrarea zborului, discul cenușiu al unui corp ceresc, ocupa o treime din hublou. peisajul planetei îi dădea o semzație familiară. Nu fusese niciodată în sistemul Sirius, totuși cunoștea fiecare crater, fiecare neregularitate a reliefului. Confruntă imaginea reală, cu cea păstrată în memorie, înregistrând schimbările aduse suprafeței de coliziune recente cu meteoriții. Amintirea venea dintr-un spațiu insondabil, de aceea îl cuprinse o stare confuză de panică. Simțea un imbold irezistibil să fugă, să întoarcă spatele planetei. Jos pândea primejdia, știa, fiind totodată conștient că se născuse pentru a împlini acolo un legământ care nu era a lui. Viitorul devenise un zid întunecat.Nu avea de ales. Se pregăti de asolizare.

                               ***

- Puțină setha, consiliere?

Zâmbetul Altrazei, era cald, îmbietor. Își aplecă lujerul mlădios pentru a turna lichidul în cești. Lui Khor Ub Nabur, îi reveni în minte avertismentul pilotului Thy Serg, înainte de accident: ”Ferește-te de xyodlartă, te va ucide!”

Înconjurați de confortul rafinat al bazei planetare, îl așteptau pe al patrulea rațional implicat în misiune, care întârzia.

- Iată-l pe Het van Karșa, cunoscutul pharolog! exclamă deodată Ur Dip, agitându-și tuburile în direcția intrării.Ochiul îi căpătase o nuanță de verde intens.

”Când o să termine cu gafele”? gândi Altraza. Deodată Debenianul își simți pântecul crispându-se, durerea devenindinsuportabilă. Aruncă o licărire împloratoare spre xyodlartă și chinul încetă.

- Un zert lumină pace! rosti noul venit, pășindspre mijlocul camerei.

Pelerina metalizată îi atingea carâmbii cizmelor,săltându-se ușor în timpul mersului. Avea ținuta dreaptă, rigidă , a unuia obișnuit să comande. Ochii puțin oblici-două fante întunecate- nu exprimau nimic, privirea lor glacială trecând peste Ur Dip ca cum denebianul n-ar fi existat.

Khor Ub Nabur își înfipse unghiile în carne. VeșnicăEntitate! Pentru o clipă, crezuse că se privește în oglindă.Îi trebui un efort considerabil ca să-și păstreze întipărit pe chip zâmbetul calm, destins.”Asta era ! Un duarph- autentic- trimis să-l demaște.” Gândurile îi alergau înebunite căutând o cale de ieșire din situația imposibilă în care îl atrăsese perfidia xyodlartei. Altraza judecase corect:transformarea lui ar fi convins pe oricine, în afara unui nativ din Eridani.

Ajungând în dreptul consilierului,Het van Karșa se opri. Se lăsase o tăcere apăsătoare. Altraza surâdea, urmărind atentă confruntarea. Cei doi se priviră un moment ce păru nesfârșit. ochii pharalogului deveniră violeți și Khor Ub nabor, le percepea extensiasenzorială sondândîn structura intimă a ființei sale, coborând la nivelul reacțiilor afective fundamentale.La rândul său pătrunse în conștiința celuilalt, dar de retrase imediat, coplșeșit de o prezență totală dominatoare. Het van Karșa își duse mâna dreaptă la piept și se înclină adânc, cu deferență-salutul care îl cunoștea duarph. Khor Ub Nabur se înclină la rândul său, fără să înțeleagă nimic.

Altraza radia o furie abia stăpânită, dar când Van Karșa se întoarse spre ea, trăsăturile îi căpătară îngenuitate și reuși să-și acordeze glasul pe tonurile cele mai dulci:

- Ai îmbătrânit duarphule. De la ultima noastră întâlnire au trecut.... da, zece perioade standard.

Dar Het van Karșa, ignoră amabilitatea prea evidentă, iar intensitatea privirii lui nu prevestea nimic bun.

- În schimb tu, Altraza, arăți minunat, spuse el fără inflexiuni. Atunci, pe Wena Varusis, nu-ți priau radiațiile.

Xyodlarta zâmbi în silă. Aluzia la planeta aceea o făcea să se înfioare fără voie.

- Nu ne-ai spus pentru ce ne aflăm aici, încercă Ur Dip să salveze situația.

- Nu cunosc motivele pentru care unii dintre voi se află aici, replică sec van Karș, dar doresc să vă arăt ceva interesant...Locul în care vă voi duce nu mai există de multe mii de ani, iar coridorul temporal e foarte îngust. dacă alunecați într-o breză a hiperspațiului, nu mai există cale de întoarcere.V-ar trebui un miliard de perioade pentru a încerca toate variantele și a reveni în timp real.

Într-o coordonare perfectă, cei patru raționali își fixară onigramele de sionit pe care comanda duarphului le făcură să apară.

Întuneric dens, primar. Liniște. Ochii nu văd, mâinile nu simt, urechile nu prind nici un sunet, căci pentru o altfel de lume sunt necesare altfel de simțuri. Primele senzațiifiind vagi confuze. Khor Ub Nabur încercă să se orientezeprin beznă, rătăcind o durată nedefinită în căutarea unui reper. Vedea trei umbre, dintre care una iradia un sentiment de frică. Denebianul.Trimise o extensie a câmpului său energetic spre acesta susținându-l și stabilizându-i poziția.Atinse alături o prezență-xyodlarta-și undeva, în față, umbra călăuzitoare a duarphului. Îi captă emisiile, ancorându-se de ele. Începea să prevadă meandreoe drumului. Lumini înșelătoare, apariții meteorice, săgetau câteodată întunericul, dar se străduia să le ignore, urmând îndeaproape jaloanele fixate de Hetvan Karșa, în labirintul timpului.La capătul unui coridor traversă o zonă de clar obscur, pătrunzând într-o sală imensă. În centru, suspendat deasupra dalelor de piatră, se afla un glob sidefiu, a cărui formă era puțin turtită la poli. Marii cilindri transparenți ocupau restul spațiului, prin bruma depunerilor de condensare, zărindu-se trăsăturile unor ființe. Se aflau acolo reprezentanți ai tuturor raționalilor din metagalaxie, câte unul sau mai multe exemplare pentru fiecare specie.

Khor Ub Nabur avea intuiția unui amănunt esențial pe care îl ignorase. Încercă să-și dea seama ce anume dar imaginea începea deja să se destabilizeze.

...Se trezi în camera bazei planetare. Când își scoase onigrama, văzu că îi tremurau mâinile.

- care sunt coordonatele spațio-temporale? răsună vocea clară a xyodlartei.

Het van Karșa ezită un moment:

- Regret, nu vă pot spune. Trebuie doar să aflăm cine a construit edificiul și în ce scop.

- Un centru de regenerare? avansă o presupunere Ur Dip.

Dar Duarphul respinse cu un gest energetic ideea.

- Să fim serioși!...Pentru atâta lucru nu ne chemau de la capătul galaxiei.

- prietene, ești obosit, se întoarse Altraza spre denebian. Îl fulgeră brusc din ochi: du-te și te odihnește!

Ur Dip se retarse cerându-și scuze.

- S-a stabilit starea indivizilor din cilindrii de conservare?intrebă Khor Ub Nabur, după plecarea denebianului.

- Sunt bio-învelișurile unor ființe vii, spuse pharologul. Conștințșa e separată de corp, fiind înregistrată pe o unitate informațională. Consilierul se gândi câteva clipe intens. Ideea ce i se păruse la început absurdă începu să capete consistentă.

- Un fel de matrițe, rosti.

- Poftim ?

- Model. pentru toate ființele din metagalaxie.

- Vrei să credem, că cinevacolecționa exemplare ale ființelor raționale?...

- Nu am spus model. Mai precis primele modele.

Altraza izbucni într-un râs nervos.

- Îndrăznești să însinuiezi că cineva a creat toate speciile inteligente din Universul nostru?

Khor Ub Nabur o fixă cu o expresie ușor amuzată. Faptul că xyodlarta își pierduse cumpătul nu-l impresiona.

- Ai reprodus exact sensul afirmațiilor mele.

Întâlni privirea concentrată a lui Het van Karșa.

- De ce crezi asta?

- Denebianul din sală era identic cu Ur Dip,în schimb, xiodlarta părea o copie nereușită- îi lipseau haloul și alte calități- un model primitiv, care apoi a evoluat spre superba perfecțiune a Altrazei.

- Aberații!pufni xyodlarta.

- Altraza!

Het van Karșa îi rostise numele cu o voce monotonă, totuși xyodlarta se cutremură.

- Altraza, repetă duarphul, calci una din legile noastre.

Ceea ce aspiri tu e prea mult pentru o xyodlartă și prea puțin pentru...

- Ajunge! Voi tăcea.

În glas îi răsunase teroarea, iar pe obrajii crispați într-o mască zâmbitoare bronzul stelei Ackerman pălise, prin transparența epidermei se vedea rețeaua vinișoarelor albastre, subțiri, sub care Khor Ub Nabur surprinse o încâlceală de fire aurii.

Consilierul deveni încă o dată conștient de aura puterii pe care , sub calmul aparent, personalitatea lui Het van Karșa o degaja. Amintirea primului contact, îi stăruia în memorie, nealterată.Atingere fugară, avea tulburătoarea viziune a efluviilor de energie pură, nesfârșit regenerate, unduind în câmperi clocotitoare de forță sau zbătându-se sub încătușarea modelatoare a logicii.

Pharalogul se ridică:

- dacă doriți să vă odihniți, camerele v-au fost pregătite. Vom continua- părea să caute cuvântul- cercetările mâine dimineață. Entitatea fie cu voi!

... Consilierul făcuse câțiva pași prin cabină, când auzi în spatele lui un declic: mecanismul ușii rulante fusese blocat pe dinafară. Rămase nemișcat, cu simțurile la pândă și se întrebă- lucid, aproape curios- cum va funcționa capcana. Ridicându-și privirea, văzu o mică sferă cenușie ce se rotea pe pe traiectorii concentrice, în căutarea țintei vii pe care era programată să o distrugă. Arma teribilă adusă din sistemul Deneb. Își localiza victima după bătăile inimii.Khor Ub Nabur își concentră energia somatică într-un focar unic. În mâna dreaptă se materializă conturul unui disc, căpătând treptat consistență. Strălucirea lui crescu, atingând vibrația luminii pure, și începu să pulseze, înducând în eroare senzorii sferei ucigașe. Con silierul așeză discul pe masă și se retrase. Explozia care cutremură cabina, îl făcu să-și piardă echilibrul. Se ridicase , când apăru van Karșa. Însă acesta nu întrebă nimic,făcându-i semn să-l urmeze:

- Vino am să-ți dau altă cameră.

 La capătul coridorului aștepta xyodlarta. mesajul primit din Ackerman îi cerea să acționeze: falsul duarph trebuia eliminat, iar dovezile despre ” locul acela” distruse.

Ur Dip nu se culcaseși, după felul cum îi licărea ochiul, în tonuri tot mai șterse, se aștepta la vizită. Vizită ce nu se lăsă prea mult așteptată:

- Ai dat greș! Știi ce urmează, nu ? șuieră Altraza.

- Priveștemă!

Simțea fascinația ochilor ei supunându-l frângându-i voința. Durerea sfredelitoare îl făcu să se zvârcolească neputincios. Altraza se opri. Dorea să-l pedepsească, nu să-l omoare. Îi întoarse spatele și ieși, căci priveliștea trupului scuturat de frisoane o dezgusta.

...După ce se despărțide Het van Karșa, consilierul se întinse pe patul din cabină și adormi. Se deșteptă după câteva ceasuri, cu senzația clară a unei revelații. Pentru prima dată intui taina teribilă ce apăsa- asemeni straturilor geologice, sau a unui vulcan,  asupra sălii din adâncuri, însă intrările labirintului temporal rămâneau blocate și se izbea de același perete impenetrabil. Căile duceau spre  o zonă unde începutul și sfârșitul deveneau învolburările unui sorb uriaș, ce înghițea materie și energie. Nu îndrăznea să privească prăpastia fluidă, din adâncurile căreia pândea pericolul autoanulării.

Începea să discearnă, ritmuri cunoscute în pulsul neînblânzit al timpului. Încercând să se orienteze după jaloanele trecerii anterioare, rătăci neajutorat și orb prin spectrul de posibilități, p

ână când se produse o rupere în  continuitatea vremii și alunecă printre pereții de lumină, redus la stadiul unui simplu foton, a cărui singură menire o reprezenta mișcarea.

Se afla în interiorul sălii subterane, printre nesfârșitele șiruri de cilindri. Identificând trăsăturile fiecărui grup de raționali, remarcă în așezarea lor o anumită logică o subtilă gradare a calităților. Compară bioînvelișurile din cilindri cu locuitorii actuali ai Universului: unele caractere  lipseau, altele avuseseră o evoluție surprinzătoare. Prezența globului turtit la poli îl intriga. Cu precauție își apropie palma de suprafața netedă. Deși o presimțise, descărcarea energetică se produse înainte de aș retrage mâna.

...Se cufundă în tărâmul fără margini al nopții cosmice.Prin întunericul punctat cu palide licăriri de stele se  infiltrau acorduri îndepărtate ce creșteau în intensitate, îzbucnind în armonii ample, pe măsură ce abisul galactic răsărea imaginea unei palnete albastre.... Tulburat Khor Ub nabur, își simți ochii umezându-se când văzu derularea reliefului de o varietate irepetabilă: norii albi, pluteau în oceanul de azur al atmosferei, crestele munților învăluite în ceața dimineții, oglinda sclipitoare a mării. Suprapuse peste holograma purtată de timp peisajul arid al Terrei, în care cenușiul devenise culoarea dominantă. O planetă condamnată și o mână de oameni, reduși la stadiul de primitivism, luptând pentru supraviețuire. Alungă viziunea terifiantă și totuși reală. Neregenerat, biocâmpul protector slăbea în intensitate. Dădu drumul globului alunecă în neființă...

Când își reveni, Het van Karșa îi ținea închietura mâinii și o căldură plăcută i se răspândea prin tot corpul.

- Îmi place curajul tău, gdarule, dar al tău seamănă a imprudență.

Khor Ub Nabur se chinuia să zâmbească. Fără interevnția lui van Karșa,ar fi... Cum îi spusese? ”Gdarule„ Deci știa! Sau dacă nu , aflase sondându-i creierul când fusese inconștient.

- Ai de gând să mă denuți Consiliului?

- Ce -aș câștiga făcând-o?

Întradevăr, ce l-ar putea tenta, trăise doar senzații posibile numai într-o mie de vieți... Printre modelele raționalilor nu descoperise nici un duarph, își amintiKhor Ub Nabur. Constatarea - venită cu întârziere-îl contrarie, apoi înțelese.

- Da , confirmă Het van Karșa, citindu-i gândurile. Suntem o rasă mai veche decât a oamenilor.

- Și ceilalți?

- Sixieni, denebieni, xyodlarți... Stăpânii de azi ai metagalaxiei! Glasul duarphului suna batjocoritor. Începutul a fost făcut de încrederea oamenilor în unelte perfecte: mașini biologice capabile să evolueze și să se reproducă.” Hibrizii” au supraviețuit declinului civilizației care îi creaseși, cum se puteau adapta oricărui mediu, în câteva milioane de ani au cucerit Universul.

- ei știu adevărul?

- Care adevăr? Că sunt doar niște mașinării complexe, născocite de oameni pe care acu îi disprețuiesc?! Explică-i prietenei noastre, Altraza, modul cum au ieșit strămoșii ei, de pe banda unei uzine înălțate de ” primitivii” terrieni... În milioane de ani, au  avut suficientă vreme să-și făurească o istorie. Iar dacă bănuiesc totuși  ceva, vor încerca să distrugă dovezile din sala subterană.

- Pot ajunge acolo? întrebă Khor Ub Nabur, sperândîntr-un răspuns negativ.

Dar Het van Karșa părea să ezite:

- Tu ai ajuns, dar am citit în tine semnul Entității.

Chiar dacă nu te-ai născut duarph, ai crescut și antranat după legile noastre.” Ei ” nu stăpânesc bine căile temporale, dar într-o zi o vor face.

- N-ar cuteza să înfrunte un duarph! exclamă Khor Ub Nabur, încercând să se ridice.

- Liniștește-te! ordonă van Karșa.

Trupul celuilalt se supuse, relaxându-se, inainte ca  sensul cuvintelor să ajungă la creier.

- Trebuie să pleci, aici ești în pericol, reluă duarphul.

- N-am unde să mă duc. Gdaria nu mai există. După atacul xyodlarților, supraviețuitorii s-au refugiat pe Shalag, unde mediul ostil a făcut imposibilă adaptarea, Sunt ultimul Gdar! În Eridani am încercat să devin un duarph...

 Și pot spune că aproape ai reușit.

 Het van Karșa rămase pe gânduri. Modul în care gdarul țtiuse să lupte, să supraviețuiască, impunea respect. Ce fel de ființă erau oamenii? Atât de vulnerabili fizic și totuși...

- Pentru ce ai riscat acceptând numirea de consilier și apoi misiunea?

- Ajungând în consiliu, am încercat să opresc vânătoarea de oameni, pustiirea terrei... Ascultă, duarphule de ce mă ajuți?

Chipul lui van Karșa, se întunecă. Ar fi dorit să-l ajute, deși, martoră e Entitatea, nu știa de ce, dar pentru el nu se mai putea face nimic. De aceea tresări, auzindu-l rostind cuvintele:

- Viața mea nu contează atât de mult. Ești puternic duarphule!Împedică nimicirea poporului meu. Khor Ub Nabur aștepta încordat, Nu avea dreptul să-i ceară asta, totuși o făcuse. dacă era real ce se spunea despre duarphi, că dirijau dezvoltarea raționalilor în metagalaxie, atunci o făcea cu discreție, preferând căile mai lente și mai sigure, având înțelepciunea să nu facă uz de superioritatea lor evidentă.

- Voi încerca, rosti Het van Karșa și cuvintele sale valorau cât un jurământ. Pleacă acum, nava mea e pregătită pentru decolare.

 Când părăsi camera, desluși în privirea duarphului milă, sau poate i se păruse. Alergă spre platforma hangarelor, încercând o stare de spirit nouă, de pace și de împăcare cu sine. Dintotdeauna, existența i se supuse unui singur țel, pentru care știuse să-și înfrângă slăbiciunile. Acum învățase să spere.

- Omule !

Cuvântul șfichiui ca un bici. În primul moment rămase locului, apoi se întoarse încet, căutând să câștige timp. Altraza ținea  îndreptată asupra lui țija unui delurotron, iar Ur Dip blocase retragerea.

- Te înșeli Altraza, spuse Khor Ub Nabur înaintândcătre xyodlartă care se dădu înapoi. M-am născut pe Gdaria, planeta colonie unde v-ați încercat precizia tirului atomic.

- Un motiv în plus să ne urâști. Credeai că e de-ajuns să furi numele unui duarph pentrua scăpa judecâții Consiliului?

În mijlocul frazei, Altraza trase, dar fascicolul devie datorită câmpului protector. Khor Ub Nabur se aruncă asupra lui Ur Dip, care se prăbuși sub lovitură.

 Gdarul urcă scările în goană și ajunsese la hangarul de unde  drumurile cosmosului îi erau larg deschise.. Deodată se opri: cunoștea secretul cilindrilor, iar Consiliul nu putea îngădui răspândirea lui. Vor pulveriza terra, înlăturând posibilitatea unei revolte.

Nava lui van karșa, se afla la câțiva metri. Civilizația duarphilor stăpânea timpul și distanțele, iar legenda despre astronavele lor făcuse înconjorul galaxiei. Cu un asemenea vehicul, patrulele Consiliului, nu-l vor putea ajunge niciodată. O clipă , o singură clipă, ideea îl ispiti... Dar dincolo de cupola transparentă a hangarului, începea infinitul lumii libere. Peste toate se suprapuse însă dureros imaginea Terrei. Înformațiile din creierul lui nu trebuia să ajungă în mâna Consiliului. Se concentră, ștergându-le din memorie. Anulă și câmpul protector.

Așteptarea nu dură mult. Siluieta Xyodlartei apărând la capătul pistei. Ridică arma și ochii galbeni nu avură nici o ezitare când fixă declanșatorul, reglând fascicolul la intensitatea medie. Întocmai cum bănuise. Aveau nevoie de trupul lui și mai ales de creierul lui. In secundele de agonie Altraza spera să-l sondeze. Urmări degetel fine ale Altarzei, mișcându-se implacabil... O explozie de alb, inundă totul în jur și ceva se rupse în interiorul său. Un mesaj-gând concentră, eliberând energia sa psihică.: ” Het van Karșa... nu uita...

Inainte de a muri, văzu ca prin ceață chipul Altrazei aplecându-se asupra lui. Și ultimul Gdar se pomeni admirându-i precizia plină de grație a mișcărilor

 Cu adevărat, își spuse cu amară ironie, omul inventase niște unelte perfecte.

De aici  rezultă că patriotismul uman a dăinuit indiferent de timp și loc. Și a pus pe primul plan sacrificiul de sine, în dauna unei vieți mai bune, a altora. A urmașilor. Omul a trăit, trăieste și va trăi intotdeauna cu speranța în suflet. Speranța unei zile mai bune - MÂINE!  Să sperăm că nu îl vom dezamăgi vreodată!